–Este îngrijorat pentru mine? întrebă Mac.
Wei ridică ușor sprâncenele.
– Chiar nu știi că îi pasă de tine? întrebă Wei din nou, făcându-l pe Mac să tacă.
– Faptul că Nan nu te lasă să-l găsești pe ticălosul ăla este pentru că nu vrea să fii rănit din nou. Nu vezi ochii lui Nan uitându-se la acele semne de pe tine?
Apropo de asta, Wei apăsă apoi un ghemotoc de vată la colțul gurii lui Mac.
– Doare, o voi face eu.
Mac îl apucă de mână pe Wei și luă un tampon de bumbac pentru a-și curăța colțurile gurii, dar în mintea lui se gândea la ceea ce-i spusese Wei.
-Tu… Continuă să vorbești.
Mac nu se putu abține să nu-i ceară lui Wei să continue să vorbească despre asta.
Wei râse ușor.
– Hei, este supărat pe tipul care te-a lovit, deșteptule. Altfel, nu l-ar fi lovit atât de brusc și nu l-ar fi pus la pământ. Faptul că te-a apărat? Spunând că nu faci droguri, nu vinzi droguri….. Asta e tot ce știu, cât de mult îi pasă de tine, spuse Wei pentru a-l face pe Mac să înțeleagă.
– Sunt doar semne mici. De ce este îngrijorat? Mi-a făcut mult mai multe semne decât nenorocitul ăla, îi aminti Mac.
– Fratele probabil crede că nimeni nu te poate atinge în afară de el, spuse Wei, nu serios.
Dar asta îl făcu pe Mac să se îmbujoreze.
– Deci, dacă ești intrigat, urmărește-l cu atenție și vei afla cât de bine a avut grijă de tine după ce ai venit aici. Mai mult decât orice, spuse Wei fără să-și dea seama.
Mac, după ce auzi acest lucru tăcu o vreme pentru că se gândea la o poveste care să contrazică vorbele lui Wei.
– Hei, probabil că mă vede ca pe o jucărie pentru a-și ușura plictiseala. Asta e tot ce trebuie să fac ca să mi se întâmple ceva frumos, spuse Mac cu voce joasă, gândindu-se la cuvintele lui Nan pe care le spusese mai devreme.
– Ești un prost. Gândește singur, Mac. De ce este necesar ca Nan să te aducă la el acasă? Să mănânci, să dormi în aceeași cameră cu el și apoi să te ia și să te ducă la muncă? Dacă ești doar o jucărie, Nan nu trebuie să facă asta deloc. Există mulți oameni care se oferă să fie jucării pentru a ușura plictiseala lui Nan. Ei vor să vină să locuiască cu el în casă, dar Nan nu s-a gândit niciodată să-i aducă. Când Nan te-a adus acasă, toată lumea era confuză, de ce te-a adus Nan aici? spuse Wei în timp ce Mac stătea liniștit ascultând.
Dar inima îi bătea cu putere.
– Nan poate că te-a rănit pentru că a vrut să-l ajute pe fratele Day, dar crede-mă, dacă fratele Day îi ordonă acum lui Nan să te rănească din nou, fratele Nan nu va renunța ușor, spuse Wei cu încredere.
– Cum poți fi sigur? Fratele tău chiar îl admiră cu adevărat pe Day. Dacă ar exista un motiv pentru care fratele tău să aleagă între mine și Day, fratele tău îl va alege pe Day. În niciun caz fratele tău nu mă va alege pe mine, spuse Mac convins de cee ace spunea.
– Spui asta ca și cum ai fi jignit sau gelos pe fratele Nan și pe fratele Day? întrebă Wei, făcându-l pe Mac să înghețe.
El însuși nu știa că atunci când Nan îi ajută sau le mulțumește lui Day și Brick, Mac se simte rănit o vreme. El era gelos în secret pe Day, care îl făcea pe Nan să asculte și să facă tot ce voia.
– De ce naiba să fiu gelos? întrebă Mac, nu prea tare.
Apoi a continuat să-și aplice medicamentul. Mac oftă ușor în timp ce se gândea la el și la Nan.
