Spiritul renăscut – Capitolul 32

În toiul nopții, pe la unu dimineața, Khemjira adormise de oboseală, Jettana îl trezi pe Charnwit, care stătea întins pe cealaltă parte a patului.

– Charn, trezește-te, șopti el, având grijă să nu vorbească prea tare, de teamă să nu îl trezească pe Khemjira.

Charnwit deschise ochii și se întinse după ochelarii de lângă pernă. Lumina de la balcon, lăsată aprinsă toată noaptea, lumină fața încordată a lui Jettana.

– Ce s-a întâmplat, Jet?

– Coboară scările cu mine, răspunse Jettana pe un ton tăcut, ca și cum ar fi șoptit.

Charnwit își încruntă ușor sprâncenele la acest răspuns.

– Cum rămâne cu Khem? Îl vom lăsa să doarmă singur aici?

Jettana mai scană încă o dată camera pentru a se asigura că era sigură, verificând să nu existe obiecte ascuțite sau potențiale arme. Pixurile sau creioanele fuseseră scoase din cameră și depozitate în dulap încă din seara aceea.

Ușa balconului, pe care Khemjira o deschisese și aproape că sărise de pe balcon înainte, și chiar ușa de la baie erau acum bine încuiate cu o cheie. Ca să nu mai vorbim de zecile de Yantra pe care Jhettana și Charnwit le scriseseră minuțios și le lipiseră pe toți cei patru pereți pentru a alunga spiritele.

Apoi era legendarul obiect magic dăruit de Krailert, așezat pe dulapul de lângă ușa camerei, împodobit cu flori de iasomie. Puterea sa era atât de mare încât forța toate spiritele care locuiau de mult în apartament să se ascundă, neîndrăznind să bântuie pe nimeni, o investiție demnă de jumătatea de milion de baht plătită.

Dar totuși, Jettana se simțea neliniștit.

După o inspecție vizuală amănunțită și după ce se simți asigurat, Jettana dădu în cele din urmă din cap.

– Da, va fi bine aici. Vii sau nu? Cer prea mult?

Charnwit oftă, obosit de natura insistentă a prietenului său.

 Jettana simți nevoia să-l lovească pe Charnwit, dar se stăpâni, având în minte amuleta sacră pe care Por Kru i-o dăduse să o poarte tot timpul. El o ținea acum ca un colier pe care Charnwit nu și-l scotea niciodată.

Neputând face mai mult decât să se holbeze, Jettana se ridică repede și îl conduse pe Charnwit afară din cameră, cu obișnuita lui geantă de umăr plină de lucruri.

Înainte de a pleca, Jettana nu uită să mai ia o cheie pentru a încuia camera pe dinafară, convins că, chiar dacă Khemjira ar fi somnambul, nu ar putea ieși.

Odată ce ușa fu încuiată, îl conduse pe Charnwit pe scările de la etajul patru până la parter. O luară pe jos până ajunseră la poarta din față. Văzând că aceasta era liberă, Jettana își deschise geanta și scoase douăsprezece bețe subțiri și lungi de rattan, fiecare având lungimea unei rigle, și i le înmână lui Charnwit.

– Ia aceste lucruri și înfige-le în pământ, distanțându-le apoi la jumătatea lungimii clădirii. Voi lega eu firul sfânt.

Charnwit acceptă sarcina cu un semn din cap nedumerit, dar în cele din urmă nu se putu abține să nu întrebe:

– De ce facem asta?

 Jettana își strânse buzele cu iritare, dar apoi își aminti că celălalt nu putea vedea ceea ce vedea el, așa că-i explică.

– Acest apartament nu are o cameră a spiritelor, așa că spiritele vin și pleacă după bunul plac. Le-am văzut încă de prima dată când am venit să îl vizitez pe Khem aici.

– Poate că am pus mâna pe ceva bun, dar nu sunt pe deplin liniștit, mai ales că, odată cu apropierea zilei lui de naștere, devine tot mai periculos. De ieri, mă simt ca și cum aș fi urmărit tot timpul.

– …

– Doar inamicul karmic al lui Khem este suficient de puternic pentru a fi un coșmar. Dacă vin și alții din afară, tu și eI nu veți fi în stare să le faceți față cu siguranță. Chiar și un Phaya Ngew Durm care a fost vrăjit de ani de zile s-ar putea să nu fie suficient.

– Să spunem că mâine îi vom cere proprietarului să organizeze o ceremonie pentru a înființa un altar. Dar în seara asta, trebuie să facem un ritual de protecție pentru a ține la distanță acele lucruri, altfel nu voi putea dormi. Ai înțeles?

