TĂRÂMUL TĂU- Capitolul special 1

 Un vis

De când se știa, Kaew avusese întotdeauna un frate mai mare cu care era foarte apropiat, dar care nu era rudă de sânge.

Kaew era fiul cel mic al lui Khun Pasintara Nulak și Khun Qing din Departamentului Afacerilor Regale. Se putea spune că era un fiu neașteptat,  deoarece toți frații lui erau cu zeci de ani mai mari decât el, iar fratele său cu cea mai mică diferență de vârstă era totuși cu nouă ani mai mare decât el.

Fiind adolescenți și ajungând la vârsta la care erau interesați de fete, nimeni nu voia să se joace cu Kaew. Deși nu era singurul copil, Kaew nu avea prieteni de joacă de vârsta lui.

Pe măsură ce copilul creștea, începuse să devină neastâmpărat și răutăcios. Îi plăcea să alerge ici-colo, să se joace de-a v-ați ascunselea, să se fugărească și să se joace cu copiii de aceeași vârstă cu el, dar părinții lui îl opreau și îi spuneau că nu trebuie să se coboare la interacțiunea cu servitorii casei. Chiar dacă i-ar fi plăcut să aibă un prieten de joacă, Kaew nu voia să fie certat sau pedepsit, așa că trebuia să se mulțumească să se joace singur, chiar dacă nu găsea asta deloc distractiv.

Până când, într-o zi, Casa Pasintara Nulak primi un oaspete și, din acea zi, lumea inițial lipsită de culoare a lui Kaew nu a mai fu la fel.

– Kaew, vino aici, salută-l pe phi-ul tău.

Mama lui, Khun Qing, îl ținea de mână pe micuțul Kaew, care avea doar patru ani și tocmai se trezise din somn, și îi ceru să-l salute pe fiul tatălui său, Lord Phraya, care se întorsese în provincia Phra Nakhon.

Somnolența lui Kaew dispăru într-o clipă. O pereche de ochi mari de pisicuță îl priveau cu curiozitate pe băiatul care era doar puțin mai mare decât el.

– Acesta este fiul lui Phraya Sukosol. Numele lui este Jom. Este cu trei ani mai mare decât tine. Te rog să-i spui P’Jom, fiule.

– Bună, P’Jom. Băiatul a ridicat mâinile și îl salută pe celălalt într-un mod respectuos și politicos, conform educației bune pe care o primise încă din copilărie. Celălalt îi răspunse cu un zâmbet strălucitor, dezvăluind un mic dinte ascuțit de tigru.

– Pot să-ți aflu numele?

– Numele meu este Kaew.

– Atunci, Nong Kaew, vino să te joci cu mine jos!

Așa că, în timp ce bătrânii stăteau și discutau, P’Jom îi luă de mână și ieși din casă să se joace, urmat de servitori.

Fiind copil, Kaew nu-și amintea multe detalii despre acea zi. Își amintea doar că se distrase foarte bine și că era foarte fericit să aibă un prieten de joacă de aceeași vârstă cu el. Când Jom plecă, Kaew plânse disperat, realizând că era pe cale să-și piardă noul prieten de joacă, pe care îl câștigase cu greu. Fața lui era plină de lacrimi și nu vedea bine, dar un lucru pe care încă și-l amintea era că Jom se apropiase de el cu un zâmbet strălucitor înainte de a pleca.

– De ce plângi? Casa mea nu e departe. Voi veni să mă joc cu tine mâine. Voi veni să mă joc cu tine în fiecare zi.

Această promisiune îl făcu pe Kaew să-și șteargă imediat lacrimile, iar Jom își ținu promisiunea din acea zi încolo.

Cei doi copii, de patru și șapte ani, deveniră prieteni buni. Casa lui Jom nu era departe de a lui, la aproximativ zece minute de mers pe jos, așa că în fiecare zi se jucau pe rând la casa celuilalt. Kaew ajunse să-i cunoască și pe Phop și Klao, care erau alți prieteni ai lui Jom.

