TE AȘTEPTAM- Capitolul 42

La fel ca bătăile inimii când ești tânăr, fiecare os din corpul tău îți exprimă sentimentele.

,,Sper că vei fi mereu fericit și spontan după orice alegere.”

Aceste cuvinte îl atinseră pe Xiao Qeu, iar el putu să-i înțeleagă inima lui Zhou Zui care cuprindea emoțiile sale profunde. Cu toate acestea, de fapt, Xiao Qeu înțelesese, de asemenea că, deși cuvintele erau foarte frumoase, el îi lăsa o cale de ieșire în cele din urmă, deoarece îi era teamă că, dacă mai târziu se separau și nu mai erau împreună, atunci ar fi rămas cu un tatuaj pe corpul său care i-ar fi provocat suferință.

Fusese într-adevăr emoționant, dar nu-l făcu pe Xiao Qeu să se simtă fericit, deoarece grija lui îi permitea doar lui Xiao Qeu să se simtă melancolic. Cei doi aveau sentimente destul de profunde unul pentru celălalt, dar mai erau încă unele lucruri de discutat și unele probleme de rezolvat. Zhou Zui era prea gânditor și ținea totul în inima lui, iar Xiao Qeu încă nu vorbise cu el pentru că nu găsise ocazia, deoarece o tot amâna.

Xiao Qeu îi mângâie capul lui Zhou Zui și-i zâmbi spunând:

– Sunt fericit atâta timp cât sunt cu tine. Nu am de gând să fac altă alegere. Ai încredere în mine, Zhou Xiansheng, bine?

Zhou Zui dădu din cap, sub mâna lui Xiao Qeu și zâmbi ușor în timp ce schița un „Bine”.

Xiao Qeu se gândi că, din moment ce luase decizia să nu se răzgândească, atunci nu ar trebui să-i lase o cale de ieșire, așa că ar trebui să continue să meargă înainte și să fie liberi.

Caracterul lui Zhou Zui fusese întotdeauna așa, deoarece era obișnuit să se gândească prea mult la orice. Lao Cao, la urma urmei, îl cunoștea pe Zhou Zui de atât de mulți ani și îl știa prea bine. De obicei, nu se oprea din vorbit, dar, de fapt, era cel mai atent cu acel grup de oameni. De când se întâlniseră, el îi trimisese câteva mesaje lui Xiao Qeu din când în când pentru a discuta. Erau destul de familiari.

Când Lao Cao îi trimise un mesaj într-o zi, îl întrebă: [Qeu, să fii cu Lao Zhou este destul de sufocant, nu?]

Xiao Qeu răspunse [Nu, nu-i nicio problemă, este bine.]

Chiar se simțea foarte bine de când Zhou Zui era blând și atent. Era atât de bun încât nimeni altcineva nu putea experimenta asta și doar Xiao Qeu știa.

Lao Cao spuse: [Voi doi abia v-ați culcat împreună și totul arată cu siguranță bine. Lasă-mă să te întreb din nou după un timp. Știu prea multe despre Lao Zhou, el este un om foarte dur. Mă enervez când mă uit la el].

Xiao Qeu era cel mai miop, și din moment ce Lao Cao îl certa pe  Ge Zhou, Xiao Qeu nu putea tolera și spuse imediat: [Atunci nu te uita].

Lao Cao continuă să trimită mesaje după o vreme: [De obicei spun ceva deplasat, în glumă. Văd că tu crezi că sunt serios, dar nu voi atinge pe nimeni care a fost cu un prieten. Eu… vreau doar să spun că Lao Zhou este uneori foarte dificil, iar procesul său de gândire durează de câteva ori mai mult decât al altora. Dar el este într-adevăr un băiat bun, voi doi sunteți destul de potriviți. Dacă într-o zi el face vreo greșeală, tu… fii mai răbdător. Am fost îngrijorați că bătrânul castravete a căzut din mâinile noastre, dar tu l-ai preluat cu ușurință, așa că trebuie să-l păstrezi].

Xiao Qeu se gândi.

