PRIETENUL MEU CEL FRUMOS – CAPITOLUL 5

Relația mea cu Rioto, începută într-un mod vag și nedefinit, trebuia acum clarificată.

Am pregătit setul obișnuit de bun venit pentru Rioto: suc de portocale și senbei cu zahăr brun. Mama mea, lăsând niște bani pentru a comanda ceva dacă aș fi cinat, a ieșit la o cină cu colegii ei de la serviciul part-time.

Părea aproape că alesesem intenționat o seară în care familia mea era absentă… Nu, nu exista niciun scop ascuns. Ba chiar, în funcție de cum ar fi mers lucrurile, am fi putut chiar să vorbim ca să ne despărțim.

Chiar dacă rezervase biletele pentru parcul tematic special pentru mine, puteam totuși să mergem ca prieteni. Dacă i-aș fi propus asta, poate Rioto s-ar fi simțit ușurat.

În momente ca acestea, mă gândeam că ar fi fost mai bine să nu reușesc să înțeleg ce-i trecea prin cap, la fel ca ceilalți.

În timp ce aranjam distras camera, a sosit Rioto.

—Nici mama ta nu e acasă?

—E la o cină. Nu e nimeni, așa că simte-te ca la tine acasă.

—Ok.

Familiile noastre se considerau deja aproape rude, așa că Rioto nu s-ar fi simțit jenat nici dacă ar fi fost mama mea, dar oricum i-am spus.

Ca de obicei, s-a așezat pe perna lui preferată din camera mea și a început să ronțăie senbei-urile pe care le pregătisem, ca și cum ar fi fost cel mai natural lucru din lume.

M-am așezat și eu la locul meu obișnuit, lângă el:

—Auzi, Rioto, apreciez gestul, serios, dar…

—Nu-ți place parcul tematic? Acolo nu ne vor deranja, mie mi-e mai ușor să mă distrez.

Într-adevăr, să te plimbi prin oraș cu Rioto însemna să atragi continuu atenții nedorite, între cei care încercau să flirteze cu el și cei care voiau să-l recruteze pentru ceva. Se pare că până și Rioto își pierdea aura în fața superstarului șoricel.

—Înțeleg… Nu, stai! Nu despre asta e vorba! Nu despre unde vom merge să ne distrăm voiam să vorbesc, ci… despre relația noastră.

—Mh?

Rioto, care încă nu înțelesese unde voiam să ajung, a ronțăit un senbei, l-a înghițit și m-a privit direct în ochi.

Chipul său era letal de frumos.

Am riscat să mor de moe* , dar am reușit să mă recompun cu o tuse.

—Eu am fost cel care a spus o prostie și ne-a adus în situația asta, iar tu încerci să te comporți ca un iubit perfect, dar… nu cred că e corect.

—În ce sens?

—Vreau să spun că a sta cu cineva pe care nu-l iubești… nu e corect.

S-a auzit un pocnet.

Rioto strânsese prea tare senbei-ul pe care îl ținea în mână, fărâmițându-l.

Dar chipul său a rămas impasibil, ca întotdeauna.

—Și îmi spui asta acum?

—Ah, nu, adică… chiar dacă nu am mai fi iubiți, am rămâne totuși prieteni, nu?

—Nu îl sărut pe Hayate. Tu ai săruta-o pe Sakura?

—Evident că nu!

—Atunci e diferit, corect? Între prieteni și iubiți e o mare diferență, nu?

Rioto se apropie fără să-și altereze câtuși de puțin expresia perfectă.

Fără să-mi dau seama, m-am trezit blocat între pat și brațele lui.

—Sigur că e diferit. Dar noi… noi nu…

Nu am terminat fraza.

Buzele lui s-au închis peste ale mele.

M-am distras de la gustul dulce al zahărului brun și, între timp, am auzit un ușor pocnet în timp ce îmi sugea buza.

—Chiar dacă tu te-ai fi săturat de mine, eu te iubesc. Prin urmare, nu ne vom despărți.

Am privit fix chipul său, perfect de frumos, de la mică distanță.

Cine a spus că cine iubește pe cine?

—Nu te voi lăsa niciodată.

Și încă o dată, buzele lui s-au apropiat de ale mele într-un sărut.

N/T: termen japonez folosit pentru a descrie un puternic sentiment de afecțiune sau adorație pentru cineva sau ceva.