Phop era foarte amabil, în timp ce Klao era tăcut și timid. De atunci, cei patru copii se alergau și se jucau împreună. Kaew era cel mai mic din grup. Deși atât Phop, cât și Klao erau la fel de buni cu el ca Jom, Kaew simțea că Jom era totuși cel mai apropiat de el.

– P’Jom, P’Jom, vreau să mănânc bomboane, într-o după-amiază, se auzi strigătul clar al unui băiat de cinci ani.

O mână mică și albă se agăța strâns de mâneca cămășii prietenului său mai mare, în timp ce mergeau prin piață, urmați de servitori. Astăzi, Klao nu se simțea bine, iar Phop plecase în alt oraș cu familia sa. Doar Jom mai rămăsese să se joace cu el. Voia să meargă la piață, așa că se duse să ceară permisiunea mamei sale, în timp ce servitorii aveau sarcina să aibă grijă de ei și să-i supravegheze îndeaproape. Cei doi copii se duseră apoi să se plimbe prin piața plutitoare, lângă mal.

– P’Jom, putem să ne oprim să cumpărăm niște bomboane?

– Dacă mănânci prea mult zahăr, o să devii mare cât un butoi. Deja ai dinții cariați. Chiar vrei să te îngrași și mai mult? se încruntă Jom.

Era adevărat. Așa cum spusese băiatul mai mare, dinții lui din față erau plini de carii, iar ambii dinți din față îi căzuseră. Dar dulciurile și copiii mici sunt o combinație perpetuă, așa că Kaew continuă să plângă.

– O să mănânc doar puțin, nu o să mă îngraș.

– Nu, când ai mâncat vreodată dulciuri doar puțin? îl certă băiatul, care era cu trei ani mai mare decât el.

– Dar vreau să mănânc, se plânse copilul palid.

Cu ochii lui mari și rotunzi, îl privi implorător pe băiatul mai mare, sperând că acesta va ceda. Chiar și dacă era încă mic, trăsăturile faciale ale lui Jom emanau un farmec greu de ignorat. Kaew îi invidia mereu frumusețea prietenului său și spera că într-o zi, când va crește, va fi la fel de frumos ca el.

Jom era pe punctul de a deschide gura să spună ceva, dar atunci auzi un zgomot puternic venind din lateral:

– Tu ești Kaew, nu?

Erau vocile copiilor comercianților care vindeau adesea la piață, provocând deseori confuzie. Când văzu grupul de copii apropiindu-se, Kaew se încruntă nemulțumit. Odată alerga și se juca cu ei, dar ei îl tachinau, spunându-i că era slab și nu voia să se mai joace cu acei copii neastâmpărați.

– Așa e, creveții uscați au venit din nou la piață!

– Nu sunt crevete uscat! strigă nemulțumit copilul la care se refereau, dar ei îl ignorară.

– Hei, uitați-vă! Kaew nu și-a pierdut toți dinții? un copil arătă cu degetul spre el. Fața lui Kaew se întristă când ei izbucniră în râs.

– Chiar îi lipsesc dinții. Haha. Kaew și-a pierdut dinții.

– Kaew e și mai urât decât înainte, haha.

– Plecați! strigă băiatul cu lacrimi în ochi, dar atunci persoana de lângă el îl apucă de încheietură și îl trase după el.

– Nu-i asculta. Vino cu mine, Jom îi șopti, trăgându-l ușor de braț pentru a-l conduce înapoi la barcă. Apoi le porunci servitorilor să îi ducă acasă cu barca cu vâsle.

Faptul că era tachinat atât de mult făcu ca încrederea lui Kaew să se năruie. Inițial era ridiculizat pentru corpul său slab și pentru că era palid, spre deosebire de copiii de aceeași vârstă. Acum îi lipseau și dinții din față, ceea ce îi diminuase și mai mult încrederea în sine. Așa că băiețelul stătuse cu o față tristă tot drumul înapoi în barca cu vâsle.

