TE AȘTEPTAM- Capitolul 35

„Taci! Doar taci din gură. Vrei să nu te mai gândești la el?”

Cât de blând fusese la început, și cât de supărat era acum!? Deși, de cele mai multe ori Xiao Qeu fusese cel care luase inițiativa, Zhou Zui cooperase foarte bine. De fiecare dată când Xiao Qeu își arăta afecțiunea, el nu spunea niciun cuvânt pentru a-și exprima sprijinul. În primele zile, Lu Xiaobei se simțea gelos pe aceste două persoane, dar acum își dorea ca cei doi să-i mai facă geloși pe cei din jur dar, din păcate, nu mai era nimeni.

De fapt, înainte Xiao Qeu nu venea cu conștiinciozitate , ci venea dacă era liber în weekend, dar nu și în zilele lucrătoare. Totuși, de vreme ce nu venea în fiecare zi, studioul era puțin deprimant, rece și liniștit.

În ziua în care Xiao Qeu trimisese flori, Xiao Lin era înăuntru, dar apoi avusese ceva de făcut, așa că plecase primul și nu avea nicio idee despre ce se întâmplase în acea zi. A doua zi, Lu Xiaobei îi spusese. Cei doi tineri se întâlneau în fiecare zi și discutau problema. Lu Xiaobei se gândea în timp ce blestema, iar Xiao Lin vorbea în timp ce se îngrijora.

Îl plăceau foarte mult pe Xiao Qeu, deoarece Xiao Ge avea un IQ ridicat și era atât de drăguț, încât era mare păcat.

Xiao Qeu postase o actualizare a status-ului său într-o noapte, deoarece acesta nu mai fusese actualizat de o lungă perioadă de timp. În acea zi, postase ceva, iar Lu Xiaobei se grăbi să-i trimită un ,,like”. După ce-I trimise, descoperi că ceva nu era în regulă și îl anulă în secret.

[Nu am fost niciodată un fraier în toți cei 30 de ani ai mei, dar de data asta, chiar sunt un fraier. Recunosc].

Lu Xiaobei intenționa să comenteze și tastă în grabă pe telefon de mai multe ori „Xiao Ge, nu vrei să recunoști”, dar ulterior șterse și apoi nu mai trimise nimic. Doar părțile direct implicate erau în măsură să îl convingă. Fiind detașat de situație, lucrurile erau mai ușoare pentru el. Dacă asta nu i se întâmplase lui, atunci nu avea rost să încerce să sfătuiască orbește pe cineva.

Acest status era vizibil pentru toată lumea și, din moment ce Lu Xiaobei îl putea vedea, Zhou Zui îl putea vedea și el.

Recent, Zhou Zui urmărea des profilul lui Xiao Qeu și se uita prin albumul său foto, în timp ce câteva dintre fotografii erau salvate în secret în telefonul lui Zhou Zui. Când apăru ultimul status, Zhou Zui se uită la el pentru mult timp. Încă îl mai numea pe Xiao Qeu „Profesorul Xiao”, iar ultima discuție dintre ei fusese în acea seară, când Xiao Qeu îi spusese: [Lin Dao al tău este în unanimitate de acord cu tine, nu crezi că este o coincidență?]

Zhou Zui închise ecranul înainte de a pune telefonul deoparte și renunță la ideea de a-i da un telefon lui Xiao Qeu. Ochii îi erau uscați și inconfortabili după ce se uitase la telefon pentru o lungă perioadă de timp, așa că Zhou Zui se ridică încruntat și se duse la baie să se spele pe față.

A doua zi, Zhou Zui se duse la studio foarte devreme, când încă magazinele de pe întreaga stradă nu erau deschise. Zhou Zui deschise ușa și intră.

Lu Xiaobei veni când Zhou Zui demonta aparatul de tatuat și curăța masa. Lu Xiaobei ridică o sprânceană și-l întrebă:

– Ai lucrat dimineață?

Zhou Zui nu spuse nimic ci scoase doar un „hmm” slab.

– Atât de devreme? spuse Lu Xiaobei care era încă destul de nedumerit.

– Clienții tăi nu vin după-amiază?

Zhou Zui nu-i acordă nou atenție și puse lucrurile la loc înainte de a merge în studio să deseneze. Lu Xiaobei se încruntă. Presiunea barometrică era foarte scăzută, dar această persoană cu inima frântă era și mai rece. Se pare că fusese cu adevărat afectat de actualizarea status-ului lui Xiao Qeu de aseară. Cuvintele pe care le folosise erau un eufemism pentru ca relația lor să se încheie.

