TĂRÂMUL TĂU- Capitolul special 5 – Final

Pentru eternitate

În ultimele opt luni, în ciuda tuturor lucrurilor cu care a trebuit să mă confrunt, multe situații îmi consumaseră o mare parte din energia vitală. Stagiul pentru cursul cooperative fusese atât de solicitant încât aproape leșinasem imediat ce m-am întors în camera mea. Chiar și pregătirea raportului de stagiu, care era criticat de fiecare dată de profesor, aproape mă înnebunise. Dar, în final, totul decursese bine și timpul trecuse pe nesimțite.

Înainte să-mi dau seama, ultimul semestru al vieții mele de student se terminase. Acum eram un proaspăt absolvent cu un loc de muncă deja asigurat și mergeam alături de cineva în holul unui hotel de lux din centrul orașului.

– Aveți invitație?

Când ne-am oprit în fața sălii de recepție, o fată îmbrăcată într-o rochie de un albastru deschis care aștepta la recepție ne adresă întrebarea.

– Da, răspunse o voce profundă și liniștitoare ca un pârâu.

M-am întors spre voce, privind cum băiatul ridică invitația și îi înmână plicul fetei. Purta o cămașă albă sub un costum elegant bleumarin, în ton cu tema nunții, care cerea  îmbrăcăminte albastră.

Maxilarul lui bine conturat îmi atrase atenția, la fel ca sprâncenele groase, ochii pătrunzători și trăsăturile accentuate. Nici măcar ochelarii cu ramă argintie nu îi puteau diminua frumusețea în vreun fel. Cu sau fără ochelari, iubitul meu era întotdeauna extrem de atrăgător.

– Vă rugăm să semnați în cartea de oaspeți pentru a le ura mirilor un an fericit și pentru a primi un cadou de nuntă.

Aceeași fată ne dădu un stilou. Phop îl luă și scrise o urare în cartea de oaspeți,  în timp ce eu mă uitam la portretul mare al mirilor așezat pe un șevalet lângă masă.

Era nunta lui Nam, o colegă din clasa lui Phop. Numele Nam poate că nu vă sună familiar, dar dacă spun Wannarak, poate vă veți aminti.

Da, logodnica lui din viața trecută. În această viață, o întâlnisem într-un restaurant în timp ce studiam cu Phop. Păreau foarte apropiați și mă întrebam dacă există ceva între ei. Dar Nam avea deja un iubit și acum se căsătorise înaintea lui Phop.

Vorbind despre nunți, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la viitorul meu cu Phop.

Trecuseră deja opt luni de când eram împreună (calculând doar în această viață), opt luni în care fusesem extrem de fericit. Dacă nu ar fi fost el, ultimul semestru al celui de-al patrulea an ar fi fost mult mai dificil. Avusesem avut norocul să am sprijinul părinților mei și prezența constantă a lui Phop, care mă încurajase mereu.

După absolvire, am părăsit căminul studențesc pentru a locui cu Phop în apartamentul lui. El continua să studieze dreptul și să lucreze în afacerea familiei,  în timp ce eu îmi căutam un loc de muncă.

În perioada absolvirii, părinții lui Phop îmi oferiră un loc de muncă în compania lor, iar Phop mă susținuse pe deplin. Dar eu voiam să încerc să mă bazez pe propriile forțe și nu voiam ca cineva să spună că am folosit recomandări pentru a obține locul de muncă, așa că am decis să caut în altă parte.

În cele din urmă, am găsit un loc de muncă la o companie de import-export ca coordonator de importuri străine. Lucram de luni până sâmbătă, dar sâmbăta doar o dată la două săptămâni. Din fericire, compania era aproape de apartamentul lui Phop, la doar zece minute cu metroul, așa că nu mă simțeam lipsită de timp liber.

Phop se plânsese mult că nu fusesem de acord să lucrez cu el, spunând că eu eram cauza tristeții lui și cerându-mi să-l consolez. Îi luase mult timp să se calmeze, dar în cele din urmă am înțeles că nu îi părea rău cu adevărat. Băiatul ăsta era foarte isteț: voia doar un pretext pentru a fi răsfățat.

