Semnat: Al tău pentru totdeauna – Capitolul 3

Jian Song Yi stătea, ca de obicei, pe bancheta din spate, în timp ce Bai Huai, nu știa de ce, se așezase pe scaunul din față al mașinii.

Jian Song Yi se uită la fața lui Bai Huai și în cele din urmă se simți mai bine. Se aruncă leneș pe scaunul din piele înainte de a-și scoate telefonul mobil și a face clic pe chat-ul de grup, unde erau Zhuo Luo și Li Qi Feng.

Lu Qi Feng: [Chiar s-a întors Bai Huai?]

Jian Song Yi: [Mm]

Zhou Luo: [Song Ge, uită-te la postările cu poveștile cele mai căutate!]

Jian Song Yi: [Da’ ce, am timp de asta?]

Lu Qi Feng: [Elevii de top de la liceu, după examen sunt pe cale să explodeze, pentru că  Bai Huai a venit înapoi.]

Zhou Luo: [Serios, Song Ge. Liceul nostru nu a răspuns încă, dar Liceul No.1 a explodat. Tipul nou pare să aibă un fundal cultural și istoric foarte bun.]

Jian Song Yi: [Voi doi sunteți ca elevii de la arte liberale, așa vorbiți.]

Deși Jian Song Yi spuse că nu voia, el ieși de pe WeChat și făcu clic pe pagina web cu examene a liceului nr. 1.

Pagina explodase într-adevăr.

Erau douăzeci de postări pe o pagină și toate aveau numele Bai Huai.

Titlul celei mai tari postări era: “Tipul s-a întors!”

Când făcu clic pe postare, îl văzu pe Bai Huai ieri la poarta de sud. Bai Huai era în ploaie cu umbrela și cămașa albă care-i arăta umerii superiori de Enigma.

Părea mai înalt și mai matur decât tânărul de paisprezece ani pe care îl văzuse ultima dată. Părea şi mult mai puternic. Singurul lucru care rămăsese la fel era alunița de sub colțul ochiului.

Ochii lui Jian Song Yi citiră scrisul cu litere cursive.

“După despărțirea de Nanchen timp de trei ani, Bai Huai se întoarce și e chiar perfect!”

Apoi veneau comentariile:

[Dumnezeul masculin s-a întors!]

[Cel mai bun Alpha din Nancheng este în sfârșit înapoi! Dragostea mea neîmpărtășită nu are sfârșit rău.]

[Ce este în neregulă cu acest tip?! Cum de a devenit mai frumos?! Ochii mei sunt însărcinați astăzi.]

[Cum e cu tine? Chiar dacă Bai Huai se întoarce, ce poți face?]

[Există o cotă de înregistrare mai mică pentru Beicheng și Huaqing în acest an. Voi face un exercițiu. La revedere tuturor].

[Voi pleca și eu!]

[Oh, de ce zeul bărbat a mers la Nanwaii? E prea târziu să mă înscriu acolo?]

………

[De ce a revenit Bai Huai de la liceul numărul 1 aici?]

Comentariile privind ridicarea a câteva sute de etaje de clădiri înalte se încheiară brusc din cauza ultimei întrebări. Era ca un fel de tabu.
Jian Song Yi închise repede postările și apoi oftă ușor. Acest grup de oameni nu uitase ce se întâmplase în trecut.

Bai Huai avea doar 14 ani când plecase. Când și unde devenise atât de frumos? Acum toată lumea vorbea despre el şi carisma lui îi orbise ochii. Ei spuseră că era Nancheng Enigma.

Stai, este un Enigma?

Jian Song Yi se gândi o clipă la asta. El nu se putu abține să nu deschidă din nou postarea și se uită la imaginea atașată la ea. Privi fotografia timp de trei secunde și o analiză.

Probabil că era adevărat că fără el, școala în care era va rămâne cu oameni ca Zhuo Luo, care erau departe de a fi frumoși.

Oricum, în timp ce se uita la fotografie, observă brusc ceva care îl făcu pe Jian Song Yi să stea în poziție verticală.

Nu şi-a uitat umbrela?!

De fapt, chiar și după ce-l lăsase să meargă sub umbrela lui, Jian Song Yi se distrase de înălțimea lui.

Ce îndrăzneală!

Jian Song Yi îşi strânse buzele şi simţi aceeaşi nemulţumire pe care o avusese în momentul în care erau sub ploaie.