Am renunțat la joc, m-am retras.

Lu Xiaobei suspină fără să spună nimic în afară de ,,…Îți doresc toate cele bune.”

Fang Qimiao văzuse și el status-ul, iar a doua zi un apel telefonic veni pentru a-l întreba pe Xiao Qeu:

– Care este situația, profesore Xiao?

Xiao Qeu se pregătea să meargă la ore și trebuia să treacă pe un pod de la colegiul lor la clădirea facultății. În timp ce Xiao Qeu mergea pe pod, el spuse:

– Când vei înceta să bârfești despre mine?

– Sunt îngrijorat. În mod firesc, sunt îngrijorat, sublinie Fang Qimiao.

– Crezi că vreau să aud bârfe despre toată lumea? Tânărul Fang este și el foarte ocupat, bine?

– Bine, râse Xiao Qeu.

– Dar nu vreau să vorbesc despre asta.

Xiao Qeu repetă:

– Chiar nu vreau să vorbesc despre asta de data asta. Nu întreba.

– …Bine.

Pentru că spusese asta, Fang Qimiao cu siguranță nu va întreba din nou, și în schimb el spuse după o pauză:

– Vino să bem ceva într-o zi. A trecut atât de mult timp de când nu ne-am mai văzut încât încep să cred că noi doi ne vom despărți.

– Nu, chiar nu este asta, suspină Xiao Qeu și spuse:

– Despre ce prostii vorbești? Doar nu mă întâlnesc cu tine.

– Atunci hai să vorbim despre asta când vrei.

Fang Qimiao râse și el.

– Ce zici de o întâlnire săptămâna asta?

Xiao Qeu trecuse deja pe sub clădirea școlii și-i spuse:

– Bine, ieșim la o întâlnire.

Niște studente care veneau la ore îl recunoscură și luară inițiativa de a-l saluta. Xiao Qeu le zâmbi fetelor și-și puse telefonul pe silențios apoi îl băgă în buzunar. Chiar ar trebui să iasă să bea ceva. În ultima vreme, fusese doar în două locuri: la școală și acasă, fără nicio activitate suplimentară, așa că simțea că dacă nu ieșea să ia puțin aer, va putrezi.

El și Fang Qimiao aranjară să se întâlnească vineri seara. Xiao Qeu ieși de la serviciu și mașina lui Fang Qimiao aștepta deja la ușă.

Xiao Qeu urcă în mașină și spuse neputincios:

– Poți să nu mă aștepți la poartă data viitoare? Sunt profesor. Sunt obligat să mă urc în mașina ta de lux, iar directorii școlii vor crede că sunt prea ostentativ când mă vor vedea.

– Prostii.

Fang Qimiao porni motorul și plecă.

– Mașina lui Zhou Zui și ea destul de ostentativă, și nu ți-a fost teamă că o văd oamenii?

Xiao Qeu zâmbi ușor și spuse:

– Zhou Xiansheng nu a venit niciodată la școală să mă aștepte.

– Așa este, tu te duci la el.

Fang Qimiao îi dădu un cot lui Xiao Qeu și se uită la el înainte de a spune cu un zâmbet:

– Profesorul nostru Xiao aleargă după alții. Încă nu se bucură de tratamentul de a avea pe cineva care să vină să îl ia de la școală?

Cuvintele lui erau răutăcioase, așa că Xiao Qeu îl certă cu un zâmbet.

Era adevărat că nu se bucurase încă, dar nici nu voia să se bucure doar ca să facă un spectacol din asta. Xiao Qeu zâmbi și scutură din cap.

Se duseră în același loc pentru a bea. Când un tip din Su Chi îl văzu pe Fang Qimiao și-i spuse „dage”, Xiao Qeu îl întrebă:

– Vii des aici?

– Ah, sunt un burlac tânăr. De ce să nu profit de această ultimă perioadă de aur pentru a mă răsfăța? Crezi că vreau să spun adio singurătății pentru că creierului meu îi lipsește un șurub așa cum îți lipsește ție?

Xiao Qeu nu se deranjă să îi spună prea multe. Îl văzu pe bătrânul Su, așa că se duse să-l salute.

De fapt, chiar dacă ar fi băut împreună, Xiao Qeu nu i-ar fi spus nimic lui Fang Qimiao, deoarece această problemă era ceva ce nu ar fi spus nimănui.

