Răzbunarea lui Klaine- Romanul Capitolul 19

POV Klaine

Îl privesc cum doarme liniștit și îmi întorc privirea spre biroul din camera mea. Mă ridic ușor și trag sertarul, scot casca și o pun în urechi…Voiam să aflu exact ce s-a întâmplat și el părea panicat, dându-mi de înțeles că se întâmplaseră mai multe.

Nu înțeleg de ce nu îmi amintesc. Îmi aduc aminte de el în spital, în minte îmi vine un sunet înfiorător și apoi nimic. Nu îmi pot aminti nimic, deschid laptopul și privesc peste umăr, în această cameră am pus camere  de filmat în momentul când m-am mutat cu el, în cazul că cineva îmi umbla prin lucruri…

Apăs și mă văd…părea că eram într-o stare morbidă. Ochii mi se măresc pe ecran când văd cum sunt tratat de ei și cum eu nu aveam nici o reacție. Nici nu vreau să îmi imaginez cât de greu i-a fost. Privesc cum medicul îmi pune branula și eu adorm și îl văd pe Xavier mult mai târziu cum intră în dormitor și se așează lângă mine, dar ceea ce urmează după mă îngheață…

Închid destul de brutal laptopul, îmi scot casca din urechi și o arunc pe birou. Lacrimile îmi curgeau pe obraz. Cum am putut să îi fac asta?

Ce dracu s-a întâmplat cu mine de am reacționat așa?

Îmi întorc privirea spre pat și îl văd cum el mă privea tăcut și îmi las capul în jos.

– Înțeleg de ce ai vrut să te despărți de mine, îi spun încet.

– Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat, de ce am ajuns în starea asta și nu cred că este din cauză că l-am omorât pe Jakele și pe acei bărbați….Altceva s-a întâmplat…

Îi simt palmele pe chipul meu și îmi ridic privirea…ochii lui străluceau de lacrimi nevărsate.

– Nu știu, tot ce s-a întâmplat în ultimă perioadă…este…mă bucur doar că ești bine acum, îmi spune și îmi sărută fruntea.

Dar nu eram bine. Nu era nici el bine chiar dacă încerca să pară bine. Îl simțeam, totul se schimbase între noi și acum știu de ce. Văzusem de ce…el avea îndoieli acum. Indiferent ce îi spun eu, el avea mereu acea îndoială pentru că totul a început de la ura mea față de el, pentru că totul a început cu dorința mea de a mă răzbuna pe el…și el acum …

– Simt că te pierd, dacă nu cumva am făcut-o deja…Am văzut ce s-a întâmplat, îi spun și el se încruntă ușor.

– Am instalat camere aici, îi spun și ochii lui se măresc.

– Am văzut ce ți-am făcut și am auzit ce ți-am spus….Dacă îți spun că nimic nu a fost real, că era doar mintea mea bolnavă nu mă vei crede pentru că totul a început de acolo.

– Klaine…iubitule, eu…

– Nu, nu vreau să cauți scuze. Noi doi știm cum am ajuns aici și eu știu că altceva s-a întâmplat. Eeu acum știu ce îți trece ție prin cap, ce gândești….din acest motiv erai hotărât să renunți la mine, la noi.

Se ridică cu greutate și îmi las capul în jos….era o situație afurisit de grea, mult mai grea ca în trecut. Atunci căutam să îl țin departe de mine și să îl pedepsesc. Acum mă agățam cu totul de el pentru că la fiecare pas pe care îl făcea,fiecare pas care îl ducea și mai departe de mine mă durea. Când am devenit atât de dependent de el? Când m-am îndrăgostit atât de tare de el?

– Mi-a fost frică atunci când am realizat că toate sentimentele mele se schimbă. Mi-a fost greu…simțeam că o trădez pe ea și apoi am realizat că ea nu mai exista de mult …O voi purta în mintea mea ca pe o comoară toată viața, dar Xavier, toată acea ură și tristețe tu ai transformat-o în această iubire care mă sufocă …Mă sufocă de câte ori ești departe de mine și în spital am înnebunit. Atunci s-a întâmplat ceva…pentru că simțeam că pierd totul pe lume… pe ea, copilul, părinții mei și pe tine….nu mai suportam, îi spun încet.

