TE AȘTEPTAM- Capitolul 15

…Profesorul Xiao te va proteja.

Nu era ușor pentru Zhou Zui să se elibereze câteva zile pentru a ieși din oraș și programările fuseseră aranjate dinainte. Pentru că-și lăsase aceste două zile libere însemna că va trebui să lucreze mai mult pentru a compensa.

După ce se întoarse, nu se schimbase nimic. Pictase, făcuse tatuaje, se antrenase și vorbise rar. În cele din urmă, Lu Xiaobei nu se putu abține să nu  întrebe, mângâindu-și propriul cap chel:

– Frate, s-a întâmplat ceva … când am ieșit de data asta?

Zhou Zui nu se uită la el și-i spuse:

– Du-te și fă mai multe desene când ai timp liber. Aproape ai rămas fără poze.

– Hei, frate, știi să vorbești?

Lu Xiaobei lovi pe brațul lui Zhou Zui.

– Xiao Dage…? Ați făcut vreun progres?

Zhou Zui edita o imagine proiectată pe computerul său, ignorându-l fără să-și întoarcă ochii.

– Nu.

Lu Xiaobei se încruntă și întrebă:

– Serios?

– Ei bine… Este imposibil, așa că nu te mai gândi la asta, spuse Zhou Zui într-un mod superficial.

Lu Xiaobei își ridică fundul și plecă. Se gândi în inima lui că Xiao Qeu era prea nesatisfăcător și că o ocazie atât de bună ar fi irosită dacă nu ar putea profita de ea.

Pur și simplu ajustă unghiul câtorva imagini și termină. Drept urmare, lui Zhou Zui îi luă mai mult de o oră să termine. Abia când veni clientul programat, acesta ajustă rapid tipărirea.

Ceea ce voia să facă de data asta era un spate complet. De îndată ce se întoarse, alese imediat cea mai mare slujbă. Aceasta era intenția lui Zhou Zui. Un spate complet îi putea umple timpul și îl putea face să se simtă mai puțin iritabil.

– Profesore Zhou, m-am culcat devreme, așa cum ai spus. M-am culcat aseară la ora șase și nu am băut în ultima săptămână.

Clientul era, de data asta un puști care nu absolvise încă facultatea și cânta într-o trupă. Spiritul rock and roll era vizibil pentru că avea un cercel în sprânceană și un tatuaj pe un deget cu cuvântul „dezinhibat”.

– Bine, asta e bine, răspunse Zhou Zui și apoi spuse:

– Stai jos și așteaptă până mă pregătesc.

– Bine, tânărul se așeză pe canapea și-i spuse lui Zhou Zui:

– Pot să arunc din nou o privire la desenul profesorului Zhou?

Lu Xiaobei îi dădu o copie după tatuaj și chemă un alt tatuator din studio ca să fie model și îi spuse:

– Uită-te la ăsta, este aproximativ în această poziție. Umărul tău are aproximativ aceeași lățime ca al lui, iar culoarea începe de la baza gâtului, unde se termină capul monstrului. Dacă îți plac mărimea și poziția, putem trece la etapa următoare.

Fu nevoie de multe bucăți de hârtie pentru a forma o imagine mare, concepută conform cerințelor sale. În centru se afla o tobă distorsionată al cărei mijloc era spart și deschis, de unde apărea un monstru cu mai multe capete, cu doi dinți ascuțiți care păreau să iasă din desen. El dorea ca această figură să se potrivească stilului său, deoarece dorea să dezvăluie lumii natura sa rebelă. Acest desen fusese terminat de Zhou Zui cu mult timp în urmă și arăta foarte feroce și rece. Stilul lui Zhou Zui era destul de evident. Doi colți păreau să iasă din imagine.

Tânărul arăta extrem de mulțumit și îi arătă degetul mare în sus:

– Nici o problemă, e grozav.

Lu Xiaobei dădu din cap:

– Ce-ar fi să fac o simulare pentru tine?

– Nu, nu trebuie, poți începe tatuajul.

Tânărul de fapt văzuse poza pe WeChat, dar nu o văzuse pe spatele unei persoane, așa că nu fu prea șocat. Arătă spre gâtul lui și spuse:

– Ar fi bine dacă poza ar putea apărea aici. În felul acesta o poți vedea din față, dar nu prea mult.