Charnwit dădu din cap și plecă imediat să își îndeplinească sarcina. Văzând asta, Jettana scoase o rolă de ață sfântă și îl urmă, legând-o de bețele de rattan pe care Charnwit le plantase în pământ, înconjurând clădirea.

Odată ce ața sfântă fu legată pentru a forma un perimetru pătrat, Jettana se așeză pe pământ, scoase din geantă o tavă de aur și o așeză jos, urmată de un bol de argint. Apoi scoase o sticlă cu apă sfințită din templul în care rămăseseră peste noapte, pe care o ceruse de la stareț.

Turnă apoi apă sfințită în castron până când acesta fu aproape plin, înainte de a pune o statuie mică a lui Buddha în bazin. El înfășură de trei ori firul sfânt în jurul tăvii de aur. Între timp, Charnwit ieși să culeagă flori de iasomie de lângă perete pentru a le aranja ca ofrandă pentru Buddha.

Jettana aprinse nouă bețișoare de tămâie, împreunându-și mâinile în semn de închinare, ținându-le fix la piept, în timp ce Charnwit îngenunche lângă el, aprinzând cinci lumânări și așezându-le pe spațiul rămas din tava de aur. Apoi, cu ochii închiși, amândoi își apropiară palmele în semn de rugăciune, aducând împreună omagiu Triratnei.

Când începură să cânte khatha în onorarea Triratnei, luminile din jurul clădirii se aprinseră și se stinseră brusc, urmate de rafale de vânt care suflau din toate direcțiile.

Fumul de tămâie se învârti cu forța vântului, în timp ce cele cinci lumânări se stinseră brusc.

Mirosul urât și putred al fantomelor se strecură înăuntru, asaltându-le nările și fluturând în toată zona. În afara graniței firului sfânt, apărură numeroase umbre întunecate, cu forme variind de la copii la adulți, de la tineri la bătrâni. Unele păreau normale, în timp ce altele erau contorsionate și deformate, apropiindu-se, dar incapabile să treacă de bariera firului sfânt.

Urechile lui Jettana erau pline de țipete amestecate cu râsete batjocoritoare.

Blesteme și strigăte care sunau ca și cum cineva își dădea ultima suflare se îmbinau într-un zgomot aproape insuportabil, toate în încercarea de a rupe concentrarea celor doi tineri. Dar amândoi își menținură concentrarea admirabil.

„Pahunoeyo thakkhinoeyo anshalikaraneyo.”

„Anuttaram Punnakkhettang Lokassathi.”[1]

Acest lucru însemna că ceremonia de a invita o zeitate să locuiască în casa spiritelor și să-i protejeze de rele fusese eficientă. Chiar dacă conturile lor bancare erau aproape secătuite la mai puțin decât salariul lunar minim al unui funcționar din cauza cheltuielilor de achiziționare a articolelor și de angajare a brahmanului, aceasta fu considerată o investiție valoroasă.

Când se simțiră în siguranță, Jet și Charn începură să iasă din casă cu rândul pentru a face comisioane, a participa la cursuri apoi se întoeceau acasă și aduceau mâncare pentru Khemjira. Între timp Khem stătea acasă cu unul dintre ei, fără să plece. Trecură trei zile și toată umea era în siguranță.

Într-o seară Jet se uita la ceas în timp ce urmăreau cu toții un film. În doar câteva ore era ziua lui Khem dare l considera că nu trebuia să lase garda jos până în ultimul moment din noapte. El și Charn hotărâseră să rămână treji toată noaptea să-l supravegheze pe Khem.

– La naiba, e ca un ceas- în fiecare seară la ora 11, adoarme, se plânse Jet lui Charn, prietenul său sprijinindu-se de umărul lui.

Charn, întins lângă Khem își mută privirea de la ecranul laptopului la prietenul lor care dormea dus înainte de a-l ajuta să se așeze într-o poziție mai confortabilă pe pernă.

În ultima vreme, de îndată ce se făcea unsprezece, Khemjira cădea într-un somn adânc și nu se mai trezea până dimineața. Era o ușurare că putea dormi liniștit, fără coșmaruri, și nu se trezea să meargă în somn sau să facă ceva ciudat, așa cum se temuseră.

Jettana privi ceasul pentru o clipă înainte de a vorbi.

– Să mergem. E timpul pentru rugăciunile noastre.