Vine lângă mine și mă ridică din scaun luându-mă în brațe. Mâna lui îmi mângâia ușor spatele și îl strâng și eu la rândul meu în brațe.

– Este ok, Klaine. Vom trece peste toate astea, îți promit. Nu voi mai pleca de lângă tine…

– Xavier, spun și îl îndepărtez de mine…

– Nu spune cuvinte pe jumătate pentru că am văzut, ți-am văzut privirea. Când am sărit pe tine, ți-am auzit plânsul …Te rog…știu că îți va fi greu să treci peste, dar te rog…să mă ierți. Iartă-mă, iartă-mă…încep să repet și el mă trage brusc și mă sărută și totul se oprește din nou…

Buzele lui mă sărută brutal de parcă ar dori să șteargă totul, iar eu îmi doream și eu voiam să uit tot și să rămânem doar noi doi…Pielea îi era fierbinte, buzele îi erau exact cum îmi aduceam aminte, pline și gustoase și îmi introduc limba în gura lui și aprofundez sărutul. Voiam să vadă că doar el există. Cum am ajuns aici nu știu, dar mă bucuram că am făcut-o. Mă bucuram că este el…

– Cum te simți? îl întreb când întrerupem sărutul pentru a lua o gură de aer, dar îmi mut buzele pe maxilarul lui…

– Sunt bine, spune răgușit și își lasă capul pe spate…

– Te vreau, iubitule….Te doresc atât de mult că simt că voi înnebuni, îi spun și îi simt tremurul de nerăbdare…

Încep să îl dezbrac ușor fără ca buzele mele să îi părăsească pielea, privesc bandajul și mă opresc, îl desfac ușor și văd cicatricea roșiatică. Încă nu era complet vindecată, câțiva centimetri mai sus și nu îl mai aveam acum în brațele mele…Îmi închid ochii vrând să eliberez din mintea mea orice gând de acest fel. El trebuia să trăiască, să fie lângă mine mereu…Îi sărut ușor operaţia….și îl simt cum se încordează.

– Te doare? îl întreb încet și îmi ridic privirea în ochii lui.

– Te iubesc, șoptește și înghit în sec.

Îmi pun mâinile pe pantalonii săi dar mă opresc…Nu era bine. Îl doream dar el era încă destul de slăbit și de când plecase din spital tot ce făcuse era să mă caute pe mine. El nu a avut timp să se recupereze .

– Iartă-mă, îi spun încă o dată și ridic bandajul vrând să îl pun înapoi dar mâna lui mă oprește…

– Iubitule….te vreau, îl aud și îmi ridic privirea în ochii lui.

Văd acolo acea dorință ce se oglindea în mine, dar era prea mult pentru el. Îi fac semn spre pat și ne așezăm amândoi încet, îl trag în brațele mele și îi sărut fruntea.

– Avem timp toată viața să ne iubim, Xavier…Promit că nu voi mai pleca niciodată și voi șterge amintirea a tot ce s-a întâmplat rău între noi…Ești nesigur acum pe sentimentele ce ți le port dar știu că am o viață întreagă să îți demonstrez că doar tu exiști, îi spun și îl strâng mai mult lângă mine…

– M-am speriat…recunosc…am crezut că…am crezut că tu..

– Șșș..gata…a trecut…Hai să uităm, să nu ne mai amintim lucruri neplăcute…A fost o nebunie a minții mele pierdute și nu cred că eu te vedeam pe tine în acel moment…Cred că eu îl vedeam pe fratele tău… mi-am dat seama când am studiat mai bine pozele cu Jakele și acei bărbați…Acum îmi amintesc…fratele tău m-a urmărit…a știut fiecare pas pe care noi l-am făcut…a fost mereu cu un pas înaintea noastră…

– Ți-am văzut apartamentul…era plin cu pozele mele…și l-am văzut și eu în unele din ele.

