TE AȘTEPTAM- Capitolul 28

 

„… La mulți ani, iubitul meu”.

 

 

– Lin Gong, îi spuse Xiao Qeu, apoi repetă ​​din nou.

– Lin Gong.

Lin An se uită la el cu ochi roșii.

Xiao Qeu spuse:

– Să nu vorbim despre trecut. Mă cunoști. Când m-ai auzit tu vorbind despre trecut?

Avea încă un zâmbet blând pe față când spuse asta, dar cuvintele pe care le rostise păreau puțin lipsite de inimă și crude. Lin An își frecă degetele, arătând foarte slab în timp ce stătea acolo. Vocea îi era răgușită când vorbi.

– Dar dacă tu nu vorbești și eu nu vorbesc, el tot există.

Xiao Qeu dădu din cap și spuse:

– Da, există și nu poți nega că este foarte bun, este foarte, foarte frumos. Respect tot ce „există” din lume, dar nu înseamnă că vreau să fiu prins în el pentru totdeauna.

Xiao Qeu nu-i spusese niciun cuvânt dur când se despărțiseră. El doar luase o decizie rapidă și apoi o implementase ​​imediat, fără nicio ezitare. Nu este că nu acorda atenție sentimentelor, dimpotrivă, pentru că respecta sentimentele și le lua foarte în serios, nu își freca nisipul în ochi și nu lăsa să devină o povară și o durere pentru cei doi oameni.

Desigur, Lin An îl cunoștea, așa că nu-l contactase prea mult pe Xiao Qeu după ce se separaseră, pentru că știa că acel contact va fi inutil. După ce Xiao Qeu termină de vorbit, își atinse ușor bărbia, vocea lui era foarte singură și răgușită:

– Este adevărat că sunt câteva lucruri pe care nu le pot uita… E adevărat că a fost ceva greșit de la început. Dar eu nu am greșit cu nimic. Chiar nu sunt împreună cu ea, și sunt singur de când m-am despărțit de tine. Ai dreptate, te cunosc, așa că nu îndrăznesc să vin la tine, deși regret foarte mult.

Se uită direct în ochii lui Xiao Qeu și repetă din nou:

– Xiao Qeu, regret foarte mult.

Persoana din fața lui încă îi părea familiară. Era aceeași persoană pe care o vedea în fiecare seară înainte de a merge la culcare în trecut. Xiao Qeu închise ochii, apoi ridică mâna și îl bătu ușor pe spate pe Lin An, spunând:

– La mulți ani, Lin An. După acest An Nou, să întoarcem pagina. Oamenii trebuie să continue să meargă înainte. Trecutul este trecut.

Xiao Qeu îl conduse pe Lin An la poarta comunității, unde era parcata mașina lui Lin An. Când plecă, Xiao Qeu doar își flutură mâna către el și nu spuse nimic. Tot ce trebuia fusese spus și nu era nevoie să-i spună un „la revedere” fals.

Când Xiao Qeu se întoarse, Lao Xiao trăgea un pui de somn, întins pe pat și strângând ochii. Doctorul Xu se juca cu telefonul mobil. Când îl văzu întorcându-se, îl întrebă:

– A plecat?

– Da.

Xiao Qeu suflă în mâini după ce-și schimbă pantofii și spuse:

– Azi este destul de frig.

– Ce zi nu este rece? Este acceptabil. Bine că nu sunt 30 de grade sub zero în timpul lunii în creștere .

Doctorul Xu se uită la fața lui Xiao Qeu și nu întrebă și nici nu spuse mare lucru.

Xiao Qeu răspunse.

– Da.

Își scoase haina și se spălă pe mâini, apoi intră în camera lui și nu mai ieși.

Vorbise foarte direct și fără emoție. Cu toate acestea, la sfârșitul fiecărei relații, ceva pleca odată cu ea. Asta pentru că fiecare relație era legată de sentimente și de inimă. Era de ajuns că refuzase fără nicio ezitare sau ceartă, dar să spună că nu fusese afectat ar fi fost o minciună. Xiao Qeu se gândi în sinea lui că într-adevăr râsese prea mult în ultimele două zile și fusese puțin prea arogant.

După ce Lao Xiao se trezi, îi șopti ceva doctorului Xu și vorbi cu voce joasă. Oricum, nu  intrară să-l deranjeze. Xiao Qeu rămase întins pe pat și închise ochii pentru a se odihni. Nu adormise, dar nu voia să se dea jos din pat. Mintea lui era tulburată, plină de fragmente din trecut. Pieptul îi era, de asemenea, foarte greu și exista ceva blocat care îl făcea să se simtă inconfortabil tot timpul.

Când ieși după-amiază, estimă că era foarte frig și, după ce se întinse pentru o vreme, se simți foarte inconfortabil dar ar fi trebuit să fie doar o chestiune legată de emoții, deoarece avea o durere de cap și era și amețit.

Doamna Xu deschise ușa și-i aruncă o privire. Când văzu că Xiao Qeu era încă întins, nu-i spuse nici un cuvânt și era pe cale să închidă ușa și să plece. Xiao Qeu o strigă:

– Nu pleca, doctore Xu, ai un pacient.

Când vorbi, gura i se strâmbă imediat. Ce sunet de rahat. Era greu de auzit.

Aproape că nu era nevoie să-i pună un diagnostic ci era de ajuns doar să-i asculte vocea, mama sa intră și-i pipăi fruntea. Apoi clătină din cap.

– Ce-ai fi făcut dacă nu aș fi venit?

– Nu am energie să strig, sunt doar un miel slab acum. Doctore Xu, salvează-mă.

