Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit – Capitolul 5

Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex

Capitolul 5

În acea noapte, Su Xingchuan abia dacă putu dormi.

Durerea provocată de incizie era atât de intensă încât nu putea închide ochii, darămite să se miște. Putea doar să respire adânc din când în când pentru a atenua disconfortul.

Era pregătit să rămână treaz până în zori, însă bărbatul din patul vecin îi observă neliniștea și începu o conversație.

– Primele două zile după operație sunt întotdeauna dureroase, iar scoaterea cateterului doare și mai tare. Dar nu asta e cel mai rău. Cel mai rău este atunci când te vei duce mâine la toaletă – te vei simți ca și cum ai urina lame de ras.

Fața lui Su Xingchuan deveni palidă. Numai gândul la ce-i spusese era insuportabil.

– Apropo, Xiao Su, de ce ești singur aici? Unde este tipul ăla de mai devreme? De ce nu este aici cu tine?

– El este un prieten. A avut obligații sociale în seara asta.

– Nu e partenerul tău?

– Nu, spuse Su Xingchuan zâmbind.

– Haide, cu aspectul tău? E greu de crezut că nu ai pe cineva. Sunt standardele tale prea înalte?

Gândindu-se la Li Xuan, Su Xingchuan răspunse:

– Nu am trecut încă peste ultima mea relație. Nu sunt pregătit să încep ceva nou.

– Ești un tip atât de profund, huh? spuse bărbatul, pe un ton serios.

– Ar trebui să-ți găsești pe cineva. Îți spun sincer, să ai pe cineva cu tine când ești bolnav sau în spital este mult mai bine decât să fii singur.

– Hmm, răspunse simplu Su Xingchuan, evitând să detalieze subiectul.

Nu ducea lipsă de oameni care să-l ajute – putea angaja cu ușurință o asistentă dacă era nevoie. Dar găsirea cuiva care să-i umple golul din inima sa era mult mai dificilă. Problema era că nu putea uita acea persoană.

Încă nu putea.

În acea noapte, se chinui până dimineața să adoarmă.

Pe jumătate ațipit, i se păru că simte pe cineva lângă patul său, aplecându-se să-l țină de mână. Dar când se trezi în zori, nu era nimeni acolo, doar zgomotul sforăitului vecinului.

Trebuie să fi fost un vis.

Li Xuan sosi la nouă dimineața pentru a scoate cateterul.

Chiar dacă se văzuseră dezbrăcați de nenumărate ori și nu trecuse nici o zi de când suferise operația, când Li Xuan ridică pătura și întinse mâna să-i dea pantalonii jos, Su Xingchuan nu se putu abține să nu-și dreagă glasul.

– Așteaptă o secundă.

Li Xuan făcu o pauză.

– Am o întrebare…

Su Xingchuan ezită, aruncând o privire în jur înainte de a șopti:

– Lucrezi la secția de urologie, ai văzut atât de mulți bărbați și ai efectuat atât de multe operații. Ți-ai pierdut vreodată… interesul pentru astfel de lucruri?

– Da. Nu sunt interesat de tine.

– …

Su Xingchuan se simți înfrânt.

Li Xuan se întinse din nou spre el, dar exact când mâna lui atinse partea de jos, Su Xingchuan îl apucă instinctiv de încheietura mâinii.

– Așteaptă, dă-mi un moment.

Cea mai gravă rană pe care Su Xingchuan o suferise vreodată înainte de aceasta fusese fracturarea brațului în școala generală, în timp ce juca baschet. La acea vârstă, tot ce îi păsa era să se întoarcă la școală pentru a se juca cu prietenii, iar fractura nu însemna mare lucru.

Credea că nu se teme de durere. Dar uitase că încă mai ținea încheietura lui Li Xuan, frecând-o inconștient cu degetul său mare, ca un semn al neliniștii sale.

– Mai dă-mi doar o jumătate de minut.

Brusc, Li Xuan întrebă:

– Su Xingchuan, te-ai gândit vreodată la mine de-a lungul acestor ani?

Mintea lui rămase în ceață.

– Ce?

Li Xuan stătea lângă pat, aplecându-se ușor. Din acest unghi, Su Xingchuan îi putu vedea clar profilul lateral și curbura nasului.