Zhou Zui fusese atât de sincer și vorbise despre trecutul său întunecat cu o atitudine atât de serioasă încât nu voia să menționeze acest lucru și nu era dispus să vorbească despre asta. Altfel nu ar fi întârziat până în ultimul minut să vorbească și astfel, toate acele amintiri din trecut ar putrezi permanent în stomacul lui Xiao Qeu fără un cuvânt din gura lui.

Xiao Qeu respecta fiecare cuvânt rostit sincer, precum și toate secretele.

Xiao Qeu însă trebuia să digere singur cuvintele lui Zhou Zui timp de mai multe zile și fu nevoit să revină complet la starea de spirit de calm înainte de a putea lua în considerare problema. Îi plăcea foarte mult de Zhou Zui și nu putea nega asta. Astfel, trecutul lui Zhou Zui fusese ca un cuțit în nervii lui Xiao Qeu care  paralizase și îl făcuse incapabil să gândească.

Xiao Qeu nu se răsfățase cu băutură în acest fel de mult timp și dorea ca senzația de amorțire dată de alcool să îi umple creierul. De fapt, la toate chestiile la care ar fi trebuit să se gândească, se gândise deja și era oricum foarte neplăcut deci, își blocase gândurile. Cu un pahar de alcool la activ, revăzu scene familiare și auzi muzică familiară. Ultima dată când băuse atât de liber fusese de ziua lui, și aceea fusese, de asemenea, ziua în care se îndrăgostise de Zhou Zui.

Zhou Zui îi spusese cu indiferență:

– Vreau doar să beau. Nu vreau o întâlnire.

Fang Qimiao, de asemenea, nu îl opri și-i spuse:

– Nu-ți face griji și bea. Pot să te conduc acasă mai târziu, ca să nu ne rătăcim.

Xiao Qeu mai bău un pahar de alcool înainte să se încrunte și să spună:

– Este mai bine să cred în tine decât în soartă.

Fang Qimiao râse și îl certă înainte să spună:

– Dar tu nu crezi în soartă.

– Corect, dădu din cap Xiao Qeu din cap.

– Așa că nu cred nici în tine, mai degrabă cred în mine.

– La naiba.

Fang Qimiao nu îndrăznise să pună prea multe întrebări, dar voia și el să știe ce se întâmplă. Voia să își conducă prietenul beat acasă pentru a afla cum își pierduse din nou dragostea.

Înainte de a se întoarce în acea noapte, Xiao Qeu își dădu în sfârșit drumul și se așeză pe bancheta din spate a mașinii cu ochii închiși și fredonă:

– Viața este prea futută.

Xiao Qeu era de obicei o persoană foarte cultă și doar când era foarte supărat înjura cu cuvinte murdare, așa că Fang Qimiao îl întrebă:

– Ai inima frântă, nu?

Xiao Qeu nu deschise ochii și șopti după o lungă perioadă de timp:

– Nu încă.

– Atunci de ce naiba ești atât de supărat? îl fulgeră cu privirea Fang Qimiao.

– Mi-am făcut griji degeaba.

Xiao Qeu nu mai spuse apoi nimic. Gura lui rămase închisă tot drumul spre casă, iar ochii îi rămaseră și ei închiși, ca și cum ar fi adormit.

Băutul era într-adevăr o modalitate bună de a elibera stresul. Alcoolul îi putea face pe oameni să se scufunde și să sufere, iar durerea unei mahmureli putea îndepărta toate problemele din minte.

Xiao Qeu se trezi în dimineața următoare cu o durere de cap care îl făcea să se simtă ca și cum ar fi fost pe cale să explodeze, dar se simți brusc odihnit după ce se spălă.

Xiao Qeu din oglindă era de fapt într-o stare foarte proastă și, deși se spălase, nu părea încă odihnit, având un aer foarte deprimat după mahmureală.

Fang Qimiao îl întrebă:

– Care sunt planurile tale pentru astăzi?

Xiao Qeu se gândi și spuse:

– Mă voi întoarce la părinții mei. Tu poți să pleci la treburile tale.

Fang Qimiao râse:

– Mă arunci când ai terminat cu mine. Ești un ticălos.

Xiao Qeu râse și el și-și scărpină capul în oglindă. Deși nu arăta prea energic, profesorul Xiao era încă foarte chipeș, iar chipul său era încă același.

