Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 15

– Crezi că este bine să plecăm acum? îl întreb privind spre el cum băga hainele într-un geamantan.

Se oprește și se întoarce spre mine, se așează pe marginea patului privind spre haine și apoi își ridică iar privirea spre mine…își ridică mâna și îmi face semn.

– Vino aici…îmi spune și fac pași spre el, îi apuc mâna întinsă și el mă trage brutal în brațele lui.

– Suntem pe cale să ne luptăm cu cei care ne-au distrus viața. Ție mai mult, chiar mult mai mult. Nici nu există termen de comparație. Vreau să plecăm acum într-un loc unde ei să nu existe, unde ei să nu ne mai invadeze mințile. Într-un loc doar al nostru, îmi spune și îmi sărută obrazul…

Îl privesc scurt și dau ușor din cap.

– Și unde mergem ? îl întreb și îl văd cum rânjește…

– Surpriză…vei vedea când vom ajunge. Le-am spus băieților să plece cu mașinile ca să nu ne urmărească nimeni și Hiller va veni cu mașina lui personală. El va fi singurul care va ști unde vom fi. Între timp va afla unde este fratele meu…

– Ok…îi spun și mă ridic cu intenția să ies din camera lui, dar mâna lui mă oprește.

– Unde te duci? mă întreabă și mă întorc spre el, îmi ridic o sprânceană…

– Vrei să merg în pijamale? îl întreb ironic.

– Din partea mea poți merge dezbrăcat…Ah, nu…nu dezbrăcat, că te vor vedea și alții. Ai dreptate, ia-ți haine și șapcă…haine care să te astupe de tot…îmi spune rapid și mă încrunt spre el…

– Nu fi idiot…îi scuip și ies din cameră dar, în momentul când ies încep să zâmbesc și mă grăbesc să cobor scările, la parter mă lovesc de doamna Maria și mă opresc.

O iau rapid în brațe, ceea ce o surprinde și îi sărut creștetul capului…

– Mulțumesc, doamnă…îi spun și știu că nu este nevoie să îi spun pentru ce.

– Doar aveți grijă unul de altul și sper să îl prindeți pe acel nemernic, o aud și zâmbetul mi se lărgește.

– Ați suferit prea mult timp, dragule, spune și își pune palma pe obrazul meu.

– Aveți nevoie de liniștea asta…hai, fugi, îmi spune și eu mă îndrept spre holul care duce spre camera mea.

Îmi aleg câteva haine și le pun într-un rucsac, îmi ridic privirea și dau roată prin cameră…pe masa era poza ei și mă îndrept spre ea, o ridic și o sărut ușor…

– Îi voi face să plătească pentru ce ți-au făcut…promit, spun și o las înapoi jos.

Mă îndrept spre ușă dar îl văd resemnat de tocul uși…..

– Îmi pare rău…îl aud.

Mă îndrept spre el și îmi pun mâna pe umărul său lăsând-o ușor că cadă ca printr-o mângâiere până îmi ajunge palma pe palma lui și o strâng ușor…

– Hai să nu ne mai cerem iertare unul de la altul….îi spun încet și îi sărut rapid obrazul.

– Sunt gata, spun și mă îndrept spre pat de unde îmi apuc rucsacul și ieșim împreună din dormitor…

– Hiller ne așteaptă afară, îmi spune și ieșim imediat.

Nu știam unde merg, unde mă duce și nici nu mai conta. Avea dreptate, aveam nevoie de timpul ăsta cu noi. Simțeam că vreau să îl cunosc mai bine, simțeam că aveam nevoie de acest timp să ne limpezim puțin gândurile, să facem acel plan perfect din care să ieșim neșifonati amândoi.

Urmăream copacii de pe marginea drumului și realizam că urcam spre munte și mă întorc spre el.

– Mergem sus la munte? îl întreb și îl văd cum mă privește încruntat…Hiller era în față, conducea liniștit.

Îl aud cum pufnește iritat și îmi întorc înapoi privirea spre el …

– Cum naibi ți-ai dat seama, îl aud și îmi ridic o sprânceană spre el.

