TE AȘTEPTAM- Capitolul 27

În trecut  spunea „ Lin Gong” cu vocea ridicată, dar acum râdea și spunea „ Zhou Xiansheng”.

Lu Xiaobei descoperise că, recent, Dage suferise câteva schimbări mai puțin evidente. Nu știa exact când începuse. Lu Xiaobei, de obicei, nu îi acorda prea multă atenție, dar observase câteva indicii și remarcase că aceste schimbări erau cu adevărat interesante.

De exemplu, într-o zi, un curier sosise la studio. Când Lu Xiaobei văzu că era pentru Zhou Zui, crezu că era un echipament de tatuaj și se dovedi că în interior era un set de curățare facială pentru bărbați. Lu Xiaobei credea că cineva îl trimisese persoanei greșite, așa că i-l duse fericit lui Zhou Zui. În mod neașteptat, Zhou Zui îl luă cu calm și-l puse deoparte.

Lu Xiaobei îl cunoștea pe Zhou Zui de atâția ani, dar nu îl văzuse niciodată folosind loțiune hidratantă.

Câteva zile mai târziu, descoperi că Zhou Zui purta o husă de telefon mobil deosebit de copilărească, pe spatele căreia era imprimată o față mare de porc din desene animate, însă era prost făcută și urâtă. Zhou Zui nu folosise niciodată o husă pentru telefonul mobil.

Lu Xiaobei îi spuse cu o față neagră în acel moment:

– Dage, e ceva greșit în mintea ta?

Zhou Zui își băgă telefonul mobil înapoi în buzunar și spuse calm:

– Ești prea îngăduitor.

– Dacă vrei o husă pentru telefonul mobil, o am acolo. Avem și o mulțime de modele personalizate în studioul nostru. Pot să-ți dau una? întrebă Lu Xiaobei ridicându-și privirea.

– Nu e nevoie, clătină Zhou Zui din cap.

– Nu-mi pasă de ce-mi spui.

– Hei, dar de asta îți pasă?

Zhou Zui îl ignoră și merse în jurul lui pentru a coborî scările, iar Lu Xiaobei râse îndelung în spatele lui. Era sfârșitul anului, iar Dage era atât de obosit încât o luase razna?

Lu Xiaobei îl urmărea pe Zhou Zui de aproape zece ani, iar cei doi erau foarte apropiați. În trecut, Lu Xiaobei putea să bea cu ușurință din ceașca lui Zhou Zui și nimănui nu-i păsa de asta, era ceva obișnuit. Cu toate acestea, Zhou Zui încetase să o mai folosească de curând și o înlocuise cu una nouă.

Lu Xiaobei nu-și putu ține gura închisă gura în acel moment, așa că dădu din cap în tăcere și apoi spuse.

– OK.

Lu Xiaobei crezuse că cei doi se despărțiseră din nou, dar părea că, nu numai că nu se despărțiseră, dar erau de fapt destul de fericiți.

Lu Xiaobei îl sună pe Xiao Qeu și, de îndată ce răspunse îi strigă:

– Îți doresc un Anul Nou fericit, Xiao Ge! La mulți ani, Xiao Ge și îmi doresc să fii cumnatul mea în noul an!

Xiao Qeu îl ajuta pe doctorul Xu să împacheteze peștele în acel moment și se amuză când îl auzi țipând de parcă ar fi fost bolnav:

– Ce se întâmplă, ai din nou convulsii?

– Nu eu sunt cel care are convulsii, ci Dage are o criză, spuse Lu Xiaobei în timp ce stătea la toaletă și fuma.

– Dage nu mai este fratele Dage. Este puterea iubirii sau miraculosul, opera naturii?

Xiao Qeu luă telefonul cu o mână și-l întrebă zâmbind:

– Ce e în neregulă cu el? A folosit o loțiune.

Lu Xiaobei încă se simțea incredibil și visător când se gândea la asta.

O, Dumnezeule, acesta este chiar Zhou Zui.

Xiao Qeu se uită la mama sa, care îl privea din cealaltă parte a bucătăriei, își șterse mâinile înainte de a ieși, în timp ce râdea incontrolabil și spuse după aceea:

– E loțiune tonică. Apa de machiaj sună prea înfricoșător. Este doar apă, nu e pentru machiaj.

Lu Xiaobei spuse:

– Nu înțeleg, nu înțeleg. De ce să folosești așa ceva?

Dr. Xu se uită la el și-l întrebă:

– Te-a lovit cineva în față?

Xiao Qeu râse apoi și mai tare cu colțurile ochilor ridicate. De fapt, Zhou Zui era  într-adevăr nedreptățit în această chestiune. Articolele fuseseră cumpărate de Xiao Qeu fără vreo notificare prealabilă, astfel încât Zhou Zui nu știa acest lucru atunci când le primise, dar ar fi trebuit să se gândească la asta imediat.

În seara în care primise setul de curățare facială, Zhou Zui făcu o fotografie la miezul nopții și o trimise, întrebând: Profesore Xiao, cum se folosește?

