TE AȘTEPTAM- Capitolul 19

Zhou Xiansheng, Crăciun fericit. La mulți ani!

Xiao Qeu avu o ședință timp de aproape trei ore. Când ieși din sala de conferințe,  era întuneric afară, iar luminile din sala de conferințe  fuseseră prea puternice, ceea ce făcea să-l doară ochii. Își ținuse telefonul mobil pe mute și vibrase de mai multe ori în timpul ședinței. Când se întoarse la birou, Xiao Qeu începu să citească mesajele unul câte unul.

El îi răspunse lui Lu Xiaobei:

Tocmai am avut o ședință. Țțț, Maestrul Xiao nu va fi acolo câteva zile și cuiva îi va lipsi din nou idolul meu?

Când răspunse la acest mesaj, Lu Xiaobei se dusese deja să lucreze la un tatuaj și nu văzuse mesajul. Zhou Zui desfăcu ambalajul, scoase florile și se pregătea să le pună în găleată, dar înainte culese câteva frunze mai ofilite. Lu Xiaobei îl văzu și izbucni în râs. Când zâmbi, fata din fața lui tresări de frică, iar umerii i se încordară.

– Este în regulă, nu fi tensionată, îi spuse cu blândețe Lu Xiaobei.

– Doar am râs. De ce ești atât de speriată?

– Ai râs atât de brusc, că nu eram pregătită.

– Ce ar trebui să fac? Să te avertizez înainte să zâmbesc?

Fata își făcea un tatuaj pe gleznă. Era o simplă poză cu un pisoi adormit cu aripi de înger și un halou. Pentru Lu Xiaobei, nu era nevoie să deseneze înainte imagini atât de mici. Putea să termine în câteva ore.

Fata spuse:

– Nu, gata, stau nemișcată.

Lu Xiaobei își lăsă capul în jos în timp ce lucra și-i spuse lui Zhou Zui:

– Ge, poți să-ți aranjezi florile alea? Unele flori din gălețile din față sunt putrezite. Ai putea la fel de bine să le arunci.

Zhou Zui îl ignoră și se uită la primele găleți de flori în timp ce trecea pe lângă ele. Într-adevăr, trecuse mult timp, iar unele flori putreziseră. Zhou Zui luă toate aceste găleți, dar la sfârșit le alese pe unele care nu se uscaseră de tot și le puse înapoi. Lu Xiaobei îi aruncă o privire în secret, urmărindu-l cum scotea florile care erau încă acceptabile și le punea deoparte și spuse „țțț” cu un zâmbet.

Păcat că Xiao Qeu nu era aici  pentru că ar fi fost foarte mișcat să vadă această scenă. Dar nu putea să-l vadă aici pe Zhou Zui cum se juca cu florile din fața lui.

– În acest weekend, Lin Ge, ia-ți o zi să termini treaba pentru clientul tău. N-ai terminat data trecută.

Pisicuța drăgălașă chiar nu necesita prea mult efort iar Lu Xiaobei vorbea cu Zhou Zui în timp ce lucra.

– Atunci, ai de făcut pe braț o floare neagră cu gri în acest weekend, ca să o acoperi. Am vorbit cu el, am finalizat desenul și nu e nicio problemă. Aveam de gând să-l mut altă dată, fiindcă venea Xiao Ge pe aici și era plictisitor să faci tatuaje. Dar acum nu mai este nevoie fiindcă nu-i mai pasă lui Xiao ge. Așa că l-am programat.

Acest copil, Lu Xiaobei vorbea uneori prostii, iar Zhou Zui nu se deranja să-i acorde atenție. Florile ofilite fură puse în două găleți, apoi fură scoase și aruncate.

După ce Zhou Zui ieși, fata își ridică ochii din telefon și îl întrebă pe Lu Xiaobei cu voce joasă:

– Acesta este șeful tău?

– Da, e șeful.

Lu Xiaobei întrebă.

– De ce?

– Nu ți-e frică că-ți jignești șeful vorbind așa?

Ea se uită spre ușă și întrebă zâmbind:

– O să-ți scadă din  salariu dacă îl enervezi?

– Poate, dacă vrea.

Lu Xiaobei mută aparatul dintr-o mână în alta și-și trase în jos masca. Se simțea puțin sufocat după ce o ținuse mult timp.

– Nu contează, pot să-i dau tot ce este al meu.