Ce tocmai spusese?

Pentru prima dată, reîntâlnirea lor părea reală – nu era doar un om-spectacol. Iar Li Xuan nu era doar un spectator. Înainte de a-și putea termina gândul, o durere puternică îi străbătu partea inferioară a corpului.

Li Xuan îndepărtase deja cateterul. Rapid și precis, fără ezitare. O apăsare și o tragere.

Su Xingchuan țipă, transpirația rece izbucnindu-i pe frunte.

– Gata. Doar întinde-te o vreme, spuse Li Xuan.

– …

Neputându-se abține, strigă după el:

– Li Xuan, ce ai vrut să spui cu asta adineauri?

Nu se mai prefăceau, adresându-se direct unul altuia pe nume.

Li Xuan făcu o pauză după care îi spuse:

– Am vrut doar să-ți distrag atenția.

Su Xingchuan ura acea expresie rece și indiferentă a lui. Ignorând durerea, el întrebă:

– Nu vrei să știi dacă m-am gândit la tine în acești ani de despărțire?

Figura lui Li Xuan se tulbură ușor, nemaifiind la fel de calmă ca în urmă cu o clipă.

Chiar atunci, o tânără asistentă intră în grabă.

– Îmi pare rău, domnule Su. Trebuia să vă scot cateterul la ora nouă, dar am fost ocupată. Huh? Dr. Li, de ce ați făcut-o dumneavoastră…?

Asistenta rămase încremenită la marginea patului. Expresia lui Li Xuan era impasibilă.

– A fost o decizie convenabilă. Te poți întoarce la treaba ta.

– Oh… bine… răspunse asistenta, uitându-se la el, încă confuză.

Bărbatul din patul vecin revenise în salon, iar camera devenise din nou zgomotoasă. Momentul de a-și exprima sentimentele fusese întrerupt.

Li Xuan zăbovi la marginea patului pentru câteva secunde. Niciunul dintre ei nu mai vorbi.

Încercând să destindă atmosfera, asistenta zâmbi și spuse:

– Domnule Su, veți putea să vă externați în această după-amiază.

Su Xingchuan forță un zâmbet, dar nu își putu exprima bucuria.

_____

Tocmai când își reveni din durerea provocată de Li Xuan, Su Xingchuan se confruntă cu o nouă provocare. Două ore mai târziu, se afla în baie. Acum înțelegea ce însemna să „urineze lame de ras”.

În sfârșit, realiză că tipul din patul alăturat nu exagerase. Asta era mai rău decât tortura. Clătinându-se, se sprijini de perete, inspirând puternic. Era o durere care venea una după alta, fiecare mai chinuitoare decât precedenta.

Câteva minute mai târziu, găsi drumul spre cabinetul lui Li Xuan. Li Xuan era singur înăuntru, triind dosare medicale, atunci când el bătu la ușă și intră.

Li Xuan își ridică privirea, fiind uimit de apariția sa. Înainte ca el să poată vorbi, Su Xingchuan trecu direct la subiect.

– Urinez cu sânge.

– Asta e normal, spuse Li Xuan continuând să scrie.

– Eu…

Su Xingchuan se apropie de Li Xuan, prefăcându-se furios.

– … cred că te răzbuni pe mine. M-ai nenorocit acolo jos.

– Poți depune o plângere.

– Li Xuan, poți să-mi vorbești cum trebuie?

– Vorbesc cum trebuie.

Li Xuan nu ar fi răspuns așa în trecut.

Când devenea gelos sau sarcastic, iar Su Xingchuan îl întreba dacă poate vorbi cum trebuie, el se năpustea asupra lui și îl mușca de gât, spunând lucruri de genul:

– O să te mușc până mori și o să mor și eu cu tine.

Su Xingchuan crezuse întotdeauna că Li Xuan era un pic nebun, dar îl plăcea așa. Acum că Li Xuan devenise normal, se simțea nefamiliar – îi lipsea latura răsfățată și sălbatică a acestuia.

Li Xuan își luă cana și era pe cale să bea, când Su Xingchuan îl întrerupse.

– La problemele tale cardiace, de ce bei cafea?

Li Xuan îngheță pentru o clipă.