Xiao Qeu își întinse mâna, știind că mama sa era obișnuită să-i atingă palma după ce-i atingea fruntea.

– Este în regulă, doar ia niște medicamente și du-te la culcare.

Doctorul Xu ridică pilota și-l lăsă pe Xiao Qeu să ​​se întoarcă și să intre sub ea.

– O să-ți gătesc niște terci în seara asta și totul va fi bine dacă stai sub pilotă toată noaptea.

Cu un medic acasă, de obicei nu mergeau niciodată la spital pentru răceală și febră. Xiao Qeu se jucă cu pilota și își luă medicamentul cu apă caldă, apoi se ascunse sub pilotă. Lao Xiao intră, se uită la el cu ochelarii pe nas și se uită peste ei. După ce aruncă o privire, spuse sarcastic:

– Hei, ești bolnav? Te simți incomod când îl vezi pe Xiao Lin?

Xiao Qeu nu deschise ochii, dar își dădu ochii peste cap pe sub pleoape, dovedind că era treaz. Cu ochii închiși spuse:

– Fiul tău are febră.

Lao Xiao își coborî vocea și râse și întrebă în mod deliberat:

– Dacă este într-adevăr atât de incomod, doar împăcați-vă. Cred că Xiao Lin vrea asta.

Xiao Qeu scoase un geamăt bolnăvicios și strigă cu o voce lungă:

– Doctore Xu… Doctore Xu, familia ta hărțuiește pacientul.

Doctorul Xu spuse din sufragerie:

– Taci. Du-te la culcare dacă trebuie, ieși afară dacă vrei să ieși și nu ne încurca.

Xiao Qeu deschise ochii și se uită la tatăl său, apoi spuse zâmbind:

– Te rog, profesore Xiao, doctorul a emis un ordin de evacuare. În plus, mă simt inconfortabil pentru că am stat în vânt, nu din altă cauză. Este ușor pentru oameni să înțeleagă greșit când vorbești așa. Nici măcar nu m-am gândit la asta când eram singur, cu atât mai puțin acum că am deja un partener, aș fi un ticălos.

– Hei, spuse Lao Xiao pentru că Xiao Qeu anunțase că are deja persoana potrivită.

După ce spusese „Hei”, simți că nu este de ajuns, așa că spuse din nou „Hei”.

Tocmai când Xiao Qeu era pe cale să deschidă gura pentru a-l chema din nou pe doctorul Xu, Lao Xiao ieșise deja din proprie inițiativă și închisese ușa în urma lui.

După o după-amiază întreagă de tăcere, emoțiile lui Xiao Qeu fură aproape digerate, dar tot nu voia să vorbească.

În cele din urmă, o zi bună se terminase într-un mod atât de mizerabil, așa că Xiao Qeu râse amar și se simți foarte amuzant. Capul încă îl durea cu senzația că sângele din cap era coagulat, iar când se mișca, tot capul i se simțea greu.

Zhou Zui nu terminase de tatuat piciorul întreg în urmă cu câteva zile, așa că probabil că trebuia să o facă și astăzi. Xiao Qeu nu voia să-l sune și să-l deranjeze. Tatuajul profesorului Zhou era foarte dificil.

Cu toate acestea, statul întins era foarte plictisitor, iar starea sa de spirit deja proastă nu se ameliorase, ci se intensificase.

Febra îl făcea să-i fie foarte frig, așa că Xiao Qeu se cuibări sub pătură și luă cina înainte de a-și lua din nou medicamentul, iar apoi i se ordonă să continue să stea întins. Adormi și se trezea din când în când, dar în mijlocul nopții simți că febra îi scăzuse și că nu îi mai era frig, deoarece transpira. Chiar dacă febra dispăruse, nu îndrăznea să facă baie, doar se spălă repede. Se întoarse în pat și se uită la telefon. Era deja ora două. Dormise mult timp în cele din urmă. Nici măcar nu era ora unsprezece înainte de a se culca. Inițial, voia să se trezească și să-l sune pe Zhou Zui, dar de data aceasta era chiar nepotrivit.

Erau două mesaje necitite pe WeChat, și Xiao Qeu ghici că probabil erau de la Zhou Zui, așa că le deschise și văzu că erau într-adevăr de la el.

Profesore Xiao, dormi?

Primul fusese trimis imediat după ora douăsprezece, iar al doilea fusese trimis la douăsprezece și jumătate.

Noapte bună.

În această perioadă, Xiao Qeu continua să-i trimită mesaje lui Zhou Zui în fiecare zi și-i trimitea întotdeauna câteva cuvinte înainte de a merge la culcare. Azi, nu trimisese niciun mesaj când ce se culcase, dar Zhou Zui luase inițiativa de a-i trimite el mesaje.

Xiao Qeu zâmbi după ce se uită la aceste două mesaje și gândi că profesorul Zhou era deosebit de drăguț. După ce trimisese primul mesaj, așteptase jumătate de oră fără răspuns, așa că nu putuse decât să trimită un mesaj de „noapte bună” și să renunțe.

La miezul nopții, Xiao Qeu se simți brusc atât de blând.

Și nu mai voia să fie sensibil sau rațional, voia doar să fie impulsiv și capricios așa că îl sună înapoi.

Dură mai mult de zece secunde pentru ca apelul să fie conectat. Zhou Zui trebuie să fi adormit pentru că vocea lui că era puțin aspră și profundă și răspunse monosilabic.

– Hm?

Acest cuvânt doborî instantaneu sufletul lui Xiao Qeu la pământ.

