Pentru Mac nu a durat mult să se uite în sus. Nan își trage imediat un scaun şi se aşează lângă Mac, cu un zâmbet în colțul gurii când vede fața palidă a lui Mac.
– Tu! Mac a rămas fără cuvinte pentru că era în stare de şoc.
– Cine este el? l-a întrebat imediat prietenul lui Mac.
– Eu sunt prietenul lui Mac, Nan. Nu l-am văzut de mult, aşa că am venit să-l salut. Ce mai faci? Nan a spus-o în mod normal, dar gâtul lui Mac era uscat, neajutorat, frica din inima lui revenind după ce nu-l văzuse de mai puţin de o lună. Când era pe cale să se sperie, i-a fost frică să spună ceva care să-i îngrijoreze pe prietenii săi
– Ce treabă ai? Mac a decis să întrebe cu o privire severă pe chipul lui Nan, încercând să nu arate frică celorlalți prieteni ai lui.
– Am ceva de discutat. Vino să vorbeşti cu mine afară, spuse Nan încet. Când auzise asta, Mac s-a simţit şi mai deranjat. Îi era teamă că Nan îl va lua aşa cum a făcut atunci. Mac privi cu atenție afară din local.
– Vorbim doar în faţa restaurantului. N-am să te deranjez prea mult timp, spuse el din nou. Nan poate vedea că Mac este speriat. Mac se întoarse să-i arunce prietenului său o mică privire.
– Stai puţin, stai jos şi mănâncă, i-a spus Mac prietenului său
– Vrei să ies cu tine? L-a întrebat unul dintre prietenii lui Mac după ce a văzut că comportamentul lui Mac nu este foarte bun.
– Nu e nevoie, o să ies puțin să discut ceva. Spuse Mac, înainte să se ridice şi să se îndrepte spre ieșirea magazinului. Nan se întoarse pentru a-i oferi prietenului lui Mac un uşor zâmbet.
Cine este acesta mai exact?
Nan îl urmă încet. Mac îl așteptă în fața magazinului, oameni treceau periodic pe lângă el. Mac voia doar să fie într-un loc aglomerat pentru a se proteja.
– Ce altceva vrei de la mine?. Întrebă Mac sever, dar nu cu voce tare. Nan îl privi pe Mac în sus şi în jos, făcându-l pe Mac să urască expresia de pe chipul lui Nan, care îl privea atât de mult.
– Ce altceva mai vrei de la mine? întrebă Mac puţin mai tare.
– Șhh, nu face niciun zgomot. Cineva va deveni suspicios, spuse el răguşit. Mac şi-a strâns pumnii strâns în timp ce se uita în jur. Cineva s-a întors să se uite la Mac şi Nan suspicios. Mac se întoarse şi se uită la el.
– Răbdarea mea este insuficientă, khun, spuse, el batjocoritor. Mac a trebuit să respire adânc pentru a se calma şi mai mult.
– Dacă nu ai nimic de spus, mă voi întoarce, îl întrerupse Mac, văzând că încerca doar să-l enerveze. Mac se preface că intră în local, dar următoarele cuvinte ale lui Nan îl opresc.
– Îţi dau o oră să mănânci, spuse Nan scurt. Mac se întoarse imediat să se uite la el.
– De ce? întrebă Mac.
– Termină de mâncat, apoi desparte-te de prietenii tăi, stai aici şi aşteaptă-mă. O să facem o plimbare. Nan nu i-a răspuns deloc lui Mac.
– Deci de ce trebuie să te aştept? Brick mi-a spus în ziua aceea ca o sa mă lași în pace, nu-i aşa? Că oamenii sunt diferiți, a spus Mac, aşa că ar fi trebuit să nu îl mai deranjeze, aşa cum spusese Day şi Brick.
– Acum mai sunt 59 de minute, ţi-am acordat prea mult timp, a spus din nou Nan. Mac simţi că răbdarea îi slăbește.
– Dacă nu vrei, pot să te asigur că prietenii tăi vor şti că noi doi obişnuiam să…spuse Nan, uitându-se din nou la Mac cu ochi pricepuţi până când fiorii lui Mac i-au străbătut tot corpul.
– Prietenii mei nu te vor crede, spuse Mac batjocoritor, dar în inima lui era puţin speriat.
