TE AȘTEPTAM- Capitolul 1

La mulți ani, să fii întotdeauna la fel de fermecător și de naiv cum ai fost odată.

Xiao Qeu[1] se uită la e-mailul format din propoziții scurte de pe ecran, apoi își îndreptă privirea către cele două cuvinte “Lin An” de la sfârșit. Putea să spună cum se simțea. Luă o înghițitură de cafea proaspăt preparată, care-i arse ușor gura. Puse paharul jos şi expiră. Apoi puse mâna pe tastatură şi scrise un răspuns.

– Mulțumesc.

Doar o frază fu tastată, apoi Xiao Qeu făcu clic pentru a o trimite. Nu era stilul lui să spună multe și nici nu simțea cu adevărat nevoia de a menționa ceva despre relația lor.

Fie că era un vechi iubit sau fostul, se simțea ciudat să spună ceva, de vreme ce  relația se terminase.

Xiao Qeu se uită la ceas. Era puțin trecut de ora 20:50 . Locuia într-un apartament de lângă stradă, cu ferestre nu foarte înalte, dar luminile stradale din acel moment erau atât de strălucitoare încât aproape că erau orbitoare.

Continuă să primească mesaje de la grupul său de lucru. Un experiment la care lucra ajunsese recent în stadiul final, iar întregul grup era într-o stare de entuziasm în timp ce aștepta rezultatele finale ale datelor. Durase destul de  mult timp pentru a fi finalizat și toți voiau să împartă bonusul de proiect.

Cineva din grup îl întrebă:

Profesore Xiao, ai fost ultimul care a plecat în seara asta? Laboratorul a fost închis? Mi-am lăsat telefonul acolo.

Xiao Qeu răspunse:

L-am încuiat deja. Vrei să mergi să-l iei?

Cealaltă persoană răspunse:

 Da, vreau să merg să-l iau. Ești acasă? Pot să vin pe la tine să iau cheia?

Xiao Qeu răspunse:

Așteaptă-mă la Poarta de Nord. Oricum plecam de acasă și este în drumul meu. O să fiu acolo în vreo 15 minute.

Celălalt trimise imediat un șir lung de emoji plângând în genunchi. Xiao Qeu râse și opri computerul.

Pentru prima dată, el purta o jachetă scurtă de piele, care avea încă mirosul de piele de căprioară. Pantalonii săi negri îi conturau frumos picioarele, cu tivul  care arăta o mică fâșie de gleznă. Indiferent de unghiul din care te uitai, acest om era atrăgător. Singurul lucru greșit era că exista o cicatrice pe gleznă, o umflătură albă. Acest lucru era un pic neconcordant, dar adăuga, de asemenea, un pic de sexualitate.

Când Xiao Qeu se uită în oglindă, se scărpină în cap și se gândi la el însuși.

Acest corp este într-adevăr un pic sexy.

După ce-și schimbă hainele și-și strânse părul, luă o mască neagră și și-o puse pe față înainte de a părăsi casa. Această ținută era atât de diferită de modul în care se îmbrăca de obicei la locul de muncă, încât colega sa nu l-ar fi recunoscut, chiar dacă ar fi stat vis-a-vis de el.

Xiao Qeu ajunse și când scoase masca spuse zâmbind:

– Bună seara, tinerico.

– O, mamă, ce m-ai speriat! spuse colega sa făcând un mic pas în lateral.

Ea râse după ce se calmă, apoi se uită la el înainte de a spune.

– Nu te-am recunoscut! Părul tău este aranjat diferit, așa că nu am crezut că ești tu.

– Cum arăt de obicei?

Xiao Qeu îi dădu cheile.

– Ține cheile în buzunar după ce le folosești și dă-mi-le mâine.

– Ok.

Colega sa rămase zâmbind, și uitându-se la el spuse:

– De obicei, ești destul de chipeș, dar nu ieșit din comun. Astăzi însă, ești super mișto. Ce planuri ai de te-ai îmbrăcat așa?

Xiao Qeu râse.

– De obicei mă îmbrac simplu, dar astăzi vreau să fiu diferit. Oricum, e același lucru.

– Îmi pare rău că voi, bogații, vă lăudați fără rușine, îl acuză colega înainte de a-şi flutura mâna.

– Nu pierde timpul. Grăbește-te la întâlnire sau oriunde ai de gând să te duci. Și nu-ți face griji. Voi păstra secretul și nu le voi spune celorlalți că ai și un astfel..de look.

Xiao Qeu întrebă.

– Ce look?

Colega său își ridică pleoapele și râse.

– Chiar vrei să mă lași să fiu directă? Care este celălalt „eu” în inima ta?

Xiao Qeu râse și vorbi cu colega sa timp de câteva minute înainte ca mașina pe care o ceruse să sosească. Colega flutură mâna şi fugi spre clădirea laboratorului.