– Faci mișto de mine? îl întreb confuz și el mă privește și mai încruntat…

– Cine ți-a spus? îl aud și îmi dau ochii peste cap.

Ori eram eu prost, ori era el și mai prost…

– Xavier…tu gândești vreodată ? Drumul, drumul ăsta mi-a spus unde mergem…îmi ridic eu ușor tonul și îl aud pe Hiller cum pufnește amuzat de discuția noastră de grădiniță din spate…

– Vezi, până și Hiller râde de tine…îi spun eu și îmi ridic o sprânceană spre el…

– Da, spune și privește pe geam …

– Am crezut că nu știi exact zona…îl aud și îmi dau ochii peste cap când îi văd mimica supărată a feței…

– Știi, uneori te comporți ca un copil răzgâiat…Mai că îmi vine să te bag în portbagaj…îi scuip și mă așez mai bine în bancheta privind pe geam. Îmi simt mâna peste mâna mea străgând ușor și capul îi se așează pe umărul meu….

– Ai dreptate….cred că sunt doar emoționat pentru faptul că vom fi împreună singuri, fără mașini care ne vor urmări, fără pistoale îndreptate spre noi...îmi spune încet și mă întorc spre el să îl privesc.

Îi sărut fruntea și îmi las și eu capul pe spate. Mă simțeam obosit după noaptea avută alături de el în care am închis ochii doar pentru 2 ore…

În mașină se lasă liniștea și după răsuflarea lui ușoară realizez că el deja adormise și îmi așez obrazul pe capul lui care era pe umărul meu și îmi închid ochii.

– Klaine…Klaine, iubitule…îl aud și mă simt ușor zgâlțâit.

Îmi deschid ochii și îl privesc confuz…

– Am ajuns, spune și îmi întorc privirea spre geam.

Tot ce văd este pădurea de brazi, îmi frec ochii cu podul palmei și mă întorc spre el.

Îmi face semn să cobor și ies din mașină. Nu știu exact cât am mers, dacă eu am adormit și îmi simțeam trupul amorțit acum. Îmi întorc privirea roată și mi se părea că sunt într-un tablou acum…..totul era verde și parcă cerul era azi mai albastru ca niciodată, se auzea ciripitul păsărilor în jurul nostru și aerul se simțea mult mai curat și răcoros. Îmi întorc privirea spre el, îl văd cum scoate geamantanul și mă întorc iar și văd acea casă…mă apropii ușor de ea…părea că îi se potrivește locul perfect. Era toată albă, ramele ferestrelor și ușa de la intrare era din lemn, un lemn maro închis, la fel ca acoperișul…avea mici structuri de lemn pe ea, ceea ce scoatea acel alb și mai in evidență, micile trepte și veranda mare din lemn o completau perfect….îmi plăcea această casă.

– Casa arată superb, îi spun visător și se apropie de mine…îmi apucă mijlocul și începem să facem pași spre ea.

Urcăm treptele și îl văd cum scoate un set de chei și descuie ușa. Dacă exteriorul mi se păruse e superb, în interior deja ochii mei sclipeau de încântare…

– Îmi place, îi spun când privesc tavanul înalt și mobila rustică…care era foarte puțină…

– Era casa noastră de vacanță. Veneam aici toți trei și după ce tata a murit nu am mai venit niciodată aici. Mama mi-a spus că nu poate veni aici fără el și voia sa o vândă, așa că am trecut o pe numele meu.

Hiller intră după noi și îl văd cărând cutiile.

– Unde las astea? întreabă și Xavier se îndreptă spre el.

– Acolo este bucătăria, le poți lăsa acolo.

Hiller pleacă imediat spre ușa arătată de Xavier și îl văd cum iese rapid iar afara spre mașină.

– Ce ai luat? îl întreb când văd că Hiller intră iar cu o cutie pe care o lasă tot în bucătărie.

– Provizii. Primul magazin este la 20 km de aici…îmi răspunde și se îndreaptă spre geamurile imense și trage draperiile.

Imaginea îmi taie respirația și privesc fascinat spre acea creastă de munte.