Între timp, Bai Huai se uita în oglinda retrovizoare, urmărind norii negri care se prăbușeau peste oraș. Pe măsură ce picăturile de ploaie se rostogoleau constant pe clădirile de pe stradă, cerul era întunecat. Acesta era singurul lucru pe care și-l putea aminti, că în oraș era o vreme gri și tristă.

.

Familiile lui Jian Song Yi şi a lui Bai Huai erau foarte bune prietene. Bunicii lor fuseseră ca frații de când se născuseră. Bunicii lui Jian Song Yi și Bai Huai fuseseră repartizați la Nancheng, iar întreaga familie se mutase din nord pentru a deveni vecini.

Din păcate, bunicul lui Jian Song Yi murise, iar familia fusese devastată. Din acest motiv, tatăl lui Jian Song Yi alesese să intre în afaceri. Când tatăl său se întorsese la Beicheng, fusese ajutat de tatălui lui Bai Huai.

De fapt, după acest incident, cele două familii ar fi trebuit să se îndepărteze una de cealaltă, dar mătușa lui Bai Huai îl urmă pe tatăl lui Jian Song Yi până la mare. Împreună, monopolizară sectorul imobiliar și vânzarea cu amănuntul din Nancheng. Cu toate acestea, tatăl lui Bai Huai refuzase să fie promovat și numit în Beiching pentru că se simțea nostalgic pentru legăturile sale de familie.

Deci, deciseră să cumpere o singură casă și să păstreze ambele familii împreună.

Zona rezidențială era situată în centrul orașului. Clădirea în stil european era umbrită de arbori. Separate de un bulevard și două peluze opuse, ferestrele și ușile erau față în față.

Jian Song Yi și Bai Huai crescuseră jucându-se cu trotinetele într-un astfel de mediu.

Părinții lui Jian Song Yi își iubeau fiul atât de mult încât aleseră cele mai bune școli private începând cu școala primară și apoi gimnaziul, de teamă că tânărul stăpân ar putea fi ușor victimizat. Între timp, tatăl lui Bai Huai avu grijă de fiul său, trimițându-l la o școală publică în cadrul sistemului obligatoriu de nouă ani și mai târziu îl transferă la Beicheng în al treilea an de liceu. Cu toate acestea, nu existase un conflict real între cei doi.

Jian Song Yi credea că, dacă Bai Huai ar fi o fată, ar putea crea o legendă frumoasă; prietenul său din copilărie avea să devină mai târziu iubita sa frumoasă.

Din păcate Bai Huai e bărbat.
Mulțumesc.

Jian Song Yi se uita pe geamul mașinii și vedea frunzele căzând din copaci din cauza ploilor abundente. Imediat ce maşina se opri, oftă din nou şi coborî din maşină.

După ce Bai Huai se transferase la o altă școală, tatăl și fiul nu mai reveniseră niciodată la Nancheng. De fapt, numai în timpul Festivalului de primăvară, tatăl lui Bai Huai venea la Beicheng pentru a-i vizita și controla. Din punct de vedere tehnic, Jian Song Yi petrecuse mai mult timp cu tatăl lui Bai Huai decât cu Bai Huai însuși.

Totuși, când Jian Song Yi intră în casa Bai și luă masa cu ei, simți că Huai era mai străin decât el. De fapt, el îi spunea bunicului său ce să evite din cauza tensiunii arteriale ridicate. Nepotul lui era încă nepotul lui. Cu toate acestea, el continua să-și facă griji pentru el.

Bunicul Bai strânse mâna lui Jian Song Yi și spuse:

–  Xiao Song, știu că notele lui sunt bune. Acum, că Bai Huai s-a transferat în clasa ta, te rog ajută-l în timpul liber. Altfel, mă tem că acest copil nu va putea să țină pasul cu tine.

Jian Song Yi se uită la Bai Huai care stătea pe scaunul de vizavi. Apoi, imediat își aminti cum Bai Huai își bătuse joc de înălțimea lui puțin mai devreme. Pentru aceasta, trebuia să se răzbune pe el.
Se forță să zâmbească puțin către bunicul Bai.

– Bine, bunicule. Poți avea încredere în mine. Totuși, știi cât de nerăbdător pot fi, așa că nu te aștepta să-l pot învăța tot timpul pe Bai Huai. Mai ales dacă este foarte lent în a înțelege lecția, s-ar putea să ne certăm.

Urmări fiecare mișcare a lui Bai Huai cu coada ochiului. Din exterior, Jian Song Yi se comporta ca și cum nu avea nici o problemă în a-i preda. Îi răspunse foarte amabil bunicului cu un zâmbet sincer. Dar, în adâncul sufletului, el se opunea cu totul acestei idei. Ura atât de mult ideea, încât voia să țipe până când plămânii lui ar fi cedat.

