TE AȘTEPTAM- Capitolul 3

Era deja 3:30 când Xiao Qeu ajunse acasă, așa că era aproape în zori. Își scoase  geaca de piele, iar tricoul era puțin ud. Încă era cald la sfârșitul lunii august, iar jacheta de piele era sexy, dar sufocantă. Făcu un duș rapid și adormi pe pat. A doua zi nu era weekend, iar el avea cursuri.

Simțea că nu se culcase de multă vreme când sună alarma. Xiao Qeu trase de timp încă zece minute înainte de a se ridica în cele din urmă. Se încruntă, scalpul lui era pe cale să explodeze. Băuse atât de mult și dormise doar trei ore. Chiar se purta ca un prost.

În timpul cursului, un student din rândul din față îl întrebă:

– Profesore Xiao, nu ai dormit bine noaptea trecută?

Xiao Qeu dădu din cap și spuse:

– Da, insomnie.

– Xiao Shuai, încă mai suferi de insomnie? De ce ești îngrijorat?

Studenții discutau cu el pe locurile lor. Xiao Qeu era tânăr și studenții nu simțeau nicio distanță față de el.

Xiao Qeu răspunse:

– Sunt îngrijorat de modul în care veți trece examenul final. Totul depinde de temele pe care le predați. Dacă vă las să scăpați ușor, nu veți trece.

În timpul pauzei dintre cursuri, Xiao Qeu se întinse cu capul pe masă cu ochii închiși. Când menționase noaptea trecută, nu se putu abține să nu se gândească la absurditatea ei. Ar fi putut să fi fost o noapte foarte tristă, dar nu se așteptase ca emoțiile sale să fie zguduite de un străin.

Iar străinul arăta… foarte bine.

Xiao Qeu se gândi la felul în care bărbatul îi spuse aseară că îl cheamă „Zhou Zui”, cu o țigară între buze și o expresie calmă. Xiao Qeu își frecă capul de braț, fără să-și ascundă aprecierea interioară pentru aspectul bărbatului.

Timp de atâția ani, el fusese cu cineva care îl făcuse să se teamă să se uite la cei la care prefera să se uite. I-ar fi părut rău pentru iubitul său dacă s-ar fi uitat la un bărbat frumos. După ce se despărţiseră, nu mai întâlnise pe nimeni care să-i atragă atenţia şi nu se mai gândise să privească, deoarece rareori vedea așa ceva.

După cursuri, Xiao Qeu se duse la laborator pentru a prelua câteva date, apoi se uită la peștișorul din incubator. Nu avea cursuri mai târziu, așa că voia să se întoarcă la culcare.

Telefonul mobil sună și, când se uită văzu că era mama lui, doctorul Xu.

– Vii acasă în seara asta, Xiao Shuai ?

Xiao Qeu se simți neajutorat.

– Nu râde de mine, șefa’. Ce-i cu Xiao Shuai? Spune-mi doar ce vrei să spui.

– Nimic, serios. Vine weekendul. Întreb dacă vii acasă, spuse persoana de la celălalt capăt al firului.

– Vin acasă, vin acasă, răspunse Xiao Qeu.

– Bine atunci, ne vedem diseară.

Doctorul Xu închise telefonul după ce termină de vorbit. Xiao Qeu ar fi vrut să se întoarcă la culcare, dar se părea că acest lucru nu va fi posibil. De obicei, când doctorul Xu îl întreba dacă se întoarce, însemna că trebuia să se întoarcă, iar Xiao Qeu nu mai fusese acasă de ceva vreme. Nu avea nicio obiecție să se întoarcă acasă și avea o relație bună cu părinții săi. Doar că, de când se despărțise de Lin An, doctorul Xu îi tot punea întrebări, ceea ce îl făcea să se simtă puțin neajutorat.

Nu că nu ar vrea să se întoarcă acasă, dar chiar nu mai voia să audă nimic despre Lin An.

Când ajunse acasă la părinții săi, căută un loc de parcare timp de o jumătate de oră, ceea ce îl făcu pe Xiao Qeu să se calmeze. Când urcă la etaj, masa era deja pusă. Tatăl său stătea la masă, cu mâinile pe masă, uitându-se la telefonul său.

– De ce stai așa drept? întrebă Xiao Qeu în timp ce își schimba pantofii.

-Ei bine, mi-e teamă să nu-mi rănesc coloana. M-a durut ceafa zilele astea, spuse tatăl său.

– Pentru a-ți proteja coloana, trebuie să privești în sus. Stai cât poți de drept și apoi încerci să cobori capul. Crezi că coloana ta nu este suficient de dreaptă? spuse  Xiao Qeu.

Se apropie și atinse partea din spate a gâtului tatălui său, încruntându-se.

– Este destul de grav. Îți voi face o programare pentru un masaj mâine. Trebuie să mergi în fiecare zi de acum încolo.