Chiar și când Jom îl invitase să se joace de-a călăritul în oraș după ce se întoarseră acasă, el tot nu avea chef să se joace. Stătea acolo cu lacrimi în ochi până când cel mai mare trebui să se așeze lângă el pentru a-l consola.

– Nu fi trist. Acum un an eram exact ca tine.

Mâna mai mare se odihni pe umărul copilului. Kaew ridică privirea, cu lacrimi încă în ochi, și întrebă cu voce tremurândă:

– Phi… ți-ai pierdut vreodată dinții?

– Da, arătam și mai urât decât tine. Ție îți lipsesc doar doi dinți, nong, mie îmi lipseau trei! Jom ridică degetul, făcând tot posibilul să îl consoleze. Când văzu că acesta stătea încă descurajat, îi strânse ușor umărul.

– Dar dinții vor crește la loc în curând. Nu va dura mult până când îi vei putea folosi din nou.

– Serios?…

– Serios, sunt mai mare decât tine și când voi crește, voi fi și eu doctor. De ce nu mă crezi? întrebă Jom cu o expresie solemnă.

Părea extrem de credibil pentru un copil de cinci ani.

– Apropo… Chiar dacă ai dinții strâmbi, ești tot drăguț, nu da atenție la prostiile lor.

Mâna copilului mai mare atinse ușor capul celui mai mic. Kaew rămase ușor uimit, înainte ca un zâmbet strălucitor să-i lumineze încet fața.

– Chiar mai arăt drăguț?!

– Sigur! Pentru mine ești cel mai drăguț, Jom confirmă cu fermitate.

Auzind aceste cuvinte, mintea tulburată a copilului se liniști.

În acel moment, Kaew încă nu știa ce este dragostea. Tot ce știa era că inima lui era plină de bucurie. Surprinzător, și părinții lui îl lăudau, spunând că era drăguț și iubitor, dar Kaew nu se simțea la fel de fericit ca atunci când Jom o făcea.

În ochii lui Kaew, Jom era cel mai bun.

Din acel moment, ochii copilului se concentrară doar asupra lui. Până când crescu, sentimentele naive de admirație pe care le avea în tinerețe pentru această persoană se schimbară treptat. Jom deveni un tânăr chipeș, admirat de fete și căruia îi plăcea să flirteze cu ele.

Kaew, care avea doar zece ani, chiar dacă încă nu cunoștea dragostea romantică, nu putea să nu se supere când vedea că prietenul său era dispus să accepte bunătatea altora, așa că adesea se asigura că se comportă ca un idiot pentru a atrage dragostea și atenția lui Jom. Din fericire, băiatul mai mare încă îi acorda mai multă importanță decât curtarea fetelor, așa că nu avusese niciodată o relație cu nimeni.

Până într-o zi…

– P’Jom, mi-ai adus flori?! întrebă Kaew, în vârstă de doisprezece ani, când îl văzu pe prietenul său drag culegând flori din grădină și aranjându-le în buchet.

Mâna albă a băiatului era pe punctul de a se întinde să le culeagă, dar băiatul mai mare îi împinse mâna.

– Nu, le-am luat pentru Mae Nawin.

– Cine este Mae Nawin?

– Fata pe care o plac.

În acel moment, inima lui Kaew părea să se oprească din bătut. Băiatul oftă, uitându-se la Jom, care era acum un băiat de cincisprezece ani, la vârsta căsătoriei.

Nu credea că Jom ar acorda vreodată mai multă importanță cuiva decât lui, dar acum el va da flori altcuiva…

– Domnișoara Nawin are un chip frumos, și eu o găsesc atrăgătoare. Nong Kaew, crezi că aceste flori sunt frumoase? Poate ar trebui să găsesc niște flori diferite…

– Și eu vreau flori! izbucni o voce clară, care încă nu se maturizase.

Brusc, Jom se opri și se întoarse să-l privească cu ochi nedumeriți:

– Ce ai spus?

– Te plac, vreau să mă căsătoresc cu tine! declară Kaew cu o expresie serioasă,

dar reacția celuilalt se transformă în râs.

