Mac tăcu o clipă, apoi se uită pe balcon.
– Dacă P’Eua vrea să știe, trebuie să-l întrebi pe el, eu nu pot să-ți dau un răspuns, spuse Mac în liniște, pentru că nici el însuși nu știe încă ce este cu Nan.
Chiar dacă P’Eua voia să întrebe, nu voia ca Mac să se simtă inconfortabil, așa că a întrebat despre starea lui Mac o vreme, până când Nan s-a întors.
– A trecut o jumătate de oră, poți să pleci acum.
Nan îl împinse imediat afară în timp ce Eua îi aruncă o privire rapidă lui Mac.
– Ei bine, plec imediat. Mac, te voi vizita din nou, spuse Eua. Mac ridică mâna în semn de salut.
– Mulțumesc pentru vizită, spuse Mac politicos, dar Nan îl privi pe Mac cu ochii mari înainte ca Eua să plece. Se pare că Nan își amintise ceva.
– Nan, unde te duci, ticălosule? strigă Mac în grabă, dar Nan nu se opri, deschise ușa și îl urmă imediat afară.
– Așteaptă, strigă Nan, făcându-l pe Eua să se oprească și să-și întoarcă privirea.
– Ce-i asta? întrebă Eua cu un zâmbet firesc.
– Dacă nu este absolut necesar, nu este nevoie să vii să te mai pui cu Mac din nou. Mergi la el doar dacă este vorba de muncă, nu trebuie să te îngrijorezi prea mult pentru chestiuni personale, îl avertiză Nan și se întoarse. Eua se încruntă în timp ce-l privea fix pe Nan.
– L-am întrebat pe Mac ce se întâmplă între tine și el, pentru că se pare că te pui cu Mac, mai mult decât cu tatăl lui, spuse Eua, făcându-l pe Nan să se oprească pentru o clipă.
– Și ce a spus Mac? întrebă Nan.
– Mac mi-a spus să te întreb. De ce nu-mi spui? Ce faci cu Mac? Dacă tu spui că ești un prieten obișnuit, eu spun că nu este din cauza atitudinii tale. Este mai mult decât atât? spuse din nou Eua.
– Și de ce vrei să știi despre afacerile altora? Oh, vrei să te comporți ca tatăl tău, căruia îi place să se amestece în treburile altora? spuse Nan.
– Nu-l pomeni pe tatăl meu. Tatăl meu a făcut totul pentru binele familiei sale, argumentă Eua, făcându-l pe Nan să schițeze un zâmbet batjocoritor în colțul gurii.
– Huh, pentru familia falsă, spuse Nan pe un ton batjocoritor.
– Atunci de ce te pui cu Mac? Eua se întoarse din nou la povestea lui Mac. Să vorbească despre familia lui cu siguranță nu-i era de ajuns.
– Mă încurc cu soția mea, ce e în neregulă cu tine? spuse Nan, făcându-l pe Eua să se oprească pentru o clipă.
– Soția? murmură Eua.
– Tatăl lui Mac știe? întrebă Eua.
– De ce întrebi? Faptul că familia ta a distrus generația tatălui meu nu a fost de ajuns, va distruge și generația mea, nu-i așa? întrebă Nan pe un ton foarte nemulțumit, ceea ce o făcu pe asistenta de la ghișeu să fie nevoită să se apropie pentru a-l avertiza, deoarece făceau prea mult zgomot pe coridor. Dew deschise imediat ușa salonului pentru a vedea și el.
– Ce se întâmplă, ticălosule? întrebă Dew încordat, pentru că, văzând atitudinea lui Nan și a lui Eua, probabil că nu era o conversație bună.
– Nimic, spuse Nan sec.
– Mac, lasă-mă să cobor și să te urmez, spuse Dew. Nan se întoarse să se uite din nou la Eua înainte de a arăta spre fața lui Eua cu furie.
– Ține minte, nu mă deranja, fuse tot ce a spus Nan înainte de a se întoarce imediat în salonul lui Mac. Când Nan se întoarse înăuntru, Mac îl privi cu ochi curioși.