– Serios, ce părere ai despre fratele Nan? întrebă Wei din curiozitate, pentru că dacă era vorba de Nan, Wei credea că poate spune ce gândește, pentru că erau împreună de mult timp și își cunoșteau bine obiceiurile, iar acțiunile lui Nan spuneau multe.
Un asasin, pilot de curse ilegale și …
Cu excepția faptului că Mac chiar nu știa sau doar se prefăcea că nu știe.
– Despre mine? De ce vrei să știi? întrebă Mac, făcându-l pe Wei să râdă.
– Începi să semeni din ce în ce mai mult cu Nan, te pot ajuta cu ceva? Voi merge să mă uit la pistă în locul lui Nan, întrebă Wei, făcându-l pe Mac să-și amintească evenimentele de acum ceva vreme.
– Stai, vreau să te întreb ceva. Ce fel de oameni sunt ăștia, care îndrăznesc să vândă droguri pe stadion? Și de cât timp faci asta? Și în acel loc, ați instalat mai multe camere de supraveghere din cauza asta? puse Mac într-o serie de întrebări.
– Nu trebuie să știi. A sta acasă este suficient. Nu trebuie să fugi să-l enervezi din nou pe fratele Nan, este suficient, îl avertiză Wei înainte de a se ridica.
Nu voia să-i spună nimic lui Mac pentru că voia ca Nan să fie singura persoană care să-i spună.
– Ce naiba faceți voi doi? Se pare că ascunzi ceva, mormăi Mac.
– Nimic. Mă duc mai întâi pe stadion. Uită-te și la Nan…. Într-un moment ca acesta, probabil că tu ești cel care poate vorbi și cu fratele, spuse Wei înainte de a părăsi casa, lăsându-l pe Mac să stea și să-și vindece rănile singur.
Mac se aplecă pe spate pe canapea și se gândi la cuvintele lui Wei. Mac se gândea și el la asta, dar nu îndrăznea să spună că se simțea bine în legătură cu asta.
Dar dacă îl întrebi pe Mac acum ce simte pentru Nan, Mac poate spune că se simte bine și conectat inconștient. Mac continuă să înjure pentru sine, de ce ar trebui să te simți bine cu persoana care te-a rănit….. dar comportamentul nepoliticos și domestic al lui Nan îl face pe Mac să-și schimbe sentimentele de furie și ură de la primul … în acest tip de simpatie.
– Cum ar trebui să mă descurc cu acest sentiment? murmură Mac încet în sinea lui.
Mac rămase singur o vreme, așa că decise să facă o plimbare și să se uite în jurul sălii de gimnastică pentru a vedea cum se descurcă Nan acum.
Mac deschise ușa și văzu că Nan stătea pe canapeaua din colțul camerei, punându-și tricoul …. cu trupul acoperit de sudoare, fața lui Nan era încă morocănoasă. Nan se întoarse să se uite la ușă pentru că știa că cineva o deschise.
– Te-ai liniștit? întrebă Mac, respirând adânc.
– Vino și stai aici.
Nan bătu perna pe canapeaua de lângă el chemându-l pe Mac să stea cu el. Mac se îndreptă către el și se așeză.
Nan își rezemă capul de spatele cotierei, uitându-se la Mac cu o privire goală.
– La ce te uiți? întrebă Mac, Nan uitându-se încă la el.
– Mă uit la un prost, spuse Nan cu o voce calmă și zâmbitoare, făcându-l pe Mac să se încordeze.
– Ce e în neregulă cu tine? Mereu mă cerți că sunt prost, se plânse Mac, pentru că îi spunea că e prost de multe ori acum.
– Și ce om înțelept ar provoca un astfel de scandal? întrebă Nan cu o voce aspră.
Acest lucru îl făcu imediat pe Mac să înțeleagă ce voia să spună.
– Deci, ce vrei să fac, este un incident rușinos. Dacă nu aș fi continuat să te urmăresc, să-ți urmez subordonații, atunci el ar fi fugit primul. Hei, te ajut, de ce țipi la mine așa? contracară Mac.
Nan și-a pus degetul pe capul lui Mac și-l împinse nu prea tare.
– Dar, te-ai gândit vreodată că dacă ar avea un cuțit sau o armă sau dacă mișcările sale ar fi mai grele decât atât? Ce ai face? Te-ai pune în pericol fără motiv? îl întrebă Nan din nou.