– Atunci va trebui să le arăt clipul? spuse Nan din nou. Făcându-l pe Mac să tremure de furie.
– Ce vrei de la mine? întrebă Mac din nou.
– Ei bine, îți spun într-un minut, hmmm… peste 58 de minute. Nan s-a prefăcut că îşi ridică ceasul pentru a seta cronometrul. Mac strânse din dinți. Voia să sară să lovească faţa aceea, dar îi era frică să-şi expună problema jenantă.
– Oh, nici să nu te gândeşti să fugi de mine. Ştiu unde este casa ta, nu uita asta, i-a amintit Nan lui Mac. În timp ce Nac se întorcea la prietenii săi ştiind că nu avea prea mult timp. Nan se uită la Mac în timp ce intră în magazin cu ochi strălucitori.
– Este bine să ieşi o vreme din casă, îşi spuse Nan înainte de a merge în cealaltă direcţie.
…….
– Care este problema? a întrebat îngrijorat prietenul lui Mac.
– Nimic, răspunse Mac nervos în timp ce se gândea la o modalitate de a scăpa, Mac hotărând dacă să îndrăznească sau nu plece acasă.
– Omule, te întorci la apartament acum? Mac se uită gânditor la prietenul său.
– Oh….de ce? întrebă prietenul său Dew.
– Vreau să dorm o vreme în camera ta. Mi-e prea lene să merg acasă, a spus Mac pentru că nu vrea să meargă acasă chiar acum. Să fugă măcar, să ne liniștească şi să găsească o cale să nu interacționeze cu el.
– Bine, răspunse Dew. Mac mancă grăbit verificându-și periodic ceasul.
…..
– Să ne întoarcem! Spuse Mac după ce terminase de mâncat. A durat doar o jumătate de oră.
– Unde te duci atât de grăbit? A întrebat un alt prieten.
– Sunt ameţit. Vreau să trag un pui de somn. Dew, nu ţi-ai adus maşina, nu-i aşa? Doar vino cu mine. Mac deja chemase personalul restaurantului sa ridice mașina prietenului său și a părăsit restaurantul. Mac s-a uitat în jur în cazul în care Nan era pe acel potecă, dar nu putea vedea o umbră, Mac a zâmbit uşurat înainte de a merge spre parcare cu prietenul său. Prietenul lui Mac a condus mașina cu Mac lângă el.
– Hei, crezi că sunt un prost? Nan mormăi sarcastic când văzu că Mac era pe cale să fugă. Nan a parcat maşina lângă maşina lui Mac pentru că îşi aminteşte toate culorile şi mărcile maşinilor lui Mac, a făcut multe cercetări în prealabil. A continuat să urmărească maşina. Îi făcea plăcere să urmărească astfel de victime. Permițând victimei să scape, apoi interacționând mai târziu. I-a dat un mare sentiment de satisfacţie. Nan îl urmă pe Mac până la apartamentul prietenului său. Parchează mașina în fața apartamentului. Așteptă puțin ca Mac să urce în cameră cu prietenul lui. Nan aştepta nerăbdător în maşină.
A chemat un subordonat să raporteze . Apoi a comandat treaba prin telefon fără prea multe probleme. Aproximativ 3 ore mai târziu şi-a scos propriul telefon şi a apăsat câteva mesaje text.
..
..
După ce a ajuns în camera prietenului său, Mac s-a apropiat şi s-a întins imediat pe canapea.
– Vrei niște apă? întrebă Dew, Mac clătină din cap în semn ca nu.
– O să mă întind puțin, i-a spus Mac prietenului său privind la ceasul de la încheietura mâinii, pentru că acum timpul care i-la indicat el trecuse.
Trebuie să fie furios cu certitudine. Ce ar trebui să fac acum? Îşi spuse Mac, încercând să găsească o cale de a scăpa, dar tot nu reușea să-şi dea seama. Gândindu-se la asta, a adormit. S-a trezit din nou când a auzit un mesaj pe telefon. Mac tremura uşor cu ochii larg deschişi când s-a trezit, a luat telefonul şi a văzut că era un număr necunoscut, dar Mac totuşi a citit mesajul.
M.s: O să cobori singur sau o să mă faci să urc eu şi să te scot afară?
