TE AȘTEPTAM- Capitolul 43

Tu și Dage dormiți în același pat?

Băiatul se oferi să pozeze pentru el, dar Lu Xiaobei nici măcar nu se gândi la asta și refuză.

Băiatul repetă:

– Eu chiar pot să o fac. Tu nu poți găsi un model, iar eu sunt disponibil?

Lu Xiaobei nici măcar nu ridică capul, iar ei nu-i putură vedea decât ochii căzuți ca și cum ar fi purtat o mască:

–  O să te doară.

– Nu mi-e frică de durere, e în regulă.

Băiatul își încreți ochii și zâmbi.

Lu Xiaobei se uită la el și spuse indiferent:

– Nu ți-e frică de durere, atunci de ce tremuri?

Băiatul se uită în jos la propriile picioare și nu vorbi.

Băiatul se numea Lin Cheng și era doar un boboc care studia designul arhitectural. El avea o întâlnire cu Lu Xiaobei pentru a face steagul curcubeu care-i fusese tatuat pe interiorul coapsei astăzi, pentru a acoperi o cicatrice din copilărie.

Lu Xiaobei desenă un evantai în culorile steagului curcubeu, înconjurat de stele care îl făceau să pară foarte la modă și foarte frumos. Era un evantai care nu avea nici măcar terminată linia exterioară, dar capul băiatului transpira de durere. În timp ce Lu Xiaobei scăpa acul din când în când, el își mișca reflex piciorul, iar pielea lui sensibilă se înroșea. Cu un ten atât de alb, roșeața părea îngrozitoare.

Lin Cheng purta o pereche de pantaloni scurți largi, cu o parte rulată până la baza piciorului. Îl privi pe Lu Xiaobei coborându-și capul la baza piciorului, cu o mână ținând aparatul pentru a trasa linia, iar cu cealaltă ținând un tampon de bumbac pentru a șterge excesul de pigment. Cu picioarele lui Lin Cheng depărtate, unul încovoiat și unul întins, Lu Xiaobei se cuibărise între picioarele lui pentru a face tatuajul.

Această acțiune era foarte obișnuită pentru artiștii tatuatori, iar părțile intime aveau poziții mai jenante. Cu toate acestea, era totuși o poziție ușor inconfortabilă pentru client, iar acesta se simțea puțin ambiguu.

Odată ce marginea fu terminată, Lin Cheng luă o bucată de șervețel pentru a-și șterge transpirația de pe cap și șopti:

– Ge, vreau să iau o pauză.

Lu Xiaobei se întâmplă să schimbe acul pentru umbrire și își înclină ușor bărbia înainte de a spune:

– Dă-i drumul.

Lin Cheng voia doar să ia o pauză și nu voia să plece. Chiar îl durea prea tare, iar durerea era cu câteva grade mai mare decât cea de la încheietura mâinii. Nu își schimbă postura și doar își închise picioarele înainte de a-l privi pe Lu Xiaobei cum se joacă cu aparatul. După un timp, zâmbi și spuse:

– Sunt bine.

Lu Xiaobei scoase un sunet „hmm” și-și puse picioarele pe pământ pentru a face scaunul să înainteze, înainte de a-și pune mănuși noi după ce-și ridică masca și spuse:

– Dacă doare prea tare, poți să spui asta.

– Bine.

Lin Cheng dădu din cap în timp ce părea foarte docil.

– Dacă doare mai mult umbra sau linia, fiecare răspuns e diferit, să-mi spui.

De fapt, ambele dureau, dar doar una era mai ascuțită și una nu era la fel de iritantă. Totuși, presiunea constantă asupra nervilor îi făcea pe unii oameni să se simtă deosebit de deranjați.

Lin Cheng decise să ia inițiativa de a vorbi cu Lu Xiaobei pentru a-i distrage atenția de la durere. El vorbi cu voce joasă, vocea sa părând nesigură din cauza durerii: 

– Acesta este un design frumos, care este stilul?

– Niciun stil, răspunse Lu Xiaobei.

– Este doar un pic proaspăt, te poți gândi la el ca la un design de școală nouă, dar nu chiar.

Lin Cheng dădu din cap și spuse cu un zâmbet:

– Arată bine.

Lui Lu Xiaobei încă nu-i plăcea să vorbească în timp ce lucra, iar răspunsurile sale erau foarte scurte când Lin Cheng vorbea, dar pur și simplu nu răspundea uneori când se concentra pe umbrire.