Mac îl privi cu ochi cețoși.
– Spui că îți pasă de mine? întrebă Mac, cel puțin asta voia să audă de la Nan.
Pentru a-și spori încrederea în sine, nu se gândise că Nan ar avea sentimente pentru el.
– De ce… tu… Wow… de ce trebuie să mă faci să spun așa ceva, Nan își frecă viguros capul.
– Atunci ce naiba ești, de ce nu mi-ai spus asta? a răspuns Mac.
– Deci nu vezi nimic?! întrebă Nan.
– Tu însuți ai spus că sunt un prost și ce naiba poate un prost ca mine să vadă! se auzi vocea bubuitoare a lui Mac.
–Uau, înnebunesc, strigă Nan din nou.
– Voi fi chiar mai nebun decât tine, argumentă imediat Mac dezaprobator.
Cei doi stăteau uitându-se unul la celălalt, gâfâind.
– Ai o gură frumoasă, vino să mă săruți, spuse Nan în timp ce îl ținea pe Mac de spate pentru a se apleca peste el.
Dar Mac opuse rezistență și-l apucă de mână pe Nan, blocându-i capul.
– Nici măcar nu te deranja să mă săruți, ticălosule, a strigă Mac, roșu la față.
Pentru că se certau și Nan era pe punctul de a-l săruta pentru a schimba subiectul,Nan zâmbi în colțul gurii.
– Acum, să jucăm dur, să mergem în dormitor. Vreau să fac o baie. Corpul meu este atât de lipicios, spuse Nan în timp ce-și punea brațul în jurul gâtului lui Mac, astfel încât să se ridice împreună.
Îl conduse apoi pe Mac afară din sala de sport.
Mac scoase un oftat, în timp ce Nan refuzase să spună că era îngrijorat pentru el….. dar se abținu, deoarece Mac putea fi sigur că va fi bine cu Nan.
Nan îl duse pe Mac în dormitor.
– Atunci de ce nu m-ai lăsat să fac mai întâi duș și apoi să aplic medicamentul? Se plânse Mac.
– Am uitat, du-te mai întâi să faci baie. Voi aplica medicamentul după aceea.
Nan îi făcu semn cu mâna lui Mac să meargă să facă baie.
Mac fu de acord să intre și să facă un duș, și d după ce ieși din baie, văzu că Nan pusese o cutie de medicamente pe pat.
– Îmbracă-te repede, apoi intinde-te și așteaptă-mă. Voi face o baie apoi voi aplica medicamentul, spuse Nan din nou înainte de a merge să facă un duș. Mac se îmbrăcă și se așeză pe pat așteptând.
– Ușor, mormăi Mac în timp ce Nan apăsa destul de tare.
Nan încă se uita în gol la fața lui Mac, dar nu spuse nimic până când nu termină de aplicat crema și apoi îl lăsă pe Mac să plece mai întâi iar el ieși afară să fumeze și să vorbească la telefon cu Sage. Închisese ușa balconului, astfel încât Mac să nu poată auzi despre ce vorbea.
Mac continuă să se holbeze la Nan până când adormi de epuizare din cauza efortului de noaptea trecută.
– Îţi mulţumesc foarte mult. Îți voi da imaginea de pe cameră mâine. Um…, îi spuse Nan lui Sage la sfârșit și închise.
Nan termină a treia țigară și se duse în dormitor pentru a-l găsi pe Mac dormind.
Nan veni și se ghemui pe podea lângă patul unde dormea Mac. Mac stătea întins pe o parte, chiar lângă el.
Nan își ridică mâna pentru a netezi ușor părul lui Mac, examină cu atenție vânătăile de pe fața și brațele lui Mac. Nan își folosi vârfurile degetelor pentru a mângâia ușor colțul gurii lui Mac.
Mac se agită puțin, dar nu se trezi. Văzând semnele care nu erau făcute de propriile mâini, Nan deveni foarte supărat pe persoana care îi provocase aceste vânătăi lui Mac. Știa asta înainte de a-l răni pe Mac chiar mai mult decât acum, dar sentimentul era diferit.
– Ce trebuie să fac în continuare? Mă faci nefericit, știi asta? murmură Nan încet în sinea lui.