Ah, am uitat să vă spun că modul în care „își cerea scuze” era ceva foarte explicit, ca atunci când se prefăcuse că este jignit prima dată când venise să doarmă la mine. Acum înțelegeți de ce nu încetează niciodată să se preface că este jignit? Știe foarte bine cum să profite de situații.

– Khun.

Phop mă împinse ușor în timp ce visam cu ochii deschiși, dându-mi stiloul pentru a-mi scrie dorințele. M-am uitat la el și apoi am scris o urare pentru Nam și mirele ei, apoi i-am dat stiloul înapoi fetei și am dat cadoul de nuntă,  un desfăcător de sticle decorat cu un motiv flamingo.

Trebuie să spun că la început ezitasem foarte mult să particip la nunta lui Nam cu Phop, pentru că știam că vor fi doar prietenii lui și eu voi fi un străin. Nu cunoșteam pe nimeni. Dar Phop insistase să vin, spunând că vrea să mă prezinte prietenilor lui. Așa că am ajuns să merg emoționat lângă el la eveniment.

– P’Phop, ai mâinile transpirate, i-am șoptit, în timp ce mâna lui caldă îmi strângea mâna când am intrat în sala de banchet.

– Nu contează, mi-a răspuns el, strângându-mi mâna și mai tare.

Am zâmbit ușor când m-am uitat la mâinile noastre împletite. Fie în această viață, fie în cea trecută, Phop nu avusese niciodată probleme în a-și arăta afecțiunea față de mine în public. Și în  această epocă, cu deschiderea crescândă față de diversitatea sexuală, el nu ratase niciodată ocazia de a le arăta tuturor ce fel de relație aveam noi.

Sala de banchet era plină de oaspeți. Muzică romantică internațională se auzea în fundal, în timp ce oamenii discutau animat. M-am uitat în jur după protagonistii zilei și i-am zărit repede pe Nam și pe mirele ei lângă fundal. Așa că i-am făcut semn cu capul lui Phop și ne-am apropiat de ei.

– Phop, Nong Khun! exclamă dulce mireasa, îmbrăcată într-o rochie albă pură,  de îndată ce ne văzu.

– Felicitări, Nam. Felicitări, P’Phum.

– Felicitări, am adăugat, zâmbindu-i colegului de clasă al lui Phop. Nam purta o rochie de mireasă scurtă albă, cu fustă amplă și umeri goi, alături de noul ei soț, Phum. Se spune că mireasa este cea mai frumoasă persoană de la nuntă, iar Nam era cu adevărat strălucitoare, mai mult decât o văzusem vreodată.

Probabil era foarte fericită.

– Mulțumesc foarte mult, Phop și Nong Khun. Mă bucur că ați venit. Phop te-a adus aici să te prezinte, nu-i așa? Nam ne privi zâmbind.

Eram puțin jenat și nu puteam decât să zâmbesc timid, în timp ce Phop mă privea cu un zâmbet ironic.

– Da, a trecut mult timp de când ne-am văzut toți împreună. Așa că m-am gândit să-l aduc și să-l prezint tuturor.

– Bravo! Toată lumea voia să-l cunoască de mult timp. Când va veni rândul tău,  nu uita să mă inviți, bine? Altfel, mă voi simți foarte jignită.

Nam miji ochii și îmi dădu un avertisment serios.

– Știu.

– Bine, atunci hai să facem niște poze împreună. Nong, vino repede și stai lângă mine.

Mireasa entuziastă ne trase în fața fundalului pentru a face o poză împreună. După ce am mai schimbat patru sau cinci glume, Nam și soțul ei fură chemați să vorbească cu alți oaspeți.

După ce i-am salutat pe protagoniștii evenimentului, Phop mă duse să-i cunosc prietenii, prezentându-mă și discutând puțin cu ei. După aceea, ne-am alăturat unui grup de trei persoane, care se prezentară ca fiind prietenii lui de la universitate.