Cum ai putut să te gândești atât de josnic la iubitul meu? Evident, am de gând să-l păstreze pentru totdeauna. Dacă cineva încearcă să mi-l ia, nu-l voi lăsa.

Râdea când îi trimise lui Lao Cao un mesaj vocal care spunea: „Nu-ți face griji, eu mă ocup de ceea ce este al meu. Poate că îmi lipsesc alte lucruri, dar cu siguranță sunt destul de răbdător”.

Era acum în plină poveste de dragoste cu Zhou Zui și arăta de o mie de ori mai bine în fiecare zi.

Cu toate acestea, Xiao Qeu fusese inițial o persoană care era dedicată relațiilor pe termen lung. Acest lucru era evident despre Xiao Qeu doar uitându-te la foștii săi iubiți. Singurele circumstanțe care existau erau: „M-ai nedreptățit”, „Nu te-aș lăsa să pleci primul”, „Dacă îmi testezi cu adevărat morala, atunci tot ce a fost în trecut nu mai contează”, „Nu-mi atinge pragul de jos, am fost bun cu tine”.

Un nou magazin de deserturi se deschisese la colț, la doar două clădiri distanță de ei. Proprietara era o tânără care tocmai absolvise și care își făcuse anterior un tatuaj la Zhou Zui, ceea ce era o coincidență. În ziua deschiderii, ea veni să livreze o mulțime de deserturi care fuseseră toate coapte manual și aduse două recipiente mari de înghețată.

Xiao Lin nu era acolo în timp ce toți artiștii tatuatori din studio lucrau, așa că doar Xiao Qeu, care era un om liber, avea timp. Înghețata era delicioasă, iar aroma de matcha era pură, iar crema era fină. Prăjiturile mici și fursecurile puteau fi lăsate să aștepte, dar înghețata se topea dacă nu era mâncată.

Xiao Qeu era cuibărit pe canapea în timp ce mânca înghețată, câte o înghițitură și îl privea pe Zhou Zui făcând un totem pentru cineva. Când Zhou Zui se uita la el din când în când, Xiao Qeu îi zâmbea.

Zhou Zui nu spunea nimic și doar se uita la el din când în când.

Când Xiao Qeu deschise a doua cutie și luă câteva înghițituri, Zhou Zui opri brusc aparatul înainte de a-i spune persoanei din fața lui:

– Ia o pauză.

Bărbatul se ridică în grabă și bătu din picioare în timp ce spuse:

– Mi-a fost teamă că te grăbești aici și nu am avut inima să cer o pauză. Doamne, mi-au amorțit picioarele.

Zhou Zui lăsă aparatul jos și-și scoase mănușile înainte de a veni la Xiao Qeu și de a-i spune:

– Dă-mi-o mie.

Zhou Zui o luă și o mâncă fără nicio expresie pe față, iar Xiao Qeu se uită la el pentru o vreme înainte de a zâmbi și de a-l întreba:

– Îți place?

Zhou Zui mânca fără nicio expresie și scutură din cap spunând:

– Nu, nu-mi place. Dar dacă vei continua să mănânci, te va durea stomacul, nu? Este prea frig ca să stai câteva zile fără durere?

Xiao Qeu nu fu în stare să spună nimic pentru o lungă perioadă de timp și doar se holba la Zhou Zui în timp ce îl privea mâncând. Îl privi cum termină repede din câteva înghițituri mari, iar apoi luă o cană de apă pentru a-și clăti gura. Zhou Zui termină de băut apa înainte să își limpezească gâtul și-l văzu pe Xiao Qeu care încă se holba la el, așa că zâmbi și-l întrebă:

– Te tot holbezi la mine… Ești nemulțumit că am mâncat tot?

Xiao Qeu nu avea de ce să fie nefericit, deoarece emoțiile sale și nefericirea nu mergeau împreună.

Xiao Qeu era bărbat și nu acorda niciodată atenție la ceea ce mânca și la ceea ce purta, deoarece, la urma urmei, el nu era fată și nu trebuia să trăiască atât de meticulos. Dacă ar fi fost altcineva, Xiao Qeu ar fi râs și ar fi spus:

– Mănânc doar o cutie de înghețată, nu este atât de rău, dar cuvintele ieșiseră din gura lui Zhou Zui în mod diferit.

