PRIETENUL MEU CEL FRUMOS – CAPITOLUL 1

Rioto era născut frumos.

De aceea, în copilărie, lucrase ca și copil-talent? Model? Apărea în reclame și seriale TV.

Dar avea o problemă: nu reușea să exprime emoțiile într-un mod evident. Era un copil care nu știa să zâmbească, așa că a ajuns repede să-și piardă slujba (asta am aflat-o de la mama lui).

Acel Rioto, odinioară angelic și adorabil, devenise un băiat frumos și apoi, cu o naturalețe dezarmantă, un bărbat de o frumusețe ieșită din comun.

Păr castaniu-deschis, aproape transparent de cât era de moale, ochi bine definiți, un nas drept și buze catifelate.

Chiar și vocea îi era blândă, dar în același timp proaspătă și plăcută la auz, din acelea pe care ai putea să le asculți ore în șir fără să te obosești.

Cu toate acestea, în ciuda aspectului perfect, Rioto, oricât se străduia, nu reușea să exceleze nici la studii, nici la sport: maximul pe care îl obținea era un nivel mediu.

Oamenii din jurul lui erau convinși că se abținea intenționat, dar adevărul era că Rioto se străduia cu adevărat. Alerga în fiecare dimineață în zori pentru a se antrena pentru maratonul școlar și studia în fiecare zi la bibliotecă sau la o școală de meditații după ore. Și totuși, locul său în clasament rămânea la medie.

Dar, fiind atât de incredibil de frumos, toți se încăpățânau să-l vadă ca pe un supraom capabil să facă orice.

Ar fi putut să nu-i pese, dar Rioto era amabil, onest și hotărât, așa că sfârșea mereu prin a încerca să răspundă așteptărilor celorlalți.

Eu, curios, am început să vorbesc des cu el. Jucam în aceeași echipă de fotbal încă din școala primară și frecventam același program after-school, deși la școală am fost împreună doar din gimnaziu.

În gimnaziu îi spuneau „frumosul om de gheață” sau ceva de genul, dar în realitate Rioto era doar un băiat care nu știa să interacționeze bine cu ceilalți și căruia îi era greu să exprime emoțiile.

Îi părea rău că era ținut la distanță de ceilalți, dar în același timp era mândru de frumusețea lui. Această latură neașteptat de infantilă a lui Rioto era cunoscută doar familiei sale și mie.

Rioto, băiatul perfect, era incredibil de popular.

De când începuse gimnaziul, nu fusese niciodată fără o prietenă. Dar fiecare relație se termina mereu, în cel mai bun caz, într-o lună.

El încerca să se îndrăgostească, dar până la urmă era mereu părăsit cu replici de genul: „Nu e cum mi-am imaginat”, „Să stai cu el e plictisitor”, „Nu știu niciodată ce gândește”.

Dar nu e absurd? Își fac singure așteptări, se îndrăgostesc singure, apoi îl resping pentru că nu corespunde acelei imagini…

Și totuși, toate fetele erau așa. Rioto ar fi putut renunța după a zecea oară, dar nu, continua neabătut.

—Îmi face plăcere că cineva are sentimente pentru mine. Și apoi, poate următoarea va fi diferită… Până nu încerc, nu pot ști.

Spus cu acea expresie impasibilă obișnuită, ar fi putut părea unul fără scrupule, dar în realitate Rioto spera cu adevărat, de fiecare dată, că cineva va reuși să-l iubească în ciuda stângăciei sale în sentimente.

De cum a intrat la liceu, a fost primul dintre prietenii noștri care și-a pierdut virginitatea. Atunci părea extrem de fericit, deși, ca întotdeauna, nu arăta expresii deosebite… dar clipea mai des și vorbea mai repede decât de obicei.

M-am gândit: În sfârșit și-a găsit persoana potrivită!

Dar și acea poveste nu a durat nici măcar o lună.

În acel moment, toată lumea știa deja că Rioto era genul „oricine vine e binevenit, oricine pleacă nu va fi oprit”, iar la asta se adăugase și zvonul că era „unul care accepta imediat”, atât de mult încât chiar și fete interesate doar de sex începuseră să-l vizeze.

Să te culci cu un băiat frumos ca Rioto părea să fi devenit un simbol al statutului.

Lucrul acesta, evident, nu-i făcea bine și, mai ales, pe mine mă deranja incredibil, așa că am decis să-i atrag atenția.

—Hei, Rioto. Sexul nu e ceva ce se face atât de des și cu ușurință. Suntem încă la liceu.

Probabil eram singurul care își putea permite să-i spună așa ceva lui, ultra-frumosul și super-popularul Rioto.

Dacă te privea cu acel chip perfect și inexpresiv, oricine s-ar fi intimidat sau s-ar fi simțit judecat de sus.

Dar dacă nu răspundea imediat, însemna că reflecta cu adevărat la cuvintele pe care tocmai le auzise.

Nu-și disprețuia deloc interlocutorul.

—Când începi să ieși cu o fată, ar trebui să-i spui imediat „Nu o voi face cu tine cel puțin șase luni”. Dacă e doar una care caută sex, va renunța.

—Dacă așa spune Kai, atunci voi încerca să fac așa.

—Oh, bravo, chiar așa să faci.

Apropo, Kai este numele meu. Amamiya Kai.

În acel moment, mi s-a părut că surprind un mic oftat de ușurare din partea lui Rioto și nu m-am putut abține să nu mă gândesc serios: Nu cumva greșești modul în care te preocupi pentru ceilalți?

Și, în același timp, mi-a venit în minte un gând arogant: Nu cumva fără mine tipul ăsta e terminat?

Sau mai degrabă, probabil că a gândi asta era modul meu de a justifica faptul că continuam să-i stau alături.

Adică, în fond, eram aproape ca niște prieteni din copilărie și ne cunoșteam de mult, așa că nu era ciudat că petreceam timp împreună făcând prostii.

Dar de când intrasem în adolescență, după ce văzusem câteva AV-uri*, îmi dădusem seama că interesul meu romantic era îndreptat către persoanele de același sex. Prin urmare, într-un fel, aveam nevoie de o scuză pentru a continua să stau lângă Rioto.

Da, în fond mă simțeam vinovat.

Nu se întâmplase niciodată să nu mă gândesc cum ar fi să fiu luat de Rioto și să-mi fac plăcere cu această idee. Când venea vorba de a-mi imagina anumite lucruri, Rioto era protagonistul incontestabil al fanteziilor mele.

Circulau zvonuri că era destul de pasional, că uneori devenea afectuos, că… în fine, aș fi vrut să-l întreb o mulțime de lucruri, dar să lăsăm asta.

Oricum, poate și datorită sfaturilor mele, ultimii doi ani de liceu au trecut relativ liniștiți.

S-a cuplat cu câteva fete și s-a despărțit, dar nu erau povești superficiale și, mai ales, au existat perioade în care a rămas singur.

Eu îl observam ieșind cu altele cu o senzație de iritare nerezolvată, dar dat fiind că era părăsit atât de des și apoi, în momentele în care era respins și se abătea într-un mod puțin evident, eu eram acolo să-l liniștesc și să confirm fiecare aspect al existenței sale, până la urmă am ajuns să mă bucur de poziția mea de „cel mai bun prieten”.

Acea mască, însă, s-a rupt în ziua absolvirii.

*abreviere de la Adult Video, filme pentru adulți.