Xiao Qeu îi trimise mai multe rânduri de „hahaha” în acel moment, ceea ce era magic. Zhou Zui era neajutorat la celălalt capăt al telefonului și doar se uita la zâmbetul lui Xiao Qeu cu indulgență pe ecran. Xiao Qeu zâmbi înainte de a răspunde la întrebare: Demachiant facial pentru a-ți spăla fața, apoi loțiune, în sticla înaltă și, în sfârșit, borcanul mic și gras.

Îi trebuiră aproape zece minute lui Zhou Zui să trimită un alt mesaj: Scutește-mă.

Xiao Qeu scrise din nou „Ha,ha,ha” fără nicio curtoazie.

Îi era greu lui Zhou Zui să aibă de-a face cu profesorul Xiao la bătrânețe. Nu ezita să facă nimic din ceea ce Xiao Qeu îi cerea să facă. Dacă Xiao Qeu ar avea mai multe contacte cu el în fiecare zi, s-ar simți ca și cum ar fi găsit o comoară.

Îi plăcea foarte mult.

Desigur, carcasa telefonului fusese comandată de Xiao Qeu care în mod deliberat alesese una urâtă. Zhou Zui o pusese imediat pe telefon în ziua în care o primise. Când îl sună seara, îi spuse:

– Mi-am căutat telefonul timp de o jumătate de zi și când am trecut pe lângă el am crezut că nu este telefonul meu, așa că l-am ignorat.

Xiao Qeu îi zâmbit și spuse:

–  Atunci să schimb husa cu una mai închisă la culoare?

– Nu este nevoie.

În tonul lui Zhou Sin era un indiciu de neputință.

– Asta e bună.

Xiao Qeu voia să râdă ori de câte ori se gândea la asta în ultimele două zile, simțind că era foarte copilăresc, dar din moment ce era cineva cu care să se joace, nu conta dacă era copilăresc, pentru că fusese doar un joc distractiv între doi oameni. Profesorul Xiao râse și simți că trebuie să meargă la studio în următoarele două zile, de vreme ce Xu Wen și ceilalți tatuatori plecaseră acasă pentru a sărbători Anul Nou. Mai era doar o pereche de frați și nimeni care să aibă grijă de ei, și nu-și luaseră nici măcar o zi de vacanță, pentru că aveau deja programate tatuaje.

Cel mai important lucru era că nu-l văzuse pe Zhou Zui de câteva zile, și chiar îi era dor de el.

Dar există o vorbă că fericirea extremă duce la tristețe.

Xiao Qeu râsese prea mult în ultimele două zile. Cineva bătu la ușă după-amiază și încetă să râdă de îndată ce deschise ușa.

În acel moment, Xiao Qeu simți că fusese nepăsător. Era atât de preocupat să flirteze cu profesorul Zhou încât uitase că tinerii trebuie să-și viziteze bătrânii înainte de Anul Nou. Ar fi trebuit să plece pentru a evita această situație.

Bărbatul de la ușă era, de asemenea, uimit, iar apoi spuse după un moment:

– Iată-te… A trecut mult timp.

– Ah, dădu din cap  Xiao Qeu, lăsând deoparte expresia surprinsă și spuse:

– La mulți ani.

– Hei, Xiao Lin este aici? spuse dr. Xu.

Xiao Qeu se dădu câțiva pași înapoi ca să intre. După ce intră în casă, el și doctorul Xu se uitară unul la altul, Xiao Qeu oftă și el, iar doctorul Xu îl bătu pe braț.

Erau o mulțime de lucruri îngrămădite în fața ușii. Lin An se foi mult timp încoace și încolo. Xiao Qeu ezită, dar tot nu se duse să ajute. Lao Xiao și Dr. Xu spuseră că luase prea multe lucruri și că nu l-ar lăsa să intre dacă ar face asta din nou. Zâmbetul blând de pe chipul lui Lin An nu se schimbase deloc față de cum era înainte, făcându-i pe cei din jur să fie foarte prietenoși și în largul lor.

Ochii lui Lin An căzură asupra lui Xiao Qeu și ochii lui conțineau o mulțime de semnificații. Xiao Qeu se uită la el și-i zâmbi când ochii lor se întâlniră.

Ochii lui Lin An erau deja roșii când își îndepărtă privirea.

Xiao Qeu suspină.

Inițial voia să meargă să-l vadă pe Zhou Zui după-amiaza, dar acum nu mai putea să se ducă. El și Lin An se despărțiseră pașnic și nu făcuseră o scenă urâtă, așa că era imposibil ca Xiao Qeu să-l trateze cu răceală. Nu, nu era necesar.

Ar fi fost mai bine să nu se întâlnească. Acum că era blocat acasă, nu putea să plece, pentru că Lin An s-ar fi simțit prost, iar toți ceilalți s-ar fi simțit stânjeniți.

– Xiao Qeu, nu te-ai schimbat prea mult.