Corpul lui Mac a tresărit peste tot când a terminat de citit mesajul, crezând că el a fost cel care a trimis acest mesaj? Şi dacă da, de unde știe numărul lui de telefon? Mac şi-a căutat prietenul şi a văzut că dormea pe cealaltă canapea. Mac şi-a muşcat buza nervos.
Tru… Tru… Tru…
Mac a tresărit când a sunat propriul său telefon, același număr i-a trimis și mesajul. Mac a oprit rapid sunetul pentru că nu voia ca prietenul lui să se trezească chiar acum. Mac s-a uitat la numărul care a tot sunat cu inima bătând în viteză înainte de a se hotărî să răspundă la apel.
-Bună. a răspuns Mac la apel cu inima bătând cu putere.
(-Poți să cobori?) O voce profundă a răsunat la celălalt capăt al firului, aşa că a mers în grabă spre balconul camerei prietenului său pentru a ridica imediat telefonul.
– Unde ești?! întrebă Mac cu o voce severă, ştiind cine este cealaltă persoană.
(- Hei, crezi că poți sta departe de mine, Mac? Am întrebat cu blândețe, nu-ți place de mine, nu-i aşa? Îți place să folosesc forța ca înainte?) a întrebat Nan pe un ton profund.
– Oprește-te! Ce ai de gând să faci cu mine? Nu mai avem nimic de-a face unul cu celălalt, ţipă Mac nerăbdător.
(- Ei bine, aş vrea să nu mă implic) El a răspuns nonşalant la mârâitul lui Mac.
(- Nu vorbi prea mult. Vrei să cobori?), a întrebat el din nou. Mac tace o clipă pentru că nu ştie unde se află acum.
(- Aştept în fața apartamentului prietenului tău. Poți să cobori acum sau vrei să trimit clipul prietenilor tăi? Am toate numerele prietenilor tăi.) a spus Nan amenințător, făcându-l pe Mac să pară surprins când a aflat că îl așteptă la apartamentul prietenului său.
– De unde ştii unde sunt? întrebă Mac.
(- Mac, nu sunt un copil care să creadă că de fapt mă aştepţi. Ţi-am dat o oră să te gândești, dar acum îți las doar 10 minute, dacă nu cobori ai putea deveni o celebritate peste noapte) A spus el înainte de a încheia apelul. Lăsându-l pe Mac nemişcat şi confuz înainte de a decide să meargă spre propriul său prieten.
-Hei, eu plec, şi-a trezit Mac prietenul.
– Te întorci, nu? Întrebă Dew încet.
– Hm, mă voi grăbi să fac nişte comisioane. Mulțumesc mult, i-a spus Mac prietenului său înainte de a-şi aduna rapid propriile lucruri şi de a părăsi camera.
– Huh, atât de uşor de păcălit, mormăi Nan în timp ce îl privea pe Mac ieşind pe uşa apartamentului şi privind în stânga şi în dreapta, Nan deschise uşa maşinii. Mac se opri înainte de a merge încet spre el, încetul cu încetul.
– Ce vrei? întrebă Mac curios. De ce are Nan din nou probleme cu mine?
– Urcă-te în maşină, spuse el încet. Mac clătină imediat din cap.
–Ugh, ţipă Mac de durere în timp ce Nan îl apuca pe Mac cu o mână strânsă de spatele capului.
– Ori te urci în maşină corect, ori mă vei face să folosesc forța? spuse Nan lângă urechea lui Mac cu o voce profundă. Mac s-a prefăcut că se zbate.
– Trebuie să vrei cu adevărat să fii celebru? a ameninţat Nan din nou, făcându-l pe Mac să înghită in sec.
– Doar urc în maşină, bine? Întrebă Mac pe un ton răguşit.
– Nu te urci? întrebă el din nou.
– Oh… voi urca.. a răspuns Mac înainte ca Nan să-l prindă cu forţă de gât Mac, până când Mac se aplecă puțin în faţă. Mac întinse rapid mâna şi îşi frecă ceafa. Nan se uită înapoi la Mac. Mac a răsuflat uşurat înainte de a accepta să deschidă portiera maşinii şi să se urce pe scaunul de lângă şofer.
– Huh, asta este… îşi spuse Nan înainte de a continua să mearga şi el spre scaunul șoferului. După ce a urcat a închis toate portierele mașinii.