Xiao Qeu gusta din plin sentimentul de a fi prețuit.

Xiao Qeu se ridică și-i făcut semn cu mâna lui Zhou Zui înainte să se întoarcă și să intre primul în salon. Zhou Zui veni în urma lui, iar Xiao Qeu închise ușa cu dosul mâinii înainte de a-l presa direct pe Zhou Zui de ușă pentru a-l săruta.

Un sărut cu aromă de matcha care era furios și intens, dar emoția era introspectivă și blândă.

Xiao Qeu puse în cele din urmă un sărut moale pe buzele lui Zhou Zui și-i spuse cu o voce stinsă:

– Ești prea dulce, Zhou Xiansheng.

Spuse acest lucru cu ochii roșii, deoarece îl plăcea atât de mult pe acest bărbat încât vârful inimii îi pulsa de durere. La treizeci de ani, îndrăgostirea se simțea mai plină de emoție și mai impulsivă decât în vremurile când era mai tânăr. Se dovedea a fi mai intensă decât prima dragoste sau decât în primii douăzeci de ani. Atunci iubirea era ca inima care bătea cu putere fiindcă era mai tânăr și fiecare os din corpul său vorbea despre dragoste.

Zhou Zui puse o mână sub talia lui Xiao Qeu, care îl mângâie ușor, iar vocea sa era, de asemenea, un pic moale:

– Nu mă seduce, profesore Xiao. Eu nu am terminat munca încă.

Xiao Qeu închise ochii și se apropie pentru un nou sărut înainte de a-i da drumul.

Zhou Zui continuă să lucreze, iar Xiao Qeu rămase în studio pentru a se uita la noile lucrări ale lui Zhou Zui, dar nu plecă. Putea să înțeleagă desenele cu cerneală și picturile, dar nu prea putea să înțeleagă schițele tatuajelor. Cu toate acestea, Xiao Qeu nu prea voia să se uite la nimic pentru că tocmai se sărutase și corpul său reacționase. Acum aștepta să se calmeze înainte să plece. Motivul era foarte simplu.

Xiao Qeu luă desenele lui Zhou Zui și-și trecu degetele pe ele în timp ce își amintea de mesajul anterior al lui Lao Cao care îi spunea că, din moment ce îl luase, va trebui să îl păstreze. Se gândi în sinea lui: De ce să mă întreb dacă îl voi păstra sau nu pentru totdeauna? Dacă cineva vrea să mi-l fure, ar trebui să se mai gândească.

Xiao Qeu ieși la momentul potrivit când telefonul lui Zhou Zui sună, dar acesta nu se opri să răspundă. Xiao Qeu se duse să-l ridice și-l lipi de urechea lui Zhou Zui în timp ce îi făcea semn să vorbească la telefon.

Zhou Zui îi ceru să-l pună pe difuzor, așa că Xiao Qeu făcu întocmai și-l puse deoparte.

Interlocutorul era o veche cunoștință a lui Zhou Zui, iar căldura era evidentă în vocea sa. Această persoană era organizatorul acestei expoziții și era șeful unui alt cerc de tatuaje prosper din oraș. Pentru ca această expoziție internațională să fie acceptată de organizator, trebuise să-i convingă în mod natural pe toți tatuatorii, deoarece aceștia ar fi putut să nu accepte invitația atunci când era vorba de poziție sau pricepere. Dacă ar face-o, atunci ar putea să nu fie recunoscuți de ceilalți.

În cercul național de tatuaje, această persoană era foarte cunoscută ca un maestru.

El sunase pentru a-l ruga pe Zhou Zui să participe la această expoziție, dar nu pentru a concura sau pentru a-și aduce lucrările acolo, ci pentru a face cel mai important lucru, și anume să facă parte din juriu.

Zhou Zui râse și spuse:

– Asta e prea mult pentru mine, Xiao Dong. Nu sunt calificat, las-o baltă.

– Dacă vorbești așa, este ca o palmă pe fața mea și e umilitor pentru mine.

