Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 11

Întrerupem sărutul când simt că urmează să îmi explodeze toracele. Îmi deschid ușor ochii și el își deschide ochii și tot ce văd acolo sunt eu. Și sunt sigur că și el se vede în irișii mei. Își ridică mâna și îmi mângâie ușor obrazul.

– Te mai doare? mă întreabă ușor și eram incapabil să îi răspund.

Aveam un nod în gât care nu mă lăsa să vorbesc. Îmi simt imediat ochii umezi și îmi doresc să mă îndepărtez de el, dar nu pot face nici o mișcare…

– Ești speriat… te înțeleg, îl aud și își retrage mâna dar o prind rapid, o duc spre buze și îi sărut degetele ușor.

– Nu am mai avut contact cu nimeni de la ea… și da, mă sperie, mă îngrozește. Dar mai mult mă îngrozește faptul că te doresc atât de mult. Și îmi doresc să nu fi trecut prin acel iad. Îmi doresc… Xavier… fă-mă să uit de acel iad, îi spun încet și îmi lipsesc buzele ușor și nu vroiam să mă grăbesc cu nimic.
Gustul lui de alcool, cu cel de clor din piscină îmi făceau stomacul să fluture, să se încarce și să se golească în fiecare secundă. Puteam minți că nu simt nimic dar eram prea obosit să mai fac asta. Voiam să simt tot, să mă bucur de tot. Era ca și cum îmi doream să plâng și să râd în același timp. Sărutul lui îmi aducea acei fluturi în stomac și în mintea mea era liniște.

Îi simt limba fierbinte și o ating ușor cu limba mea. Gura îmi era plină de salivă și când se îndepărtează uşor de mine, acele fire de salivă străluceau pe buzele lui.

Își trece buzele peste obrazul meu sărutând ușor coborând spre maxilar, de parcă avea traseul impus mintal și tot ce făcea era să mă facă să fierb. Apa din piscină părea dintr-o dată mult prea fierbinte în jurul nostru…

– Mirosul tău mă înnebuneşte, îl aud rostind peste pielea mea și simt cum tresar ușor sub acei fiori ce îmi apar pe piele.

– Vreau să conduc în seara asta, Klaine…

Când îl aud îmi închid ochii. Știam la ce se referă și îl trag și mai aproape de mine… Îmi ridic mâna și o așez pe obrazul lui, trecând cu degetul mare peste buza unde avea semnul făcut de mine…

– Atunci te voi lăsa… te voi lăsa pe tine să conduci azi, îi spun cu vocea răgușită și irișii lui se întunecă când mă aude. Știam că nu se aștepta să îi cedez… dar îl doream atât de mult în acest moment că nu mai gândeam logic…

Mă împinge în marginea piscinei și mă privește atent în timp ce mâinile sale umblau sub apă pe trupul meu. Îmi las capul pe spate când îl simt și îmi muşc buza… Mă apucă de bazin și mă ridică, obligându-mă să îmi încolăcesc picioarele după bazinul lui…

– Dacă nu te simți bine, te rog să îmi spui, îmi șoptește și îmi sărută pielea gâtului…

– O să fac tot posibilul să nu te doară…

Îi simt degetele la intrare și își introduce un deget și mijlocul meu se încordează, capul îmi cade și mai mult pe spate…

– Ești ok? mă întreabă și eu doar dau ușor din cap…

Simt cum introduce și al doilea deget și corpul meu parcă este în flăcări… se mișca ușor și eu îmi muşc și mai tare buza și respirația îmi devine și mai dezordonată.

– Klaine… îl aud şoptindu-mi numele. Își scoate ușor degetele și îl simt cum mă ridica mai sus. Îmi strâng ochii mai tare când îl simt… intră ușor dar se oprește și eu mă agăț și mai tare de umerii săi.

– Ah… drace… șoptesc când îl simt…

– Vrei să mă opresc? Te doare?

Îmi ridic capul, îl privesc și simt cum mă las eu în jos. Îl simt cum intră și mai adânc în mine și ochii mi se umplu imediat de lacrimi…

– Ești mare, îi spun și obraji lui se înroşesc imediat și asta mă face să zâmbesc ușor.