Toți erau bine îmbrăcați, în haine de firmă.

La început eram puțin tensionat și nu știam cum să mă comport, dar prietenii lui Phop erau foarte prietenoși și în curând m-am trezit vorbind cu ei fără să mă simt incomod.

– Știi, Nong Khun, îi spuneam lui Phop de mult timp să ni te prezinte, dar el refuza mereu. Nu înțeleg de ce era atât de protector.

Cel care vorbise era un tânăr înalt, îmbrăcat într-un costum albastru. Era Mek, un prieten al lui Phop din liceu, un tip foarte vorbăreț, care mă făcu să mă întreb cum putea să se înțeleagă cu cineva atât de rezervat ca Phop.

– Serios, e atât de protector cu iubitul lui.

Bank, îmbrăcat într-un costum albastru închis, stătea lângă Mek și îl privea pe Phop cu o expresie de resemnare.

– Păi, ai un temperament urât care l-ar putea enerva pe iubitul meu, răspunse el glumeț, pe un ton calm, ridicând paharul cu vin alb pentru a bea.

– Haide, e atât de drăguț, cine l-ar putea deranja?

Win, care era cel mai aproape de mine, ridică sprâncenele la mine în glumă, îndreptându-și privirea de la Phop, care se uită imediat la persoana care vorbea.

– Oh, băieți, uitați-vă! Tocmai am făcut un compliment și Phop se uită la mine de parcă ar vrea să mă pocnească.

– Doar mă uit la tine.

Acuzatul răspunse cu o voce atât de calmă încât am râs în secret. Phop așa era: foarte gelos, dar într-un mod drăguț, niciodată posesiv până la punctul de a se certa sau ceva de genul ăsta.

– Sincer, nici nu credeam că ai avea un iubit. De când eram în liceu, nu te-am văzut niciodată interesată de cineva. Cine ar fi crezut că te vom vedea aducând pe cineva la o nuntă?

– Da, sunt curios să aflu cine a curtat pe cine, Mek ne privi cu ochii plini de curiozitate.

– Eu l-am curtat primul.

– Uau, pari calm, dar nu ești cu nimic diferit!

– Ești un prădător care stă la pândă, nu?

Copiii mari izbucniră în râsete și glume în cor. Mi-am strâns buzele și am ridicat paharul de vin pe care îl țineam în mână pentru a-mi ascunde jena.

– Cum l-ai curtat?

– Așa cum îi curtezi tu pe alții, așa l-am curtat și eu, răspunse Phop.

M-am gândit la trecut: cum m-a curtat el? Cu priviri seducătoare, cuvinte insinuante care mă făceau să roșesc, cadouri și atenții, iar uneori înota până la barca mea pentru a mă surprinde.

Ei bine, așa m-a curtat.

– Deci, Nong Khun, de ce ai acceptat să ieși cu el?

– Păi… e un om bun și îmi place de el, am răspuns sincer.

Privindu-l,  am văzut că urechile lui Phop se înroșiseră într-un mod ridicol.

Oare fostul meu ofițer e jenat de ce am spus? Am simțit o anumită satisfacție. De obicei, el era cel care mă făcea să roșesc, așa că era o mica răzbunare pentru mine.

– Apropo, mulți dintre prietenii noștri s-au căsătorit deja. Când va veni rândul tău și al lui Nong Khun?

– De ce vrei să știi? Nu te voi invita, Phop se întoarse și îi răspunse lui Bank fără menajamente, ca și cum ar fi vrut să-și ascundă rușinea.

– Hei, suntem prietenii tăi, Phop!

– Da, de ce faci asta? Win îl întrerupse pe prietenul său înainte de a-mi arunca un zâmbet încurajator.

– Dar Nong Khun ne va invita, nu?

– Um… da, dar nu va fi curând, am răspuns ezitant, scărpinându-mă nervos pe gât.