Persoana de pe cealaltă parte a telefonului râse și spuse:

– Ești invitat în fiecare an, dar nu te duci niciodată. Gazda de anul acesta m-a pus în dificultate, așa că salvează-mă, Ge. Ești ca un pustnic, trăiești prea liniștit, sunt foarte invidios.

Zhou Zui spuse:

– Nu m-am pregătit în prealabil, așa că nu am nimic în lucru. Nu sunt singurul din juriu, așa că nu pot sta degeaba.

– Prostii, râse persoana și îl certă.

– Nu mă mai minți, bine? Fără fraze superficiale între noi doi. Hai să vorbim despre lucruri reale. Te rog asta pentru că eu cred că actualul juriu nu impune suficient respect. Lao Zong din Taiwan nu poate ajunge, Yan Xian și Gao Shou au renunțat. Inițial era în regulă, dar au continuat să se dea în judecată reciproc și acum sunt blocați cu o grămadă de procese. Au trimis doar câțiva dintre ucenicii lor. Niciunul dintre bătrânii cu adevărat importanți nu vine dracului!

– Am bășici pe limbă de atâta vorbit și nu mint deloc. Văzând că mai am o săptămână, chiar nu mai am trucuri să încerc să te conving. Mulți prieteni internaționali vin acum, expoziția este aproape gata, iar coada și standul high life de lângă mine sunt acum goale. Dacă vrei să vii, locul este al tău. În mod normal, trebuie să plătești 100.000 pe zi, dar eu nu vreau banii tăi. Îți voi plăti chiar eu 100.000 pe zi.

Zhou Zui refuza întotdeauna astfel de cereri, indiferent cât de mult se chinuiau să îl convingă ceilalți. Această persoană rămase la telefon mult timp, dar tot refuză să accepte.

Celălalt suspină apoi energic și spuse:

– Știu că nu te interesează aceste lucruri și nu vrei să te implici. Dar, Ge, acum cei care te imită la expoziție au devenit maeștri, iar tu nu te arăți niciodată. Tu nu-ți amesteci numele, ci lași doar un grup de imitatori să iasă din rând. Când vorbesc despre tine pe la spate, ei cred că ești bolnav mintal, că ești autist, nu?

Zhou Zui râse la cuvintele lui și apoi spuse:

– Dacă chiar ai nevoie de ajutor, ia lucrările mele și lasă-l pe Xiaobei să-ți facă un desen. Vino să le alegi tu. Dă-i datele tale de contact și el va scrie contracte pentru cele care îți plac. În ceea ce privește schițele și desenele, ești liber să iei ce-ți place. De data aceasta, vor participa și oameni de la studio, așa că poți folosi numele meu pentru un stand de expoziție, asta e tot.

Aceasta era cea mai mare favoare pe care Zhou Zui o putea face, dar nu putea da mai mult. Nu putea merge personal la expoziție, iar acest lucru nu era deloc de luat în considerare. După atâția ani, nu mai fusese implicat în cercurile lor, iar de data aceasta, să lase un artist de la studio să-i ia lucrările pentru a le pune într-un stand era deja o concesie pentru toți anii de simpatie și pentru prietenia sa cu Xiao Dong.

El și Xiao Dong se întâlniseră în cartierul negru și, timp de atâția ani, nu avuseseră prea multe contacte, dar fiecare întâlnire fusese totuși una ca de la inimă la inimă. Erau doar prieteni care se întâlniseră când erau tineri și nu existau beneficii sau egoism între cei doi. Nu mergeau pe același drum, dar exista încă o înțelegere tacită între ei, așa că era un fel de dragoste.

După ce închise telefonul, Zhou Zui continuă să facă foarte calm totemuri, în timp ce Dage din fața lui se uită la el de mai multe ori înainte de a se întinde pentru o vreme și în cele din urmă deschise gura:

– De ce ești atât de distant, maestre?

Totemul lui Zhou Zui era plin cu limbi de fiare divine de culoare purpurie, care variau de la deschis la închis, iar Zhou Zui spuse:

– Nu sunt distant, este doar un defect de caracter.

