PRIETENUL MEU  CEL FRUMOS – CAPITOLUL 9

—O, Kai-kun, ce sincronizare perfectă! Lasă-mă să încerc o ținută nouă pe tine!

Am o soră care este cu cinci ani mai mare decât mine. După ce a terminat școala, a lucrat ca stilist pentru o revistă de modă.

—O, serios? Ce norocos sunt! Tocmai mă gândeam ce să port toamna asta.

Kai și cu mine ne vizitam regulat unul pe celălalt acasă încă din gimnaziu, așa că acum eram aproape ca o familie.
Azi venise la mine acasă să ne jucăm din nou, dar a ajuns să fie prins de sora mea, care se întâmpla să aibă zi liberă.
Încrezătoare că o să-i găsească lui Kai hainele perfecte, sora mea, care era destul de brocon*, se înțelegea foarte bine cu Kai, care era foarte sociabil.

*[N/T: abrevierea pentru „complex de frate”, indică un atașament special față de fratele cuiva.]

Totuși, de când a intrat în câmpul muncii și și-a început cariera de stilist, sora mea începuse să-mi spună lucruri de genul:

—Rio arată bine în orice, ce nedrept! și mă transformase într-un fel de manechin personal pe care își încerca creațiile.
La rândul său, Kai se oferise spontan drept model cu mare entuziasm:

—Vreau să fiu și eu la modă, ca să nu par nepotrivit lângă Rioto!

Gândindu-mă acum, asta însemna că Kai făcea tot posibilul să fie la înălțimea mea.

—Ți-ai făcut debutul la facultate?

—Mulțumită lui Akari-san, e bine!

—Hei, Rio… de ce te ții așa de Kai?

Nu am vrut să întrerup conversația animată dintre Kai și sora mea, dar mă simțeam singur, așa că m-am apropiat.

—Ce-ce…?

Să-l văd agitat era adorabil.

—Totuși, a venit aici pentru mine.

—Eee?! Rio e gelos într-un mod atât de evident! Mamă! Rio e gelos, vino să vezi!

—Vai, e adevărat! Trebuie să pregătesc sekihan!*

*[N/T: orez roșu, preparat în mod tradițional pentru sărbători.]

—Kai, hai în camera mea.

—Pff… ha-ha-ha! Ar trebui să aduc o prăjitură, atunci?

—Da, aș zice că avem ce sărbători.

Cum mama și sora mea s-au alăturat sărbătorii, iar Kai a fost cuprins de entuziasmul lor, sekihanul a fost într-adevăr servit la cină în seara aceea. Pe lângă acesta, a mai fost și pui prăjit, care îmi plăcea la nebunie, și tonkatsu și gyoza, preferatele lui Kai.
Să-l văd pe Kai integrându-se atât de natural în familia mea m-a făcut incredibil de fericit. Totuși, reflexia mea în geamul dulapului era aceeași față impasibilă ca de obicei. Dar Kai era atât de vesel și lipsit de griji în timp ce mânca și vorbea, încât părea să-i binedispună pe toți cei din jur, inclusiv pe mine.
Nu era prima dată când lua cina la mine acasă. În acele ocazii, mâncarea părea mereu mai gustoasă, iar atmosfera era mai animată. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât realizam mai clar cât de mult îl iubeam. Așadar, de ce îl considerasem până în acel moment doar un prieten? După ce l-am condus acasă, am intrat într-un magazin pentru niște cumpărături, dar când m-am întors, m-am trezit încuiat pe-afară.

— Cum de ești deja aici?

—Ce înseamnă?

Când sora mea mi-a deschis ușa, vorbind pe un ton de reproș, nu am înțeles de ce și i-am cerut o explicație.
Apoi, fără niciun avertisment, a spus:

—O să te ajut să-ți găsești un loc de muncă cu jumătate de normă.

Eram și mai confuz, dar în timp ce încă încercam să înțeleg, mama a oftat și a explicat adevăratul motiv:

—Pereții casei noastre sunt destul de subțiri, așa că dacă e musai să o faceți, faceți-o afară. La auzul acelor cuvinte, am înțeles în sfârșit totul.
Să-l sărut pe Kai era ceva ce făceam cu lejeritate chiar și când familia mea era acasă.
Numai că, de fiecare dată, Kai se sfia și spunea cu o voce dulceagă lucruri precum:

—Nu, nu aici…

sau

—Mi-e rușine…

Probabil din cauza asta au crezut că exageram.