Era extrem de dificil să răspund la această întrebare. Inițial, Phop spusese că ne vom căsători după ce voi absolvi, dar de când absolvisem, el nu mai menționase căsătoria, așa că nu îndrăzneam să întreb. În realitate, nu-mi păsa prea mult de căsătorie; faptul că locuiam împreună era deja ca și cum am fi fost căsătoriți.

Faptul că exista sau nu o ceremonie nu conta prea mult pentru mine.

– Dar tu, Mek? Când te vei căsători?

– Poate anul viitor. Aștept ca prietena mea să-și termine mai întâi masteratul, răspunse Mek, apoi continuară să discute despre alte lucruri. Am sorbit din vin, alăturându-mă ocazional conversației și uitându-mă în jur.

Curând, vocea prezentatorului atrase atenția oaspeților. Am urmărit videoclipul de prezentare al mirilor, râzând la dialoguri, cântece și muzică, în timp ce discursurile de felicitare răsunau în sala plină de fericire, revigorându-mi spiritul obosit de viața profesională care abia începuse.

– Khun, ieșim afară să luăm puțin aer curat? mă întrebă Phop după ce mirii tăiaseră tortul și aruncaseră buchetul.

Am dat din cap și ne-am îndepărtat de sala de banchet, plini de bucurie, spre liniștea grădinii de flori situate lângă clădirea hotelului.

Briza serii de august era ușor răcoroasă. Cerul de deasupra noastră era acoperit de nori întunecați, semn că probabil va ploua în acea noapte.

Din fericire, purtam un costum albastru dintr-un material destul de gros și nu simțeam prea mult frigul.

Lumina reflectoarelor de-a lungul aleii ilumina tufișurile și peluza bine îngrijită. M-am așezat pe o bancă, privind fântâna mare, sculptată în marmură,  care decora centrul grădinii.

– Te-ai simțit confortabil? mă întrebă vocea profundă, cu blândețe.

Nu era nevoie de explicații suplimentare: știam că Phop se referea la felul în care mă simțisem în compania prietenilor lui.

– Da, m-am distrat. Prietenii tăi sunt foarte drăguți, am zâmbit larg pentru a-i confirma.

Privirea îndoielnică și îngrijorată a lui Phop se relaxă. Părea destul de ușurat să vadă că mă înțelegeam bine cu prietenii lui. Am înțeles cum se simțea: familia, partenerul sau prietenii, toți sunt oameni importanți în viață și oricine și-ar dori ca ei să se înțeleagă bine.

– Apropo, prietenii tăi nu și-au adus prietenele?

– Prietena lui Mek are examene, iar Bank și Win sunt încă singuri, răspunse el în timp ce îmi luă mâna și îmi mângâie spatele. Îi plăcea să facă asta des, fie că era intenționat sau nu.

– Dar ceremonia a fost foarte bine organizată. Totul pare perfect.

– Și eu cred la fel.

Phop mă privi în ochi, colțurile gurii lui ridicându-se ușor.

– E bine că am venit, ca să ne facem o idee.

Aerul care era odată răcoros părea să fi devenit puțin mai cald după ce auzisem aceste cuvinte. Phop părea să aștepte răspunsul meu, dar când eu am rămas tăcut, el a continuat:

– Timpul zboară, nu-i așa? Într-o clipită,  suntem împreună de opt luni, tu ai absolvit deja și ți-ai găsit un loc de muncă. În acest moment, am putea la fel de bine să ne căsătorim.

Ochii aceia pătrunzători străluceau ca toate stelele din întregul univers. Orbit de el, am înghițit în sec, mușcându-mi buza în timp ce îmi îndreptam privirea în altă parte.

– Haide, abia am absolvit. Cine se grăbește să se căsătorească? am spus, încercând să ascund rușinea care mă cuprindea, făcându-mi inima să bată mai repede. De când terminasem școala, așteptam ca el să aducă în discuție subiectul, dar nu mă așteptam să o facă astăzi și m-am simțit nepregătit.

– Dar eu aș vrea deja să ne căsătorim.

