Spiritul renăscut – Capitolul 31

Khemjira era gata să părăsească satul încă din noaptea precedentă. Profitând de momentul haotic după încheierea ritualurilor funerare ale bunicii Si, se strecură în liniște neobservat, grăbindu-te să se întoarcă acasă la Por Kru pentru a lua geanta cu haine pe care o ascunsese în bucătărie. Apoi, își croi drum pe marginea pădurii până ajunse la drumul din fața satului. Din fericire, sătenii erau încă la templu, așa că nimeni nu-l văzu.

Khemjira nu dorea să le provoace necazuri lui Charnwit și Por Kru din cauza lui. Și, mai ales nu voia să sufere altcineva, mai ales nu Jettana.

Își ținea strâns curelele genții, călcând cu pași hotărâți pe drum. Tânărul merse aproximativ doi kilometri departe de sat până ajunse la un pavilion de pe marginea drumului. Își amintit că seara, un songthaew [1]roșu trecea pe lângă acest pavilion pentru a duce pasagerii la terminalul de autobuz din oraș.

Iar la ora șase în seara asta, avea să fie ultima cursă din zi.

Nu era niciun alt suflet la vedere, iar asta îl făcu pe Khemjira să se simtă ușurat.

Khemjira nu așteptase mult când sosi songthaew-ul roșu, fără pasageri.

El se rugă ca acest vehicul să ajungă în siguranță la destinație.

Odată ce Jettana și Charnwit se așezară în spatele camionului șefului satului, ieșiră din sat spre nord. Chiar dacă nu știau unde îi va duce șeful satului, amândoi erau încrezători că își vor găsi cu siguranță prietenul la sfârșitul călătoriei.

Așteptarea șefului satului pentru a-i lua mai devreme nu fusese o coincidență; nu putea ști ce urma să se întâmple.

Toți își ridicară mâinile în semn de închinare în timp ce camionul trecu pe lângă casa spiritelor zeității locale.

– Fie ca spiritele sacre să-l protejeze și să-l țină pe prietenul nostru sănătos.

La opt și jumătate seara, Khemjira ajunse în siguranță la terminalul de autobuz.

După ce plăti biletul șoferului, Khemjira își îmbrățișă geanta și căută un loc departe de alți oameni. Odată ce găsi unul, se așeză și reflectă la evenimentele care avuseseră loc.

De-a lungul vieții sale, Khemjira se confruntase cu multe greutăți, din copilărie până la vârsta adultă. Nu dăduse niciodată vina pe nimeni pentru aceste dificultăți. Era recunoscător că se născuse în această lume și intenționa întotdeauna să-și trăiască bine viața. Chiar dacă uneori se simțea singur, Khemjira acceptase asta și se obișnuise să fie singur.

Asta până în ziua în care îl întâlnise pe Jettana.

Jettana era irascibil. Când cineva îi făcea rău, își arăta furia direct, nu tolera ca nimeni să profite de el și avea o voce la fel de tare ca și cum ar fi mâncat difuzoare în loc de mâncare. Acest lucru era în contrast cu Khemjira, care, atunci când vorbea, toată lumea trebuia să se oprească din ceea ce făcea pentru a asculta cu atenție.

Khemjira era fragil, timid și non-conflictual, spre deosebire de Jettana, care era întotdeauna gata să se certe dacă cineva îl făcea să se simtă disprețuit. Pentru alții, Jettana ar fi putut părea intimidant, dar pentru Khemjira, era cel mai bun prieten pe care-l avusese vreodată.

Deși Jettana ar putea părea un foc de tabără în mișcare, era o sursă de căldură în cele mai reci momente.

Khemjira se simțea bine fiind protejat de el și credea că propria lui viață merita trăită cu adevărat.

În ceea ce-l privește pe Charnwit, chiar dacă nu se cunoșteau de mult timp, Khemjira simțea o legătură cu celălalt care era la fel de puternică ca și cu Jettana. Faptul că Charnwit era în apropiere îi dădea întotdeauna un sentiment de confort.

Charnwit era calm și rațional, întotdeauna gata să ofere ceea ce aveau nevoie cei apropiați, fără ca aceștia să fie nevoiți să ceară. Era atent și liniștit, comunicând mai mult prin acțiuni decât prin cuvinte, complet opusul lui Jettana.

Dacă Jettana era un foc de tabără cald, Charnwit era ca un pârâu rece care liniștea sufletul.