Avea multe în minte. Pe lângă oamenii care râdeau de el la stadion … problemele familiei din partea mamei sale și acum era și povestea cu Mac.
Trebuie să se gândească la asta mai mult decât la orice altceva. Nan se ghemui și se uită la fața lui Mac în timp ce dormea, înainte de a se apleca să-i sărute fruntea și de a se îndepărta.
– Sunt foarte îngrijorat pentru tine. De ce nu știi? vorbi din nou încet Nan.
Apoi se mișcă și se plimbă în jurul patului pentru a se urca și a dormi pe o parte. Nan vru să-l îmbrățișeze pe Mac, dar îi era frică să nu-i rănească corpul, așa că îl lăsă să doarmă confortabil.
Nan oftă și întinse mâna să stingă lampa de pe noptieră înainte de a închide încet ochii. Nu după mult timp, se auzi sunetul slab al sforăitului său, semnalând că doarme … dar cealaltă persoană care dormea înainte, acum deschise încet ochii în întuneric. Inima lui Mac bătea repede și-i tremura.
Buzele i se strânseră într-un zâmbet. Mac era bucuros că Nan nu-l strângea într-o îmbrățișare, altfel ar fi știut că Mac era treaz.
Când Nan deschise ușa balconului și intră în cameră, Mac se prefăcuse că doarme. Mac se temea în sinea lui, se temea să nu fie prins că se prefăcea doarme, la fel ca atunci când Mac fusese bolnav.
– Trist? de ce spui asta în timp ce dorm? Mac s-a gândit în secret în sinea lui. După un timp, Mac închise ochii și adormit.
După evenimentele zilei, Mac plecă la serviciu ca de obicei, iar Nan urma să-i explice tatălui lui Mac de ce acesta avea vânătăi pe corp.
Pe pistă, oamenii lui Morris nu mai făceau nici o mișcare, dar Nan nu avea încredere. Cei prinși în capcană se comportau, de asemenea, ca și cum ar fi strigat la Moris, dar încă ezitau.
Sage a trebuit să-i lase pe ceilalți ofițeri să privească.
Nan și Mac erau încă împreună ca de obicei, Nan luându-l pe Mac și lăsându-l la serviciu aproape în fiecare zi.
– Ridică-te și fă un duș, te duc afară, spuse Nan într-o dimineață de weekend, Mac fiind încă întins în patul mare.
– Unde mergem? Este încă devreme, întrebă Mac.
–Nici aproape, nici departe. Să porți pantaloni lungi și o jachetă cu mânecă lungă….. De asemenea, să-ți pregătești câteva haine ca să stăm peste noapte, Nan ordonă din nou.
Mac se întoarse să-l privească confuz.
– De ce trebuie să port pantaloni lungi? întrebă Mac.
– Ei bine, fă ce vrei, dar să te ridici repede, să nu mă lași să te trag jos din pat, spuse Nan din nou.
Mac fu nevoit, inevitabil să se ridice din pat.
– Mă duci în provincie pe motocicletă? întrebă Mac uimit după ce făcu duș, se îmbrăcă și-și puse lucrurile în geantă împreună cu lucrurile lui Nan.
– Oh, de ce este asta o problemă? întrebă Nan în timp ce își verifica motocicleta.
– E prea cald ca să mor. Cum poți sta pe ea? Și în ce provincie mă duci? întrebă Mac curios.
– Nu-ți face prea multe griji. Nu este deloc dificil, trebuie doar să înveți să mergi pe motocicletă. Este un sentiment interesant, pentru că este diferit de conducerea unei mașini, așa că nu te mai comporta ca un copil răsfățat! spuse Nan plecând.
Mac pufni, dar știa că oricum nu putea rezista.
Nan luă o cască și mănuși și i le puse lui Mac. Din fericire, Mac purta blugi și adidași.
– Voi ieși puțin să mă relaxez, dar l-am sunat și l-am anunțat pe nenorocitul de Sage. El va veni și va arunca o privire, Nan ordonă repede.
– Nu-ți face griji, frate… aștept atât timp cât este nevoie, spuse Wei zâmbind.
Nan îi înmână lui Mac geanta, apoi se urcă pe motocicletă și porni motocicleta.