– Dacă vrei să te căsătorești, dă-mi inelul și cere-mă în căsătorie, i-am spus ridicând mâna dreaptă cu vechiul inel de aur sculptat pe degetul inelar. Apoi am tresărit când a îngenunchiat lângă mine.

– P’Phop! Ce faci?

– Te cer în căsătorie.

Vocea lui era blândă când a băgat mâna în buzunarul jachetei și a scos o cutiuță mică, din catifea albastru închis. Phop deschise cutiuța și inima îmi bătu mai repede când am văzut inelul simplu din argint cu diamante mici. M-am uitat de la inel la fața lui, el zâmbea larg, așa că i-am zâmbit și eu, deși imaginea din fața mea era ușor încețoșată de lacrimile care îmi umpleau ochii.

– De cât timp pregătești asta în secret?

– L-am comandat luna trecută și l-am ridicat de la magazin abia ieri.

Mi-a luat mâna stângă și mi-a vorbit cu voce fermă.

– Khun.

– Da?

– Mi-am ținut promisiunea.

Când spuse asta, am respirat adânc, încercând să-mi rețin lacrimile. În viața anterioară, el nu avusese ocazia să-și țină promisiunea de a înlocui inelul de logodnă cu un inel de nuntă, pentru că eu mă întorsesem în prezent. El își trăise restul vieții singur, timp de sute de ani.

Dar acum făcuse ceea ce spusese.

– Te iubesc. Te rog, căsătorește-te cu mine.

– Da…vocea îmi tremura în timp ce zâmbeam larg prin lacrimi.

Phop scoase inelul din cutie și mi-l puse cu grijă pe degetul inelar stâng.

– A trebuit să mă grăbesc să te cer, altfel cine știe ce altceva ne-ar fi împiedicat să ne căsătorim, glumi el, așezându-se pe bancă.

A întins mâna și mi-a șters ușor colțurile ochilor.

– Nu vor mai fi obstacole, am spus râzând încet, îmbrățișându-l.

Eu nu știam de unde îmi venea încrederea, dar instinctul îmi spunea că de acum încolo nu vom mai avea obstacole. Că vom rămâne împreună pentru totdeauna.

– Îi voi suna pe părinții mei diseară și mâine vom merge să-i vizităm pe părinții tăi și le vom spune.

– Um, am murmurat, sprijinindu-mi capul pe umărul lui lat. Senzația rece a inelului de pe degetul meu inelar stâng era atât de tangibilă încât îmi umpluse inima de fericire.

– Ce zici să ne luăm la revedere de la ceilalți la petrecere și apoi să mergem acasă?

– Bine, am răspuns, slăbind îmbrățișarea și privindu-l pe iubitul meu.

Ochii lui Phop erau concentrați pe buzele mele și, brusc, ochelarii de pe fața lui mi se părură foarte enervanți.

– Cred că o să fac LASIK[1], îmi șopti el, scoțându-și ochelarii și apropiindu-și fața de a mea.

Am zâmbit amuzat înainte să închid ochii, savurând atingerea delicată a buzelor lui pe ale mele.

Acest sărut nu fusese precipitat, nu stârnise o dorință arzătoare, ci infuzase o căldură care pătrunse în fiecare mișcare a buzelor noastre. Sunetul respirației lui Phop și săruturile noastre răsunau în urechile mele, între suflul vântului și foșnetul frunzelor.

– Hai să mergem să-i salutăm, îmi șopti Phop, sărutându-mi lacrimile din colțurile gurii.

Am dat din cap în tăcere, apoi m-am ridicat și l-am lăsat să mă ia de mână, în timp ce ne îndreptam spre sala de banchet.

Luminile reflectoarelor de-a lungul traseului străluceau pe inelul meu, iar micile diamante pure reflectau aceeași lumină. După aproape patru sute de ani, urma să mă căsătoresc în sfârșit cu persoana pe care o iubeam cu adevărat.

 – Sfârșit –

Nota traducătorului

[1] Operația Lasik este o procedură chirurgicală care îmbunătățește vederea, reducând sau eliminând necesitatea de a purta ochelari sau lentile de contact.