– Este superb aici, Xavier, îi spun încet și el se apropie de mine și mă ia în brațe….mă sărută rapid și zâmbește satisfăcut.

– Mă bucur că îți place, iubitule…spune cu voce groasă și îmi fixez privirea în ochii lui…

De câte ori îmi spunea așa simțeam că mă topesc pe interior și îmi simțeam și obrajii cum îmi iau foc….

– Domnule Hunter, am lăsat tot, îl auzim pe Hiller și ne întoarcem spre el.

Vine ușor spre noi și îl văd cum scoate o armă de la brâu și o lasă pe masa din living.

– Aveți nevoie de ea, spune când îmi vede privirea.

– V-am lăsat o cutie de cartușe în bucătărie. Aici aveți recepția în cazul în care nu aveți semnal la telefon aici. Asta este proiectată special pentru  cazuri de genul ăsta. Orice aveți nevoie, mă apelați. Dacă vedeți ceva suspect, mă apelați. Eu voi rămâne într-un sat vecin, nu mă voi întoarce acasă până nu va terminați dumneavoastră…..concediul, spune încet când ne privește mimica fețelor.

– Am impresia că nu te plătesc suficient, îl aud pe Xavier.

– Vreau doar să fiți în siguranță, ne spune și se întoarce pe călcâie plecând spre mașină.

– Dacă era cheliosul ăla aici acum, cu siguranță eram morți, îi spun și îl aud cum pufnește iritat.

Se întoarce spre mine cu un rânjet mare pe chip și îmi ridic o sprânceană spre el, dar vine rapid și mă ridică în brațe și începe să râdă.

– Acum, că te-am prins singur…ce zici de o baie în jacuzzi dezbrăcați? mă întreabă și îl privesc zâmbind…mă lasă ușor jos și mă sărută apăsat.

– Nu vrei să mâncăm? îl întreb când îmi aud stomacul cum protestează.

– Ba da, dar vom mânca în jacuzzi…Fugi și pregătește-te, eu pregătesc masa…îmi spune și se îndreptă spre bucătărie.

Încep să merg prin casă privind în jurul meu…urc scările și văd trei uși pe care le deschid ușor pe fiecare în parte. Erau trei dormitoare și presupun că fiecare avea baie proprie, toate trei aveau câte un pat imens în mijlocul lor și, la fel ca la parter, mobilierul era foarte puțin. Cobor iar scările și mă îndrept spre ușile din sticlă și ies pe terasa imensă. În stânga se vedea un jacuzzi și rânjesc…încep să fac pași spre el în timp ce scăpam și de haine…apăs butoanele și văd cum pornește apa, îmi bag un picior și simt fierbințeala ei și intru cu totul… Omul asta iubea apa, mă gândesc eu. Acasă avea ditamai piscina și aici acest jacuzzi imens…Mă așez și îmi las capul pe margine, bucurându-mă de căldura ei…

– Ai adormit? îl aud și și îmi deschid ochii.

Ținea o tavă în mână și în cealaltă avea două pahare cu picior și o sticlă de vin.

Mă ridic încet, îl ajut să așeze tava jos și iau un pahar.

– Am adus șampanie, îmi spune și îmi ridic o sprânceană spre el.

– Ce sărbătorim?  îl întreb și privesc spuma pe care o face băutura când o toarnă în pahare.

– Pe noi doi, spune rapid și după ce ciocnește ușor paharul lui de paharul meu ia o gură și îl lăsă jos.

Se dezbracă rapid și intră în jacuzzi lângă mine.

– Sărbătoresc faptul că ești lângă mine, spune și îi simt buzele pe gâtul meu.

– Sărbătoresc faptul că te am singur, aici, unde îți poți da frâu liber vocii, spune și îmi apucă lobul urechii între dinți….

Îmi las capul într-o parte și îl simt cum îmi mușcă ușor pielea gâtului…

– Te iubesc, Klaine…îmi șoptește peste pielea încinsă și simt acei fiori cum își fac apariția….își întinde mâna spre tavă și apucă o bucată de brânză pe care mi-o bagă în gură…

– Te rog să mănânci…am nevoie să fii în forță…am de gând să te iubesc toată noaptea…îl aud și deja îmi mușc buza…nu îmi mai era foame, cel puțin nu de mâncare…

– Putem sări peste mâncare, îi spun eu pierdut în acele senzații…..și se lipește și mai mult de mine.