– De ce te uiți la mine? Nu am de gând să închei asta, spuse Nan cu o voce furioasă, făcându-l pe Mac să înghețe.
– Ce naiba e în neregulă cu noi doi de avem o aventură? întrebă Mac, pentru că- și aminti întrebarea pe care și-o pusese mai devreme.
– Dacă nu poți să gândești, nu trebuie să știi, răspunse simplu Nan, înainte de a se întoarce să se uite la coșul de fructe pe care Eua îl cumpărase pentru Mac.
– Three. Îl strigă Nan, făcându-l pe acesta să tresară, pentru că stătea și asculta cum Nan și Mac se certau.
– Da. Răspunse repede Three. Nan luă coșul și apoi i-l dădu lui Three.
– Ia-le pe toate, ți le dau ție, spuse Nan, ceea ce-l șocă pe Three. Se întoarse către Dew și Mac.
– Ești nebun? Astea au fost cumpărate pentru mine. Dacă vrei să i le dai lui Three, atunci împarte-le, spuse Mac în grabă. Nan se uită furios la Mac.
– Ce vrei să mănânci? O să ți cumpăr eu. Nu e nevoie să mănânci mâncarea altcuiva, spuse Nan, lăsându-l din nou pe Mac uimit.
– Dacă mi le dai mie, atunci să le ia Three. Terminând de vorbit, Three luă în grabă coșul.
– Three, strigă Dew.
– Ce? Hia Nan i l-a dat lui Three . Și, hei, Three nu a furat nimic. Spuse Three impasibil, înainte de a pune coșul pe masa de lângă canapea. Dew se întoarse spre Mac.
– În regulă, nu contează, continuă așa. Nebunul de aici o să găsească din nou o problemă cu mine, a spus Mac. Dar Nan nu se supără.
– În plus, e bine pentru copil să nu moară de foame și va primi credit, nu se putu abține să nu spună Mac, dar nu a luat-o în serios.
– P’Mac, Three nu moare de foame, argumentă în grabă Three, ceea ce făcu să se destindă puțin atmosfera. Nan se apropie și se așeză pe canapea, părând obosit și stresat.
– Vorbește tu cu el mai întâi, lasă-mă pe mine să trag un pui de somn, spuse Nan înainte de a se întinde să doarmă. Dew și Three au fost nevoiți să se miște amândoi pentru a se așeza pe scaunul de lângă pat. Nan adormi repede, în timp ce Mac îl privea cu ochi suspicioși și cu o îngrijorare profundă în inimă.
– Ce ți-a spus? Mac i-a întrebat pe Dew și pe Three, pentru că văzuse că, atunci când Nan fusese pe balcon, Dew și Three ieșiseră și ei afară.
– Nu știu, am auzit că a fost o problemă la stadion, dar nu știu ce este. Tu nu ești soția lui Hia, Hia nu ți-a spus? spuse Three înainte de a fi privit de Dew cu ochi dezaprobatori. Mac se încruntă ușor, dar nu mai întrebă nimic.
– Voi doi puteți să vă întoarceți, nu vă faceți griji, mă voi duce și eu în pat să mă odihnesc, răspunse Mac, temându-se că prietenul său ar putea avea alte treburi de rezolvat.
– Așa este, P’ Dew. Lui Three îi este foarte foame, hai să mergem să găsim ceva de mâncare, spuse Three, ceea ce-l făcu pe Dew să se uite cu ezitare la fața lui Mac. Era doar îngrijorat pentru prietenul său.
– Ești sigur că poți rămâne singur? întrebă Dew, doar ca să fie sigur. Mac dădu din cap și-i ceru lui Dew să-i coboare mai întâi partea de sus a patului.
După ce termină de aranjat patul lui Mac, Dew îl luă pe Three înapoi, iar Three plecă cu un coș de fructe. Mac se întinse și se întoarse să se uite la Nan care, în mod normal nu dormea în timpul zilei. Mac se gândi că poate era ceva în neregulă, ceea ce- l făcu pe Nan să fie stresat sau obosit până când adormi. Mac nu putea să doarmă, așa că luă telecomanda și porni televizorul pentru a-și omorî timpul, până când trecură aproape două ore. era aproape ora 17.00. Atunci Nan se trezi iar Mac se întoarse să-l privească.