– Da, un masaj ar fi grozav. M-am simțit puțin amețit în ultima vreme.

Tatăl său puse telefonul jos și se uită înapoi spre bucătărie.

– Nu e gata încă? Pot să mănânc acum?

Doctorul Xu aduse o farfurie cu cotlete de miel, o așeză pe masă și-i spuse lui Xiao Qeu:

– Ai căutat un loc de parcare destul de mult timp. Trebuie să-ți fie foame, nu? Spală-te pe mâini și hai la masă.

– Mi-a fost foame, dar mi-a trecut după ce am făcut trei ture. Data viitoare nu voi mai veni cu mașina. Este prea obositor să găsești un loc de parcare, spuse Xiao Qeu în timp ce se spăla pe mâini.

Dezinfectantul de mâini mirosea foarte puternic a lapte și avea un miros destul de dulce după ce îl folosea.

– Tata a cumpărat dezinfectantul de mâini, nu?

– Ah, este cadou de la un student. Este foarte util. Poți lua o sticlă mai târziu.

Tatăl său își așeză bețișoarele pe masă, fără să-și ascundă dorința interioară de a mânca.

– Încă mai accepți lucruri de la studenți. Ai făcut progrese mari, Lao Xiao.

Xiao Qeu se apropie cu un zâmbet, se așeză și luă o îmbucătură din mâncare.

– Nu l-am vrut la început, dar miroase foarte bine, râse și tatăl său.

Tatăl lui Xiao fusese profesor la liceu timp de mulți ani. Elevii absolvenți veneau adesea să îl vadă. Dacă aduceau ceva de mâncare și produse de primă necesitate, el le accepta. Dar nu accepta țigări scumpe, alcool, ceai etc. și le returna pe toate.

În familia lor existau doi profesori și un medic, toți intelectuali, așa că nu era nicio barieră în calea comunicării. Când crescuse, părinții lui Xiao Qeu îi oferiseră o mare libertate, atât de mare încât atunci când Xiao Qeu își  mărturisise homosexualitatea în fața familiei sale, mama sa păruse incredulă și apoi îl întrebase furioasă:

– Ți-am dat prea multă libertate și te-am răsfățat?

Acesta fusese cel mai furios moment în care Xiao Qeu își văzuse vreodată părinții. Se panicaseră și refuzaseră să vorbească cu el. Dar, la urma urmei, toți erau foarte educați și văzuseră și înțeleseseră multe. Xiao Qeu le vorbise rațional și calm, iar ei nu mai refuzaseră să-l asculte. După o lungă perioadă de timp, nu mai existase nimic inacceptabil. Homosexualitatea lui nu era o mare problemă acasă. Doar că atmosfera fusese deprimantă pentru o vreme, apoi revenise treptat la normal.

El și Lin An fuseseră împreună mai mult de cinci ani. În ultimii doi ani, Lin An venise la el acasă în mod natural, ca și cum se întorcea la casa lui, și avusese, de asemenea, o relație bună cu părinții lui.

După cină, Dr. Xu tăie fructele și puse o cutie pătrată pe măsuța de cafea. Xiao Qeu se uită la mama sa, întrebând-o ce era acela.

Mama se uită în jos la el și spuse:

– Acesta e cadoul de la Xiao Lin pentru ziua ta de săptămâna trecută. O să ți-l dau. Nu vreau să mă implic în treburile voastre. L-am rugat pe el să ți-l dea. L-a pus jos și a plecat.

Xiao Qeu se albi la față. O luă și o deschise. Zâmbi după ce aruncă o privire. Domnul Lin era destul de dispus să cheltuiască bani. Acest ceas costa puțin peste 80.000 de yuani în China și ar costa 60.000 sau 70.000 de yuani dacă ar fi cumpărat în străinătate.

Xiao Qeu întrebă:

– A revenit?

– Din moment ce a venit acasă, trebuie să se fi întors. Dar nu l-am întrebat dacă pleacă sau nu. Nu am vrut să întreb prea mult, pentru că ar fi fost ciudat.

Doctorul Xu decoji o portocală și se uită la Xiao Qeu.

Xiao Qeu dădu din cap:

– Nu e nevoie să întrebi.

– Știu că nu vrei să-mi spui, așa că doar îți transmit lucrurile. Nu fi în gardă.

Doctorul Xu zâmbi și puse portocala decojită în mâna lui Xiao Qeu.

– A trecut atât de mult timp și nu mi-ai dat un răspuns clar. Ce se întâmplă cu tine acum? Nu-mi permiți să întreb și nu ne spui, ceea ce ne face să ne simțim liberi să întrebăm.