– Kaew, ești băiat, la fel ca mine. Te voi iubi și te voi aprecia chiar și după ce mă voi căsători. Cum putem face asta noi doi?

– Nu știu. Dar te plac. Când voi crește, mă voi căsători cu tine! anunță ferm băiatul.

Nici măcar interlocutorul cu care intenționa să-și petreacă viața în viitor nu îi acordă atenție, considerând că erau doar cuvintele unui copil. Dar Kaew, la vârsta de doisprezece ani, rezistase. Hotărârea lui era de neclintit.

Băiatul își urmă decizia. Se agăță de Jom ca o umbră, urmându-l și anunțând tuturor că, atunci când va crește, se va căsători cu Jom. La început, nimeni nu acordă atenție cuvintelor sale, la fel ca părinții săi. Până când Kaew începu să devină un tânăr. Arătând în continuare o atitudine de curtenie față de Jom, oamenii din jurul său realizară că Kaew nu glumea în trecut.

Cel mai mic fiu al lui Khun Pasintara Nulak era un bărbat care iubea un alt bărbat.

~~~~~~~

Nebun, caracter nefast, spirit malefic al familiei.

Aceste cuvinte de blam și ridiculizare erau cele cu care Kaew trebuia să se confrunte până când se obișnui în cele din urmă, după ce vărsă lacrimi de nenumărate ori. Dar avu noroc, părinții lui nu dădeau atenție acestor scandaluri. Îl consolară chiar și când plângea și avură grijă de el fără să-l forțeze sau să-l certe,  până la punctul în care Kaew se simți vinovat. Voia să scape de Jom, să înceapă să iubească femeile ca ceilalți tineri, pentru a evita ca părinții lui să fie criticați din nou pentru că nu își educaseră bine copiii. Dar până atunci nu reușise să-și înfrâneze sentimentele. Acestea deveniseră și mai profunde, ținându-l treaz în fiecare noapte.

Kaew se îndrăgostise din toată inima de Jom. În timp ce celălalt încă o considera o glumă.

– P’Jom, te plac foarte mult.

Într-o zi, când Kaew avea vreo șaptesprezece ani, repetase aceste cuvinte.

A doua zi urma să fie prima zi în care Jom urma să înceapă să lucreze ca medic, așa că Kaew îi ceruse servitorului său să pregătească deserturile cât mai bine posibil și puse desertul într-o cutie de prânz pentru a-și exprima bucuria față de familia sa.

– Ești încă tânăr. Încă nu știi să faci diferența între cuvintele „îmi place” în sens romantic și „îmi place” în sens general.

Mâna mare a prietenului său drag, care devenise acum un bărbat în toată firea, se lăsă pe capul tânărului și îl legănă ușor înainte și înapoi. Lui Kaew îi plăcea foarte mult felul în care Jom îl atingea, dar nu-i plăceau deloc cuvintele pe care le spunea.

– Nu mai sunt copil. Am deja șaptesprezece ani. Pot să mă căsătoresc și eu acum. – Atunci trebuie să te grăbești să găsești o domnișoară.

– Nu, nu caut o domnișoară nicăieri. Mă voi căsători cu tine.

Ochii celuilalt străluceau de seriozitate pentru o clipă când spuse asta. Jom tăcu, înainte ca în clipa următoare să apară un zâmbet familiar și jucăuș.

– Nu va fi ușor să mă curtezi. Continuă să încerci.

– Da! răspunse băiatul hotărât.

Cu inima plină de viață, era hotărât să cucerească inima bărbatului din fața lui.

Dar, pe măsură ce timpul trecea, Kaew descoperi că nu era deloc ușor. Jom era foarte încăpățânat, chiar dacă cealaltă parte ținea la el, nu era diferit de când era copil, se comporta în totalitate ca un frate mai mare. Deși erau momente în care Kaew credea că Jom părea mai îngrijorat decât un frate, când văzu că de multe ori Jom își exprima cât de obosit era că el continua să vină să-l vadă, aceste gânduri se estompară. Pierdut și, în secret, puțin trist, Jom începu să flirteze cu femeile din fața lui, făcându-l în mod intenționat pe Kaew să realizeze că nu avea nicio speranță și să renunțe.

Kaew credea că Jom probabil respecta relația care exista de când erau copii, așa că nu voia să-i rănească bunătatea luând decizii drastice. Dar tânărul era încă încăpățânat și nu intenționa să renunțe ușor. Credea că într-o zi va reuși, că Jom va ceda.

Uneori, Kaew se gândea că era patetic pentru că urmărea și implora dragostea altui bărbat de atâția ani. De asemenea, îi era milă de Jom, care probabil se simțea incomod din cauza acțiunilor sale. De multe ori, Kaew simțea că era egoist, dar nu știa cum să se oprească. Încercase să renunțe, dar când văzu fața lui Jom, tot ce avea în minte sărise în aer.

Dacă nu era Jom, Kaew nu știa pe cine altcineva ar fi putut iubi.

Prin urmare, intenționa să lupte pentru iubirea lui neîmpărtășită cu toate puterile.

Atâta timp cât Jom nu-l respingea definitiv, Kaew nu renunța.

Dar apoi veni ziua aceea.