Zhou Zui simți că vocea lui era răgușită după ce vorbi, așa că își drese glasul din nou, puțin confuz:

– Profesore Xiao?

În miezul nopții, Zhou Zui folosi o voce atât de sexy pentru a-l seduce, iar Xiao Qeu pur și simplu nu-i putu rezista. Putea simți în mod clar schimbarea într-o anumită parte a lui sub plapumă și se gândi în sinea lui:

Profesore Xiao, ești o adevărată fiară.

Xiao Qeu închise ochii și spuse:

– Dormeai? Îmi pare rău.

După ce termină de vorbit, Zhou Zui întrebă imediat:

– Ce e în neregulă cu gâtul tău?

Xiao Qeu ținu telefonul strâns și simți o tresărire în inima lui. Oare de ce îi plăceau mereu oamenii mai în vârstă? Acesta era motivul. Xiao Qeu zâmbi și spuse:

– Nu-i nimic, doar am dormit.

– Sună ca o răceală, spuse Zhou Zui.

– Ai grijă.

– Bine, Xiao Qeu zâmbi în tăcere la telefon, se scărpină și spuse:

– Îmi pare rău că te sun în miezul nopții. De fapt, știam că dormi, dar am vrut doar să te sun. Dintr-o dată am vrut să-ți aud vocea, nu sunt chiar atât de ignorant.

Zhou Zui asculta ce spunea, apoi răspunse:

– Sună dacă vrei, nu te gândi la asta.

– Da, răspunse Xiao Qeu și apoi amândoi rămaseră tăcuți.

Xiao Qeu asculta respirația lui Zhou Zui de cealaltă parte a telefonului și-și ajustă încet propria respirație, astfel încât cei doi să poată respira împreună.

Amândoi erau cu adevărat nebuni să își tulbure odihna unul altuia cu un apel telefonic în timp ce își ascultau respirația în tăcere. Xiao Qeu râse din nou și întrebă:

– Ai adormit?

Zhou Zui răspunse imediat:

– Nu.

Xiao Qeu spuse încet:

– Atunci du-te la culcare.

Zhou Zui nu răspunse și-l întrebă după câteva secunde:

– Ce e cu tine? Ești supărat?

Xiao Qeu își puse din nou telefonul la ureche și, în acel moment, avu un sentiment dureros. Nu că ar fi vrut să plângă, și nici nu era pe punctul de a plânge, ci că o adâncă senzație de agresivitate din inima lui se ridicase violent.

Xiao Qeu avea treizeci de ani și era deja considerat bătrân pentru unii tineri. De obicei era foarte liber și comunicativ, foarte generos, foarte deschis la minte în orice, nu-i păsa de nimic și nu era pretențios. Cu toate acestea, el nu era o persoană care să nu fie tristă, deoarece nu își mai frânsese niciodată inima în viața lui.

Lin An îi spusese astăzi că de fapt nu era cu altcineva, așa că nu făcuse nimic greșit.

Xiao Qeu nu-i spusese nimic în acel moment, dar respinsese această propoziție în inima lui. Cum ar putea fi asta corect? Dacă era adevărat, nu se despărțeau. Nu este că trebuia să se căsătorească sau să se culce cu cineva pentru a face ceva greșit, ci că el îl înșelase deja atunci când se gândea serios la posibilitatea de a se căsători cu altcineva.

Când se despărțiseră, Xiao Qeu chiar îl consolase pe Lin An, bătându-l pe umăr și spunându-i:

 Sper că Lin Gong va avea o viață lină și o carieră înfloritoare.

Lin An era foarte trist, deoarece Xiao Qeu fusese atât de spontan și chiar un pic disperat.

Cum ar putea Xiao Qeu să nu fie supărat?

Era imposibil.

Îl curtase pe Lin An atât de mult la început și-și dăruise întreaga inimă lui Lin An timp de cinci ani, deoarece era sincer îndrăgostit. Xiao Qeu trecuse de la 23 la 28 de ani într-o clipită, și fusese îndrăgostit de Lin An pentru un număr bun de ani. Ultimul lucru pe care-l întrebase la rândul său fusese dacă ar putea să împartă același iubit cu o altă persoană și dacă ar putea accepta ca iubitul său să-și construiască o familie. Cum să fie posibil?

Doar pentru că Xiao Qeu renunțase nu însemna că nu-i păsa și doar pentru că nu-i spusese, nu însemna că într-adevăr nu era supărat.

Cu toate acestea, cineva care vorbea serios nu putea să nu fie trist. Xiao Qeu nu menționase nimănui despărțirea sa de Lin An și nimeni nu știa motivul, inclusiv un frate feromagnetic precum Fang Qimiao. Acesta era modul lui Xiao Qeu de a face lucrurile, iar acesta era ultimul lucru tandru pe care i-l putea oferi lui Lin An. Așa că nimeni nu știa tristețea și supărarea lui Xiao Qeu că fusese trădat și abandonat de iubitul său.

Xiao Qeu respiră adânc, apoi spuse către cealaltă parte a telefonului:

– Zhou Xiansheng, chiar sunt foarte trist.

El nu spusese niciodată asta nimănui. Xiao Qeu fusese întotdeauna independent și foarte puternic. Dar era bucuros să-și arate partea slabă în fața lui Zhou Zui, cerându-i să-l oprească să bea, purtând haina lui și spunându-i.

„ Zhou Xiansheng, chiar sunt foarte trist”.