Xiao Qeu se trezi brusc subiectul de discuție și rămase uimit pentru o clipă. Lin An luă ceașca de ceai și atinse ușor fundul cănii.

– … ești la fel ca întotdeauna.

– Mda, spuse Xiao Qeu dând din cap, apoi zâmbi și spuse:

– Și Lin Gong este la fel de chipeș ca întotdeauna, dar pare să fi slăbit puțin.

Lin An se așeză pe canapea de o persoană, Lao Xiao și Doctor Xu se așezară pe canapeaua lungă, iar Xiao Qeu luă loc pe cotiera de lângă Lao Xiao. Lin An își strânse buzele, zâmbi ușor, își coborî privirea și spuse:

– Serios? N-am acordat prea multă atenție.

Xiao Qeu îl numise întotdeauna Lin Gong în trecut, cu un ton ascendent la sfârșit, dezvăluind intimitate.

Lin An luă o înghițitură de ceai fierbinte, care-i arse gura. Își strânse din nou buza de jos și întrebă:

– Ce ai mai făcut zilele astea?

Xiao Qeu răspunse:

– La fel, presupun.

Aceste amabilități erau într-adevăr insuportabile, iar Xiao Qeu suspină din nou în inima sa.

Ei fuseseră odată foarte apropiați dintre. Cu toate acestea, nu puteau spune că erau familiari, pentru că nu se văzuseră de peste un an, iar comunicarea lor era aproape nulă.

Ce stare contradictorie.

Lao Xiao și Dr. Xu erau prinși la mijloc și nu aveau nimic de spus. Xiao Qeu văzu că era prea dificil pentru ei și pur și simplu luă inițiativa.

– Lin Xiansheng, ieși la o plimbare?

Lin An încuviință aproape imediat:

– Bine.

Xiao Qeu își luă haina și ieși. Lin An se întoarse și le mai spuse câteva cuvinte celor doi bătrâni înainte de a-l urma pe Xiao Qeu. Xiao Qeu spuse:

– Ridică-ți fermoarul, este destul de frig.

– Da, răspunse Lin An și-și încheie fermoarul.

Cei doi se plimbară pe jos prin cartier fără să spună nimic, așa că se îndepărtară  și merseră în liniște. Era imposibil să continue așa. După o vreme, Xiao Qeu vorbi primul și-l întrebă pe un ton foarte relaxat:

– Când este data nunții?

Pașii lui Lin An se opriră pentru scurt timp, apoi reveniră rapid la normal. Clătină din cap zâmbind și șopti:

– Nu există nicio dată de nuntă, nu s-a hotărât.

– Nu ești încă sigur?

Xiao Qeu ridică din sprâncene și spuse zâmbind:

– Nu mai ești tânăr, Lin Gong.

Lin An nu mai vorbi, doar dădu din cap.

Era rar să te plimbi așa în iarna rece. Xiao Qeu, la un moment dat în inima lui, se gândea că de fapt că trupul lui era înghețat și cum trebuia să găsească un motiv bun pentru Zhou Xiansheng ca la noapte ca să-l poată suna.

Gândul la Zhou Xiansheng făcu ca expresia lui Xiao Qeu să se înmoaie foarte mult.

– Xiao Qeu.

Lin An îi aruncă o privire și spuse încet:

– De ce nu ai acceptat ceasul pe care ți l-am dat?

Xiao Qeu clătină din cap și spuse:

– Nu este potrivit. Nu cumpăra nimic pentru mine, Lin Gong. Dacă vrei să-mi vezi părinții, cumpără doar niște fructe sau așa ceva. Nu cheltui bani.

Numele lui pentru Lin An rămăsese neschimbat, erau încă aceleași două cuvinte. Deoarece Lin An era cu câțiva ani mai în vârstă decât el, simțea că, indiferent cum îl numea, era nepotrivit, așa că Xiao Qeu continuase să-i spună „Lin Gong”, iar lui Lin An îi plăcuse. Cu toate acestea, încă suna foarte diferit de sensul original.

Lin An râse și spuse:

– Acum că mă numești așa, nu mai sună la fel de relaxat ca înainte.

Fuseseră împreună ca iubiți timp de cinci ani, iar Xiao Qeu îl curtase asiduu. Își petrecuseră tinerețea împreună. De data aceasta, uitându-se la fața oarecum palidă a lui Lin An, era imposibil ca inima lui Xiao Qeu să nu simtă nimic.

Erau regrete, frustrare și nefericire.

Cu toate acestea, nu exista nicio remușcare și nicio dorință să se întoarcă.

În trecut  spunea „Lin Gong” cu vocea ridicată, dar acum râdea și spunea „Zhou Xiansheng”.

Nu se gândise cum să răspundă la ultima propoziție a lui Lin An fără să fie jenat, dar Zhou Xiansheng îi veni imediat în minte și-i răspunse sincer și serios:

– Doar continuă, așa cum ai spus mai înainte.