– Unde sunt cei doi? întrebă Nan în timp ce se ridica în picioare și-și freca fața și capul.
– Au plecat , răspunse Mac.
– De când? întrebă Nan.
– Ei bine, după ce ai adormit, răspunse Mac cu sinceritate, dar imediat Nan se încruntă.
– Atunci de ce nu m-ai trezit ? întrebă Nan pe un ton aspru.
– De ce trebuia să te trezesc? Tu dormeai. Dacă te trezeam și te supărai, atunci iar greșeam, replică Mac, iar Nan nu spuse nimic.
– Ce vrei să mănânci? întrebă Nan când văzu cât e ceasul.
– Mâncarea de la spital va fi aici în curând, spuse Mac.
– Spune-mi ce vrei să mănânci, mă voi duce să-ți cumpăr, spuse Nan din nou. Mac se uită la Nan.
– Terci Khao cu pește, răspunse Mac, pentru că voia neapărat să mănânce.
– Hm, așteaptă o secundă, lasă-mă să mă spăl pe față mai întâi. Poți rămâne singur? Nu va dura mult, întrebă din nou Nan.
Când Mac îi confirmă că poate rămâne singur, Nan ieși să cumpere terci de pește pentru Mac. În timp ce Nan ieși să cumpere terci, Mac profită de ocazie pentru a chema o asistentă să ceară un prosop pentru a se usca, deoarece credea că, dacă ar fi fost acolo, el l-ar fi obligat să se usuce singur, iar când Mac își termină de schimbat hainele de spital, Nan se întoarse și el. De îndată ce intră în salon, Nan se uită la Mac, care acum era curat. Nan îi adusese lui Mac niște mâncare și apă. Își luă medicamentul după ce tatăl lui Mac îl sună să discute și să-l întrebe mai multe despre simptome. La început, îi spuse că ar fi vrut să vină să-l vadă pe Mac, dar mașina de la fabrică avea o problemă, așa că a trebuit să fie lăsată pe mâna mecanicului pentru a o repara. Așa că a avut încredere în Nan să aibă grijă de Mac și pentru el. Nan acceptă explicația.
..
..
..
– Dormi acum.
Vocea lui Nan răsună în jurul orei 21:00, făcându-l pe Mac, care se uita la televizor, să se uite în jur. Pentru că Nan stinsese luminile din salon, el stătea chiar în fața ușii dormitorului.
– Deci, unde te duci? întrebă Mac, văzând că Nan era pe cale să iasă din cameră.
– Mă duc jos să cumpăr țigări pentru o clipă, răspunse Nan. Mac se încruntă, pentru că, din câte observase Mac, Nan fuma mai des decât de obicei. La cuvintele lui Mac, Nan s-a întors și a plecat pentru o vreme. Și nu după mult timp, se întoarse într-adevăr cu țigări și două cutii de bere în geantă. Mac închise televizorul, dar se uita la Nan care ieșise să fumeze țigări și să bea bere pe balcon. Cu ochii plini de întrebări după un timp, după ce băuse o cutie de bere, Nan se întoarse. Nan îl privi pe Mac întins pe pat. Înainte de a se duce să ia o altă cutie de bere și să o deschidă, trase un scaun pentru a-l pune lângă patul lui Mac. Nan stătea cu spatele pe marginea patului lui Mac și se uita pe balcon.
– Ești stresat? Mac nu se putut abține să nu întrebe. Nan rămase nemișcat o clipă și apoi suspină încet. Luă berea și continuă să bea.
– Puțin, dar nu este o problemă. Pot rezolva orice, răspunse Nan.
– La stadion? întrebă Mac. Nan stătea încă cu spatele lipit de marginea patului lui Mac. Înăuntru, în salon era cam întuneric.
– O parte din el, răspunse Nan scurt. Mac vru să întrebe despre ce era vorba în cealaltă parte, dar nu îndrăzni. Cei doi au stat în tăcere o vreme, până când Nan și-a băut a doua cutie de bere.