– Atunci adaugă ceva, să înfășoare din spate în lateral, un lanț sau o tobă pe jumătate ruptă? Dar notele, e puțin vulgar.

– Bine, bine, bine, ai ultimul cuvânt. Ești atât de tare. Zhou Xiansheng chiar își merită reputația.

Tânărul se uită la desen și atât de mult îi plăcea încât aproape că se îndrăgostise de el.

Lu Xiaobei era fericit și se opri apoi spuse:

– Nu te grăbi să ne lauzi acum. Poți să ne lauzi după ce îți vei face tatuajul. De ce să faci complimente când nici măcar nu ți-ai făcut tatuajul?

Tânărul își atinse piercingul din sprânceană și spuse foarte convins:

– Va ieși bine tatuajul. Am văzut multe din pozele pe care le aveți aici.

– Bine, se întoarse Lu Xiaobei și-i spuse lui Zhou Zui:

–  Și el e tot un fan de-al tău.

Zhou Zui încă împacheta echipamentul pentru tatuaj fără măcar să ridice capul.

Pentru a face un tatuaj mare ca acesta, Lu Xiaobei își eliberase ziua de astăzi în avans.

După ce Zhou Zui se poziționă, Lu Xiaobei reuși să înceapă să traseze linii după șaablon. Trasarea liniilor era relativ simplă. Lu Xiaobei spuse:

– Voi trasa liniile desenului mai târziu. Dage cere două mii pe oră. Prețul meu este jumătate din al lui așa că economisești bani.

Tânărul se întinsese deja pe scaun și ridicase brațul pentru a-i semnala că totul era în regulă.

Zhou Zui era deja pe poziția fixată, iar Lu Xiaobei tocmai era pe cale să se apuce de treabă când o auzit pe Xu Lin strigând de la parter:

– Xiaosheng, ți-au sosit florile!

Lu Xiaobei izbucni în râs. El uitase de faptul că nu primise flori de atâtea zile. Xu Lin ținea florile în brațe și-și ridică capul energic strigând.

– Astăzi este și un bilet!

Lu Xiaobei îi aruncă o privire lui Zhou Zui, care lucra cu mașina lui având o față lipsită de expresie.

– Este vreun mesaj? Dacă este, citește-l!

– Da, este.

Xu Lin nu îndrăzni să se uite la el, așa că a alergat și i-l dădu lui Zhou Zui.

– Șefu, florile!

Zhou Zui îi aruncă o privire și-i făcu semn să le ia. Lu Xiaobei veni să le ia.

– Să văd ce este scris.

Zhou Zui întinse mâna și luă biletul înaintea lui.

„Tsk”, făcu Lu Xiaobei, apoi continuă să se uite la el.

Zhou Zui se uită la biletul pe care erau scrise doar trei cuvinte: Pentru o persoană bună.

Mai erau două rânduri cu un scris mărunt pe spate –

Zhou Xiansheng, ți-am trimis cardul pentru o persoană bună și nu voi accepta niciun motiv să mă  respingi.

Așteaptă să te curtez.

Zhou Sui se uită la bilet și se încruntă ușor. Puse biletul deoparte și continuă să deseneze linii pe spatele persoanei. Fața lui încă părea inexpresivă, cu o privire rece și indiferentă. Dar lumina din ochi era evident mai blândă, iar curbura colțurilor gurii nu mai era atât de dură.

Xiao Qeu ezitase, de asemenea, mult timp înainte de a cere florăriei să adauge acest bilet.

Ceea ce spusese Zhou Zui înainte îl descurajase pe Xiao Qeu. Inițial, crezuse că relația dintre ei doi devenise mai strânsă după acele două zile, dar nu se aștepta ca Zhou Zui să spună aceste cuvinte înainte de a pleca. Părea a fi destul de profund. Tu ești pe Pământ și eu sunt în Iad.

Xiao Qeu râse de el însuși și trimise aceste două propoziții la florărie de pe WeChat și rugă pe cineva să le scrie.

Când venea vorba de a curta pe cineva, Xiao Qeu nu se oprea din cauza obstacolelor și nici nu se uita înapoi, dar, de fapt, nu se oprise niciodată. Era și mai imposibil să renunțe ușor când era vorba de Zhou Zui.

Xiao Qeu veni din nous să-l vadă pe Zhou Zui în weekend.