Îi atac gura și îmi aud propriul glas plin de plăcere… Când el începe să se miște ușor… faptul că eram în apă îmi dădea impresia că amplifica tot. Acea durere surdă cu plăcerea de a-l simți piele pe piele, săruturile noastre deveneau mai flămânde, mai dezordonate și îl simt cum se mișcă și mai adânc și capul îmi pică iar pe spate…

– Xavier… ah.. la naiba... rostesc și îl simt și pe el.. îl simt cum abia se abține… dar îi auzeam vocea… era încărcată de plăcere. Păream două persoane fără nici o grijă dar noi știam câtă greutate conțin sufletele noastre și totul părea mult mai incitant… Acea durere din mine el o înlocuia cu această plăcere ce mă dezbrăca de tot. Eu nu stăteam dezbrăcat doar de haine în fața lui, aveam sufletul expus… acum el știa adevărul și eu îl știam pe al lui…

– Klaine, șoptește și îl văd cum își lăsă fruntea pe pieptul meu și îi simt tremuratul…

– Îmi pare rău.. nu am mai putut rezista, șoptește și asta nu face decât să mă facă să zâmbesc…

Îi ridic bărbia să îl pot privi… și îmi ridic o sprânceană spre el…

– Atât de mult mă doreai? îl întreb zâmbind.

– Nu ai idee… îl aud și mă sărută scurt.

Dar aveam, aveam idee… pentru că totul se oglindea în mine…

Îl trag în brațele mele și îmi așez bărbia pe umărul lui și privesc apă liniștită.

– Vreau să aflu tot despre tine, șoptesc.

– Vreau să te cunosc și să te dezbrac de fiecare strat…

Mă îndepărtează ușor de el, îi văd zâmbetul. Mă sărută brusc și mă trage iar în brațele lui, de data asta mult mai strâns.

– Îmi aduci un gol în stomac… îl aud…

– Și îmi place când ești aşa, dar îmi place și când îmi spui să tac dracu din gură, îl aud și simt acel zgomot care vine din torace. Mă aud cum încep să râd ca un nebun. Mă privește șocat și știam că nu se aștepta la asta. Dar el făcea mereu să mă comport altfel, încă de când l-am cunoscut.

– Atunci taci dracu din gură și continuă, îi cer și îl văd cum rânjește și începe să mă muște de piele… și asta mă face doar să râd și mai tare. Părea că suntem ca niște copii în acest moment. Ne tachinam unul pe altul, se simțea lejer, fără nici o grijă și era ca o eliberare să nu mai simt atâta greutate pe umerii mei măcar câteva secunde…

Îl simt cum intră iar în mine. Râsul mi se oprește și îmi mut privirea în irișii săi albaștri. Începe să se mişte de data asta mult mai alert și îmi strâng brațele mai tare după gâtul său și îi atac buzele…

– Mă simt flămând de tine… îmi șoptește și toate aceste șoapte ale lui îmi sporesc și mai mult plăcerea… și simțeam, simțeam cum mă învăluie tot…

Când simt că urmează să îmi dau drumul, îmi muşc brațul ca să înăbuș acel sunet, dar el intră și mai adânc și încep să respir mai greu…

– Ah… Xavier… rostesc și tot corpul îmi tremură și îl simt și pe el… Trupul îmi devine slăbit imediat… îmi las capul pe brațele mele care îl strângeau…

– Te-am simțit atât de bine, îl aud.

– Mă înnebuneşte să fiu în tine…

Mă lasă ușor și acum simțeam acea durere surdă. Mă strâmb ușor și îi văd panica din ochi.

– Sunt bine, spun rapid.

– Dar mă simt epuizat…

– Ai mâncat azi? îi aud întrebarea și îl privesc ciudat…

Dau negativ din cap și privirea lui se întunecă…

– Să înțeleg că nici tratamentul nu l-ai luat? mă întreabă și eu îmi pun buzele într-o linie dreaptă. Își ridică o sprânceană spre mine…

– Am înțeles, rostește dur și îl văd cum se îndreaptă spre marginea piscinei și iese afară. Se îndreptă spre unul din scaune, își ia un prosop pe care îl pune în jurul taliei și se îndreptă spre ieșire.