Era fericit că-i întâlnise pe Jettana și Charnwit. Petrecerea timpului cu ei îi adusese o mare bucurie și nu voia ca niciunul dintre ei să se confrunte cu nicio nenorocire, motiv pentru care alesese să plece în liniște, pentru că de data aceasta fusese mai mult decât putea suporta Khemjira. Avea inima frântă pentru că făcuse pe cineva atât de bun ca bunica Si să moară așa, provocând suferință lui Por Kru și sătenilor.

Totul fusese din cauza lui…

Când ajunse la stația de autobuz, Jettana și Charnwit săriră în grabă din camion. Apoi se apropiară de șeful satului cu un wai respectuos pentru a-i mulțumi și a-și lua rămas bun înainte de a alerga în gară să-l caute pe Khemjira în mijlocul mulțimii de oameni care veneau și plecau.

Jettana alerga frenetic în timp ce Charnwit se apropie de unul dintre angajați, descriind că erau în căutarea unui băiat cu pielea deschisă și părul șaten închis, arătându-i o fotografie a lui Khemjira pe telefon de când făcuseră ceremonia baci.

Persoana de vârstă mijlocie se uită la fotografie pentru o clipă înainte de a da din cap.

– Cred că l-am văzut lângă toaletă. Autobuzul nu a plecat încă, ar trebui să fie încă pe aici. Poți să mergi să-l cauți.

– Mulțumesc, spuse Charnwit cu un alt wai înainte de a merge spre Jettana, care stătea neliniștit scuturându-și picioarele. După ce își terminară conversația, amândoi merseră să-l caute pe Khemjira lângă toalete, așa cum îi spusese ofițerul.

Khemjira respiră adânc, uitându-se în jur pentru a-și da seama ce să facă în continuare.

Unde voi dormi în seara asta?

Unde voi călători mâine?

Ce altceva a rămas nefăcut?

Universitatea începe un nou semestru mâine. Ar trebui să mă întorc la studiu sau ar trebui să mă întorc acasă pentru a-l vedea pe Luang Por?

Khemjira își strânse buzele, simțind o senzație de arsură în ochi, înainte de a-și ridica brațul pentru a-și șterge lacrimile.

Să fiu din nou singur mi se pare atât de necunoscut…

În acel moment, plin de sentimente de goliciune, frică și confuzie, ochii lui Khemjira zăriră vârfurile a două perechi de adidași, despre care își amintea că tocmai fuseseră spălați cu câteva zile în urmă.

Khemjira își mușcă buza pentru a-și reține lacrimile și ridică încet capul pentru a-și privi prietenii apropiați înainte de a-i striga încet pe cei doi.

– Charn, Jet…

Charnwit zâmbi în ciuda feței sale transpirate, în timp ce Jettana îl bătu ușor pe frunte pe Khemjira cu pumnul.

– Ai fugit destul de departe de data asta.

După ce Jettana termină acea propoziție, colțurile buzelor mici ale lui Khemjira se întoarseră încet în jos, puțin câte puțin, deoarece era încrezător că nu era păcălit de o fantomă. Zidurile care fuseseră construite se prăbușiră împreună cu lacrimile sale, care curgeau necontrolat.

Prietenii lui se apropiară încet de el. Jettana îl îmbrățișă pe Khemjira în timp ce Charnwit îi mângâie umerii subțiri.

Jettana respiră adânc. Frica ce se transformase în bucurie când îl găsise pe Khemjira îi făcea ca emoțiile să devină instabile. Inima îi bătea încă tare, luptându-se să se adapteze, făcându-i vocea să tremure mai mult decât de obicei.

 Khem, ascultă-mă.  Indiferent ce ne rezervă viitorul, nu te voi părăsi niciodată.

Jettana voia să spună mai multe, dar alese să rămână tăcut, simțind lacrimile pe care le reținea amenințând să izbucnească.

Problema cu bunica Si era într-adevăr tristă. Își amintea mereu cum îl hrănise și îl îngrijise cândva. Respectul, dragostea și atașamentul erau acolo în mare măsură. Dar din moment ce Khemjira nu făcuse nimic rău, dacă cineva era de vină, era el însuși pentru că-l adusese pe Khemjira în acest loc.

De prima dată când îl întâlnise pe Khemjira, Jettana își stabilise ca obiectiv de a-și ajuta prietenul să treacă peste momentele grele, indiferent de situație. Așa că, până când își va vedea prietenul cu un viitor strălucit, trăind o viață fericită, îl va proteja și va rămâne alături de el, fără să plece niciodată.

Chiar dacă asta însemna moarte.

– Nu mai fugi de noi așa, înțelegi?

Cu cât Khemjira auzea mai mult, cu atât mai mult plânse înainte de a da ușor din cap ca o promisiune. O mână strângea tivul tricoului lui Jettana, în timp ce cealaltă se ținea de degetul mare al lui Charnwit.