Poate pentru că pe Zhou Zui îl simțea foarte de încredere și în siguranță. Se poate și pentru că atunci când se întâlniseră pentru prima dată, Zhou Zui îi văzuse partea sa cea mai decadentă și vulnerabilă. Era singur în bar, îmbătându-se, arătând atât de singur păzind o masă. Era atât de singur încât îi ceruse la întâmplare unui străin să stea vizavi de el.

Xiao Qeu se întoarse și se întinse pe o parte, apăsând telefonul între ureche și pernă. Îl auzi pe Zhou Zui întrebând de cealaltă parte a telefonului:

– Atunci cum te pot face fericit?

Zhou Zui nu îl întrebase de ce era nefericit, ci doar cum putea să-l facă fericit.

Xiao Qeu închise ochii și se gândi:

Cum poate acest om în vârstă să fie atât de drăguț?

Dacă voia să spună ceva, o va spune în mod natural, așa că nu voia să spună „Zhou Zui”. De asemenea, nu îl întrebase de ce era trist ca să nu-l pună să repete acele lucruri nefericite. Înfățișarea lui Zhou Zui era foarte neșlefuită și foarte dură, dar în interior era de fapt o natură grijulie și blândă.

Acesta era felul lui de a fi. Voia să fie răsfățat și voia să fie nesăbuit. Xiao Qeu spuse în mod deliberat:

– Am fost părăsit. Nu sunt eu bun? Nu este profesorul Xiao perfect? Viața profesorului Xiao nu va fi mai bună.

Se așternu o tăcere lungă de cealaltă parte a telefonului, atât de completă încât  zgomotul respirației de abia se auzea.

Xiao Qeu râse în tăcere, simțind că inima i se relaxase brusc, iar depresia din piept dispăruse treptat. Xiao Qeu întrebă:

– Ești încă acolo?

– Da, vocea profundă a lui Zhou Zui reveni și Xiao Qeu zâmbi atât de tare, încât culțurile ochilor i se ridicară.

Viața emoțională a lui Zhou Zui era deosebit de deficitară, iar cuvintele despre viața altcuiva îi făceau creierul să se blocheze. Propoziția lui Xiao Qeu despre faptul că fusese părăsit îl făcuse pe profesorul Zhou să-și piardă complet vocea.

Cine te-a părăsit? Nu vorbeai despre mine…Nu continuăm? Cine altcineva te-ar fi putut părăsi? Nu sunt singurul? Cine altcineva?

Zhou Zui rămase tăcut, iar Xiao Qeu nu mai suporta să-l tachineze. În cele din urmă, râse și spuse:

–  Zhou Xiansheng, doar vorbesc prostii.

Zhou Zui răsuflă uşurat când îl auzi râzând, iar după două secunde râse şi el, cu voce joasă:

– M-am speriat atât de mult încât mi-a amorţit creierul.

– Chiar atât de frică ți-a fost?

Xiao Qeu își linse buzele, își dădu ochii peste cap și coborî vocea.

– De ce ți-e frică?

Dacă cineva i-ar pune această întrebare lui Xiao Qeu, profesorul Xiao ar putea să-i ofere o poveste de dragoste perfectă într-o clipă, dar Zhou Zui nu este bun la asta, așa că nu poate decât să o spună direct:

– Mi-e teamă că tu nu ești singur.

– Profesorul Xiao nu minte niciodată.

Apoi Xiao Qeu întrebă zâmbind:

– Și dacă nu sunt singur?

Zhou Zui tăcu o vreme, probabil se gândea, și în cele din urmă spuse:

– Chiar nu vreau asta.

Nu vreau să fie așa și vreau să continui.

Inima lui Xiao Qeu se liniști de la câteva cuvinte ale lui Zhou iar emoțiile negative dispăruseră cu adevărat. După mai bine de o jumătate de oră de conversație, ofta doar despre cât de drăguț era Zhou când închise, iar Lin An și trecutul fură șterse cu totul.

În dimineața următoare, gâtul lui Xiao Qeu era inflamat și îl durea. Cu toate acestea, febra nu persista, așa că Xiao Qeu ieși după micul dejun, iar doctorul Xu nu-l opri chiar dacă voia.

Îi era foarte dor de Zhou Zui.

Anul Nou Chinezesc era a doua zi și, în sfârșit, erau mult mai puține mașini pe stradă, așa că Xiao Qeu merse la studio și găsi un loc de parcare foarte aproape. Coborî din mașină și fugi în studio, unde Lu Xiaobei și Zhou Zui mâncau când intră.

Când intră, cei doi oameni care mâncau rămaseră uimiți, în special Zhou Zui, care se uită la Xiao Qeu pentru o vreme. Acesta îi zâmbi fără să vorbească.

Lu Xiaobei îl întrebă:

– Ce faci aici? Nu aștepți Anul Nou cu familia ta?

Xiao Qeu se apropie, se așeză lângă ei și spuse:

– Nu de asta sunt în vizită?

Zhou Zui îl întrebă.

– Ești răcit?

Când Xiao Qeu se trezise dimineața, vocea îi era răgușită și avea nasul înfundat. Xiao Qeu spuse:

– Da, am ieșit ieri la plimbare și am înghețat de am simțit că mor.

– Erai atât de dornic să ieși la plimbare? spuse Lu Xiaobei deloc politicos, râzând de Xiao Qeu.

– Xiao Dage, vârful nasului tău este roșu, e foarte de drăguț.

– Dispari, spuse Xiao Qeu zâmbind.

Zhou Zui îl întrebă cu voce joasă:

– Te simți rău?

Cei doi tocmai vorbiseră la telefon aseară, iar acum simțeau o apropiere puternică. Xiao Qeu clătină din cap spre el:

– Nu mă simt prea rău, dar nasul meu este puțin înfundat, nimic altceva.