Valoarea feței profesorului Xiao fusese întotdeauna ridicată, iar când Cao Yuan auzise că Zhou Zui și Xiao Ke aveau o problemă, se grăbise să vină și să se alăture distracției. De îndată ce intră în studio, îl întrebă direct pe Zhou Zui:

– Am auzit că tu și Xiao Qeu v-ați despărțit, așa e?

Zhou Zui se uită la el fără să spună un cuvânt și-și întoarse privirea în altă parte. Era foarte enervat.

– Acum este foarte iritabil, îi dădu Lu Xiaobei un sfat prietenos.

– Să spui imediat un astfel de lucru este un pic prea dur.

– Oh, serios?

Cao Yuan se holbă.

– Chiar v-ați despărțit?

Singurul sunet din cameră era cel al artiștilor tatuatori care lucrau, deoarece nimeni nu-i răspunse.

– Dă-mi repede un răspuns exact! V-ați despărțit sau nu? Dacă v-ați despărțit, îmi voi încerca norocul.

Cao Yuan se așeză pe brațul canapelei și luă o bomboană de pe măsuța de cafea pe care o băgă în gură înainte de a spune:

– Serios, Xiao Qeu este într-adevăr tipul meu preferat. Nu glumesc cu tine. Dacă voi doi nu reușiți, chiar trebuie să-mi dau o șansă, nu?

Zhou Zui nu se uită la el și spuse doar:

– Nu mai visa naibii.

– La naiba, înjură Cao Yuan.

– Nu-ți dai voie să te înfrupți, dar nu-i lași nici pe alții să se înfrupte.

Zhou Zui nu spuse nimic la început, așa că Cao Yuan mai spuse câteva cuvinte în spatele lui, iar Zhou Zui se întoarse brusc pentru a-și lua nerăbdător telefonul de pe măsuța de cafea și tastă ceva către grup: [Cine are timp să-l ia pe Cao Yuan de pe mine, recompensa va fi de 10.000.]

Oamenii din grup ieșit cu toții la iveală și apărură cu toții să vadă distracția.

Zhou Zui tastă o altă propoziție și o trimise. [Dacă este în zece minute, voi adăuga 10.000.]

Cheng Ning scrise. [Voi fi acolo în opt minute.]

Lin Xuan îl urmă imediat. [Șase minute pentru mine.]

Lin Xuan îi etichetă, de asemenea, pe toți membrii, în special pe Fang Xi de trei ori, și le spuse tuturor să meargă la Zhou Zui pentru a vedea distracția. Din moment ce Zhou Zui nu trimisese niciun cuvânt grupului de o sută de ani, faptul că luase inițiativa de a scrie aceste două propoziții însemna că Lao Cao, ticălosul, se dusese să-l enerveze din nou, așa că pusese o recompensă de 20.000 doar pentru a-l da afară.

Probabil că această problemă ar fi fost ceva despre care grupul lor ar fi glumit timp de un an. Cele mai bune glume erau cele care râdeau de cei care erau proști.

– Ești bolnav, spuse Lao Cao luând o carte și lovindu-l pe Zhou Zui.

– Atunci dă-mi mie 20.000 și plec singur!! Sunt atât de sărac încât 20.000 îmi ajung pentru a face o mulțime de lucruri. La naiba.

Zhou Zui îl ignoră.

– Am spus doar câteva cuvinte. Ce te-a făcut să explodezi? Cao Yuan rar văzuse o reacție atât de puternică din partea lui Zhou Zui. Era imposibil să se retragă, așa că spuse in continuare:

– Nici măcar nu l-am menționat direct pe Xiao Qeu și tu ai explodat. În ultimele câteva luni, indiferența ta a fost vindecată? Se pare că rolul lui Xiao Qeu este destul de mare, nu?

Lu Xiaobei se uită în tăcere la cei doi. De multe ori simțise că nivelul de furie al lui Dage urma să atingă cote maxime. În aceste zile, Lu Xiaobei vorbea mai puțin și nu îndrăznea să se pună cu el.

– Nu glumesc cu tine, Lao Zui.

Lao Cao a luat din nou cartea și îl pe spate pe Zhou Zui:

– Oricum, nu ai noroc. Îl voi lua pe Xiao Qeu pentru mi….

Înainte de a-și putea termina propoziția, Zhou Zui își întoarse brusc capul înapoi, așa că Lao Cao își înghiți apoi cuvintele. Zhou Zui se încruntă la el și spuse:

– Taci! Doar taci din gură. Poți să nu te mai gândești la el?