– Mulțumesc… mulțumesc, Jet, Charn. Sunt foarte recunoscător.

Apoi Charnwit îl lăsă pe Jettana să stea cu Khemjira în timp ce se duse să cumpere mâncare și apă pentru cei doi prieteni și pentru el, deoarece niciunul dintre ei nu mâncase nimic de după-amiază.

Apoi, căzură de acord să se întoarcă la Bangkok a doua zi. Dar înainte de asta, Jettana mai avea un loc de vizitat. În ceea ce privește seara aceea, aleseră să stea la un templu din apropiere, crezând că ar fi mai reconfortant decât un hotel.

Din fericire, starețul fu amabil și milostiv, permițându-le kappiyas[2] să pregătească rogojini de dormit, perne și plase de țânțari pentru cei trei în pavilionul din fața statuii mari a lui Buddha.

După ce se îmbăiară și se îmbrăcară, se grăbiră să se culce, deoarece trebuiau să plece devreme a doua zi. Înainte de a dormi, nu uitară să cânte rugăciuni și să-i aducă omagiu lui Buddha, cerând protecție divină în timp ce dormeau. Aranjamentul de dormit rămase neschimbat, cu Khemjira în mijloc, flancat de Charnwit și Jettana.

– Jet, unde ne duci mai exact mâine? întrebă Khemjira, rupând tăcerea. Jettana se uită la tavan pentru o clipă, ca și cum și-ar fi cântărit cuvintele înainte de a răspunde.

– Te duc la cineva care cred că te poate ajuta, spuse Jettana.

Khemjira își strânse buzele.

– Nu putem pur și simplu să nu mergem? … Nu vreau să provoc probleme nimănui altcuiva, imploră el.

 Jettana clătină din cap, refuzând, și întinse mâna pentru a-i mângâia părul moale, într-un mod liniștitor.

– Va fi de acord să ajute, nicio problemă. Ai încredere în mine. Doar relaxează-te și nu-ți face prea multe griji, îl asigură Jettana.

Khemjira respiră adânc și dădu din cap.

Cei trei nu discutară prea mult despre planurile de a doua zi înainte de a adormi cu toții, epuizați.

Fără știrea lor, abatele și câțiva călugări seniori cântară rugăciuni protectoare toată noaptea pentru a se proteja de spiritele răuvoitoare care ar putea pândi din toate direcțiile.

În dimineața următoare, cei trei se treziră repede, se spălară, își spălară dinții și apoi se duseră să-și exprime recunoștința și să-și ia rămas bun de la abate înainte de a-și pune bagajele pe umeri și de a aștepta un songthaew în fața templului.

Jettana îi conduse pe Khemjira și Charnwit într-un sat nu prea departe, sunând soneria autobuzului pentru a coborî în stația de la intrarea în sat. Merseră pe alei și străduțe până când dădură peste o casă de lemn înconjurată de un gard mic de bambus. Un semn atârnat în fața gardului scria

 “Școala de magie a lui Krailert”.

– Iată-ne. Hai să intrăm, spuse Jettana înainte de a-i conduce pe Khemjira și Charnwit înăuntru.

În acel moment, Krailert, care medita, deschise brusc ochii. Privirea lui ascuțită se îngustă încet în timp ce se uita la cei trei adolescenți aliniați în fața lui pe verandă.

Ce fac ucenicii lui Pharan aici?

Întrebarea era evidentă pe fața lui, determinându-l pe Jettana, care se târâse să stea la aproximativ un metru distanță, să ridice repede mâinile într-un wai, urmat de Charnwit și Khemjira.

– Lung Krai, bună dimineața, spuse Jettana.

Krailert se încruntă și dădu din cap înainte de a răspunde:

– Ce treabă ai să mă cauți?

Jettana îi făcu semn în grabă lui Khemjira să facă un pas înainte și apoi se întoarse să-l privească pe Krailert, povestind doar părțile esențiale ale situației lor.

Șaman experimentat, unul dintre cei mai formidabili practicanți de magie din regiune, Krailert se uită la Khemjira și simți instantaneu gravitatea nenorocirii sale. După ce auzi povestea, răspunse cu o voce nuanțată de un râs batjocoritor.

– Nici măcar maestrul tău nu vrea să intervină și vii să cauți ajutor de la un străin ca mine?

Auzind asta, Jettana bolborosi rapid o explicație în maniera lui obișnuită.

– Haide, Lung, Por Kru al nostru practică magia albă și nu se amestecă în astfel de afaceri. Și în provincia Ubon, singurul șaman la fel de priceput ca Por Kru ești tu, încercă Jettana să-l măgulească.