Lui Jian Song Yi nu-i plăcea ideea de a da lecții private lui Bai Huai. Acesta era o persoană foarte serioasă și temperamentală. L-ar lăsa să-i dea lecții private? Asta era imposibil. Va fi un adevărat haos.

Credea că Bai Huai va spune nu, în orice caz.
Dar surpriză…surpriză. Bai Huai își ridică bărbia și se uită la Jian Song Yi și la bunicul său cu o întrebare.

– Acasă la tine sau la mine?

– Ce?

Despre ce vorbeşte el acum?

Când Jian Song Yi se aşeză la masa din dormitorul lui Bai Huai cu doar o carte la subsuoară, se uită pe fereastră şi văzu doar clădirea de vizazi de locul unde se aflau acum. Era o atmosferă ciudată și liniștită acolo, erau doar ei doi.

E idiot? Sau poate chiar o să fac acest lucru cu Bai Huai?

Nici măcar nu suntem prieteni și nu avem o relație armonioasă.

Jian Song Yi trebui să-și suprime gândurile în acel moment. Corpul îi înțepeni când simți o mână întinsă spre el.
Era o mână lungă, simetrică, cu oase proeminente. Pe dosul mâinii i se vedeau vene de sânge albastru pal sub pielea albă și rece.

Bai Huai își răsuci degetele și lovi masa:

– Vino-ți în fire. Ești distras.

Când intrase pe ușă, Jian Song Yi simțise un miros vag și se încruntase.

– Bai Huai, nu vreau să fiu arogant, dar ai pulverizat parfum pe încheietura mâinii?

Bai Huai îl privi pieziș:

– Cu ce nară l-ai mirosit?

Jian Song Yi răspunse foarte serios:

– Cum să știu cu ce nară am mirosit?

Cei doi erau atât de aproape unul de altul încât nu era sigur cine mirosea.

Bai Huai întoarse capul şi îl privi ca pe un prost. Când se apropie de el, ochii i se îngustară. Fără ochelari, Bai Huai arăta mai orbitor ca niciodată. În mod inconștient, se uită la Song Yi și-și ridică provocator încheietura mâinii spre el.

– Vrei să miroși din nou?

– Minunat.

“..”.

Jian Song Yi îl apucă de încheietura mâinii fără să piardă nici măcar o secundă. Își coborî capul şi o mirosi ca şi cum viaţa lui depindea de asta. Se încruntă și murmură:

– Ciudat. Cum de nu mai miroase?

Respirația adolescentului care avea o căldură proaspătă atinse pielea rece a încheieturii mâinii, provocând o ușoară mâncărime caldă de partea lui Bai Huai.
Acesta își retrase în liniște mâna:

– Pentru că nu port niciodată parfum.

– Dar am simțit mirosul, obiectă Jian Song Yi.

Se simțea ca și cum fusese nedreptățit.

– Am un puternic simț al mirosului. Ori de câte ori bunicul tău se strecura pentru a lua o gustare la miezul nopții, îl observam mereu și îl prindeam. Nu am făcut niciodată o greşeală în această privinţă. Hai, lasă-mă să miros din nou.

Zicând acestea, își puse mâna stângă pe spătarul scaunului lui Bai Huai. Jian Song Yi își întoarse apoi capul într-o parte înainte de a se apleca spre ceafa lui Bai Huai.

Logica era simplă. Dacă-și pulverizase parfum pe încheietura mâinii, Bai Huai ar fi trebuit să își pulverizeze parfum și în jurul gâtului.

Cu toate acestea, Bai Huai doar stătu acolo și se simți copleșit. De îndată ce părul de pe fruntea lui Jian Song Yi îi atinse gâtul, scaunul fu împins, iar Bai Huai se ridică brusc şi se retrase. Apoi se uită cu răceală la Jian Song Yi. Privirea îi era tăioasă şi periculoasă în timp ce vorbi.

– Jian Song Yi, nu ai bun simț?

Jian Song Yi fu uimit şi înţelese ce se întâmpla. Bai Huai îl certa. Sângele lui Jian Song Yi fierbea de furie.

– Eu sunt fără bun simț? Am mirosit parfumul pe care l-ai pulverizat pe corp. Am crescut deja și tot te simți jenat?