Mai târziu, când corpul principal al evantaiului fu terminat și mai lipseau ultimele piese, Lu Xiaobei schimbă acele și ajustă culoarea când Lin Cheng își ridică brusc mâna pentru a atinge ușor cerceii negri ai lui Lu Xiaobei.

Mișcările lui Lu Xiaobei înghețară și își ridică sprâncenele pentru a se uita la el.

Mărul lui Adam al lui Lin Cheng alunecă puțin și, de asemenea, își dădu seama că acțiunea lui fusese puțin bruscă, așa că își retrase mâna și își trase colțul buzelor în sus într-un zâmbet exagerat:

– Ge, tu…asta… E frumos.

Lu Xiaobei nu se mișcă și continuă să se holbeze la el. Cu masca pe față, nu-i putea vedea expresia și nu știa ce gândește.

Această privire îl făcu nervos, iar ochii lui Lin Cheng se feriră și nu îndrăzni să se uite la el. Își strânse buzele în timp ce părea foarte stânjenit. Zâmbetul de pe fața lui căzu. Era pe punctul de a spune „îmi pare rău” când îl auzi pe Lu Xiaobei deschizându-și gura.

Acesta ridică în continuare privirea pieziș și se holbă la Lin Cheng înainte de a se apropia puțin și de a-i spune la un volum pe care doar ei doi îl puteau auzi:

– Nu mă zdruncina orbește.

De data aceasta, fața lui Lin Cheng se înroși complet și deveni de o culoare cărămizie.

Când Xiao Qeu veni după serviciu, Lin Cheng tocmai terminase tatuajul, iar Lu Xiaobei luă un prosop pentru a-i șterge săpunul antibacterian de pe picioare. Îl întrebă:

– Ești mulțumit? Vezi dacă mai e ceva de reparat.

– Da, este în regulă.

Lin Cheng zâmbi și clătină din cap:

– Mulțumesc, Ge.

Lu Xiaobei dădu din cap și își scoase mănușile și masca înainte de a pune aparatul deoparte și de a se ridica. Se îndepărtă de bancul de lucru și se duse la locul de tatuaj pentru a găsi o peliculă pentru el înainte de a-i spune:

– Nu face duș astăzi, întoarce-te și aplică medicamentul pe care l-ai luat data trecută și fă-ți o programare pentru a reveni mai târziu pentru a retușa culoarea.

Băiatul dădu din cap și Lu Xiaobei îl conduse afară. Când trecu pe lângă Xiao Qeu, dădu din umeri  și-i spuse.

– Bună.

Xiao Qeu îl bătu pe braț și se îndreptă spre Zhou Zui înainte să zâmbească și să spună:

– Bună seara, profesore Zhou.

Zhou Zui își ridică privirea și îi zâmbi:

– Aproape am terminat, poți să stai jos o vreme.

– Ok, nu e nicio grabă.

Xiao Qeu spuse:

– Mă voi gândi la ce să mănânc în seara asta.

Zhou Zui spuse:

– Bine.

Inițial, Xiao Qeu nu voia să vină astăzi, deoarece Zhou Zui era ocupat și el la fel. Dacă ar fi venit, ar fi perturbat mai mult sau mai puțin ritmul de viață al acestuia. Cu toate acestea, mâine trebuia să plece într-o călătorie de afaceri și ar fi fost plecat pentru trei sau patru zile, poate chiar mai mult, așa că venise totuși.

Seara, Xiao Qeu spuse că pleacă într-o călătorie de afaceri pentru câteva zile, iar Zhou Zui întrebă:

– Unde?

– La Shanghai, spuse Xiao Qeu în timp ce se întindea pe canapea cu ochii închiși.

– … pentru un schimb de experiență.

Zhou Zui făcu un sunet „hmm” și îl întrebă:

– Ai terminat de împachetat bagajele?

– Da, le am în mașină.

Xiao Qeu suspină:

– Cum n-o să mă vezi în următoarele zile, nu uita să mă suni, Zhou Xiansheng.

Zhou Zui își frecă colțul frunții și spuse:

– Nu voi uita.