Micuța zâmbi imediat și ridică ușor din sprâncene. Lu Xiaobei știa ce gândește. Fetele care veneau aici pentru a-și face tatuaje erau în pas cu tendințele. Înțelegea ce însemna să fii gay, dar ele gândeau ceva de genul: gay sau nu, asta nu are nimic de-a face cu mine.

– Nu te gândi la asta, frumușico, spuse Lu Xiaobei clătinând din cap cu putere de câteva ori.

– Ai greșit persoana.

Când Zhou Zui se întoarse de la aruncat gunoiul, Lu Xiaobei spuse:

– Acest om trist mă deprimă.

Fata își strânse buzele și zâmbi. Zhou Zui îi privi pe amândoi și urcă să deseneze.

Zhou Zui de fapt, voia să-i spună ceva lui Xiao Qeu. Tang Yawei făcuse o asemenea agitație în fața lui Xiao Qeu data trecută. Fusese foarte urât și nepoliticos. Dar Zhou Zui nu știa ce i-ar putea spune. După ce își ceruse scuze, nu mai putea continua. Profesorul Xiao era o persoană foarte bună din toate punctele de vedere. Conform trecutului, Zhou Zui ar fi trebuit să-și exprime elocvent respingerea, dar de data aceasta nu putea să o spună oricum și nu avea dorința puternică de a respinge pe cineva ca înainte.

Xiao Qeu era uneori foarte atent la statutul său de profesor universitar. Era intelectual, politicos și empatic. Nu îi stânjenea niciodată pe ceilalți. Dar uneori arăta ca un băiat tânăr, cu impulsivitate și entuziasm, iar ochii îi erau calzi și puri. Un creier matur și o inimă tânără, această combinație era minunată și cât se poate de perfectă.

Nu puteai trata oricum o persoană atât de bună și era imposibil ca oamenii să-i facă față minții rapide a lui Xiao Qeu. Zhou Zui se retrase din nou și din nou. Dar linia lui de apărare aproape dispăruse.

Zhou Zui își luă telefonul și deschise interfața de chat cu Xiao Qeu. Tastatura  apăru pentru o lungă perioadă de timp, dar încă nu putea apăsa pe ea. Aruncând telefonul deoparte, ridică pensula.

Las-o baltă. Unii oameni ar trebui să trăiască întotdeauna în lumină.

Urma să fie Crăciunul a doua zi și nu era că Xiao Qeu nu ar fi vrut să meargă la studio, dar avea examenele finale pentru cele două cursuri ale sale în decembrie, plus de corectat lucrări și de trecut notele, ceea ce-l făcea să fie foarte ocupat în această perioadă. Dar după această perioadă aglomerată, urma să fie liber, așa că era încă foarte dornic să lucreze în fiecare zi.

Dar nu fusese la studio nu doar din cauza faptului că era ocupat, ci și din cauza propriilor sale gânduri. Xiao Qeu curtase o mulțime de oameni înainte și știa clar când să se relaxeze și când să fie tensionat. O persoană care stă mereu în preajmă poate fi enervantă, așa că, ocazional trebuia să plece pentru a-l lăsa pe celălalt să respire.

El trebuia să meargă la Zhou Zui de Crăciun și pregătise cadouri în avans. Îi luase lui Zhou Zui o curea de piele, care fusese făcută manual de un bătrân cizmar. Era foarte scump și greu să obții o programare la acesta. Xiao Qeu profitase, de asemenea, fără rușine de relația familiei sale cu Lao Xiao și folosise ușa din spate pentru a-l face să termine în avans, așteptând să o livreze de Crăciun. Crăciunul era important, nu doar pentru că era sărbătoare, ci și pentru că era ziua lui Zhou Zui.

În urmă cu aproape două luni, Lu Xiaobei îi spusese că Zhou Zui va împlini 36 de ani peste două luni. Xiao Qeu ținuse minte și, mai târziu îi ceruse lui Xu Wen să afle. Ea spusese că ziua cea mare era ușor de reținut, pentru că era ziua de Crăciun.

De ultima dată când îl întâlnise pe acel bărbat când fusese la studio și până acum, Xiao Qeu nu îl contactase pe Zhou Zui. Îi urmărea cercul de prieteni o dată pe zi și-i plăceau postările lui Zhou pe Moments. Erau desene foarte abstracte, dar lui Xiao Qeu nu putea să nu-i placă.

După ce așteptase atâtea zile, îl lăsase destul să respire așa că era timpul să-l vadă.