Zhou Zui spuse:

– Dacă te simți inconfortabil, du-te sus și întinde-te.

– Bine, răspunse Xiao Qeu cu un zâmbet și-și miji ochii, arătând ca un bărbat foarte bine educat.

Stăpânul și ucenicul erau singurii care rămăseseră în studio, în rest era pustiu. Clienta lui Lu Xiaobei, care era o tânără, își dorea un tatuaj cu o căprioară pe gambă, iar Xiao Qeu se uită la desenul său, care era deosebit de frumos. Cerbul era de culoare albastră și luminat de stele.

Acest tip de desen de căprioară era de fapt un pic penibil, dar Lu Xiaobei încercase să facă desenul cât mai unic posibil, astfel încât ea să poată vedea că era diferită de ceilalți. Lu Xiaobei îi spuse fetei:

– Trebuie să colorez asta de mai multe ori, altfel nu va funcționa. Dacă nu îl pot termina astăzi mi-e teamă că vei avea dureri și vei fi supărată mai târziu. Oricum, trebuie să vii de câteva ori după aceea pentru a retușa culoarea. Dacă durerea devine insuportabilă, te poți odihni astăzi.

Fata spuse:

– E în regulă, dă-i bătaie.

Xiao Qeu rămase acolo și îl privi o vreme. Lu Xiaobei era cool când lucra, purta o mască și era taciturn. Xiao Qeu fusese la studio de multe ori, iar acum simțea profund că tatuajele erau un lucru foarte elegant.

Era uimitor să vezi un model marcat pe corp pentru o lungă perioadă de timp și să simți durerea pentru a-și păstra frumusețea. Poate că, după câțiva ani, nu îți va mai plăcea, dar acesta era rezultatul deciziei pe care trebuie să o iei atunci când îți faci tatuajul. Totul era necunoscut, iar asta făcea parte din farmecul tatuajelor.

Clienta de astăzi a lui Zhou Zui era, de asemenea, o fată cu părul lung ras pe o parte și purta o jachetă roz deschis cu blugi cu fund clopot și cizme de iarnă, ceea ce o făcea să pară o fetișcană foarte liniștită.

Probabil pentru că Zhou Zui se concentra de obicei pe stilul european și american, avea mai mulți clienți de sex masculin decât de sex feminin și rareori făcea modele mici. De obicei făcea spatele complet, brațe pline de flori sau ceva de genul acesta. Lucrările mai mari pentru clienții de sex feminin erau mai puține pentru că erau mai puțini clienți de sex feminin care să facă tatuaje mari.

Astăzi, fata fusese programată la Zhou Zui de mai bine de trei luni, și era hotărâtă că trebuie să aibă tatuajul. Fetița vorbi cu o voce blândă și zâmbi foarte timid:

– La mulți ani, Zhou Xiansheng.

Zhou Zui îi spuse și el:

– La mulți ani.

Desenul pe care dorea să și-l facă astăzi era un portret care urma să fie tatuat pe coapsa ei. Acest tip de desen era o muncă ușoară în comparație cu cele obișnuite ale lui Zhou Zui, deoarece era foarte simplu. Munca de pregătire a acestor cliente era de obicei făcută de Xiao Lin, dar din moment ce ea nu era acolo, Zhou Zui nu putea decât să o facă singur.

Imaginea pe care dorea să și-o facă era aproape de baza coapsei, așa că Zhou Zui se duse sus și îi luă o pereche de pantaloni scurți și o pătură înainte de a-i arăta o cameră de la primul etaj:

– Du-te înăuntru și schimbă-ți pantalonii, ușa poate fi încuiată.

Fata luă pantalonii scurți și fu puțin timidă, lăsă capul în jos și se duse în camera dinăuntru.

Xiao Qeu îl văzuse odată pe Xu Wen aducând o cămașă de noapte de mătase unei cliente și apoi aflase că pentru fete, indiferent care parte a corpului urma să fie tatuată, există haine corespunzătoare care pot fi schimbate dacă nu este pregătită și se pot dezbrăca în studio. Elementele de bază erau gri și negru, deoarece nuanțele erau uniforme. Hainele nu erau ieftine și erau date direct clientului după tatuaj.

– Ce generos, spuse glumind Xiao Qeu la vremea aceea.

Xu Wen dădu din cap și spuse:

– Este foarte generos, am spus că aș putea comanda un lot de pe Taobao, dar șeful nu m-a lăsat. Un set de sute de dolari pentru unele fete care, evident, nu au nevoie să se schimbe și le vor primi după aceea. Mă face să am inima frântă.

Xiao Qeu zâmbi și spuse:

– Nu te simți prost pentru șeful tău, este decizia lui să le trimită oricui dorește. El face ușor o cifră de opt zerouri, nu e rău pentru un set de pijamale.

Când ieși, scaunul pentru tatuaje avea deja o pătură întinsă pe el și Zhou Zui îi spuse:

– Pune-ți lucrurile în dulapul de acolo. Nu mai este nimeni în studio astăzi, pune-le acolo fără să le încui. Apoi vino și întinde-te aici, poți sta și aici jos. Păturile și pantalonii sunt toate noi, nu-ți face griji.

– Știu.

Fata veni după ce-și puse lucrurile deoparte și se așeză pe un scaun, Zhou Zui o acoperi cu o pătură, lăsându-i doar piciorul stâng la vedere.

Zhou Zui ținea desenele imprimate și le compara pe piciorul ei și spuse:

– Uită-te la poziție.