Asta cu siguranță nu era ceva ce putea uita. Cei doi se sunau în fiecare seară înainte de culcare, dacă nu erau împreună, și vorbeau despre lucruri la întâmplare. Uneori, Zhou Zui chiar făcea exerciții fără să închidă, iar lui Xiao Qeu îi plăcea să asculte.

De data aceasta, întâlnirea de schimb nu era la scară mică. Mai multe universități deschiseră împreună, iar pentru școala lor, trimiseseră un total de șapte persoane împreună cu Xiao Qeu, iar decanul mergea și el. Inițial era un trio programat pentru trei sau patru zile, dar fuseseră invitați în mod neașteptat la Xiamen la jumătatea drumului, astfel încât să se întoarcă la Shanghai o săptămână mai târziu.

Xiao Qeu era întins pe patul de la hotel în timpul nopții și-i spuse lui Zhou Zui că este obosit.

Zhou Zui îi spuse la telefon:

– Odihnește-te, te vei întoarce curând.

Xiao Qeu sună în timp ce colegul său făcea un duș, deoarece el și colegul său împărțeau camera. De aceea, vocea lui era un pic mai joasă și fredona de două ori în timp ce juca un joc cu prietenul său.

Zhou Zui era obișnuit cu această rutină și, dintr-o dată, inima lui se simți foarte moale. El zâmbi și spuse:

– Te voi aștepta.

– Bine, suspină din nou Xiao Qeu în timp ce se lipea de telefon.

– Mâine mă duc să-mi văd îndrumătorul de doctorat și probabil voi fi certat din nou.

Zhou Zui nu spuse nimic, iar Xiao Qeu nu prea avea nevoie să spună nimic, așa că Zhou Zui doar ascultă. Xiao Qeu se gândi ce să spună până când colegul ieși de la duș:

– Atunci voi face un duș, tu du-te la culcare devreme.

– Bine, o să te aștept.

Zhou Zui termină și nu închise înainte de șopti după câteva secunde:

– Închide tu.

Xiao Qeu știa că această persoană chiar nu putea să închidă și, deși gura lui nu spunea acest lucru, inima lui îi ducea dorul.

Astfel, Xiao Qeu ieși de la duș și îi trimise un emoji de sărut lui Zhou Zui pentru a-l convinge pe Zhou al său.

Lu Xiaobei era și el în Shanghai, iar când auzi că Xiao Qeu se întoarce, părăsi și el expoziția. Nu-i păsa de cele două zile rămase din expoziție, așa că își aduse modelul înapoi și trebui să ia același zbor cu Xiao Qeu. Oricum, fusese acolo în primele trei zile și nu erau atât de mulți oameni ca înainte, așa că văzuse tot ce trebuia să vadă.

Lu Xiaobei nu-și adusese propria lucrare, deoarece era doar un înlocuitor pentru Zhou Zui și stătea pe un scaun sub bannerul studioului acestuia în timp ce concura. Unii oameni veniră să vorbească, iar el nu răspunse. Abia când fu întrebat dacă el este Zhou Zui, răspunse:

– Nu, sunt discipolul lui.

Tao Xiao Dong era într-adevăr capabil de compromisuri și puse peste tot lucrurile lui Zhou Zui, în timp ce-i invită pe unii dintre vechii clienți ai acestuia să fie modele pentru care cheltuise o mulțime de bani. La expoziția din fiecare an, grupul de oameni care erau cu adevărat grozavi erau de fapt familiarizați cu toții și așteptau să vadă dacă exista o figură nouă în acest an. Cu toate acestea, pentru Zhou Zui era diferit. Aceasta era prima sa expoziție cu cea mai centrală poziție, lângă organizator.

Zhou Zui, de fapt, nu se pregătise deloc în mod deliberat pentru acest lucru, deoarece desenele erau tatuaje obișnuite. Era o expoziție ocazională la care nu apăruse deloc.

Cu toate acestea, acest lucru era suficient.

Zhou Zui avea un tatuaj pe tot spatele care era un tigru. Fundalul culorii din jur nu era de menționat, deoarece tigrul era ceea ce făcuse ca aproape toți artiștii să vină să îl vadă. Aceasta era cea mai detaliată lucrare făcută de Zhou Zui anul trecut, iar liniile erau aspre și spontane ca și cum ar fi fost sălbatice și nesăbuite înainte de a deveni delicate ca blana de pe corp, care putea fi văzută clar. Tigrul era întins pe o parte, în timp ce capul și dinții săi erau feroce, iar o pereche de ochi de tigru erau fixați pe pielea umană ca și cum ar fi fost cu adevărat vii.