– Trebuie să îmi amintesc ce s-a întâmplat…trebuie să chemăm un specialist, îi spun eu…

– Această piesă lipsă trebuie să o recuperez…

Se ridică brusc și mă privește ușor panicat, chipul îi se face alb și îi văd tremurul ușor, mă încrunt spre el și mă ridic și eu în șezut.

– Ce este? întreb când îi văd starea.

– Klaine…nu știu dacă facem bine. Nu știu dacă este bine să îţi amintești…imaginea aceea în care te-am găsit nu a fost una plăcută…dacă asta îți face mai rău? mă întreabă agitat.

– Simt că ceva nu este în regulă cu ce spui tu…am mici frânturi din ziua în care am plecat…îmi amintesc de apartament și de casă dar după, parcă am o ceață în minte…ceva nu se leagă….s-a întâmplat ceva mai mult de atât și trebuie să ştiu ce anume, îi spun și îmi pun mâinile pe chipul lui.

– Iubitule…nu cred că eu l-am omorât pe Jakele…cred că trebuia să fie iar un truc ieftin…îi spun și ochii lui se măresc….

– Fă dragoste cu mine, îmi spune rapid și mă ia prin surprindere…

– Vreau să te simt, îmi șoptește și se aruncă asupra mea prinzându-mi buzele într-un sărut….

– Te vreau, te vreau, repetă și gura lui se muta pe pielea gatului meu…

Mâinile îmi scot rapid tricoul și buzele i se mută pe pielea mea rece. Le simțeam fierbinți de parcă săpau în mine și îmi las capul pe spate.

Și eu îl doream ,îl doream atât de mult că mă durea corpul în lipsa lui…Simțeam cum îmi trage pantaloni în jos și mâna lui ajunge pe erecția mea și îmi muşc buza brutal…

– Drace, iubitule, șoptesc când începe să mi-l frece în palmă…

– Nu mai am răbdare, îl aud și îl văd cum se dezbracă rapid rămânând gol în faţa mea. Îmi prinde penisul în mână și se apleacă simțindu-i limba fierbinte peste capul sensibil și dacă mai continua așa aveam să mă eliberez rapid…

Se poziționează deasupra mea și îmi pun palmele pe bazinul lui. Îmi apucă iar penisul și se poziționează…simt cum intru în el în timp ce el se lasă în jos și din gât îmi iese un mârâit plin de plăcere…se simțea perfect…îl simțeam perfect…

Mișcările îi erau ușoare și nu făceau decât să mă făunescă și mai tare….sexul cu el….mă înnebunea de fiecare dată…

Începe să se mişte și mai rapid și îl văd cum își lăsă capul pe spate, pieptul îi cobora și ridica rapid și îi auzeam șoaptele de dorință și dor și plăcere….era nebunie și iubeam această nebunie dintre noi.

Îi strâng carnea în mâini când mă simt la apogeu și capul mi se afundă în perne când mă eliberez în el…

– Drace, şoptesc…

– Iubitule …mă înnebuneşte să fiu în tine…

Se apleacă și mă sărută flămând și îi răspund cu aceași tărie și mă apucă de brațe și mă întoarce brusc cu fața în pernă…

– Ai dreptate, îi aud șoapta…

– Și pe mine mă înnebuneşte să fiu în tine, și îl simt cum mă penetrează ușor.

Dinții lui îmi mușcau carnea spatelui și chipul meu se afundă și mai tare în perne….mișcările îi erau flamânde de parcă tot ce își dorea era să facă asta. Și la dracu că se simțea prea bine. Noi doream amândoi să conducem, eram amândoi încăpățânați, eram amândoi persoane cu caractere puternice și asta nu făcea decât ca sexul dintre noi să fie la fel de vulcanic. Mișcările îi erau din ce în ce mai rapide și îl simt cum se încordează și se eliberează vulcanic…îl simt cum pică peste mine. Respirațiile ne erau zgomotoase și dezordonate și îi simt zâmbetul pe pielea mea. Mă sărută ușor pe pielea spatelui și iese din mine trăgându-mă în brațele lui…

– Aveam o poftă nebună de tine, îl aud și îmi muşc buza.