El nu era interesat de lumea faimei și a averii, fiind în același timp prea leneș să se implice și chiar plictisit. Xiao Qeu îi scărpină ușor gâtul și spuse:

– Nu este un defect, este doar o alegere de viață.

Nu era nimic corect sau greșit în legătură cu alegerea, deoarece dacă nu-i plăcea, atunci nu voia să aibă de-a face cu ea, asta era tot.

Mai târziu, când Lu Xiaobei își termină treaba și ieși, Zhou Zui îl întrebă dacă era interesat și dacă voia să meargă.

Lu Xiaobei se uită la el și spuse:

– Te-am auzit vorbind, vrei să merg? Mă duc dacă tu vrei.

Zhou Zui spuse:

– Depinde de tine.

Lu Xiaobei veni și se ghemui lângă Zhou Zui înainte de a spune cu o voce mică:

– Nu mă simt confortabil să las pe altcineva să-ți ia desenele, nu este corect. Ei sunt în trecere pe aici și nu te pot reprezenta. Dacă munca ta pleacă de aici, atunci trebuie să plec și eu. Dacă tu nu pleci, atunci doar eu îl pot reprezenta pe Zhou Zui.

Zhou Zui își atinse chelia cu cotul și spuse cu un zâmbet:

– Nu contează, gândește-te doar dacă vrei să mergi sau nu, nu te gândi la asta.

– Tu nu vrei, dar eu nu pot să nu vreau.

Lu Xiaobei se uită în sus la el și apoi îl privy pe Xiao Qeu în timp ce spuse liniștit:

– Nu este sufficient să te reprezinte, dar în afară de tine, sunt doar eu. Xiao Ge, tu ce crezi?

Xiao Qeu era amuzat de el, așa că se duse să-i frece capul înainte să-l apese și să-l scuture și spuse cu un zâmbet:

– Da, tu ești singurul.

De fapt, Xiao Qeu simțise mai devreme că Lu Xiaobei era un copil foarte protector. Avea un fel de posesivitate evidentă asupra propriilor lucruri, de genul ce e al meu e al meu și nimeni nu se poate atinge de lucrurile mele. Cu toate acestea, lucrurile pe care le deținea erau de fapt foarte puține, excluzându-i pe cei de care nu-i păsa în exterior, rămăsese doar stăpânul său. Oricare dintre ceilalți artiști tatuatori ai studioului nu puteau spune că erau ucenici, deoarece erau tatuatori rezidenți, iar ucenicul lui Zhou Zui era doar el și nimeni altcineva.

Lu Xiaobei stătea acolo ghemuit, gândindu-se o vreme, înainte de a se ridica și de a spune:

– Dacă numele tău va fi expus acolo, atunci voi merge și eu, iar dacă nu, atunci nu voi merge. Îl voi contacta pe Xiao Dong mai târziu și îl voi întreba.

Când termină și era pe cale să plece, Zhou Zui îl întrebă:

– Ai de gând să-mi iei doar numele? Cum rămâne cu propriile tale lucrări? Pregătește-te, adu două persoane, adu niște desene și alătură-te grupului live dacă ai timp.

Lu Xiaobei spuse:

– Nu. Sunt prea leneș să o fac. Este enervant. În plus, mi-e teamă să nu te fac de râs. Oamenii vor arunca o privire și vor spune, țsk, ucenicul lui Zhou Zui este doar la acest nivel, nu?

Zhou Zui spuse cu indiferență:

– Ucenicul lui Zhou Zui ar câștiga un premiu la fel de ușor cum ar juca un joc.

Deși Xiao Qeu crezuse adesea că cei doi erau foarte individualiști, în acest moment Xiao Qeu simți cu adevărat că cei doi erau foarte cool, asemeni unor zei.

Lu Xiaobei spuse:

– Haide, a mai rămas doar o săptămână, unde o să găsesc modele?

Spusese asta într-o zi, dar a doua zi, cineva se oferise serios să pozeze pentru el în timp ce zâmbea:

– Eu pot să pozez pentru tine. Poți să faci ce vrei, atâta timp cât nu se văd pe gât și încheieturi.