– Știai că mama mea a murit când aveam 10 ani? spuse brusc Nan, făcându-l pe Mac să ridice o sprânceană în semn de confuzie. Cuvintele lui Nan nu erau o întrebare, ci mai degrabă o poveste.
– Tatăl meu m-a crescut până la vârsta de 18 ani și a murit după mama, lăsându-mă să mă lupt singur în această lume murdară, spuse Nan cu o voce îndurerată pe care Mac o putea simți.
– Dar este bine că tatăl meu a lăsat totuși ceva pentru mine, eu doar continui ceea ce a construit tatăl meu, spuse Nan.
– Stadionul? întrebă Mac, ca Nan să știe că îl asculta.
– Îhî, răspunse Nan.
– Pista pe care ai văzut-o. Tatăl meu a construit-o singur. Tatăl meu nu era un om bogat. Pe vremuri, când el era tânăr, în ochii celorlalți, tatăl meu era ca un motociclist normal căruia îi plăcea să meargă pe motocicletă, hoinărind să se întreacă cu oamenii, continuă el. Mac se simțea bine pentru că știa câte ceva din povestea lui Nan.
– Era un băiat sărac care s-a îndrăgostit de Dok Fah, spuse Nan, întorcându-se să se uite la fața lui Mac cu niște ochi la care Mac nu voia să se gândească. Privirea lui Nan făcu lui Mac să strălucească de căldură.
– Acea persoană este mama ta, spuse Mac, pentru a schimba puțin atmosfera ciudată. Nan dădu din cap în semn de aprobare, apoi se întoarse să privească din nou spre balcon.
– Familia mamei mele este acum milionară și are o casă mare. Mama mea este sora mai mică a lui Ai-Eua, spuse Nan cu voce joasă. Mac ascultă cu mare atenție, pentru că știa că Nan avea de gând să spună povestea conflictului dintre Nan și Eua.
– Mama mea era încă la facultate, dar tatăl meu avea doar un certificat profesional de tehnician. Tatăl meu lucra într-un garaj nu departe de casa mamei mele, spuse Nan. O poveste pe care tatăl lui i-o spunea mereu în amintirile lui. O viață întreagă.
– Mama l-a cunoscut pe tata pentru că i se spărsese roata de la mașină. Tata se uitase mult timp la mama, dar nu îndrăznise să vorbească până în ziua în care a trebuit să-i schimbe o roată. Aceea a fost ziua în care au vorbit pentru prima dată. Nu știu cum a flirtat tata cu mama. De aceea mama s-a îndrăgostit de tata, spuse Nan liniștit, pentru că se gândea mult la propriul său tată.
– Tatăl meu flirta în secret cu mama mea pentru că familia mamei mele nu-l plăcea foarte mult pe tatăl meu. Oamenii bogați vor ca copiii lor să se asocieze cu oameni săraci? spuse Nan pe un ton sarcastic.
– Până într-o zi când mama mea a rămas însărcinată cu mine, așa că tata a decis să o ia pe mama și să fugă împreună. Tatăl meu a spus că intenționează să aibă grijă de mine și de mama mea cât mai bine. Tata a luat-o pe mama mea să fugă în Chiang Mai. Tata a muncit pentru a strânge bani până când mama m-a născut pe mine. Când am început școala, mama și-a căutat un loc de muncă. În acele momente familia mea era fericită. Deși nu aveau bani și aur erau fericiți pentru că trăiau împreună. Tatăl meu a continuat să muncească și să câștige bani. Mama nu s-a plâns niciodată, chiar dacă era dificil. Tatăl meu spunea că mama mea era o femeie foarte puternică. Îți vine să crezi că nu s-au certat niciodată? spuse Nan, lăsându-l pe Mac să știe că trebuie să-și fi iubit mama foarte mult. Mac nu se putu abține să nu se gândească și el la mama lui.
– Dar când aveam 10 ani, îmi amintesc clar de ce mi s-a luat tortul de ziua mea. Unchiul din SUA a venit și a obligat-o pe mama să se întoarcă cu el. Înțelegi sentimentele unui copil care era pe punctul de a mânca un mic tort aniversar cu familia, dar cineva, fără să știe, l-a atacat pe tata și mi-a luat-o pe mama. Tatăl meu a spus că fratele ei a fost cel care a luat-o pe mama, continuă Nan pe un ton îndurerat, până când Mac nu se putut abține să nu întindă mâna și să strângă ușor umărul puternic al lui Nan. Nan rămase nemișcat, înainte de a suspina și de a continua.