Eu mă întorc cu faţa spre marginea piscinei, îmi pun brațele pe ea și privesc sticla de băutură. Îmi duc privirea spre ușa închisă, apoi o îndrept spre sticlă și întind mâna spre ea.

– Nici să nu îndrăznești, îi aud vocea gravă și îl văd cum intră cu o tavă și o sticlă de apă…

– Hai, vino… îmi cere făcând semn spre scaune și așează tava pe măsuță.

Ies cu greutate pentru că acum simțeam cum mă doare totul și mai rău și el vine rapid cu un prosop.

– Te doare? întreabă în timp ce îmi așează prosopul în jurul taliei.

– Puțin, dar mai mult coasta, îi spun.

Îl văd cum își mărește ochii și după îi închide brusc. Știam la ce se gândea acum și mă apropii de el luându-l în brațe…

– Nu mă doare din cauza a ceea ce s-a întâmplat… îi spun încet.

– Nu te mai gândi… hai să mâncăm, sunt lihnit, îi spun și îl trag după mine spre masă.

Se așează pe un scaun și mă trage rapid lângă el. Întinde mâna unde erau două pastile. Îl privesc peste umăr și își ridică o sprânceană spre mine și le iau din mâna lui. Îmi oferă sticla de apă după ce îmi desface dopul și îl privesc cu ochii mijiți…

– Nu trebuie să mă tratezi ca pe o muiere, îi scuip eu și înghit pastilele… și îl aud cum pufnește iritat.

– Nu asta făceam… dar ca pe un copil se pare că trebuie. O muiere ar ști să își ia tratamentul, dar un copil nu, spune iritat.

Doar îl privesc scurt și îmi îndrept atenția spre tavă. Apuc rapid furculița și o înfig în pastele care arătau delicios și încep să mănânc. Îi simt mâinile în jurul meu și obrazul lui se așeză pe omoplatul meu…

– Tu nu vrei? îl întreb și mă întorc spre el.

– Doar dacă mă hrănești tu. Am mâinile ocupate, îl aud și îmi dau ochii peste cap…

– O să mori de foame atunci, îi spun și îl simt cum zâmbește, dar înfig furculița și mă îndrept spre el.

Deschide rapid gura şi îi bag pastele… începe să mestece încă zâmbind și dau ușor din cap…

#

– Nu pot să dorm pe partea aia, îl aud mult mai târziu când eram în cameră.

Am făcut un duş și eu eram deja în pat. El doar ce ieșise de la dus și îl ascultam cum se plângea ca un copil mic.

Pufnesc ironic și mă mut pe partea cealaltă. Îi fac semn din cap că i-am eliberat locul.

– Este bine acum? îl întreb când îl văd că vine rapid în pat și se bagă sub pătură fericit…

– Nu este nevoie să mă ironizezi. Chiar nu pot dormi pe partea aceea, spune și se întoarse spre mine.

– Dorm pe partea stângă mai mult și așa te pot privi, îmi spune și eu îmi dau ochii peste cap…

– Bine… eu tot pe stânga dorm. Îmi vei privi spatele toată noaptea, îi spun și îl văd cum mă privește urât…

– Este ok. Partea ta dorsală este frumoasă, spune și rânjește și asta mă face să zâmbesc și eu.. idiotul…

Își întinde mâna și îmi mângâie chipul ușor… irișii îi sclipeau în acea lumină difuză…

– Promit să îți luminez sufletul, Klaine. Voi lupta alături de tine și dacă pierdem, vom pierde împreună… îl aud și îmi simt inima cum bate mai rapid…

– Ai spus că… ai spus că ai omorât în trecut, îl întreb eu și mâna lui cade pe lângă mine. O apuc rapid și o duc la buze…

– Iartă-mă, spun rapid…

– Acum 18 ani m-am certat foarte rău cu tatăl meu când mi-a spus că îmi va lăsa mie afacerea pe care nu o doream, mai ales că știam cât de mult își dorea fratele meu asta. Și în urmă cu 6 ani am avut o altă ceartă destul de gravă cu el. Când am părăsit casa, la nici 30 de minute m-a sunat mama să îmi spună că tatăl meu murise… îl aud și îi văd durerea imprimată pe chip.

– Nu știam că mai ai un frate… îi spun pierdut în gânduri.