– Dar în seara asta te voi iubi eu, îi spun și îl apuc de fese ridicându-l ușor…

#

 Parcă nu îți era foame? îl întreb eu când îl văd cum înfulecă mâncarea mult mai târziu…

– Iubitule, spune cu gura plină…

– Mi-ai luat și ultimul gram de putere, îl aud cum se plânge dar îmi rânjea pe sub mustăți.

– Nu te-am auzit plângându-te mai devreme, îl ironizez eu și îl văd cum își dă ochii peste cap.

Dar avea dreptate, eram obosiți și eram morți de foame amândoi. După ce am mâncat și am privit răsăritul soarelui împreună, ne-am retras în dormitor unde eu am adormit imediat…

Trei zile tot ce am făcut a fost să facem drumeții prin pădure. Locația mă fermeca la fiecare pas făcut, iar când ne întoarceam acasă, el gătea de obicei cina și după îi auzeam sunetul acela de plăcere care mă înnebunea de fiecare dată. Parea că nu aveam nici o grijă pe lume. Discutam foarte mult și începeam să ne cunoșteam și mai bine unul pe altul. Era liniște aici…era cumva refugiul nostru…..aici descopeream strat cu strat din el și totul mă fascina…

Eram întinși în pat. El dormea liniștit pe umărul meu și eu doar zâmbeam spre el. Uneori părea ca un copil, alteori mi se părea cel mai inteligent bărbat. Era serios sau începea să facă glume din orice…și eu…..eu descopeream că îmi plac toate aceste lucruri la el, modul cum i se lumina fața când râdeam la glumele lui proaste sau cum își ținea buzele într-o linie dreaptă când se concentra pe ceva anume…cum își trecea mâna prin păr de câte ori era frustrat sau privirea lui strălucitoare când făceam dragoste…toate acestea lucruri le adoram la el. Fiecare mimică a feței, fiecare gest făcut de el mă fermeca….în ochii mei, el devenea din ce în ce mai frumos în fiecare zi și nu îmi mai puteam imagina viața fără el…

– Xavier…îi șoptesc ușor și îi sărut fruntea…

– Te iubesc …și cred că te iubesc mai mult decât îmi iubesc propria viață…Nu știu cum ai reușit să faci asta, dar simpla idee că tu ai putea păți ceva ….mă omoară pe interior...îi vorbeam ușor nevrând să îl trezesc…dar simțeam nevoia să spun asta cu  voce tare, cu toate că el dormea.

– Uneori, îmi pare ireal faptul că ești al meu, îl aud și îmi cobor privirea spre el, îl văd cum își deschide ochii și își ridică privirea spre mine…

– Mulțumesc ….mulțumesc că mă iubești, îmi spune și își ridică chipul și mă sărută rapid…

Îmi retrag mâna de sub gâtul său și mă ridic deasupra lui…

– Când toate astea se vor termina, vreau să venim aici …să stăm aici pentru totdeauna, îi spun și îl sărut.

Dar eu nu voiam un sărut fugitiv, voiam să îi simt dulceața gurii…

Aud un zgomot și îmi ridic rapid privirea. Când îl văd că vrea să spună ceva îi pun mâna la gură. Geamul camerei noastre era deschis larg și aud iar un zgomot, părea că cineva calcă pe frunzele uscate de pe, pământ…

– Rămâi aici, îi cer.

– Unde este arma?

– Jos… spune și își întoarse privirea spre geam…

Ne dăm rapid jos din pat și găsesc pantalonii pe jos, pe care îi arunc spre el și ne îmbrăcăm la viteză. Deschid ușor ușa făcându-i semn să tacă și privesc holul pustiu…

– Este gol,hai….îi spun și ieșim pe hol fiind destul de alerți…

Mă lipesc de perete privind în jos și totul părea că este ok…Încep să cobor scările și când ajung la parter,  văd că nu este nimeni, îi fac semn să vină și el…văd arma pe masa din living. Era exact acolo unde a lăsat-o Hiller și aceea stație lângă ea…fac un pas dar mă opresc și ridic mâna rapid spre el să se oprească….văd o umbră în fața geamului și mă las în jos.