Fata dădu din cap și spuse că da.

Zhou Zui se uită din nou la imagine și spuse:

– Uită-te din nou. Dacă nu este nicio problemă, voi începe să trag liniile. Nu va fi ușor de schimbat după aceea.

Ea se uită lung la poză, apoi zâmbi și spuse:

– De fapt, puntea nasului lui nu este atât de înaltă, dar arată mai frumos așa, ceea ce este bine.

– Atunci încep să fac tatuajul? întrebă Zhou Zui.

– Îhî.

Odată ce aparatul de tatuat porni, sunetul fu destul de stresant și picioarele fetei erau încordate, așa că Zhou Zui îi spuse cu capul în jos:

– Relaxează-te.

– Voi încerca, zâmbi ea cu jenă.

– Mi-e destul de frică de durere.

– Ei bine, relaxează-te sau o să doară mai tare, spuse Zhou Zui.

Odată ce acul de tatuaj fu lângă piciorul ei, fata tremură și scoase un șuierat.

Xiao Qeu veni și o întrebă:

– Frumușico, ai absolvit? Pari tânără.

Ea spuse:

– Sunt la studii postuniversitare.

Xiao Qeu spuse:

– Atunci suntem de aceeași vârstă.

Fata dădu din cap:

– Așa am crezut și eu.

Zhou Zui ridică privirea spre Xiao Qeu și zâmbi. Lu Xiaobei răspunse de pe partea cealaltă:

– Xiao Dage, ar trebui să-ți fie rușine.

– Ce e în neregulă cu mine? spuse Xiao Qeu ridicând din sprâncene.

– Voi absolvi anul acesta.

Fata spuse:

– Eu sunt în al doilea an.

– Ah, strigă imediat Xiao Qeu.

– Ești senior.

Zhou Zui își lăsă capul în jos și un zâmbet îi înflori pe buze. Chipul lui Lu Xiaobei era inexpresiv și nici măcar nu se obosi să răspundă.

De fapt, Xiao Qeu tocmai văzuse că era prea agitată, așa că venise să vorbească cu ea pentru a-i distrage atenția, altfel Zhou Zui nu ar fi putut să se apuce de treabă.

Xiao Qeu arătă spre imagine și o întrebă:

– Iubitul?

– Da.

Xiao Qeu spuse:

– E foarte chipeș.

– Este în regulă.

Fata se uită la poză și zâmbi.

– Nu e chiar așa de arătos, dar  Zhou Xiansheng l-a făcut să arate mai bine.

Nu erau mulți clienți care îi tatuau pe cei dragi așa, dar de obicei erau poze foarte mici, fie desene animate, fie abstracte. Lu Xiaobei făcuse asta foarte des. Era destul de rar ca o schiță mare ca aceasta să fie direct tatuată, deși Xiao Qeu încă simțea că această fată era încă prea tânără și nu era sigur ce se va întâmpla în viitor dacă nu reușea să meargă până la capăt cu relația.

Dar aceasta era natura necunoscută a tatuajului, așa că nu putea decât să parieze pe asta.

Xiao Qeu se așeză lângă ea în acea zi și vorbi cu ea din când în când. Îi era într-adevăr frică de durere. Din când în când picioarele îi zvâcneau și se forma un strat de sudoare pe frunte.

Zhou Zui o întrebă la ce școală a mers și ea spuse că la Universitatea T.

– Ce coincidență, ai absolvit aici.

Întâmplarea face să fie chiar la facultatea unde preda Xiao Qeu.

Fata spuse că se specializa în finanțe, iar Xiao Qeu îi spuse că se specializa în bioinginerie. Până la final, el spuse că este în primul an de studii.

Imaginile monocromatice luau formă rapid, iar Zhou Zui le termină în nu mai mult de două ore.

După ce figura fu finalizată, arăta foarte bine și era foarte cool. Fata merse să se privească în oglindă în pantaloni scurți și fu foarte mulțumită, așa că-i spuse lui Zhou Zui cu ochii roșii.

– Mulțumesc, Zhou Xiansheng.

Zhou Zui îi răspunse.

– Cu plăcere.

Mai târziu, după ce persoana plecă, Lu Xiaobei îi spuse lui Xiao Qeu:

– Nu-ți pasă de fața ta nici la vârsta ta. Dacă cineva te întâlnește la școală și te numește junior, voi vedea dacă te simți jenat.

Xiao Qeu zâmbi și ridică din umeri:

– Dacă mă strigi, voi fi de acord. Cine îl face pe profesorul Xiao să pară tânăr?

Timpul zbura mereu când era cu Zhou Zui. Xiao Qeu petrecuse toată ziua în studio și nu se simțea deloc plictisit. Se întuneca și trebuia să plece așa că Xiao Qeu își frecă nasul și-i spuse lui Zhou Zui:

– Zhou Xiansheng, trebuie să plec. Vii la studio mâine?

Zhou Zui dădu din cap și spuse:

– Da.

– Bine, spuse Xiao Qeu zâmbind.

– Atunci îți trimit un mesaj în seara asta.

Zhou Zui răspunse:

– Nu veni mâine, sărbătorește Anul Nou acasă. Întoarce-te aici după Anul Nou pentru a petrece timp cu familia ta.

Xiao Qeu fu de acord:

– Ok.

Se uită înapoi, iar Lu Xiaobei privea în jos în timp ce se concentra asupra tatuajului, așa că Xiao Qeu își ridică rapid mâna înainte de atinge fața lui Zhou Zui. Îl molestase flagrant și îl privi în ochi în timp ce îi șoptea:

–  Zhou Xiansheng, nu am pe nimeni altcineva. Doar pe tine, iubitul meu, nu-ți face griji.