– Vino, îi spuse Nan lui Mac, iar Mac se apropie de Nan și se așeză pe motocicletă puțin mai departe.
– Îmbrățișează-mă în jurul taliei, spuse Nan din nou, făcând ca fața lui Mac să se îmbujoreze, deoarece era jenat să fie văzut de subordonații lui Nan.
– Nu e nevoie, răspunse Mac.
Nan zâmbi în cască înainte de a tura motorul și de a porni puternic, lăsându-l pe Mac surprins, îmbrățișând imediat talia lui Nan.
– He he he, râse Nan știind că Mac îi îmbrățișa strâns talia.
– La naiba, nu știi să “călărești” bine? Dacă eu cad, cine își va asuma responsabilitatea? Mac a strigat imediat la el.
Nan își deschise puțin casca pentru a vorbi, astfel încât Mac să-l poată auzi.
– Eu sunt cel care călărește? Cine își va asuma? ce întrebare ciudată, răspunse Nan, făcându-l pe Mac să tacă puțin.
–Ține-mă de mijloc. Vei cădea. De fapt, vei spune că eu nu pot, spuse Nan din nou.
– Deci, unde mă duci mai exact? întrebă Mac.
Nan continua să meargă în zig-zag pe motocicletă.
–Kan, răspunse Nan scurt.
– Kanchanaburi? întrebă Mac.
–Da, răspunse el, înainte de a aluneca puțin, făcându-l pe Mac să îmbrățișeze talia lui Nan de teamă să nu cadă
Rareori fusese însuși pe spatele unei motociclete.
Nan călători din Bangkok în provincia Kanchanaburi, cu Mac îmbrățișându-i talia tot timpul.
Nan se opri la o benzinărie de lângă Nakhon Pathom, așa că Mac își putu întinde puțin picioarele.
– Fese oribile, mormăi Mac în timp ce se odihnea pe scaunul din fața unui magazin Seven din interiorul benzinăriei.
– Ce, încă nu te-ai obișnuit cu ele? întrebă Nan în timp ce îi dădu o sticlă de apă.
Mac o luă și o deschise să bea cu o privire confuză.
– Sunt obișnuit cu asta, de obicei nu merg pe motocicletă, răspunse Mac, Nan zâmbi.
– Nu mă refer la mersul pe motocicletă, spuse Nan, luându-și sticla de apă ca să bea.
Mac se încruntă la cuvintele lui Nan înainte de a se opri, cu fața roșie, gândindu-se la lucrurile de sub buric. Nan zâmbi și râse ușor.
– Voi căuta ceva de mâncare în orașul Kan. Apoi vom merge direct la Srisawat, spuse Nan în timp ce se îndrepta spre motocicletă.
–Unde mergi? întrebă Mac.
– Haide, știu, Nan răspunse ca de obicei înainte de a se urca pe motocicletă și de a-l lua pe Mac pentru a-și continua călătoria.
Când ajunseră în provincia Kanchanaburi în jurul prânzului, Nan îl luă pe Mac să mănânce tăiței la un restaurant de pe marginea drumului și-l duse din nou la o benzinărie, apoi continuară călătoria spre districtul Si Sahat.
După ce părăsiră provincia, începură să vadă pădurea, mai mult decât casele oamenilor.
Astăzi vremea era ca o inimă. Soarele nu era prea fierbinte, vântul care sufla era răcoros și confortabil.
Mac îmbrățișând talia lui Nan se uita în jur cu interes. Viața lui era într-un oraș plin de clădiri, exista un centru comercial cu multe facilități, dar rareori văzuse verdele copacilor.
Când locuia în străinătate, Mac călătorea noaptea, văzând doar lumina parcului de distracții.
Nan se uită prin oglinda laterală și văzu că Mac deschisese fereastra căștii pentru a prinde vântul, ceea ce-l făcu pe Nan să zâmbească satisfăcut.
După un timp, Mac îl împinse pe Nan în spate și Nan încetini.
– Care este problema? întrebă Nan împotriva vântului.
– Mă doare și trebuie să merg latoaletă, spuse Mac.
– Unde vei găsi o toaletă? Există doar păduri în această zonă. Să facem pipi în pădure, spuse Nan în timp ce se opri să căute un loc unde Mac să se ușureze.