Cu toate acestea, Krailert rămase indiferent. În cele din urmă, Jettana trebui să-și joace atuul.

– Am economisit cinci sute de mii. Ți-I voi da pe toți dar te rog să mă ajuți pe mine și pe prietenii mei.

Când auzi suma, Krailert nu-și putu ascunde reacția. Ochii lui străluciră ca ai unui prădător în timp ce răspundea pe un ton amenințător care trimitea fiori pe șira spinării ascultătorului.

– Jet, dacă nu rămâi fidel cuvântului tău, îți voi lua viața chiar aici.

Jettana dădu din cap în grabă în semn că este de acord, expresia și privirea lui fiind încruntate, arătând că nu e un semn de glumă, ceea ce-l făcu pe Krailert să răspundă pe un ton satisfăcut.

– Atunci așteaptă aici.

Cu asta se ridică și dispăru în camera din spate, lăsându-i pe Jettana, Khemjira și Charnwit să aștepte.

Nu trecu mult timp până când Krailert se întoarse, purtând o cutie de lemn de un cot lungime, pe care o așeză înaintea celor trei tineri.

– Hai, aruncă o privire.

După ce primi permisiunea de a deschide cutia, Jettana se uită înăuntru doar pentru a rămâne șocat văzând ce era acolo.

– Rahat… înjură în barbă înainte de a-și plesni imediat gura. Expresia lui speriată îi făcu pe Khemjira și Charnwit să se uite nedumeriți.

– Ce este, Jet? întrebă Khemjira, alternând privirea între Jettana și obiectul din cutia de lemn.

Arăta ca o bucată de lemn carbonizată, înnegrită de foc, înconjurată de spini asemănători cu cei ai unei plante de agrișe.

Jettana înghiți greu înainte de a răspunde.

– Se numește Phaya Ngew Dum…

Phaya Ngew Dum, la exterior, semăna cu o plantă obișnuită de agrișe, dar lemnul său era negru. Anticii credeau că este un copac magic protejat de zeități, crescut în adâncurile pădurii și care se  găsea doar o dată la câteva sute de ani. Era considerat unul dintre cele mai puternice obiecte magice.

Dacă era un copac în care locuia o zeitate și se pietrificase la moartea sa, puterea sa era și mai mare, oferind protecție împotriva tuturor pericolelor, în special a magiei negre și a spiritelor răuvoitoare.

În zilele noastre, Phaya Ngew Dum nu era ușor de găsit, iar unul “autentic” putea ajunge la un preț atât de mare încât era dincolo de estimare.

– Lu…Lung Krailert, chiar vrei să ne dai asta? întrebă Jettana, simțindu-se oarecum nesigur, deoarece valoarea potențială a obiectului ar putea depăși suma de bani pe care o oferise. Krailert dădu din cap înainte de a răspunde.

– Am petrecut ani de zile făcând farmece cu această piesă din Phaya Ngew Dum, dar nu mai am nevoie de ea. Voi, puștilor, acceptați-l, doar să nu uitați de înțelegerea noastră.

Nu doar banii îl făcuseră pe Krailert să fie de acord să ajute și să predea obiectul magic al acestei familii celor trei tineri. Era curios să vadă dacă propriile sale abilități magice, perfecționate de-a lungul anilor de studiu, ar putea să se potrivească cu cele ale cuiva ca Pharan.

După ce evitase confruntarea directă atât de mult timp pentru a preveni orice daune, această circumstanță ar putea dezvălui în sfârșit cine era cu adevărat mai priceput. Acesta era fost singurul motiv.

Dacă va afla vreodată răspunsul în această viață, Krailert credea că va muri în pace, fără regrete în inima sa.

Jettana își împreună mâinile într-un gest de respect înainte de a se prosterna cu recunoștință. Văzând acest lucru, Khemjira și Charnwit îi urmară rapid exemplul.

– Mulțumesc foarte mult, Lung Krai.

Cei trei tineri se întoarseră la Bangkok în acea după-amiază cu avionul, ceea ce durase doar două ore. Atât Jettana, cât și Charnwit își duseră hainele în camera lui Khemjira, intenționând să rămână împreună fără să se despartă până la cea de-a douăzecea aniversare a lui Khemjira, care era la o săptămână distanță

Drept urmare, se pregătiră aprovizionându-se cu mâncare și lucruri esențiale în cameră, deoarece plănuiau să părăsească camera cât mai puțin posibil de acum înainte.

Dacă ceea ce anticipaseră era corect, în doar șapte zile, blestemul și dușmanul karmic care îl urmase pe Khemjira din viața sa anterioară nu va mai putea să-i facă rău.