Xiao Qeu chiar voia să-i spună asta încă de noaptea trecută, dar nu îndrăznise să o spună pentru că îi era teamă că nu va putea dormi. Cuvintele îi fuseseră pe buze toată ziua și nu putuse să le spună ca să nu-l tachineze.

Lao Zhou Zui fu tachinat și numit „iubit”. Lui Xiao Qeu îi plăcea să vadă expresia de pe chipul lui Zhou Zui.

Xiao Qeu îi zâmbi din nou, apoi deschise ușa și fugi.

Zhou Zui nu arătă nimic pe față, dar încă se simțea foarte dulce în inima lui după ce fusese numit așa. Bătrânul avea încă flori care înfloriseră peste tot, iar aerul era plin de mirosul acestora. Zhou Zui se duse în mod deliberat să se uite la găleata sa de trandafiri și luă câțiva dintre cei ofiliți pentru a-i arunca.

Xiao Qeu ieși în fugă din studio și urcă în mașină înainte de a înceta să zâmbească. De fapt, nu arăta că era într-o dispoziție atât de bună. Inima îi era puțin grea, toți ceilalți se duseseră acasă să sărbătorească Anul Nou, de ce nu plecaseră și acești doi băieți cool din studio? Se simțea ca un loc rătăcit și mizerabil de parcă de acești doi burlaci bătrâni nu-i păsa nimănui.

Xiao Qeu nu-l întrebase pe Zhou Zui despre această problemă, dar chiar dacă nu îl întrebase, putu să ghicească oarecum, ceea ce-l făcu să se simtă destul de chinuit.

Un frate mai mare cu un trecut murdar și un frate mai mic orfan. Amândoi fără o casă, ce se puteau baza doar unul pe celălalt.

De fapt, pe măsură ce îmbătrânea, omului mai în vârstă nu îi plăcea Ajunul Anului Nou și simțea că era doar supărător, dar nu putea face nimic.

Astfel, chiar dacă Xiao Qeu dorea în mod special să fugă din casa bătrânilor pentru a-l găsi pe Zhou Zui, nu îndrăznea să ducă la îndeplinire acest plan. Tradiția familiei lor era că toți trebuiau să fie la bunica lui în ziua de Anul Nou și nimeni nu putea lipsi. Trebuiau să meargă dimineața devreme și să stea până la miezul nopții după ce mâncau găluște.

Xiao Qeu îi trimise un mesaj lui Zhou Zui la ora 11 seara, întrebându-l:

Zhou Xiansheng, unde ești?

Zhou Zui spuse:

Fang Xi și Lao Cao au venit să bea.

Xiao Qeu întrebă din nou:

Au venit la tine acasă?

Zhou Zui răspunse: Da.

Xiao Qeu îi trimise un mesaj lui Lao Cao după un timp:

Chipeșule, trimite-mi locația.

După ce se gândi o vreme, trimise imediat mesajul:

Șșștt.

La urma urmei, Lao Cao nu era un om heterosexual cu o minte îngustă. El știa ce plănuia Xiao Qeu. Răspunse cu un mesaj care spunea:

Bani contra tăcerii.

Xiao Qeu trimise rapid două sute de plicuri roșii și spuse:

– Felicitări că te-ai îmbogățit, Lao Cao este cel mai frumos.

Lao Cao acceptă plicurile roșii și trimise locația. De asemenea, scrise detaliile:

După ce intri pe poartă, mergi spre nord, chiar în față, clădirea C6, 2201.

Xiao Qeu îi trimise alte două sute de plicuri roșii.

– Tată, te rog grăbește-te și mănâncă.

Xiao Qeu terminase deja de mâncat găluștele, iar doctorul Xu terminase de mâncat. Mai rămăsese doar Lao Xiao, care încă nu isprăvise.

Bunica îl bătu cu mâna:

– De ce-l grăbești? Lasă-l pe tatăl tău să mănânce încet!

– Mă tem că o să-l ia somnul, spuse Xiao Qeu zâmbind, îmbrățișând-o pe bunica și dându-i un strugure dulce.

– Și îi va afecta odihna dacă suntem toți aici.

Shushu spuse:

– Bunica nu poate dormi până când nu se uită la cina Festivalului Primăverii.

Xiao Qeu era neliniștit în timp ce se gândea la Zhou Zui, dar nu putea să o spună direct, așa că el continuă să se uite la tatăl său care mânca găluște. De îndată ce tatăl său își puse bețișoarele jos, Xiao Qeu se grăbi să-și pună haina pe el.

– Să mergem, se pare că nu mi-am revenit din răceală, mă doare capul și am de gând să adorm.

Bunica râse furioasă:

– Atunci dormi aici! Nu sunt destule camere în care să dormi?

– Mă duc în patul meu, spuse Xiao Qeu îndesându-i haina doctorului Xu în brațe și-i spuse bunicii:

– Bunico, sunt bolnav. Am avut febră ieri.

Bunica își flutură mâna:

– Mergeți!

Xiao Qeu nu ezită deloc, își sărută bunica pe obraz și apoi alergă direct jos. Când Lao Xiao și doctorul Xu coborâră, mașina lui era deja încălzită.

De îndată ce Lao Xiao urcă în mașină, îi spuse:

– Ești neliniştit ca o maimuţă malaeziană.

Xiao Qeu porni motorul și spuse zâmbind:

– Maimuțele malaeziene nu sunt la fel de anxioase ca mine. Voi doi sunteți îngrijorați de frumosul vostru fiu, care este încă burlac. Nu pot merge la noua mea iubire în această zi a reuniunii de familie pentru a întâmpina Anul Nou?