– Unde te duci?! Nu merg cu tine. Ai ceva de discutat cu mine? a spus Mac frenetic.
– De ce îți este frică? întrebă Nan batjocoritor.
– Nu mi-e frică, dar vreau să vorbeşti. De ce mai glumești cu mine? Sau te-a trimis Day? întrebă Mac pe un ton răguşit. Nu voia că Nan să ştie că Mac avea de fapt o mică panică în inimă.
– Nu este vorba despre Hia Day. Este vorba doar despre mine. Răspunse Nan pe un ton normal.
– Ce e în neregulă? Spune-mi doar. Mac încă țipa la el.
– Ascultă nişte muzică, a spus Nan înainte de a întinde mâna să atingă stereo maşinii, muzică acustică internațională lentă, un sunet puternic care nu se potriveşte cu atmosfera actuală. Mac a întins mâna pentru a opri muzica imediat. Nan se întoarse să se uite puțin la Mac
– De ce, nu-ți place sau nu vrei să-l auzi pe Mo Lam? Îl am în maşină, îl caut, a spus Nan cu o expresie normală, făcându-l pe Mac să nu ştie ce să facă acum.
Notă: (* Mo Lam este un stil de muzică popular în nord-estul Thailandei. Are atât părți structurate, cât şi improvizate, adesea în aceeaşi melodie, şi este cel mai bine cunoscut pentru sunetul său trist şi jalnic.)
– Vreau să merg acasă!.. spuse Mac pe un ton serios. Nan îşi miji ochii, iar Mac nu se putu abține să nu se uite la tatuajele de-a lungul brațului lui care ieşeau din tivul cămăşii.
– Nu te voi lăsa! Spuse Nan nepăsător
– Nu trebuie să te întorci la mine. Maşina mea este încă la apartamentul prietenului meu. Lasă-mă dacă nu ai altceva de spus.. a spus Mac succesiv. Nan a plutit şi a continuat să conducă, când maşina s-a oprit la un semafor roşu, Mac s-a prefăcut că deschide uşa pentru a ieşi din maşină.
..
– Doamne, ticălosule, dă-mi drumul! Ţipă Mac în timp ce încerca să deschidă uşa maşinii, dar Nan îl apucă de păr şi îl trase spre el.
– Nu mă mai pune să trag, stai pe loc, înţelegi, Khun Mac? Spuse Nan pe un ton sufocant, spre deosebire de ochii care se uitau la Mac. Mac încercă să- şi scoată mâna din păr, dar Nan încă s-a ţinut strâns.
– Sau crezi că poliția de acolo te poate ajuta? Spuse râzând. În gâtul tău. Pentru că era un poliţist rutier care stătea la un semaforul roşu unde s-au oprit. Mac şi-a muşcat buza furios pentru că nu putea face nimic. Bineînţeles că ai putea suna la poliție, dar Mac nu a fost suficient de curajos pentru a anunța pe nimeni ce sa întâmplat cu el.
– Nu plec nicăieri, poți să mă lași, mă doare. Spuse Mac, cu vocea tremurând puţin pentru că îi dorea scalpul.
– Huh… a scos Nan un sunet mic în gât şi i-a dat drumul părului lui Mac exact când lumina devenii verde, apoi el s-a întors pentru a continua să conducă. Mac se mişcă imediat să se aşeze pe marginea ușii. Nu voia să fie prea aproape de el, voia să fie departe.
– Poți să-mi spui? Unde mă duci? Mac a decis să întrebe din nou. După aceea au continuat să conducă o vreme. Mac nu a suportat situația jenantă de acum.
– Chiar şi aşa, nu știi? spuse el încet.
– Dar nu-ţi aminteşti. Unde o să te duc? Nu recunoşti drumul? Întrebă el zâmbind, făcându-l pe Mac să observe traseul, aşa cum a spus Nan, pentru că la început a fost atât de precaut încât nu a observat prea mult drumul, ochii lui Mac s-au mărit când şi-a amintit acest traseu când Nan l-a dus acasă la el.
– Nu merg cu tine, ticălosule! De ce mă duci acolo? Nu merg, parchează maşina, acum! ţipă Mac din nou când şi-a dat seama că Nan îl ducea pe Mac la ea acasă.