Purta jacheta de puf și deschise ușa studioului. Lu Xiaobei care stătea ghemuit pe un scaun în holul din față fumând, își ridică brațul și spuse:

– Bună, incontestabil zeu al florilor.

Acest titlu îl făcu pe Xiao Ke să ​​râdă și-l întrebă:

– De unde ai mai scos-o și pe asta?

Lu Xiaobei ridică privirea și se uită la el:

– Nu te-ai folosit de șansa pe care ți-am dat-o?

Xiao Ke îi mângâie capul chel și-i spuse zâmbind:

– De unde știi că nu o să meargă?

Tocmai când Lu Xiaobei se pregătea să răspundă, Xiao Qeu întrebă:

– Dage este aici?

Lu Xiaobei arătă înăuntru și spuse:

– Nu știu dacă este la parter sau la etaj. Găsește-l singur.

Xiao Qeu se uită mai întâi în jur, dar nu găsi pe nimeni. La parter, alți doi băieți făceau tatuaje. Xiao Qeu îi salută și urcă. Era liniște la etaj și îl găsi pe Zhou Zui în salon.

El dormea ​​pe pat, acoperit cu propria lui haină. Părea să nu doarmă inconfortabil, dar sprâncenele îi erau încruntate, iar expresia lui nu era bună.

Xiao Qeu se apropie cu pași ușori, se așeză lângă pat și îl privi.

I se părea foarte confortabil să-l privească dormind atât de liniștit. Îi plăcea să-l privească, era dependent, fascinat.

Zhou Zui se întoarse pe o parte, iar hainele îi alunecară în jos, deoarece inițial era întins pe spate. Xiao Qeu întinse mâna pentru a-l ajuta, o trase, dar de îndată ce mâna lui atinse hainele, Zhou Zui i-o prinse brusc și ochii i se deschiseră imediat.

În acel moment, pupilele lui erau strânse.

Aceasta era prima dată când Xiao Qeu vedea acea expresie pe chipul lui Zhou Zui. Din câte văzuse, această persoană era întotdeauna calmă și rece. Xiao Qeu fu uimit în subconștient. Expresia lui Zhou Zui acum era plină de rezistență. Avea o privire șocată și tresări.

– Tu… tuși Xiao Qeu și își drese glasul.

– Ce se întâmplă? Te-am speriat?

Zhou Zui se uită la Xiao Qeu o vreme înainte de a-și veni în fire. Respiră  adânc, lăsă mâna lui Xiao Qeu și-și ridică brațele pentru a-și acoperi ochii. Tocmai se Trezise și spuse cu o voce răgușită:

– Nu-i nimic, eram confuz.

– Visai, spuse Xiao Qeu puțin îngrijorat, și îl bătu ușor și-l întrebă cu un zâmbet: – Ai nevoie de consolare, războinicule?

El crezu că Zhou Zui va spune nu, dar nu se aștepta ca Zhou Zui să se ridice, să dea din cap și să spună:

– Mmm, consolează-mă.

Xiao Qeu ridică din sprâncene și făcu o pauză de două secunde înainte de a zâmbi.

Tu mi-ai oferit asta, nu eu profit de tine. Xiao Qeu făcu un pas înainte, se aplecă ușor și-l îmbrățișă ușor pe Zhou Zui. Îl bătu pe Zhou Zui pe umăr și-i spuse la ureche:

– Nu-ți fie teamă, profesorul Xiao este aici.

Xiao Qeu avea o voce drăguță care suna foarte blândă și tinerească. Vocea era tânără, și la fel și fața și trupul. Când ținea pe cineva în brațe, mușchii brațelor erau vizibili și foarte puternici. Avea un miros foarte fin de lapte pe mâini, de la săpunul dăruit de tatăl său.

Xiao Qeu însuși râse. De fapt, doar glumea și profită de Zhou Zui în timp ce acesta era abia trezit din somn. Zhou Zui stătea țeapăn și simți cât de tensionați  îi erau mușchii, când îi atinse umerii. Dar acesta era cel mai apropiat moment pe care îl avuseseră și chiar dacă începuse ca o glumă, trebuia să recunoască faptul că era un moment intim.

Îl îmbrățișă pe Zhou Zui ca pe un copil și spuse încet:

– …Profesorul Xiao te va proteja.

Zhou Zui nu-l împinse repede ci își închise ușor ochii rezemat de umărul lui Xiao Qeu.