Lao Xiao nu era deloc politicos când râse de el:

– Cine a ieșit cu fostul pentru câteva ture și a făcut febră?

– Nu vorbi prostii, bătrâne tovarăș, spuse Xiao Qeu clătinând din cap cu un zâmbet.

– Am fost expus la vânt și la frig, doctorul Xu poate dovedi asta.

Își trimise părinții acasă, apoi le îndesă un plic gros și roșu și spuse zâmbind:

– Deoarece nu mă întorc în seara asta, plicul roșu este dat în avans, și le urez părinților mei sănătate și pace.

– Grăbește-te, Lao Xiao și Dr. Xu luară plicul roșu, știind că era îngrijorat, Dr. Xu spuse:

– Condu încet, nu te grăbi.

– Nu vă faceți griji, spuse Xiao Qeu, îi privi intrând în casă și apoi plecă.

Drumurile pe timp de noapte erau cele mai liniștite din an, iar Xiao Qeu nu văzu nici măcar câteva mașini de-a lungul drumului.

Urmând GPS-ul către cartierul lui Zhou Zui, constată că oamenii și vehiculele erau aveau zone de acces diferite în cartier, astfel încât mașinile nu aveau voie să intre.

Xiao Qeu se plimbă și găsi un loc de parcare la ora 11:50.

Xiao Qeu alergă până înăuntru. Deși își ținuse gura închisă, tot se sufoca din cauza vântului. Gâtul său, care era încă inflamat, se simțea uscat și astringent de parcă urma să explodeze dacă nu bea niște apă.

Era 11:53 când Xiao Qeu găsi C6 și intră pe ușa blocului. Xiao Qeu fu orbit imediat ce intră. Xiao Qeu îi trimise imediat un mesaj lui Lao Cao, cerându-i să deschidă ușa și să trimită liftul, și să încerce să nu fie descoperit.

Lao Cao ghici ora cu ajutorul telefonului pe care îl avea la îndemână și fu deosebit de eficient. Liftul urcă la etajul 22 și, înainte ca ușa să se deschidă, Xiao Qeu se uită la oră, care era 11:57.

Asta era foarte bine.

Lao Cao era deja rezemat de tocul ușii și îl aștepta. Xiao Qeu zâmbi și-i șopti:

– Mulțumesc. Unde este Zhou Zui?

Lao Cao arătă cu degetul în spatele lui:

– Fang Xizhi l-a trimis să aducă țigări.

Xiao Qeu își scoase pantofii și intră. Fang Xi îl privi cu sprâncenele ridicate la masă și arătă spre bucătărie. Xiao Qeu îi zâmbi și dădu din cap, fără să se gândească să vorbească, fugi spre el.

Zhou Zui era întors cu spatele la ușă și scotocea printr-un dulap. Luase un pachet și era pe cale să se întoarcă când Xiao Qeu se repezi și-i acoperi ochii.

– La naiba, spuse Zhou Zui crezând inițial că Fang Xi sau Lao Cao aveau o altă criză.

Tocmai când era pe cale să întindă mâna care îi acoperea ochii, se opri brusc când îi auzi respirația.

Xiao Qeu nu scotea nici un cuvânt. Alergase prea repede și încă respira greu.

Zhou Zui atinse mâna lui Xiao Qeu și-i zgârie ușor dosul mâinii cu degetul mare. Xiao Qeu simțea genele tremurând ușor sub palmă. Zhou Zui îi atinse mâneca hainei, deoarece Xiao Qeu venise în fugă de afară fără să-și scoată haina, astfel încât corpul său încă purta aerul rece.

Zhou Zui spuse:

– Xiao Qeu?

Xiao Qeu zâmbi, dar fără să-și ia mâna, scoase cu cealaltă mână un plic roșu din buzunar și-l îndesă în mâna lui Zhou Zui. În vocea lui era o respirație nesigură și un zâmbet larg:

– Profesorul Xiao este aici să-ți dea un plic roșu, ce zici?

Zhou Zui dădu din cap și răspunse cu o voce profundă:

– Bine.

Xiao Qeu zâmbi apoi și se apropie de urechea lui Zhou Zui pentru a-i șopti. Gâtul său era foarte uscat și răgușit, iar el era cel mai bun la folosirea acestei voci pentru a spune niște cuvinte hipnotizante de dragoste.

În întunericul care îi umplea ochii, Zhou Zui îl auzi pe Xiao Qeu spunându-i cu o voce nesigură după ce alergase repede:

– Acum este miezul nopții. Trebuie să-ți amintești că profesorul Xiao și-a petrecut Anul Nou cu tine. Nu-mi pasă câți ani ai petrecut pe cont propriu, dar de acum înainte, voi fi cu tine în fiecare An Nou pe care îl vei trăi.

Aceste cuvinte, această voce și persoana din spatele lui erau toate atât de bune încât Zhou Zui nici nu îndrăzni să deschidă ochii, temându-se că este doar o iluzie sau că nu există deloc.

Zhou Zui nu luă mâna lui Xiao Qeu, ci doar o întinse pe a lui pentru a înconjura umerii persoanei care se afla în spatele său. Cu o mână ținea plicul roșu, iar cu cealaltă mână apăsă pe talia lui Xiao Ke.

Profesorul Xiao îi luă mâna și nu ezită să-l îmbrățișeze, îi sărută urechea și-i șopti lui Zhou Zui:

– … La mulți ani, iubitul meu.