 Charnwit dădu din cap, și închise laptopul, îl așeză pe noptieră și îl urmă pe Jettana să se așeze pentru rugăciunile lor. Jettana așezase o statuie a lui Buddha pe un scaun, cu o cutie conținând Phaya Ngew Dum-ul pe podeaua de dedesubt.

Jettana aprinse două lumânări, așezându-le de o parte și de alta a statuii lui Buddha, dar se abținu să aprindă tămâie pentru a nu tulbura odihna lui Khemjira. Charnwit stinse toate luminile din cameră, lăsând flacăra lumânărilor să lumineze spațiul.

Se așezară față în față, cu statuia lui Buddha și cutia cu Phaya Ngew Dum între ei. Cei doi își ridicară mâinile în semn de închinare și începură să cânte, începând cu khatha pentru a onora Triratna ca fiind de bază, urmat de cântecul Itipiso, completând cu toate cele o sută opt recitări. Por Kru îi învățase că acesta era un mod de a-și spori norocul, de a-i proteja împotriva fantomelor, a spiritelor răuvoitoare și a dușmanilor karmici și, astfel, de a-și întări mintea.

Două voci se armonizau încet în cameră, păstrând un ritm și o melodie la unison.

„Itipiso phagava araham samma samphuttho wijsharanasampanno…”

Limba lungă a ceasului continuă să se miște constant până când indică zece. Cu toate acestea, în timp ce terminau a o sută șaptea recitare a Itipiso, totul în jurul lor deveni negru ca smoala.

În acel moment, Khemjira se ridică din pat. Picioarele îi coborâră încet pe podea și făcu pași măsurați pe lângă trupurile lui Jettana și Charnwit, părăsind camera.

La ora douăsprezece fără cinci minute, Charnwit se trezi brusc. Lumina care pătrundea din balcon îi permise să îl vadă pe Jettana dormind în cealaltă parte a camerei. Ochii lui Charnwit se măriră înainte să se uite la patul în care ar fi trebuit să fie Khemjira dar acum era doar gol.

– Jet! Jet! îl strigă pe Jettana cu o voce mai puternică și mai tremurată decât de obicei, mânat de frică. Jettana, speriat de vocea lui, se trezit brusc.

Ochii lor se întâlniră pentru o secundă, iar privirea panicată a lui Charnwit îl făcu pe Jettana să se uite imediat spre pat.

– La naiba! exclamă Jettana, sărind în picioare și fugind afară din cameră. Chiar dacă se împiedică și căzu, zgâriindu-și genunchii, el nu se opri să se uite la rănile sale.

Tânărul oftă puternic, se uită în jur și decise să coboare scările. Dar, înainte să poată face un pas, Charnwit îl apucă de braț.

Charnwit scutură din cap și spuse:

– Nu, nu jos.

Ceva îi spunea că drumul pe care Jettana era pe cale să îl urmeze era greșit. Jettana era pe cale să întrebe ce îl făcea să creadă asta, dar evenimentele din trecut îi insuflaseră suficientă încredere în cuvintele lui Charnwit încât Jettana îl urmă fără să pună întrebări, alergând în direcția opusă celei în care intenționa inițial să meargă.

Alergă pe scările de incendiu spre acoperiș, cu Charnwit urmându-l îndeaproape, scăpând de focul de dedesubt. Primul lucru pe care îl văzut fu că noua casă de spirite înființată cu câteva zile în urmă era acum o casă de spirite pustie, acoperită de resturi și emanând un miros urât de putrefacție.

– Khem!!! strigă Jettana când îl văzu pe Khemjira stând pe marginea acoperișului, întorcându-se spre el.

 Inima lui Jettana bătea mai tare cu fiecare secundă care trecea, picioarele îi tremurau în timp ce făcea pași timizi înainte, sperând să se apropie cât mai mult de Khemjira.

În schimb, Charnwit mergea în urma lui într-un ritm constant, lent, hotărât în tăcere să găsească o cale de a-l salva pe Khemjira cu orice preț.

Dar se părea că ajunseseră prea târziu.

O briză răcoroasă trecu pe lângă ei, făcându-le inimile să tresară în timp ce Khemjira se întoarse încet spre Jettana și Charnwit.

La un minut înainte de miezul nopții, ochii care fuseseră cândva de un maro strălucitor se transformaseră acum într-un negru solid, lipsit de viață, lipsit de orice alb. Buzele subțiri se curbaseră încet într-un zâmbet, apoi le spuse scurt amândurora:

– Acum îl voi lua pe el.

Cu aceste cuvinte, întregul corp al lui Khemjira căzu imediat pe spate de pe acoperiș.