– Nu fi supărat. O să stăm şi o să vorbim unul cu celălalt, a spus el zâmbind înainte de a întoarce pe aleea care ducea la casa lui şi la pista de curse. Nan s-a dus direct la casa mare unde oamenii îi aşteptau. Mac se uită în jur în panică.
-leși mai întâi, cu siguranță te voi conduce acasă. a spus Nan când parcase deja maşina în garaj şi deschise uşa maşinii.
De îndată ce s-a deschis , Mac a coborât în grabă scările şi a mers lin spre uşa de la intrare, în mijlocul nedumeririi subordonaților, pentru că nu credeau că îl vor mai găsi pe Mac aici.
-Ohhh, unde te duci atât de grăbit? Nan alergă la Mac, înfăşurându-şi brațele în jurul gâtului lui Mac.
-Dă-mi drumul! Mă întorc acasă, nu am despre ce să vorbesc cu tine mârâi Mac, încercând să-i tragă mâinile lui Nan, dar, ca de obicei, nu a putut. Nan îl târî pe Mac şi se îndreptă spre ușa din faţă a casei principale. Mac a trebuit să o țină așa, altfel Mac ar fi căzut la pământ cu Nan târându-l de gât pe drum.
-Frog, îți mulțumesc foarte mult că mi-ai spus să ies şi să mă plimb. Acum m-am vindecat i-a strigat Nan în glumă subalternului lui.
-Ce sa întâmplat, sunt confuz. Cum a ajuns aici? întrebă Frog confuză.
-lată, ceva care mă va vindeca, a spus Nan echipei sale înainte de a-l târî pe Mac în casă. Mac se zvârcoli, dar Nan îl târî pe Mac sus.
-Ce naiba încerci să faci? Vom cădea amândoi.. a spus Nan în timp ce Mac se zbătea când urcau pe scări.
-Dă-mi drumul nenorocitule, îl certa Mac, dar Nan îi întoarse un zâmbet în gât. Nan l-a târât pe Mac în camera lui. Mac înghiți în sec pentru că îşi amintea bine ce s-a întâmplat în această cameră.
-Idiotule, dă-mi drumul, te implor, îi spuse Mac grăbit lui Nan cu o voce joasă.
-Hei, e ciudat. De ce este vocea ta atât de joasă acum? L-a tachinat el înainte de a deschide uşa şi de a-l împinge pe Mac înăuntru, închizând imediat ușa dormitorului. Mac a alergat să scape şi să se îndepărteze cât mai mult de pat, Mac a privit în jur, nimic nu se schimbase. În plus, patul are în continuare același cearşaf cu model original, amintindu-și din nou acea zi.
– De ce, te gândeşti la ziua aceea? A întrebat Nan de parcă ar fi ştiut la ce se gândeşte Mac. Nan îşi luă poşeta şi o puse pe noptieră, ca de obicei. Doar Mac s-a speriat când Nan a intrat în cameră.
– Am uitat totul. Mac îşi forţa vocea să nu tremure. Nan a ridicat o sprânceană şi s-a prefăcut surprins.
– Serios? E atât de uşor de uitat? a întrebat el tachinător.
– Dar eu încă îmi amintesc totul. Îți vei aminti. Vrei să vezi? Așteaptă o clipă! a spus Nan, dar nu a aşteptat răspunsul lui Mac. Nan s-a dus să-şi deschidă propriul laptop. Apoi s-a întors să se uite la Mac pentru o clipă. Mac rămase pe loc, fără să îndrăznească să-şi mişte picioarele prea mult pentru că ştia că, dacă iese în fugă din cameră, subalternii lui Nan l-ar fi prins nu l-ar lăsa să scape atât de repede. Nan îşi luă un moment să deschidă fişierul stocat, apoi se întoarse de la ecran. Imaginea şi sunetul de pe ecran l-au adus pe Mac sa se miște. Mâinile şi buzele îi tremurau.
-Ce mai vrei să faci? Este clar. Îți pot vedea clar fața. Pot să văd fiecare parte din tine haha. Făcându-l pe Mac să se întoarcă să-l privească.
-Bastard! strigă Mac în timp ce alerga spre el.
Se întoarse uşor când pumnul lui Mac îl lovi puternic pe obraz. Dar nu a provocat prea multă agitaţie şi înainte de a urma a doua lovitură, Nan s-a eschivat uşor. Apoi și-a prins pumnul drept în mijlocul corpului lui Mac cu mare forță.