Bai Huai nu acordă atenție la nimic din ceea ce spuse. În schimb, închise caietul cu zgomot. Apoi spuse calm:

– Am terminat cea mai grea problemă, acum poți pleca.

Jian Song Yi se înfurie și mai tare. Voia să-i spună:

Nu îndrăzni să mă dai afară ca și cum mi-ai da un ordin de evacuare!

Dar își transformă furia într-un zâmbet forțat. Fără un cuvânt, se ridică, dar din cauza mișcării, scaunul fu împins înapoi atât de tare încât lovi podeaua din lemn, făcând un sunet puternic.

– Cine te crezi?

Cu toate acestea, el ieși ca un fulger și ușa se închise cu zgomot.

Deși Jian Song Yi avea un temperament grozav, el acorda de obicei multă atenție la ceea ce spunea și ce făcea în fața seniorilor. Devenise popular printre ei.
Bai Huai se uită la lumina portocalie pentru a se calma înainte de a lăsa caietul pe podea. Frustrat, își ciupi puntea nasului. El oftă încă o dată, luă telefonul mobil de pe masă și făcu clic pe convorbirea anterioară.

Dacă Jian Song Yi ar fi fost fiul cel mare al unei familii bogate în timpuri trecute, Bai Huai ar fi fost, de asemenea, fiul cel mare al familiei primului ministru. Numai mânia lui ar fi mai mare decât a acestuia.
El credea că Bay Huai era doar puțin arogant și nu avea de ce să se teamă, așa că încerca să-și satisfacă ego-ul și refuza să fie câtuși de puțin umil.

Crescând, Bai Huai nu știa dacă era prea leneș să se certe cu Jian Song Yi, dar se trezea stând  liniștit ori de câte ori acesta din urmă începea să se înfurie. Nu era sigur dacă făcea asta intenționat sau neintenționat. Într-adevăr, dezvoltase un asemenea temperament încât îl putea lăsa pe celălalt să-l certe până când obosea fără să clipească.

Din fericire, furia lui Jian Song Yi venea și trecea repede, iar după ce făcea un duș, totul reintra în normal.

Jian Song Yi făcu la fel ca pe vremuri. Își frecă părul umed cu un prosop într-o mână şi își ținea telefonul cu cealaltă mână. Trebuia să-i ceară scuze lui Lao Bai. Fusese nepoliticos să nu-i ureze bătrânului noapte bună înainte de a părăsi casa Bai.

Deschise WeChat și dintr-o dată un punct roșu apăru în colțul din dreapta sus al unui avatar familiar.

Avatarul era un spațiu mare alb cu litera B.
Ultimul text de chat din caseta de dialog fusese de sărbătoarea de Anul Nou. Sub el era un mesaj nou de la “B”.

Adulmeci glandele cu feromoni ale altora, fără rușine.[1]

Picăturile de apă din părul lui se prelinseră pe frunte, apoi căzură pe ecranul telefonului.

În timp ce Jian Song Yi își mușca timid buza inferioară, fața i se înroși.
Totuși, nu se putea învinui. El nu se pricepuse să realizeze situația și încă nu o diferenția. Cu toate acestea, înțelesese de ce Bai Huai fusese furios.

“Dacă aceasta este vina mea, atunci trebuie să o rezolv cu un armistițiu”, gândi Song Yi.

Își ținu telefonul strâns şi începu să scrie primul lucru care-i veni în minte.

Miroseai bine. Ai încredere.

Chiar dacă Bai Huai negase că se dăduse cu parfum, Jian Song Yi era sigur că simțise ceva. Un parfum rece și reconfortant ca o pădure de cedri acoperită cu zăpadă albă, densă.

Mirosea atât de bine.

Şi în acel moment simţise un confort fizic şi mental de nedescris, aşa că nu putea să înţeleagă greşit.

Băiatul acela idiot se dăduse cu parfum.

Când Bai Huai primi mesajul de WeChat, el îl privi din nou afară, dar văzu doar o figură care tremura reflectată pe geamul opus. El încercă să-și dea seama ce se întâmplă strângând din ochi.

A făcut un duș, nu? Unii oameni nu se schimbă niciodată, gândi Bai Huai.
Trebuie să mă ocup de asta.

Dar se pare că începea să-i miroasă feromonii, și asta nu putea însemna decât un singur lucru. Cel mic era pe cale să intre în perioada de maturare.

NOTA SCRIITOAREI:

Deci, se vor îmbunătăți lucrurile după diferențiere?

[1] Glandele cu feromoni se găsesc la ceafă și la încheietura mâinilor.