El stăpânea complet stilul tradițional. De la concepția artistică la tehnică, acest artist era în vârf. Chiar și culorile simple de-a lungul marginilor erau pline de o aură dominatoare.

Pentru acest tatuaj complet pe spate, Zhou Zui petrecuse mai mult de două sute de ore. Deoarece fratele clientului avea bani, prețul de un milion fusese negociat direct, fără a fi taxat la oră. Altfel, era foarte rar să faci o lucrare atât de detaliată. La urma urmei, fiecare oră însemna bani, iar clientul nu avea nevoie ca tatuajul să fie atât de fin, dar Zhou Zui nu ar fi proiectat altfel.

Diferența dintre desenele flash special pregătite pentru expoziție și desenele colectate pentru clienți era pe deplin afișată aici, și excluzând stilul și tema, meticulozitatea lor era mult inferioară.

În plus față de acest design, mai exista un leu cu un braț mecanic și picioare mecanice, un zeu elefant cu picioare mici, un totem al unei bestii străine și un desen cu un peisaj pe un spate întreg, care erau toate atât de unice în stil încât puteau fi văzute dintr-o privire. Existau, de asemenea, câteva stiluri puțin mai comune, cum ar fi cele europene și americane în negru și gri, precum și cele tradiționale japoneze care erau plasate în interior.

În timpul expoziției din acest an, figura lui Zhou Zui apăruse de nicăieri, ceea ce era cea mai mare surpriză pentru organizator. Cele mai multe dintre celelalte standuri fuseseră expuse în echipă și erau unele modele șocante care erau rezultatul întregii echipe, deoarece fiecare persoană avea propriile preferințe și nu putea decât să facă tot posibilul în domeniul său de expertiză.

Zhou Zui era singurul care susținuse un singur stand de unul singur și venise cu toate stilurile care erau cele mai bune.

Existau încă unii oameni în țară care știau despre Zhou Zui. La urma urmei, Lu Xiaobei gestiona de obicei micro-blogul pentru zeci de mii de fani pe care îl urmăreau mulți artiști tatuatori din industrie. Cu toate acestea, prietenii internaționali chiar nu știau absolut nimic, deoarece nu auziseră niciodată de această persoană. Tatuajele naționale începuseră foarte târziu și imitau stilul altor țări, astfel încât nu existase niciun stil independent. În acest domeniu al tatuajelor, tatuatorii străini priveau mai mult sau mai puțin de sus cercul național de tatuaje, deoarece credeau că nivelul era încă inadecvat.

Organizatorul fu plasat lângă standul lui Zhou Zui și era complet calm, deoarece era foarte bine organizat, și ieșise cu o față curată. Maeștrii internaționali care veniseră la spectacol nu-și ascunseră aprecierea.

Lu Xiaobei voia inițial să aducă o cutie de cărți de vizită, dar le terminase cu ceva timp în urmă, așa că nu se obosise să mai tipărească. Era atât de mediatizat încât nu se obosi să comunice mai mult și să contacteze mai mulți. Dage nu vrea să fie faimos, așa că toate ramurile de măslin ale comunicării sunt inutile. Noi nu vrem să ne dezvoltăm, nu vrem să câștigăm mulți bani și nu vrem să ne facem un nume. Am venit aici pentru a-i da o față lui Tao Xiao Dong, deoarece el avea mare nevoie, și trebuia să-l salvăm.

Anterior, Lu Xiaobei își făcea uneori griji pentru Zhou Zui acasă când îl vedea atât de nemotivat, ceea ce îl făcea să fie furios că nu vrea. Cu toate acestea, el crezuse asta pentru că ieșise și se uitase la expozițiile acelor grupuri mari în care liderul poza ca un frate mai mare care, de asemenea, se întâlnea peste tot și avea o sută sau optzeci de discipoli care primeau un an de școlarizare pentru o mie sau opt milioane, dar ei nu învățau neapărat ceva. Zhou Zui nu era potrivit pentru a trăi astfel și chiar nu avea nevoie.

Astfel, Lu Xiaobei plecă de acolo ca să se întoarcă acasă cu Xiao Ge.

Xiao Qeu atinse ușor capul chel al lui Lu Xiaobei și-l întrebă:

– Cum te simți?