-Ugh… strigă Mac cu voce tare înainte de a se lăsa în genunchi pe podeaua dormitorului. Nan şi-a scuturat uşor umărul înainte de a se ghemui lângă Mac, care căzuse la pământ. Nan a prins părul lui Mac în faţa lui şi l-a ridicat pentru ca cealaltă persoană să se uite la el.
– Este atât de uşor să te dobor. Nu este distractiv. Ridică-te şi încearcă altceva, a spus Nan cu un zâmbet pe buze. Mac se uită la el cu ochi strălucitori, dar nu se putea abţine. O lovitură aproape l-a făcut pe Mac să se sufoce cu mâncarea pe care o ingerase anterior.
A suflat
Brusc…
-Huh, ticălosule. spuse Nan sarcastic în timp ce Mac îl lovi din nou cu pumnul, deşi încă stătea pe podea şi Nan încă îl tragea de păr, dar Nan reuşi să prindă pumnul lui Mac cu cealaltă mână într-o clipă. Mac se uită trist la el.
-Du-te să mori, ticălosule spuse Mac furios.
-Nu mă grăbesc, dar dacă vrei să mor, te iau cu mine. Nu pot merge singur. Mi-e lene. Spuse el sarcastic. Acest lucru l-a făcut pe Mac şi mai iritat şi mai frustrat de agitaţia lui, Nan îi dădu drumul părului lui Mac şi se ridică.
– Hai să ne întindem şi să ne jucăm, mă întorc imediat a spus Nan pe un ton normal, făcându-i pe Mac să se potrivească cu starea lui de spirit.
– Unde te duci şi de ce mă faci să aştept aici? întrebă Mac brusc, dar încă stătea pe podeaua dormitorului.
– O să mănânc orez, hei, ştii de câte ore te urmăresc? Tu ai mâncat. Eşti bine. Eu încă nu am mâncat nimic. Sau mă laşi să mănânc altceva în loc de orez…? spuse Nan în timp ce se prefăcea că îl priveşte pe Mac cu ochi pofticiosi.
– Oriunde ai merge, du-te să ia ceva de mâncare! Mac l-a alungat în grabă. Nan a râs uşor în gât.
– Fii un băiat bun, aşteaptă-mă aici. Mă voi întoarce şi vom vorbi mai târziu i-a spus Nan lui Mac înainte de a-şi închide laptopul, apoi s-a întors şi a luat telefonul lui Mac din buzunarul pantalonilor. Mac a încercat să se apere şi să-l prindă, dar nu a rereuşit.l
– Dă-mi telefonul! Ce dracu ai de gând să faci? strigă Mac sărind imediat în picioare.
– Aici nu este necesar. Când te voi duce acasă, cu siguranţă ți-l voi da înapoi. Asta a fost tot ce a spus înainte de a ieşi din cameră, lăsându-l pe Mac singur cu frica în inimă. Sunetul uşii care se închide îl face pe Mac să ştie că nu poate părăsi această cameră. Mac s-a apropiat și s-a aşezat pe canapea, care este aceeaşi pe care a dormit când a fost înlănțuit data trecută. Mac a ridicat ambele picioare şi şi-a îmbrăţişat genunchii. Sprâncenele lui s-au încruntat de frică, frustrare şi neînţelegere.
De ce a intrat Nan din nou în asta?
Chiar dacă trecuseră mai bine de două luni, când se gândi la imaginile şi evenimentele din acea zi, Mac începu să tremure incontrolabil.
La naiba, de ce trebuie să mă urmărești aşa? Mormăi Mac pentru sine înainte de a se odihni pe ambii genunchi.
– Încălzeşte-mi nişte orez, i-a spus Nan subalternului
Ei cu voce tare.
– Da, khun, aşteptaţi o clipă. Subordonatul lui Nan a răspuns înainte ca Nan să se aşeze pe canapea din mijlocul casei.
– Hei, de ce l-ai adus pe băiatul ăla cu tine? Frog a intrat şi a întrebat curioas.
– Deci, ce ţi-am spus? Tocmai am trecut peste plictiseala a spus Nan cu un zâmbet pe care toată lumea l-a văzut ca pe un zâmbet viclean.