Li Xuan se născuse prematur și avusese probleme cardiace de la o vârstă fragedă – aritmii, bătăi neregulate, anemie. Su Xingchuan îi cunoștea sănătatea mai bine decât el însuși, ținând evidența a ceea ce putea și nu putea mânca. De aceea spunea mereu că întâlnindu-l pe Li Xuan se simțea ca și cum ar crește un copil.

– De ce arăți atât de obosit?

Su Xingchuan observă cearcănele de sub ochii lui Li Xuan și adăugă:

– Nu ai dormit bine noaptea trecută?

Li Xuan puse ceașca jos și își întoarse privirea. Nu voia să-i răspundă.

Atmosfera devenise stânjenitoare. Su Xingchuan, simțind că depășise măsura, își retrase mâna. Era clar că Li Xuan nu reacționa la eforturile lui.

Nu putea să înțeleagă. Li Xuan fusese cel care pusese capăt relației dintre ei cu mulți ani în urmă, dar acum, după șapte ani, el era cel care încerca să se împace. Să fi fost aceasta soarta lui?

– Voi începe imediat procesul de externare, murmură el.

Asistenta îl informase că poate pleca după-amiază și că trebuie să completeze actele înainte de 11:30.

– Bine.

– Ar trebui să iau niște medicamente antiinflamatoare?

– Da.

Li Xuan scrise rețeta.

– Revino peste o săptămână pentru îndepărtarea stentului.

– Trebuie să trec din nou prin asta? întrebă Su Xingchuan cu fața căzută.

Li Xuan dădu din cap aprobator.

– Când să revin la control?

– Peste patru săptămâni.

– Trebuie să mă programez la tine?

– Da.

Nu știa ce altceva să mai spună. Rămăsese acolo stânjenit, frecându-și ceafa. Li Xuan nu inițiase nicio conversație, așa că plecase. Se dusese să completeze actele de externare, ceea ce fusese destul de rapid – totul făcându-se în mai puțin de o jumătate de oră.

Între timp, primise un mesaj de la Xie Liang.

Xie Liang: [Vrei să vin să te iau?]

Su Xingchuan: [Nu este nevoie, pot conduce singur.]

Xie Liang: [Ce face fostul tău iubit?]

Su Xingchuan: [Abia așteaptă să plec.]

Xie Liang: [Atât de dur. Mergi mai departe, amice. Există întotdeauna un nou început.]

Su Xingchuan: […]

Un nou început? Se gândi:

Nici măcar nu am trecut peste asta.

Cu două ore rămase până la externare, se simțea neliniștit. Se ridică să își împacheteze lucrurile. Bărbatul de alături, care urma să fie externat a doua zi și căruia soția îi curăța o portocală, îi oferi și lui o felie. El refuză zâmbind.

– Mulțumesc, dar deocamdată evit fructele.

Bărbatul chicoti.

– Mai rezistă câteva zile.

El se uită la ceasul din salon. Mai avea de așteptat o oră atunci când șeful său îl sună, cerându-i să se alăture vizitei Grupului Zhongjin de poimâine.

– Am înțeles.

După ce închisese telefonul, simți un val de oboseală.

Văzându-l pe Li Xuan în spital în ultimele zile, îl făcuse să se simtă ca pe vremea studenției, când mintea lui era plină de iubire. Dar în lumea adulților, dragostea nu era singurul lucru – exista și munca.

Dacă Li Xuan nu era interesat de încercările sale de reconciliere și insista să păstreze distanța, atunci poate că nu trebuia să insiste.

Poate că așa stăteau lucrurile, se gândi el.

Câteva minute mai târziu, apăru Li Xuan.

Își făcuse deja bagajele și stătea pe marginea patului în timp ce își verifica e-mailurile de serviciu pe telefon. Bărbatul de alături îl salută:

– Dr. Li, ce vă aduce aici?

– Doar verific.

Imediat ce se întoarse, Li Xuan trase paravanul și se apropie de Su Xingchuan. Luat prin surprindere, puse telefonul jos și întrebă:

– Ce s-a întâmplat?

– Te mai doare?

– Uh, un pic.

Li Xuan își puse mănușile.

– Întinde-te. Lasă-mă să verific.

Tocmai își pusese pantalonii, iar acum trebuia să îi dea jos din nou. Simțea ceva ciudat la mijloc. Li Xuan nu-i răspunsese în cabinetul său mai devreme, dar acum era aici.