Lu Xiaobei scutură din cap și spuse:

– Sunt prea mulți oameni și prea multe gunoaie. Este atât de al naibii de enervant, încât nu voi mai veni.

Xiao Qeu râse și spuse:

– Bună treabă.

Cei doi aleseră un loc unul lângă celălalt atunci când se înregistrară, iar după îmbarcare, Lu Xiaobei părea foarte incomod, cu buzele palide. Când se așeză lângă Xiao Qeu spuse:

– Nu ar trebui să vii niciodată la acest tip de spectacol, Xiao Ge. Într-adevăr, în prima zi în care a trebuit să  tatuez, am vomitat de trei ori, nu exagerez. Acest lucru este mult mai înfricoșător decât o petrecere mascată sau cosplaying, în timp ce acesta poate fi prea blând.

Expozițiile de tatuaje erau în mod natural pline de tatuaje.

Erau tot felul de tatuaje de toate formele și mărimile care te orbeau. Văzând toate acestea timp de zile întregi ar putea provoca disconfort fizic. Lu Xiaobei și modelul vomitaseră pe rând cu fețele galbene.

Era un fanatic al tatuajelor care era tatuat din creștetul capului până la călcâie și chiar tot capul era tatuat într-un desen asemănător unui zombi, cu gura deschisă până la baza urechii. Când veni această persoană, Lu Xiaobei nu se abținu și începu să se agite. Pentru prima dată în viața lui, simți o frică de tatuaje, iar apoi, cu încă o privire, simți că leșină.

Xiao Qeu îl ascultă și râse mângâindu-l înainte de a spune mai târziu:

– Nu există nicio cale. Din moment ce ești în această afacere, trebuie să accepți acești clienți, dar lucrul bun este că maestrul tău este indiferent la faimă și avere, așa că poți experimenta mai puțin.

– Mm, cred că aceasta este ultima dată.

Lu Xiaobei se lăsă pe scaun în timp ce părea slăbit și îi spuse lui Xiao Qeu:

– Nu sunt îngrijorat de asta, să fiu sincer, Xiao. Dage nu va fi niciodată implicat în așa ceva.

Xiao Qeu era pe punctul de a spune „Știu” când Lu Xiaobei continuă:

– El nu este în cerc, dar Tang Yaning a fost. Toți bătrânii din cerc îl cunosc și se cunoșteau între ei. Am auzit o mulțime de oameni menționând acest nume de data aceasta și vorbind întâmplător despre zvonurile din afară care nu erau adevărate. Adorația și gelozia față de abilitatea lui Zhou Zui îi face să se agațe de o bucată de istorie, ca și cum ar putea să-și folosească gura pentru a degrada abilitatea altora.

Xiao Qeu făcu o pauză după ce auzi brusc acest nume și nu era sigur ce voia să spună.

Disprețul lui Lu Xiaobei era clar pe fața lui în timp ce rânjea și închidea ochii înainte de a spune:

– M-am întors știind că Dage va fi întotdeauna un mare maestru, să scapi de muritori ca un zeu este destul de bun. Nu știu ce păcate au fost comise în ultima sa viață pentru a fi pătat de o astfel de persoană, el a fost o bucată de gunoi.

Xiao Qeu închise și el ochii și se lăsă pe scaun pentru o vreme înainte de a-și trage colțurile gurii și de a-i spune lui Lu Xiaobei:

– Chiar și fără el, știu că Zhou Zui nu și-ar schimba caracterul. Las-o baltă, decedatul trebuie respectat, să nu spunem prea multe.

Lu Xiaobei spuse:

– Nu mă tem niciodată să respect pe nimeni, de fiecare dată când îl menționez, vreau să spun că el este într-adevăr un gunoi. Oamenii trebuie să fie responsabili pentru propria viață și dacă tu te transformi în gunoi, de ce ar trebui alții să fie împovărați de acea viață? Din momentul în care a murit și până acum, Dage a trăit în umbra lui, m-am săturat să mă gândesc la asta.

El deschise ochii pentru a se uita la Xiao Qeu și făcu o pauză înainte de a-l întreba încruntat:

– Xiao Ge, de fapt, nu am îndrăznit niciodată să te întreb și nici nu am găsit ocazia. Acum că am menționat-o, aș vrea să întreb… Tu și Dage dormiți în același pat?