~~~~~~~

– Da, Kaew, m-ai auzit bine. Nu te-am iubit niciodată. Nu am vrut să-ți spun nimic până acum pentru că, în ochii mei, ești încă un copil, dar, din moment ce se pare că nu mă înțelegi, voi vorbi clar. Nu mă mai chinui.

Această frază transformă ziua luminoasă a lui Kaew într-una sumbră într-o clipită.

Mâna tânărului care ținea cutia cu prânzul tremura. Rana provocată de un cuțit în timp ce încerca să taie floarea de lotus preferată a băiatului mai mare încă îl durea. Cu toate acestea, durerea provocată de rană nu se putea compara cu durerea provocată de cuvintele pe care băiatul mai mare tocmai le rostise.

– Înțeleg…răspunse tânărul după o mică pauză.

Chiar dacă lacrimile începuseră să-i curgă, Kaew le șterse și respiră adânc.

– Acum înțeleg că tot ce am făcut a fost inutil. Îmi place de tine, Phi, și chiar dacă tu nu m-ai plăcut niciodată, tot am vrut să fiu lângă tine. Probabil mă vezi ca pe o pacoste, nu-i așa? Ei bine, atunci nu te voi mai deranja.

Ochii îi ardeau și lacrimi mari începură să-i curgă. Kaew încercă să le ștergă, dar ele continuau să curgă. Până când îi păru rău că plângea în fața cuiva care îi rănise sentimentele în felul acela. Cu cât vedea mai mult expresia complet calmă a lui Jom, cu atât îi durea mai tare pieptul.

– Eu… nu m-am gândit niciodată că ești atât de dur. N-ar fi trebuit să te iubesc deloc.

– Te muți în orașul Pak Nam Pho? întrebă el cu o voce profundă, fără suflu,  în timp ce Klao se scuză și plecă, lăsându-i singuri. Nu știa cum aflase Jom vestea, poate că Phop sau Klao îi spusese.

Ochii lui se îndreptară spre singurul bărbat care îi cucerise inima. Ochii lui Jom păreau mai întunecați decât își amintea, dar era tot frumos și îi făcea inima să bată la fel de repede ca înainte.

– Da.

Tânărul ridică semeț capul, hotărând să se arate puternic. Dacă Jom ar fi știut că, după câteva luni, încă nu își revenise, ar fi fost jenat.

– Nu-ți face griji, de acum încolo nu te voi mai deranja atât de mult. Te voi uita complet. Du-te și începe o viață nouă. Te vei căsători cu o femeie frumoasă…

– Nu te voi lăsa să pleci.

Aceste cuvinte făcură imediat buzele subțiri să tacă. Kaew oftă, nesigur dacă urechile lui erau surde sau nu.