Vârfurile degetelor lui Li Xuan erau încă reci. Inevitabil, corpul său reacționă din nou la atingerea lor.

– Nu pare să te doară atât de tare.

– …

Nu era vina lui – singur de șapte ani și în fața fostului său iubit încă frumos. Ce bărbat ar putea rezista?

– Durerea se va diminua treptat în două zile. Dacă sângerarea continuă, contactează-mă.

Simulând calmul, el întrebă:

– Cum să te contactez?

Se ridică pentru a-și pune pantalonii la loc. Li Xuan își scoase telefonul.

– Pe WeChat.

Ascunzându-și emoția, își păstra o expresie calmă în timp ce își deschidea telefonul.

– Am crezut că o să ți-l amintești, dar au trecut șapte ani, până la urmă.

Afișă codul QR, iar Li Xuan îl scană.

Cerere de prietenie acceptată. Numele WeChat și poza de profil ale lui Li Xuan nu se schimbaseră – exact așa cum se aștepta.

Numele lui era tot „Li Xuan”, iar poza era tot o pisică.

În timpul nopților albe, după despărțire, verifica adesea dacă poza de profil a lui Li Xuan se schimbase, încercând să evalueze dacă acesta trecuse mai departe.

Și profilul său rămăsese la fel.

Uitându-se la fluxul Momente din profilul lui Li Xuan, văzu că acesta era plin doar cu postări de pe contul oficial al spitalului. Liniștit, își puse telefonul deoparte.

Controlul fusese terminat și făcuseră un schimb de mesaje pe WeChat.

Li Xuan părea să nu mai aibă niciun motiv să rămână. După ce se gândi puțin, în cele din urmă veni cu un subiect pentru a prelungi timpul petrecut împreună.

– Mai este ceva la care ar trebui să fiu atent când ajung acasă?

Asistenta îi spusese deja, dar el întrebă oricum.

– Menține activitatea sexuală la o frecvență scăzută.

El rămase uimit pentru o clipă, apoi se ridică iute în picioare pentru a explica:

– Am problema asta din cauza stresului de la serviciu.

Expresia lui Li Xuan rămase indiferentă.

– Oh, atunci ia-o mai ușor cu munca și menține o frecvență scăzută a activității sexuale.

– …

Dădu să ridice mâna, dar o lăsă din nou jos. Avea atât de multe lucruri pe care ar fi vrut să i le spună, dar apoi își aminti ce menționase asistenta medicală.

– Luna trecută, de ziua lui, un bărbat chipeș i-a adus un tort și l-a împărțit medicilor și asistentelor.

Preferințele lui Li Xuan fuseseră întotdeauna băieții, iar el era genul lipicios. Era normal ca el să fi mers mai departe după despărțirea lor. Nu ar fi trebuit să se prindă de speranțe false.

Știa că Li Xuan înțelesese greșit relația sa cu Xie Liang și chiar el permisese asta. Era încă îndrăgostit, dar faptul că fusese părăsit din senin îi rănise mândria și voia să recâștige ceva teren. Dar văzând indiferența lui Li Xuan, totul părea inutil. Poate că el era singurul îndrăgostit în iarna aceea de acum șapte ani.

– Cred că o să plec.

Își luă haina și trecu pe lângă el. Li Xuan făcu un pas înapoi, creându-i loc acestuia.

Lucrurile sale erau puține, toate încăpând într-o singură geantă. Nu se opri când trecu pe lângă Li Xuan. Acționă la fel de indiferent cum plănuise.

Dar imediat ce ajunsese în parcare, începuse să regrete.

Se așeză în mașină, derulând fluxul de Momente al lui Li Xuan de la început până la sfârșit. Din păcate, Li Xuan își setase fluxul să afișeze doar ultimul an, așa că nu putu vedea totul.

Cu cât nu putea vedea mai mult, cu atât se simțea mai frustrat. În acea seară, nu se putu abține să nu-i trimită mesaje lui Li Xuan.

Su Xingchuan: [Dr. Li, mă doare de fiecare dată când mă duc la baie. Ce ar trebui să fac?]

Li Xuan: [Rezistă.]

Su Xingchuan: […]