Decizii
Alys – POV
— Hei!
Am ridicat privirea. Tripp era lângă mine.
— Hmm?
Se întinse pe iarbă, relaxat. Astăzi era aniversarea școlii, iar la Brent programul devenise haotic pentru o săptămână. Ne aflam în Freedom Park.
— Vorbes c de ceva timp și tu nici măcar nu asculți.
— Scuze… mă gândeam la ceva.
— La cine? La vărul meu?
L-am privit din nou. Cum știa?
— H-ha? Da… am recunoscut.
Cum să nu fiu distrasă? Întrebarea lui Drake din acea seară… încă mă urmărea.
Flashback
— H-ha?
Încă nu-mi venea să cred. Șapte ore?!
— Ți-am pus o întrebare. Încă simți același lucru pentru mine… sau ai uitat cum e să fii îndrăgostită de mine?
— H-ha?
Doamne… tot ce puteam spune era „ha”.
M-am retras… până când am simțit ușa în spatele meu.
Blocată.
El își sprijini mâinile de o parte și de alta a capului meu și se aplecă, aducându-și chipul aproape de al meu.
Doamne… prea aproape… prea tentant…
— Alys Zyril, am tot timpul din lume. Îmi răspunzi sau nu?
Am înghițit în sec.
— D-drake…
— Ce?
Respirația lui… mirosea a mentol.
M-am aplecat ușor, doar ca să nu ne atingem.
— Bineînțeles că încă te iubesc… dar sunt obosită. Știi asta, nu?
Am vrut să fiu sinceră. Merita asta.
Nu eram genul care să trădeze. Nu voiam să rănesc pe nimeni… știam prea bine cum doare.
El își lăsă mâinile în jos și râse… un râs rece, amar.
— E Tripp?
— H-ha?
Privirea lui… mă speria.
— N-nu, Drake! Suntem doar prieteni! Ți-am spus, te iubesc… doar că nu mai pot. Sunt obosită de tine.
După acele cuvinte…
S-a întors.
Și-a mușcat buza… de parcă își ținea lacrimile înăuntru.
Am făcut un pas spre el.
— Drake…
Mi-a îndepărtat mâna.
— Încă o dată, Alys. Mă mai vrei sau nu? Nu sunt cel mai răbdător om. Dacă spui că nu… renunț la tine.
— D-drake…
— Șșt…
S-a întors cu spatele.
— Lasă. Știi ceva? Te iubesc, Alys. Dar… la fel ca tine, și eu obosesc.
Și a plecat.
Iar eu am rămas acolo…
Cu inima frântă de propriile mele cuvinte.
Prezent
Tripp își scoase camera și începu să regleze obiectivul.
— Știi, Alys… Drake e complicat. Chiar și pentru mine e greu de înțeles uneori.
Am zâmbit slab.
— Știu…
Știam prea bine.
Și totuși… îl iubeam.
Fuseserăm împreună aproape trei luni.
Sentimentele nu dispar într-o lună… nu-i așa?
Dar… ce rost are o relație fără înțelegere?
— Știi ce trebuie să faci, nu?
— Ha?
Ridică aparatul spre mine.
— Drake e vărul meu. Am vorbit. Știu că te vrea înapoi. Tu ce zici?
Am tăcut.
Ce să-i spun?
Că nu mai aveam de ales? Că el renunțase deja la mine?
Am ridicat din umeri.
— Sunt obosită… și el la fel. Poate că e mai bine să mergem mai departe.
Click.
— Ești sigură?
Am dat din cap.
— Da. Dacă e menit să fie… va fi.
Se ridică și își scutură pantalonii.
— Hai.
— Unde mergem?
Zâmbi misterios.
— Ai încredere în mine, nu?
Am dat din cap.
L-am urmat… fără să știu unde.
Curând am realizat.
Mergeam spre SCA.
— Hei! De ce suntem aici?!
Am încercat să mă opresc, dar m-a tras mai tare.
— Hai, Zyril!
— Nu vreau!
El doar râse.
— Ai încredere în mine.
Am oftat și l-am urmat.
Privirile colegilor ne urmăreau.
Probabil erau surprinși că Drake nu era cu mine.
Ne-am oprit în fața unei săli de curs.
— Stai jos.
M-am așezat, nedumerită.
— De ce suntem aici?
Zâmbi.
— Nu spuneai că ești obosită?
Am dat din cap.
— Dacă te-ai săturat de Drake… pot să flirtez eu cu tine.
Nu am apucat să reacționez.
Ușa sălii s-a deschis.
Oamenii au început să iasă.
Și…
El era acolo.
Drake.
Inima mi s-a oprit.
Se apropia… urma să treacă pe lângă noi.
Dar Tripp îi blocă drumul.
— Drake.
Se opri.
Nu m-a privit.
Era… încă supărat?
— O să ies cu Alys. E în regulă pentru tine, nu?
Drake mă privi o clipă… apoi își întoarse privirea spre Tripp.
— Îți place de ea? Mult noroc. Are talentul de a frânge inimi.
Și plecă.
Fără să se mai uite înapoi.