– Încă de când ai sărit în ziua aia când a explodat mașina…atunci când te-am simțit peste mine te-am dorit…îl aud și îmi ridic o sprânceană spre el…

– Tu vorbești serios? îl întreb și el dă rapid din cap…

– Ah, atunci îmi venea să te arunc în mașina care era în flăcări, îi spun și îl aud cum râde ușor.

– Felul în care mă priveai nu făcea decât să mă excite…am umblat cu erecția dureroasă mult timp din cauza ta…spune și mă pufneşte râsul.

Mă întorc cu totul spre el și îi mângâi chipul, mă opresc la buze și trec cu degetul peste ele.

– Acum nu mai este nevoie să umbli. Simt că aș putea face dragoste cu tine fără oprire. Mă înnebuneşte…totul la tine. Mă întăresc doar când te privesc…și te vreau chiar când sunt în tine…poate că suntem bolnavi, poate că suntem nebuni…dar la dracu, iubitule …te vreau mereu, îi șoptesc și mă întind să îl sărut…

Auzim un ciocănit slab în ușă și mă încrunt, îmi ridic privirea spre ceasul de pe perete ce arăta ora 2 dimineața și mă întorc spre Xavier care și el la rândul lui mă privea ciudat.

– Așteaptă aici, spun și ridic cearceaful peste trupul lui gol, îmi apuc pantalonii de jos și îi trag rapid pe mine.

Mă îndrept spre ușă și o deschid ușor, îl văd pe Hiller cum mă privește ușor ciudat și mă încrunt și mai mult.

– Trebuie să vorbim, spune hotărât fără loc de refuzuri și îi fac semn să intre în cameră.

– Ce s-a întâmplat? îl întreabă Xavier care își trăgea în momentul ăla pantalonii pe el.

– Dewan a găsit ceva ,îl aud și mă uit atent spre el.

– La ce te referi? îl întreb rapid.

– În ziua aceea la spital, era un asistent care v-a pus să beți un ceai să vă calmați, ne spune și eu îi dau ușor din cap când îmi amintesc.

– Acela era Mark, fratele dumneavoastră, spune privindu-l pe Xavier.

– Cred că v-a drogat cu ceva să vă facă să reacționați atât de brutal și cred că el i-a omorât pe acei bărbați. Când băieții au făcut curățenie acolo, au găsit o sfoară, spune și îmi apucă mâinile privind spre încheieturile mele.

– Uitați…aveți aceste urme roși.  Mesajele pe care le primeam și credeam că sunt de la dumneavoastră erau de fapt de la el. Ne-a jucat pe degete, îl aud spunând rece .

– Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat în acele trei săptămâni când ați dispărut, ne spune și se îndreptă spre ușă. Revine cu o femeie care ne privește ușor adormită…

– Hiller, este 2 dimineața, îi spune Xavier.

– Știu, dar fratele meu a dispărut, îl aud și îmi măresc ochii spre el…

– Cred că este prins de fratele dumneavoastră…și mai cred că tu, spune arătând spre mine nu ai stat în acea acasă lângă acele cadavre. Cred că ai fost adus acolo în ziua în care domnul Hunter a plecat din spital…

Mă dau un pas în spate…Deja capul mă durea groaznic și apoi realizez… carceră….mă întorc rapid spre ei…

– M-a ținut într-o cameră la subsol, într-o carceră ca cea din închisoare. Iubitule, uită-te atent pe omoplatul meu, îi cer și mă întorc cu spatele la el.

– Ai urme de înțepături, îi aud vocea slăbită și panicată….

– Am o teorie, îl auzim pe Hiller.

– Dar întâi ia loc, îmi cere …

– Helen te va hipnotiza.  Vom afla totul …

Îl privesc ușor panicat și îmi întorc privirea spre Xavier care se apropie rapid de mine și îmi prinde chipul între mâini și își așează fruntea de fruntea mea.

– Totul va fi bine…Am trecut noi prin multe, vom trece și peste asta…Hai să aflăm ce este în mintea ta,  ce s-a întâmplat în acea perioadă, îmi spune și îmi ridică chipul sărutându-mă ușor.