Xiao Qeu se urcă în mașină și șoferul îl întrebă.

– Strada Chufeng, nu?

Xiao Qeu răspunse cu un “da.”

După aceea, nimeni nu mai vorbi în mașină.

Şoferul îi aruncă o privire de câteva ori prin oglinda retrovizoare.

Jenat, Xiao Qeu își plecă încet capul și își repuse masca tot uitându-ne pe telefon.

Ca profesor, le cerea studenților să se uite la el în timpul orelor.  Era mereu în centrul atenției într-o clasă cu mulți oameni, iar contactul vizual cu studenții era o cerință zilnică.  Totuși, lui nu-i plăcea ca  oamenii să se uite la el când nu era în hainele de lucru.

Atenția celorlalți oameni nu îl făcea neapărat să se simtă inconfortabil, dar invariabil el nu se simțea bine și-i venea să se ascundă.

Șoferul nu putea fi învinuit că-l măsura din priviri, deoarece Strada Chufeng era o stradă cu baruri. Xiao Qeu îi transmisese ca locație Su Chi, care avea o reputație proastă, chiar dacă era pe Strada Chufeng. Șoferii care conduceau frecvent în acea zonă erau conștienți de faptul că oamenii care mergeau acolo să se distreze nu erau considerați normali.

Erau femei care arătau ca bărbați și bărbați care arătau ca femei, ceea ce era un  lucru cât se poate de obișnuit acolo, plus că erau tot felul de ciudățenii. Era ca un loc de adunare pentru tot felul de ciudați.

Mai târziu, șoferul nu se putu abține și,  în timp ce se uita în oglinda retrovizoare îl întrebă.

– Te-ai dat cu parfum? Miroase bine.

– Da, răspunse Xiao Qeu.

Șoferul puse mai multe întrebări.

– Ești student la Universitatea X? Câți ani ai?

Măsurându-l din ochi, șoferul îl cântărea în mod clar. Xiao Qeu zâmbi ușor în spatele măștii.

– Câți ani crezi că am?

– Ești în al treilea sau al patrulea an, nu?

Șoferul se mai uită la el de două ori.

Xiao Qeu mormăi drept răspuns un „da” , iar când erau aproape acolo, puse telefonul mobil în buzunar, dădu din cap și spuse:

– Dacă așa crezi, atunci așa este.

Xiao Qeu era familiarizat cu locul numit Su Chi. El venise aici pentru prima dată când avea vreo douăzeci de ani și avea treizeci de ani astăzi, ceea ce însemna că trecuseră aproape zece ani de când începuse să vină aici. Pentru că nu mai fusese acolo de ceva timp, când mergea pe coridorul lung, constată că designul interior fusese schimbat. Era încă în transă şi credea că alesese intrarea greşită.

– Dumnezeule, cine este acesta?

Nu departe de uşă, era un bărbat sprijinit de un stâlp în timp ce se uita la telefonul său. Xiao Qeu se uită în sus şi-l văzu pe bărbat grăbindu-se către el. Acesta se uită rapid la ochii lui Xiao Qeu pentru o vreme, iar mâna care ținea telefonul arătă spre el.

– Orbesc?

– Este exact cum spui.

Xiao Qeu dădu din mână înainte de a o pune în buzunar și apoi întrebă.

– Ai redecorat?

– Nu puteam supraviețui fără asta. Acest tip de afacere a devenit atât de la modă încât nu pot concura cu alții dacă am decorațiuni demodate.

Persoana care vorbise era proprietarul locului al cărui nume de familie era Su, dar voia să fie numit Su Chi. Cu toate acestea, cu siguranță nu era numit așa. Odată, când băuse prea mult, spusese că numele său era prea simplu și nu la fel de frumos ca Su Chi. La vremea aceea, el avea puțin peste treizeci de ani, și un aspect frumos și elegant, așa că nu simțise nici o rușine să-și dea un astfel de nume. Mai târziu, când împlinise patruzeci de ani, acest nume părea inestetic și nu se i mai potrivea. Prin urmare, Xiao Qeu și alții începură să-l numească Lao[2] Su.

Se uită în spatele lui Xiao Qeu și întrebă.

– Ai venit aici de unul singur? Sau Xiao[3] Lin parchează afară?

Xiao Qeu își scoase masca și o înfășură în jurul degetului. El zâmbi în timp ce-i spuse:

– Ne-am despărțit.

Lao Su se uită la el ridicând din sprâncene dramatic.

– Glumești sau vorbești serios?

Xiao Qeu ridică privirea.

– A trecut mai mult de un an de când ne-am despărțit. Îți vine să crezi?

Lao Su deschise gura, dar nu spuse nimic. Nici măcar o persoană cu o minte atât de plină de viață nu știa ce să spună, putu doar să zâmbească.