– Tatăl meu m-a dus la Bangkok să cerșesc. Am chemat-o pe mama în fața porții casei bunicului mei și unchiul meu. Dar nimănui nu i-a păsat. Mama mea a fost închisă în casă și nu a vrut să iasă să-l vadă pe tata, spuse Nan, făcându-l pe Mac să se simtă puțin rănit.
– Nu a venit să te vadă? La urma urmei, ești nepotul lui, spuse Mac, zâmbind batjocoritor.
– A venit, dar l-au insultat mult pe tata, și au spus că tata era sărac, că era modest, că a răpit-o pe mama, că a suferit timp de 10 ani fiindcă au știut că mama mea are probleme. Oricât de mult ar fi explicat și și-ar fi cerut scuze tatăl meu, nu i-a păsat. Chiar și de mine, care stăteam lângă tatăl meu, nu-i păsa deloc, spuse Nan, lăsându-l pe Mac să știe că povestea lui era mult mai serioasă decât credea.
– Și ce a făcut tatăl tău? întrebă Mac.
– Tatăl meu m-a făcut să mă întorc aici, a închiriat o casă și a găsit un nou loc pentru mine, ca să studiez mai întâi. Pentru că tata vrea să o aducă pe mama înapoi. Mama mea a sunat în secret de acasă și s-a dus să vorbească cu tata o dată. Sunetul mamei plângând ca și cum se sufoca, l-a făcut pe tata, care era puternic, să plângă și el. Dar aceea a fost ultima dată când eu și tata am vorbit cu mama, spuse Nan, înainte de rămâne tăcut pentru o vreme.
Mac simțea că i se strânge pieptul din cauza familiei sale. El nu avea nici o problemă de genul acesta. părinții lui l-au iubit atât de mult până când mama lui a murit de o boală, deoarece corpul ei nu era foarte puternic.
– De ce a fost ultima dată? întrebă Mac curios.
– Pentru că după câteva zile, mama a luat prea multe pastile și a murit, răspunse Nan, lăsându-l pe Mac uimit.
– Înțelegi stările de spirit ale oamenilor deprimați, chiar dacă au fost întotdeauna puternici? Dar atunci când întâlnești ceva care afectează grav mintea, aceasta slăbește mintea. Am decis să fac să simți că a fost cea mai mare greșeală din viața ta, ceva ce nu poate fi reparat în niciun fel, spuse din nou Nan. Mac își mușcă buza, mâna lui continuând să strângă acel umăr.
– Când tatăl meu a auzit vestea, a înnebunit. M-a dus la templu ca să văd trupul mamei mele, dar familia ei nu m-a lăsat să intru. Ne-au dat afară pe mine și pe tata fără să le pese. Și îl învinovățesc pe tata. De aceea a murit mama mea? Of, la naiba, nu e chiar așa de rău, nu pot să gândesc așa, a spus Nan către celălalt.
– De ce sunt atât de răi cu tine? Măcar să vă lase-te pe tine și pe tatăl tău să vă prezentați omagiile pentru ultima oară, spuse Mac cu voce joasă.
– Chiar și ticălosul. El tot nu a vrut să se pună deloc cu mine. Atunci, am alergat și l-am apucat de braț și l-am rugat să mă ducă la mama. El m-a scuturat și a plecat în grabă la mama lui, spuse Nan cu o voce iritată.
– Ți-ai prezentat respectul față de mama ta? întrebă Mac.
– Nu, nu pot merge decât acolo unde sunt oasele mamei mele. Dar voi încerca să nu mă întâlnesc cu acea familie, răspunse Nan.
