Secretarul Capitolul 4

După ce actualul lui secretar părăsise biroul, se lăsă să cadă în scaun privind pierdut un tablou ce înfățișa trei cai în galop.
După câteva minute de introspecție ridică receptorul și formă un număr. Cât așteptă ca celălalt să răspundă, degetele celeilalte mâini băteau ritmic în suprafața biroului.

-Cum ți se pare noul secretar? îl auzi pe celălalt întrebând amuzat.

-Care a fost criteriul de selecție?

-I-am prezentat trei candidați și l-a ales pe el.

-Mi-a spus că până acum a lucrat în departamentul contabil, asta ìnseamnă că este calificarea lui, spuse Jed.

-Da. Lucrează la noi în firmă de trei ani.  Imediat cum a terminat facultatea a aplicat la noi, iar în urma unui examen a rămas.

-Crezi că va rămâne mult în acest post?

-Înainte de a întreba acest lucru ar trebui să-mi mulțumești că ți-am găsit un tip deștept și prezentabil.

-Mulțumesc Sam, spuse el spășit.

– Referitor la înfățișare, ai dreptate, mai rămâne să mă conving despre deșteptăciune.

-Ai încredere în mine Jed, spuse celălalt înainte de a închide.

Puse și el receptorul jos și rămase gândindu-se la secretarul impus de tatăl său.

Părul negru  era îndeajuns de lung încât să îi ajungă la marginea sacoului și îi cădea în față pe sprâncene ajungându-i puțin peste obraji și ochii negri. Chipul ușor bronzat  îi dădeau o imagine de model, nicidecum de contabil, iar trupul armonios îmbrăcat în costum, ce îl observase când îl scanase cu privirea cercetătoare, îl duse cu gândul la un atlet. Semn clar că era prieten cu sala și cu petrecutul timpului în aer liber.

Întinse mâna după ceașca de cafea și constată că era rece. Se strâmbă și puse ceașca jos. Nu putea să bea și pace cafeaua rece.
Apăsă interfonul.

-MM. Vino în biroul meu.

Acesta fusese primul gând referitor la numele său. Zâmbi superior imaginându-și îmbufnarea celuilalt. Când văzu ușa deschizându-se, acesta afișa pe chip un aer sobru.

Îl văzu intrând și rămânând la un pas de ușă.

-Te rog să îmi aduci altă cafea pentru că aceasta s-a răcit. Pe viitor să ții minte că nu îmi place cafeaua rece.

Acesta veni spre el și luă ceașca.

-O să mă străduiesc să țin minte, Ronay, spuse cât putea el de amabil.

Îi venea să îi verse lichidul exact peste freza aranjată impecabil.

Îl și vedea cu lichidul negru ce i scurgea pe chip.  Părul șaten și tenul fin fără nici o imperfecțiune, ajutat fiind și de maxilarul proaspăt bărbierit, îi dădeau un aer jovial. Dar…buzele strânse intr-o linie perfectă, fără să știe că acest fapt i se datora lui, îl făceau să i se șteargă de pe chip orice bunătate.  Pentru o secundă simți un curent electric trecându-i pe șira spinării.

Se indreptă spre ușă rupând contactul vizual, dar înainte de a ieși, se întoarse spre el.

-Mă numesc Miha Marcus.

Își mai rostise încă o dată numele. Se îndoia că celălalt îl uitase, mai ales că îl chemase cu inițialele numelui și a prenumelui.

-Știu.

Îeși din birou, dar nu închise ușa. Se îndreptă spre filtrul de cafea și apăsă butonul pentru pornit,  așezând sub picurător o ceașcă goală.
Când aceasta se umplu, o puse pe farfurie și i-o duse. Ella îi spusese că bea cafeaua simplă, dar îl mânca degetele pentru a-i turna în ea zahăr. Dacă nu era conștient că s-ar fi supărat pe fată, chiar ar fi făcut-o. Era o gândire puerilă, dar s-ar fi simțit mai bine, plătindu-i astfel pentru omiterea numelui său. S-ar fi mulțumit să îl strige și “secretar”, dar nu MM.

Intră iar în birou și lăsă ceașca  lângă el. Se întoarse să plece, dar se opri și se întoarse când îl auzi.

-Vreau să anulezi vizita de la departamentul de marketing. Am o comandă de făcut și nu vreau să fiu deranjat.

-Să reprogramez pentru altă zi? întrebă secretarul nesfiindu-se să îl privească în ochii.

Ochi de culoarea mării ce îl priveau scrutător.

-Dacă se poate, să fie peste câteva zile.

Aprobă și ieși.

Îi văzuse sfidarea, dar cumva nu îl deranja acest aspect, demonstrându-i că secretarul lui era o persoană puternică din punct de vedere  al unei interacțiuni față în față.

În primă instanță se gândise să îl dea afară din birou, dar vorbele mamei sale în care îi cerea un răgaz de câteva zile, îi opriră pornirea.
Știa că se purta ca un nemernic, și nu avea nimic personal cu el ca om, pur și simplu era furios că tatăl lui își impuse amenințarea.
Cumva ei doi semănau, lupta orgoliilor își arăta colții, chiar știind că el era cel vinovat, și asta nu doar de această dată.

Deschise laptopul lăsând la  o parte neînțelegerea dintre el și tatăl său și se concentră pe comanda ce trebuia să o trimită până la prânz.