– Mă întrebam eu de ce nu ai venit de mai mult de un an. Îți era frică să devii sentimental? Uită de asta, frate. Reunirea, separarea sunt părți ale destinului. Nu te mai gândi la asta.

Xiao Qeu dădu din cap.

– Chiar nu mi-e dor de el.

– Asta-i bine, atunci poți să te culci cu cine vrei. Vino aici să te distrezi cât timp ești singur și al naibii de fericit, ce zici?

Lao Su avea alte lucruri de făcut, așa că mai vorbi cu Xiao Qeu încă puțin, înainte de a pleca.

Xiao Qeu găsi o masă rotundă mică pentru două persoane care nu era departe de bar. Cântărețul de pe scenă își vărsa inima în timp ce cânta un cântec rock and roll. Trecuse prea mult timp de când fusese ultima oară aici, iar Xiao Qeu simțea că-i va exploda capul în timp ce asculta muzica.

Chelnerul veni și-l întrebă ce fel de băutură dorește, iar Xiao Qeu îi spuse:

– Doar bere, neagră.

– Bine, câte sticle?

– Două sticle.

Chelnerul continuă.

– Mai vrei și altceva?

Xiao Qeu scutură din cap și spuse.

– Este o sumă fixă pentru oricine ocupă masa, nu? Poți să-mi servești orice dorești.

Xiao Qeu nu mai ascultă ce-i spuse chelnerul după aceea, deoarece cântărețul cânta prea tare. Era un pic cam greu să asculți pe cineva cu atenție și asta-l făcu pe Xiao Qeu să nu se deranjeze să asculte.

Drept urmare, chelnerul ajunse să-i aducă un platou de fructe cu nuci și calmar mărunțit. Xiao Qeu rămase fără cuvinte și spuse.

– Poți să-mi servești doar un lichior mai scump, ești prea cinstit.

Chelnerul se aplecă şi-i spuse ceva, dar Xiao Qeu tot nu putu să-l audă, aşa că-şi flutură mâna şi-l lăsă să plece.

De fapt, Xiao Qeu nu venise să bea, dar din moment ce deja ceruse două sticle de băutură, trebuia să o facă. Nu era sigur dacă inițial dorea să-și ia rămas bun de la trecut sau să se bucure de nostalgie, dar o persoană care păzea o masă goală ar fi părut complet stupidă. Xiao Qeu se încruntă, simțindu-se puțin distras. Odată ce toate celelalte emoții dispărură, el ajunse să se simtă puțin jenat.

Mai târziu, Xiao Qeu bău cele două sticle de bere neagră în timp ce ronțăia nuci și fistic. Apoi ceru încă o duzină de beri și le bău până când mai rămaseră doar două sticle.

Când se îmbătase deja puţin, mintea lui începu să rememoreze scene de pe vremea când el şi Lin An erau încă împreună. În acea perioadă, Lin An studia la institutul de design încă, iar cei doi veneau adesea să bea. Lin An putea să bea destul de bine, dar îi plăcea să se prefacă că este beat pentru a folosi puterea alcoolului pentru a spune ceea ce voia să spună și apoi putea da vina pe alcool când vorbea prea mult.

Xiao Qeu scutură din cap. După ce se despărțise de Lin An, aceasta era prima dată când se întorsese aici, așa că nu se gândise prea mult la asta înainte de a-și schimba hainele și de a veni aici. Aceasta urma să fie ultima dată când se întoarce aici și bea singur. Era un soi de tristeţe prostească, dar era deosebit de sfâşietoare.

– Nu mai sunt mese libere, nu?

În sunetul muzicii asurzitoare se auzi o voce din lateral. Vocea suna un pic răgușită, pe un ton jos, masculin.

Chelnerul întrebă.

– Câte persoane?

Omul spuse:

– Doar eu.

Chelnerul se uită în jur și-și ceru scuze.

– Nu cred că au mai rămas mese libere, așa că  ce-ai zice să aștepți puțin?

Privirea lui Xiao Qeu rămase ațintită asupra mâinii bărbatului și-și miji ochii. Degetele erau lungi, iar mâna nu era mică. Își ridică privirea, dar era prea întuneric ca Xiao Qeu să-i poată vedea faţa. Xiao Qeu era foarte beat, mintea lui era în ceață și nu mai avea capul limpede. De aceea, în momentul în care bărbatul dădu să plece, îl apucă de mână, ridică ochii și spuse:

– Dage[4], hai să împărțim masa.

[1] Se citește „Că”

[2] Lao -în sensul de venerabil, e o adresare către cineva care a trecut de o anumită vârstă

[3] [3] Xiao aici înseamnă „mic”, se folosește când persoana apelată e copil sau foarte tânără

[4] Dage- formulă de adresare către un bărbat care e un pic mai în vârstă decât interlocutorul.