Lao Xiao șopti:

– Da, nu am vrut să intervin, am vrut doar să știu dacă voi doi aveți o criză de furie. Sau v-ați despărțit deja…

Xiao Qeu băuse prea mult noaptea trecută și nu dormise mai deloc. Avusese o durere de cap toată ziua. Se ameliorase puțin după cină, dar îl durea încă. Se rezemă de canapea cu ochii închiși și-și masă sprâncenele. Nu le spusese părinților săi despre relația sa cu Lin An timp de mai bine de un an. Nu voia să le sp- Da, nu am vrut să intervin, am vrut doar să știu dacă voi doi aveți o criză de furie. Sau v-ați despărțit deja…ună. Motivul era foarte simplu, se simțea stânjenit. Îl adusese acasă pe Lin An și-i promisese o mulțime de lucruri. Dar acum el era cel care stătea aici și se confrunta cu aceste probleme.

Xiao Qeu nu-și deschise ochii, îi ținea încă închiși. Suspină adânc:

– A venit deja acasă, de ce nu l-ai întrebat?

– L-am întrebat, dar nu mi-a spus.

Lao Xiao luă o înghițitură de ceai, se uită la el și spuse cu o voce joasă:

– Dacă nu vrei să-mi spui, atunci nu-mi spune… Îl vom întreba data viitoare.

– N-o face, spuse Xiao Qeu și-și ciupi din nou nasul, mâncă o felie de portocală, se uită la părinții săi și spuse:

– Ne-am despărțit cu mult timp în urmă.

Trecuse destul de mult timp și nu-și mai putea aminti toate acele emoții amestecate pe care le avusese atunci, atât de mult încât vocea lui era fadă și părea că nu-i pasă deloc.

Bătrânul cuplu era de fapt pregătit și ghicise, dar în acest moment doar se uitau unul la altul, neștiind ce să spună.

– Soarta s-a încheiat, ranchiuna s-a încheiat, soarta anterioară nu poate fi reînnoită și totul a dispărut în vânt.

Xiao Qeu râse după ce termină de vorbit și mai mâncă o felie de portocală:

– Asta e tot, nu voi mai spune nimic.

Camera rămase tăcută pentru câteva secunde, cu excepția unei emisiuni TV care era încă la TV. În cele din urmă, doctorul Xu vorbi prima:

– V-am spus că este greu de stabilizat. Am văzut că amândoi erați destul de încredere înainte, și tot la fel este și acum. Aveți treizeci de ani, așa că nu voi spune prea multe. Doar gândiți-vă singuri la lucrurile astea.

Xiao Qeu dădu din cap.

– Bine, mamă!

Doctorul Xu se uită la el și nu mai spuse nimic.

Xiao Qeu avea această problemă asupra sa de mai bine de un an și nu voia să o aducă în discuție acasă. Acum că o adusese în discuție, nu se simțise atât de ușurat pe cât credea. În schimb, se simțea de parcă ceva îi bloca inima și nu putea să iasă din ea. Xiao Qeu spuse:

– Dacă sunt lucruri de-ale lui acasă, doar împachetează-le și aruncă-le, sau poți să stabilești cu el să le ridice la o anumită oră. Și acest ceas. Poți să i-l returnezi, doamnă Xu. Nu-l voi lua.

Nu era loc de negociere cu Xiao Qeu, el nu-l va lua. Lin An nici măcar nu îndrăznise să i-l dea în persoană, pentru că știa în inima lui că Xiao Qeu nu l-ar accepta. Lin An îi spusese înainte:

– Numele tău  nu este în zadar, dar uneori ești foarte rău.

Xiao Qeu plănuise inițial să rămână acasă în acea noapte, dar acum nu mai avea chef. Vorbise cu părinții săi o vreme și era pe punctul de a găsi un motiv să plece când primi un telefon de la Fang Qiao.

Xiao Qeu ridică receptorul și-l întrebă:

– Care este problema?

Fang Qiao strigă la telefon cu vocea lui răgușită:

– Ieși și cântă, profesore Xiao! S-ar putea să fiu nevoit să beau în seara asta. Dacă mă îmbăt foarte tare, te rog să mă duci acasă!

Xiao Qeu cu siguranță nu s-ar fi dus dacă ar fi fost altă dată, dar astăzi abia aștepta să iasă și să ia puțin aer proaspăt. Așa că ceru adresa, le spuse noapte bună părinților săi și ieși.

Briza de noapte, încă fierbinte și uscată, suflă în fața lui și-l făcea să se simtă mai agitat. Xiao Qeu merse la magazin și cumpărat un pachet de Wrigley’s și o sticlă de apă înghețată.

Erau multe tipuri de gume de mestecat de-a lungul anilor, dar Xiao Qeu prefera în continuare această versiune veche. Dacă mestecai de două ori aroma puternică de mentă, apoi luai o gură plină de apă cu gheață înțelegeai ce înseamnă să ai un pumn de gheață în gât.

Toate gândurile murdare dispăreau, rămânea doar răcoarea.

Se simțea rece și răcoritor.

Fang Qiao îi trimise o locație pe WeChat, iar Xiao Qeu răspunse:

OK, așteaptă-l pe Profesorul Xiao.