Mă îndrept direct spre masă și apuc arma și stația și revin lângă scări unde era el….îi fac semn să urce înapoi și când pun piciorul pe prima treaptă aud cum ușa se trântește la perete…

– Fugi…îi strig, îl împing pe scări și încep să alerg în urma lui…

Geamurile mari se aud spărgându-se și o ploaie de cartușe începe…

Intrăm în prima cameră și privesc panicat în jurul meu, erau mulți.

– Sună-l pe Hiller, îi strig și îl împing în baie….

Verific arma. Avea doar 5 cartușe în ea și încep să înjur…

Mă îndrept spre geam privind ușor să nu fiu zărit…și văd că drumul era liber…

– Vino….îi spun încet și deschid geamul…

– Va trebui să sărim… îi spun și îl ajut să coboare pe geam.

Structurile de lemn care erau pe casă ne ajută să coboram până aproape de parter și sărim ușor pe pământ…nu se vedea nimeni dar se auzea gălăgie în casă…

– Hai, îi spun și îl apuc de mână fugind spre pădurea de brazi …

– Nu îmi vine să cred că ne-au găsit aici, îl aud și îl văd cum duce stația la gură.

– Hiller, ne-au găsit, spune rapid în momentul când apasă butonul stației.

– Vin acum, auzim vocea lui groasă și începem să alergăm.

Auzim focuri de armă mult prea aproape de noi și realizez că acei tipi ne-au prins urma…

– Xavier, ascunde-te, îi cer și îl trag după trunchiul unui copac, dar când vreau să îmi retrag mâna mă trage spre el…

– Și eu…și eu aș muri dacă ai păți ceva, îmi spune rapid și privesc că deja se vedeau acei tipi.

– Xavier, stai aici, îi spun mai dur…și îmi eliberez mâna…trag un foc de armă spre el și încep să alerg în partea opusă, dar aud iar cum ei își eliberează armele spre noi și mă arunc la pământ…

– Klaine…îl aud strigând panicat și îmi întorc privirea spre el. Îi fac semn să stea acolo, dar el iese rapid vrând să vină după mine și în următoarea secundă îl văd la pământ…

Totul se oprise…mă ridic rapid de jos și îmi ridic arma spre cel care se apropia de el și glonțul îi ajunge în cap, apoi pică la pământ….încep să alerg înapoi, văd mișcare cu colțul ochiului, îmi îndrept arma și trag încă o dată mortal…

Când ajung în dreptul lui Xavier, tot ce văd este sânge și îmi simt mâinile cum încep să îmi tremure și imaginea ei plină de sânge îmi revine iar în minte…..totul se repetă…..arma îmi pică din mână…Dintr-o dată totul era doar liniște….o liniște ce îmi apasă pe torace… picioarele mi se îndoaie și ajung în genunchi lângă el, îmi era frică să îl ating….îmi simțeam lacrimile pe obraz, mă ardeau, îmi săpau în piele, îmi duc mâna pe trupul lui cald…și îl întorc spre mine…

Din piept îi curgea sânge și îmi pun rapid mâna astupând rana, îi verific pulsul care era destul de mic…

-Xavier? îi  șoptesc numele, vocea îmi părea sugrumată…

– Xavier…Xavier … Xavier…începusem să îl strig de parcă alt cuvânt nu mai aveam…

– Te rog, iubitule…te rog…deschide ochii…

Mă simt tras la o parte și îl văd pe Hiller cum îi caută pulsul.

– Domnule Klaine,  sună la salvare, îmi strigă și îmi aruncă telefonul lui în brațe …

Îmi cobor privirea spre mâinile mele care erau pline de sânge și apuc telefonul apelând salvarea…Îmi ridic privirea spre ei…Hiller se chinuia să îl salveze…

– Te rog…spun încet.

– …nu mă părăsi…

– Nu îi găsesc pulsul, îl aud și închid ochii…