– Ce ai spus?

– Nu te voi lăsa să pleci, repetă el cealaltă parte.

Kaew își strânse buzele, inima lui nu se simțea bine și începu să bată cu putere.

– De ce spui asta? Tu m-ai respins. În acest moment, te voi lăsa să pleci. Nu vei mai trebui să suferi din cauza mea.

– Nu vreau să pleci.

O mână aspră îl apucă de braț. Ochii ascuțiți pe care Kaew îi privea cu plăcere străluceau în secret cu solemnitate amestecată cu durere. În loc să fie fericit că Jom părea să aibă bună credință, Kaew simți că era manipulat.

– Ce s-a întâmplat?

Tânărul strânse pumnul și lacrimile începură să-i curgă. Închise ochii în timp ce se uita la persoana mai înaltă.

– Data trecută tu ai fost cel care m-a respins. Astăzi ai spus că nu vrei să plec. Ți se pare că sunt un prost care trebuie să facă tot ce-i spui?

Nu primi niciun răspuns de la bărbatul din fața lui. Cu cât nu primea un răspuns, cu atât emoțiile pe care încerca să le suprime începeau să preia controlul asupra rațiunii.

– Răspunde-mi, ce vrei cu adevărat de la mine?!

Kaew se apropie și îl împinse pe celălalt în piept, repetând aceleași cuvinte din nou și din nou. Lacrimile începură să-i curgă din ochi fără oprire.

– Nu ți se pare că sunt deja destul de patetic, Phi? Dacă nu mă iubești, atunci lasă-mă să plec. De ce mă reții?

– Te iubesc!

La sfârșitul acestor cuvinte, era ca și cum întreaga lume încetase să se mai învârtă și timpul se oprise.

– Îmi pare rău.

Vocea lui profundă nu era mai tare decât un șoaptă. Kaew stătea nemișcat, cu ochii larg deschiși în fața lui. Jom se apropie de el și îl îmbrățișă strâns, incapabil să rostească propoziția de la început până la sfârșit.

– Ce ai spus? Mă iubești atât de mult…

– Da, te iubesc. Te-am iubit și în trecut, dar atunci eram prea ocupat cu scandalul, eram atât de interesat de privirile celorlalți încât ți-am rănit sentimentele.

Brațele puternice îl strânseră mai tare. Sunetul inimii sale tremura peste tot.

– Îmi cer scuze pentru ce am spus în trecut. Acum știu că nu pot trăi fără tine. Nu mă părăsi. Nu pot trăi fără tine.

– Dar… dar eu sunt bărbat, Kaew a bâlbâit și izbucnit în hohote.

– Nu ai spus că nu accepți dragostea mea pentru că sunt bărbat?

– Ai putea fi bărbat, femeie sau orice alt gen. Atâta timp cât ești tu, te voi iubi.

Totul se întâmplă atât de repede încât nu părea real. Kaew se simțea ca și cum ar fi căzut într-un vis. Dacă brațele care îi susțineau corpul nu ar fi fost tensionate și strânse, dacă nu ar fi putut auzi bătăile inimii persoanei din fața lui, Kaew nu ar fi crezut niciodată…

– Vorbești serios?

– Da.

Această confirmare îi făcu pe cei care îl ascultau să zâmbească cu lacrimi în ochi.

Kaew își ridică brațele pentru a-l îmbrățișa strâns. Lacrimile nu încetaseră să curgă, dar de data aceasta nu erau din cauza durerii…