– Să fac pipi în pădure, ești nebun? dacă sunt șerpi? întrebă Mac nervos în timp ce privea pădurea de pe cărarea din față.
– Nu ce? Dar dacă vrei să faci pipi, respectă natura și fă-o pur și simplu, răspunse Nan zâmbind.
Când coborî și se așeză lângă motocicletă, fața lui Mac dispăru imediat.
– Și nu există nicio bombă în față? întrebă Mac cu blândețe.
– Nu știu, nu-mi amintesc, a trecut mult timp, răspunse el.
– Oh, și unde mă vei duce așa? întrebă Mac din nou.
–Ai dreptate, am studiat traseul și am rezervat deja cazarea. Pur și simplu nu știu unde este o benzinărie. Nu e mare lucru, ce, doare să faci pipi? spuse Nan din nou.
Mac se uită ezitant la copac.
– Vii cu mine, spuse Mac, sperând să-l facă pe Nan să zâmbească și să râdă.
– Da, răspunse Nan înainte de a-l împinge pe Mac pe marginea drumului.
Mac mergea cu frică, dar cu durerea de a face pipi, inevitabil a trebuit să găsească un loc unde să se ușureze.
–Vino înapoi, îi spuse Mac lui Nan.
– Ce e în neregulă cu tine? Ne-am văzut aproape în fiecare seară, mormăi Nan a mormăit, dar îi întoarse spatele lui Mac când văzut fața încordată a celuilalt.
Mac își descheie rapid pantalonii. Ochii lui priveau suspicioși în jur. După ce se ușură, își încheie în grabă nasturii pantalonilor.
– Gata, spuse Mac.
– Întinde ambele mâini, spuse Nan.
Mac părea confuz, dar își ținea ambele mâini întinse în fața lui. Nan luă un șervețel umed și-i șterse mâinile. Mac fu uimit.
Când termină de șters, îl puse într-o pungă de plastic și i-l dădu lui Mac.
– Pune-l la fundul bagajului. Oriunde găsești gunoi, îl arunci, spuse Nan din nou.
– Nu poți să-l lași aici? Este doar o pădure, spuse Mac. Nan se uită direct la fața lui Mac.
– Pentru că există oameni care gândesc ca tine, gunoiul umple casa și întregul oraș. Colectarea lui nu face motocicleta mai grea, spuse Nan.
Mac știa că fusese certat din nou, așa că puse în tăcere punga în geantă.
Apoi Nan îl luă pe Mac să-și continue călătoria până când ajunseră în vârful barajului Srinakari după-amiază.
Mac coborî de pe bicicletă și se legănă înainte și înapoi pentru a scăpa de oboseală.
–M-ai adus la baraj? întrebă Mac în timp ce îl privea stând pe margine.
Această privire în jos pentru a vedea clar priveliștea barajului, a râului și a munților verzi îl făcu pe Mac să nu se poată abține să nu privească.
Se auzit click-ul unei fotografii. Mac se întoarse să privească în direcția sunetului și-l văzu pe Nan atingând telefonul mobil.
– De ce-mi faci o poză în secret? întrebă Mac.
– Unde am făcut o fotografie în secret? Am făcut o poză ca să o poți
vedea, spuse Nan și se așeză pe barieră. Mac veni și se așeză lângă el.
– Cum de te-ai gândit să mă duci într-o excursie? întrebă Mac curios.
– Odihnește-ți creierul. Să respirăm aer curat. În Bangkok există doar fum de mașină, spuse Nan cu o expresie normală. Dar Mac simte că este mai mult decât atât.
– Vino să faci o fotografie cu mine, spuse Nan, scoțându-și un selfie stick din rucsac.
– Geanta ta are un selfie stick? întrebă Mac curios.
– Oh, ce e atât de ciudat? Răspunse Nan înainte de a-și lua telefonul mobil pentru a-l pune pe capătul bățului, îmbrățișând gâtul lui Mac și apoi apăsând pentru a trage direct pe telecomanda de pe centură.
Mac fusese de acord să facă fotografia, dar Dumnezeule, Nan îl luă pe Mac să facă fotografii în fiecare colț posibil până când fu mulțumit.