– Fără mama mea, tatăl meu a fost pierdut timp de câteva luni și a trebuit să îndur tot felul de suferințe. Abia dacă mai aveam bani, abia dacă mai aveam orez de gătit. Cu banii pe care îi economisisem în Chiang Mai, tatăl meu a închiriat o casă și i-a cheltuit în perioada în care tatăl meu și-a pierdut tot echilibrul. Dar mă consider norocos, tatăl meu si-a revenit și a muncit din greu. A construit un stadion. A spus că nu vrea ca cineva să mă insulte așa cum era el insultat. A construit singur tot ce am astăzi. Când aveam 18 ani tatăl meu a murit de cancer. Nu am știut niciodată ce avea tatăl meu pentru că nu mi-a spus niciodată, nu s-a plâns niciodată la mine. Iar eu eram prea prost ca să-l întreb, spuse Nan, dându-i de înțeles lui Mac de ce Nan își limita cheltuielile.
– Și la înmormântarea tatălui meu, acea familie a venit să mă vadă. Au venit să-mi spună că, dacă nu am pe nimeni altcineva, să mă mut cu ei, că sunt nepotul lor. Ce părere ai? Cum de au așteptat până la 18 ani ca să-și dai seama că sunt nepotul lor? spuse Nan pe un ton batjocoritor, în timp ce se gândea la asta.
– Deci ai plecat? întrebă Mac. Nan își mută scaunul și-și sprijini capul de marginea patului lui Mac.
-Dacă aș fi plecat, nu aș mai fi venit aici. Pe atunci puteam să am grijă de mine. Continui ceea ce a făcut tatăl meu până în ziua de azi, spuse Nan. Mac își trecu mâna prin părul lui Nan și-l mângâie ușor.
– De aceea ești atât de supărat și îl urăști pe P’Eua din cauza asta? spuse Mac.
– Ceva de genul ăsta. Acea familie continuă să vină să mă vadă des, dar eu mereu îi gonesc, spuse Nan cu indiferență. Mac simți acut singurătatea lui Nan. Nu se gândise niciodată că un om atât de rău și de răutăcios ar putea avea un trecut atât de dureros.
– De ce mi-ai spus povestea asta? întrebă Mac când își aminti. Nan tăcu o vreme înainte de a se întoarce să se uite din nou la Mac. Mac a văzut expresia din ochii lui Nan în întuneric.
– Pentru că vreau să-mi cunoști trecutul și vreau să știi de ce nu-mi place această familie, inclusiv de el, spuse Nan pe un ton serios. Aceasta a făcut ca inima lui Mac să tresară puțin.
– Dar eu? întrebă din nou Mac.
Nan se uită fix la Mac, înainte de a se ridica în picioare lângă patul lui. În timp ce își punea mâna pe pat, așezându-se pe corpul lui Mac, făcându-i inima lui Mac să bată cu putere Nan își coborî încet capul spre Mac. Ochii lor se întâlniră.
– Pentru că nu vreau ca istoria să se repete, spuse Nan încet, înainte ca buzele lui calde să se apese pe buzele lui Mac. Limba caldă a lui Nan îl lins ușor, făcându-l pe Mac să deschidă automat gura, apoi limbile lor s-au împletit înainte și înapoi. Mac simți că plutește, un fior trecând prin pieptul său, și ducându-se până jos. Sărutul lui Nan fu de data aceasta mai blând ca niciodată. Dar plin de egoism, Nan îi supse limba lui Mac pentru o vreme și apoi o scoase încet. Ochii lui Mac au clipit ușor. Nan se îndreptă și-i făcu semn să mute pătura pentru a-l acoperi pe Mac.
– Dormi acum, spuse Nan încet, înainte de a merge spre canapea și de a se întinde. Mac își mușcă buza înainte de a se întoarce cu spatele la Nan, pentru că în acest moment Mac simțea că nu ar îndrăzni să îl înfrunte pe Nan așa. Mac nu se putea obișnui cu gesturile lui Nan.
Bum Bum Bum Bum Bum Bum
Inima lui Mac bătea atât de repede încât nu putea să doarmă, în timp ce se gândea la cuvintele lui Nan, povestea repetându-se.
(Vrei să spui că ți-e teamă că noi doi vom fi ca părinții tăi?) Mac se gândea în secret și încerca să adoarmă în noaptea asta.