– Este cu 10 ani mai mare ca mine. Este din prima căsnicie a tatălui meu. Mama lui a murit când l-a născut. Ne-am înțeles bine o vreme când eram eu foarte mic, dar a dispărut brusc în urmă cu mulţi ani… Sincer nici nu mai știu cum mai arată acum. Nu cred că i-a convenit vreodată că tatăl lui s-a recăsătorit… Nu îmi amintesc să îmi fi vorbit vreodată frumos când m-am mărit… spune parcă pierdut în amintiri.

– Tu ai frați? mă întreabă și dau negativ din cap.

– Dar părinții tăi? îl aud și îmi strâng ochii.

– Nu trebuie să îmi spui dacă nu vrei…

Îi strâng mâna și o sărut din nou… și îmi ridic privirea spre el…

– Când am fost arestat, tatăl meu mi-a spus să uit de ei, îi spun cu durere…

– Mi-a spus că i-am făcut de rușine și că sunt un criminal…

– Klaine… îl aud și se ridică aplecându-se spre mine și mă sărută rapid.

– Când totul se va termina și vom afla cine sunt acei oamenii care ne-au dat viața peste cap, îți voi curăţa numele… Ne vom duce la părinții tăi cu capul sus… pentru că…

– Șșșt… îi spun rapid.

– Xavier, părinții mei au murit… în urmă cu 8 ani. Din acest motiv am acele semne pe abdomen. M-am luptat acolo în închisoare, voiam să mor, dar se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu mine și m-a salvat…

– Cum au murit? mă întreabă rapid.

– Mi-au spus că o mașină a intrat în ei, un șofer beat… îi spun și îl văd cum se încruntă… dar nu mai spune nimic.

– Îmi pare rău… îmi pare rău… dacă aş avea puterea ți-aș lua toate astea, spune și îi sărut iar mâna…

– Viața… Am crezut atunci că voi înnebuni de tot. Simțeam că eram într-un coșmar de unde nu puteam scăpa… și acum abia pot dormi… mă trezesc mereu țipând… o văd pe ea… în seara aceea, în ultima seară… avea…

– Rochia albastră, mă întrerupe el.

– Mi-am cerut scuze de la ea atunci. Sângele meu ajunsese pe rochia ei. Mi-a spus că soțul ei o luase pentru ea… dar ea doar mi-a zâmbit… a spus că nu contează, că se va duce… Klaine… mi s-a părut că este un înger… De câte ori închid ochii, îi văd ochii strălucind și zâmbetul mare… Cu toate că în casa ei era un străin împușcat, ea își ținea acel zâmbet pe buze… îl aud și îi văd lacrimile dar și eu aveam lacrimi pe obraz.

Era ca și cum ea făcuse într-un fel ca noi să avem acest drum, ca și cum ea a făcut să ne întâlnim…

– M-am îndrăgostit de ea încă de când eram copii… îi spun pierdut în acele amintiri.

– Sărea în ajutorul tuturor…încă pe atunci…

– Îmi pare rău, îmi pare rău că am ajuns la ușa ei… Aş fi preferat de mii de ori să mor eu în seara aia în locul ei.. îl aud.

– Mi-ar fi plăcut să trăiască, dar nu în detrimentul altei persoane. Chiar dacă îți spun sincer că încă simt că ai o parte de vină… vreau să fiu sincer cu tine… o vreau în viață și aș alege-o pe ea de o mie de ori în favoarea ta… dar… în același timp nu cred că…

– Este ok, Klaine… Este ok… te înțeleg perfect… și eu mă simt vinovat… și merit ura ta.

– Și totuși… sunt aici cu tine, te țin de mână și te privesc în ochi și o parte din mine este fericită… Cu toate astea te-am simțit și te-am dorit și încă o fac. Și cu toată astea nu cred că mi-aș dori să dispari vreodată… În mine este o luptă în permanență dar,  Xavier,  sunt conștient că între noi nu este doar sex… și poate că ne vom certa și ne vom contrazice și ne vom scoate peri albi, dar nu vreau să dispari…

– Klaine…

– Nu… nu o spune, nu acum… Lasă-mă să mă vindec, nu îmi îngreuna și mai mult sufletul…