Apoi Nan veni să stea și să privească în pace și tăcere priveliștea de pe podul barajului.
– E o lume mare, nu crezi? spuse Nan rupând tăcerea în timp ce privea înainte.
– Îhî, răspunse Mac cu voce joasă.
– Din moment ce este atât de mare, atunci de ce ne-am întâlnit noi doi? spuse Nan.
Mac tăcu o vreme. Ar fi vrut să vorbească despre Day, dar nu putu să-i strice starea de spirit.
– Soarta, poate, răspunse Mac scurt, cu un zâmbet.
– Dacă tu și cu mine am avea un motiv să ne despărțim, crezi că soarta ne va face să ne împăcăm din nou? întrebă Nan, făcându-l pe Mac să înghețe.
Inima-i tresări imediat, iar Mac se întoarse să-l privească suspicios.
– Ce vrei să-mi spui, Nan? întrebă Mac.
Nan tăcu o vreme înainte de a se întoarce să-i ofere lui Mac un zâmbet.
– Ce naiba vrei să-mi spui? Te-am întrebat. Vreau să știu. Înțelegi că vreau doar să știu? spuse Nan iritat.
– Cred că ești nebun, răspunse Mac.
Nan zâmbi puțin. Privirea din ochii lui făcu ca inima lui Mac să sară o bătaie.
– Deci, unde stăm? întrebă Mac, schimbând subiectul.
–Trebuie să mă întorc repede… nu e departe, răspunse Nan, înainte ca cei doi să se urce pe motocicletă și să se ducă să parcheze în curtea unde erau magazinele de unde urmau să cumpere mâncare și gustări.
Mac își aminti că gunoiul nu fusese încă aruncat, așa că-l luă și-l aruncă în coșul de gunoi.
Nan îl privi zâmbind. După ce mâncarea fusese cumpărată, Nan se întoarse la intersecția Pong Pad și merse încă 3-4 km înainte de a ajunge la o cabană numită “San Kok Koct”.
Mac coborâ de pe motocicletă și se uită curios în jur. Nan luă geanta lui Mac, apoi au mers împreună în zona recepției unde atmosfera era liniștită. Mac văzu două mașini în parcare și o motocicletă.
– Bună ziua, ați rezervat o cameră?
O tânără veni să-l întâmpine zâmbind, așa că Nan îi spuse numele în timp ce Mac doar privea.
Nan luă cheia camerei și-l chemă pe Mac să-l însoțească pe îngrijitor la vilă.
– Nu se rupe? Mac îi șopti lui Nan în timp ce mergeau pe aleea de bambus.
– Dacă se strică, mai putem trece? întrebă el stingher.
– Nu, serios, spuse Mac mergând în fața lui Nan.
– Nan, ce sunt acei copaci? întrebă Mac arătând spre niște copaci care creșteau în toată zona.
–Tonkok, răspunse Nan scurt.
Mac dădu din cap aprobator. Atmosfera era fost liniștită. Sunetul ritmic al pașilor pe bambus răsuna în timp ce treceau cu toții până când au ajuns la casă. Îngrijitorul mai vorbi puțin și apoi îi lăsă pe el și pe Mac să se odihnească în pace.
– Camera nu are aer conditionat. Nu are nici baie? întrebă Mac.
Nan dădu din cap înainte. Când deschise ușa pentru a intra în cameră, acolo nu era altceva decât o saltea pe podea și un dulap cu sertare, dar existau prize electrice în cameră.
La capătul saltelei era o oglindă în care te puteai uita. În fața camerei exista o terasă unde se putea sta.
– Baia comună se află în spatele casei, spuse Nan.
– Ce se întâmplă dacă vreau să merg la baie noaptea târziu? întrebă Mac în timp ce se așeză pe saltea.
– Mă strigi și voi veni cu tine, răspunse Nan înainte de a se culca de epuizare după lunga călătorie.
– Atunci de ce m-ai adus aici? Este cineva aici? întrebă Mac.
– Văd că sunt oaspeți care stau în alte camere, răspunse Nan.
– E liniște, spuse Mac.
– Ei bine, te-am adus aici să taci, răspunse Nan, făcându-l pe Mac să tacă o vreme.