În sfârșit, găsise speranța în dragoste.

~~~~~~~

În prezent

Telefonul vibra frenetic, lumina soarelui de dimineață se filtra prin perdele și lumina fața celui care zăcea pe pat, încă adormit.

Pan deschise pleoapele grele și, cu brațul său subțire, se întinse peste capul patului pentru a-și lua telefonul mobil și a verifica ora. Oricât de mult nu voia să se trezească, trebuia să se prezinte la cursurile de la ora opt dimineața.

Era într-un departament în care profesorii erau foarte punctuali, așa că tânărul nu avea de ales decât să reziste somnolenței și să se târască până la baie pentru a face un duș și a se pregăti pentru facultate.

Sprâncenele subțiri de deasupra ochilor mari se încruntară ușor în timp ce se gândea la visul pe care îl avusese noaptea trecută. Nu-și amintea multe detalii, dar la fel ca în vis, Khun era acolo… Oh, și Thi era și el acolo purtând haine tradiționale, precum și coafura…

La naiba, se întrebă dacă nu cumva devenea dependent de dramele istorice care deveniseră populare în visele sale. Era atât de implicat încât visa că îl curta pe Thi într-o altă epocă. Absurd.

Pan scutură din cap, alungându-și imaginația sălbatică, luă un prosop și intră în baie, făcu un duș și se îmbrăcă. Cincisprezece minute mai târziu, purta uniforma de student și se pregătea să părăsească apartamentul pentru a merge la universitate.

– Pan, o voce profundă îl salută în timp ce era pe punctul de a părăsi clădirea. Proprietarul numelui ridică privirea și se uită spre băiatul mai mare cu părul auriu care ieșea în evidență de pe canapeaua din zona de recepție și se îndrepta spre el. Nu era deloc surprins.

– P’Thi, iar aici?

– Trebuia să vin. Ți-am promis că voi veni să te duc la cursuri în fiecare zi.

Thi zâmbi larg, arătându-și dinții ascuțiți. Acest senior flirta cu el încă din primul an de facultate. Până acum, trecuse mai mult de un an și încă nu dădea semne că ar renunța ușor.

Thi spusese odată că fusese dragoste la prima vedere. Pan însuși se simțea atras de el și fusese întrebat de multe ori dacă îl plăcea pe Thi. Se putea spune că îl plăcea, dar pentru că acest senior nu părea prea inocent Pan nu putea să creadă cu adevărat, așa că nu îndrăznea să accepte că era iubitul lui, pentru că se temea că într-o zi îl va răni.

– Nu-i nimic, pot să merg singur.

– Dacă e vorba de o problemă, nu voi fi deloc liniștit până nu te voi însoți.

Băiatul mai mare vorbea încet și blând. De asemenea, îi luă geanta de pe umăr și o cără pentru el.

În perioada de curtare, serviciul lui era cu adevărat impresionant.

– Serios, P’Thi? Nu te plictisești să vii în fiecare zi să mă iei și să mă duci acasă? întrebă tânărul confuz.

De-a lungul anilor, Thi nu își pierduse niciodată sentimentele și încerca să flirteze puțin cu el în mod constant. Chiar dacă Pan era chipeș, erau multe fete interesate de Thi. Auzise că băiatul mai mare flirta mereu, așa că de ce se străduia brusc atât de mult? 

– Nu mă plictisesc. Ți-am spus că te plac. Voi veni să te iau în fiecare zi până când vei ceda și vei accepta să fii iubitul meu, Thi zâmbi până când ochii i se îngustară.

Zâmbetul acela făcu inima tânărului să bată mai repede, dar el își păstră foarte bine calmul.

– Nu contează, să ne grăbim, altfel vom întârzia.

– Bine, Thi fu de acord, luându-l de mână și îndrumându-l să meargă împreună.

Pan ridică capul și se uită la persoana de lângă el. Imaginea din visul din noaptea precedentă îi reveni în minte. Nu se putu abține să nu râdă de evenimentele din visul său. Realitatea era atât de diferită.

– De ce râzi? se întoarse și îl întrebă pe Thi.

– Nu, nu e nimic, refuză tânărul zâmbind, aruncând o privier spre bărbatul mai în vârstă care deschidea mașina, în timp ce se gândea.

Probabil era un tip de treabă, dar voia să mai aștepte puțin pentru a fi sigur. Dacă momentul acela ar fi venit și Thi nu s-ar fi răzgândit încă, și el ar fi acceptat să fie iubitul lui.