Inițial, voia să-i trimită o felicitare cu o zi înainte, dimineața devreme, dar după ce se gândi, decise să nu o trimită. Doar că Xiao Qeu nu se aștepta să-i fie dor de el. Când trecu pe la studio după-amiază, Zhou Zui nu era acolo.

Xu Wen fu foarte încântat când îl văzu intrând și îl salută:

– Xiao Ge, nu ai mai fost aici de mult timp.

– Ei bine, am fost puțin ocupat în ultima vreme. Am o mulțime de treburi la școală.

Xiao Qeu îi zâmbi și-i dădu o cutie care conținea un tort, modelul de Crăciun de la brutăria de lângă școala lui.

– O, Doamne, l-ai adus pentru mine?

Fata nu putea refuza deserturile frumoase. Impresia ei despre Xiao Qeu era deja favorabilă, dar acum crescuse cu două niveluri.

– Pentru cine altcineva? Ești singura fată de aici, spuse Xiao Qeu zâmbind.

– Zhou Zui este aici?

– Hei, șeful nu este aici.

Xu Wen se uită la ceas.

– A trecut o oră de când a plecat. Se pare că a ieșit să mănânce cu prietenii.

Xiao Qeu clipi, neștiind ce să spună pentru o clipă.

– Ce naiba, Xiao Ge este aici? spuse  Lu Xiaobei care, auzindu-i vocea ieși în grabă dând peste Xiao Qeu.

– Lui Beibei i-ai lipsit al naibii de mult.

– Nu fi dramatic, spuse Xiao Qeu cu un pic de dezgust pe față și îi întinse cele două cutii mari de raci pe care le cumpărase special pentru el.

– Încălzește-i în cuptorul cu microunde și mănâncă-i împreună cu ei. Probabil că Dage va reveni deseară.

– Ești fratele meu, spuse Lu Xiaobei luând racii și fugind într-o altă cameră de tatuaje pentru a-i încălzi.

Apoi ieși și-i spuse lui Xiao Qeu:

– Probabil că nu se va întoarce. A ieșit cu Fang Xi și ceilalți ca să bea. Nu știu când se va întoarce.

Xiao Qeu zâmbi neputincios, dădu din cap și spuse:

– Bine, atunci mă duc. Crăciun fericit, mă voi întoarce mâine.

Lu Xiaobei era pe cale să-l tragă de braț, probabil ca să-l oprească, dar după ce se mai gândi la asta, se retrase și spuse:

– Atunci du-te, ne vedem mâine.

Trecuseră doar zece minute de când Xiao Qeu intrase în studio și pleca deja.

În timp ce ieșea, se gândea că își pierduse timpul. Nu se așteptase ca Zhou Zui să nu fie în studio. Dacă ar fi știut, i-ar fi spus dinainte și nici măcar nu-i dăduse cadoul. Profesorul Xiao nu mai curtase pe cineva de mult timp și încă nu era foarte priceput la asta.

Atmosfera de Crăciun devenise din ce în ce mai intensă, iar străzile erau colorate și pline de viață. Xiao Qeu conducea încet. Ninsese noaptea trecută. Multe magazine făcuseră oameni de zăpadă care erau foarte drăguți.

Xiao Qeu primi un mesaj de la un număr necunoscut. Când lumina semaforului era roșie, aruncă o privire și văzu că nu spunea mare lucru decât „Crăciun fericit”.

Xiao Qeu blocă ecranul și nu răspunse.

Telefonul sună imediat ce-l puse deoparte. Xiao Qeu se uită la el și văzu „Zhou” afișat pe ecran.

Xiao Qeu trebui să recunoască că inima lui începu brusc să bată mai repede în acel moment, ca și cum ar fi sărit în aer de la sol, s-ar fi învârtit înainte de a cădea înapoi și chiar sări de câteva ori.

Xiao Qeu ridică telefonul și răspunse la apel.

Se auzea mult zgomot de cealaltă parte a telefonului, dar Zhou Zui nu scosese încă niciun sunet. Xiao Qeu răspunse cu un zâmbet confortabil în voce:

– Zhou Xiansheng, Crăciun fericit. La mulți ani.

Zhou Zui spuse.

– Mulțumesc.

Când îi auzi vocea în receptor, Xiao Qeu oftă în inima lui. Trecuse mult timp de când îi ascultase vocea așa, și-și dădu seama că se gândise cu adevărat la asta.

După ce Zhou Zui îi mulțumi, făcu o pauză, apoi deschise încet gura și întrebă cu voce joasă:

– Xiao Xiansheng, vii să iei cina? Sunt aici toți cei pe care i-ai întâlnit.