TE AȘTEPTAM- Capitolul 47

„Nu-ți fie frică iubitule, sunt eu, Xiao Qeu.”

Profesorul Xiao era omnipotent. Profesorul Xiao putea rezolva totul.

În acea noapte, Xiao Qeu se întinse lângă Zhou Zui și-l apucă de mână, spunându-i:

– În seara asta, vei dormi aici, iar eu mă voi uita la tine cum dormi.

– Da, degetele lui Zhou Zui mângâiară dosul mâinii lui Xiao Qeu și șopti:

– Bine.

Xiao Qeu îi zâmbi cu un zâmbet foarte blând, iar ochii lui erau plini de toleranță. Depuse un sărut moale pe fruntea lui Zhou Zui și spuse:

– Du-te la culcare, voi veghea asupra ta.

Xiao Qeu spusese că are grijă de Zhou Zui, și chiar făcu asta toată noaptea. Lăsă luminile aprinse toată noaptea și reglă lumina foaierului cât mai slab posibil, astfel încât dormitorul să fie mereu luminat, dar nu prea tare, pentru a nu deranja somnul. După ce Zhou Zui închise ochii, Xiao Qeu simți cum mușchii i se întăresc încet și cum palmele îi devin reci.

Xiao Qeu îi șopti în ureche:

– Iubitule, eu sunt.

Zhou Zui deschise imediat ochii pentru a se uita la el, iar Xiao Qeu încă zâmbea ușor.

– Dormi.

În acea noapte, Xiao Qeu stătu lângă Zhou Zui, în timp ce se sprijinea pe brațul lui și îl privea în liniște. Zhou Zui nu adormi pentru o lungă perioadă de timp, deoarece nu era atât de ușor. Cu toate acestea, Xiao Qeu nu intră deloc în panică și nu avu contact fizic cu el, ci doar îl liniștea ușor cu cuvinte pentru a continua să transmită în mod constant prezența sa cu vocea, astfel încât să se simtă foarte confortabil și foarte ancorat.

Mai târziu, Zhou Zui adormi în cele din urmă, dar nu dormi bine. Ochii lui Xiao Qeu nu se închiseră, deoarece se uitau mereu la el. Atâta timp cât avea cea mai mică neliniște, Xiao Qeu spunea imediat pe un ton blând lângă el: „Sunt eu, nu-ți fie frică, sunt Xiao Qeu”.

Așa făcu toată noaptea.

Această noapte nu fu lungă, iar inima lui Xiao Qeu era mulțumită de fiecare secundă în care îl privise pe iubitul din fața lui. El nu simțise că este dificil sau împovărător, ci trăise un alt fel de fericire într-o astfel de noapte.

Xiao Qeu râse, de asemenea, în sinea lui, deoarece era cu adevărat îndrăgostit.

Zhou Zui îl auzi pe Xiao Qeu șoptindu-i înainte să deschidă ochii dimineața:

 – Culcă-te la loc, stau lângă tine.

El deschise ochii și văzu fața lui Xiao Qeu care avea un zâmbet ușor, și perechea de ochi care fusese trează toată noaptea, ochi care erau acoperiți cu vene roșii.

Zhou Zui își reveni și se pierdu în privirea lui Xiao Qeu timp de două secunde înainte de a întinde mâna și de a-și pune brațul în jurul lui Xiao Qeu. Își îngropă fața în umărul lui, iar vocea lui era joasă și răgușită:

– …Nu ai dormit?

Xiao Qeu zâmbi și își folosi dosul mâinii pentru a strânge osul tare din spatele capului lui Zhou Zui, pe care degetele sale îl apucară ușor. Cu un ton ridicat, plin de mândrie, îl întrebă:

– Nu contează dacă am dormit sau nu. Lasă-mă să te întreb, ai dormit toată noaptea?

Zhou Zui răspunse cu o voce înăbușită:

– Da.

– Profesorul Xiao se ține de cuvânt.

Xiao Qeu râse înainte de a căsca și spuse leneș:

– Aveam de gând să mă întorc la mama pentru cină astăzi, dar voi uita de asta și voi merge la studio pentru a-mi recupera somnul.

Zhou Zui nu putu spune nimic pentru o lungă perioadă de timp, ci doar îl sărută în tăcere pe Xiao Qeu pe ureche și pe gât. Inima lui îi tresăltă inconfortabil, deoarece nu experimentase niciodată astfel de sentimente. Bătrâna lui inimă era ținută în mâinile lui și se întreba cât valorează.

În mod subiectiv, Xiao Qeu nu se simțea obosit și chinuit, dar, la urma urmei, el avea o vârstă și nu mai era un adolescent de douăzeci și ceva de ani. Îi era din ce în ce mai greu să stea treaz noaptea în ultimii doi ani. Efectele unei astfel de nopți nedormite erau foarte puternice, și chiar și Lu Xiaobei le putu vedea când ajunse la studio, și se holbă la fața lui Xiao Qeu în timp ce întreba foarte direct:

– Sfinte Sisoe… Ce ați făcut voi doi noaptea trecută?

Xiao Qeu căscă și spuse:

– Închide-ți gândurile rele, suntem puri.

– Sigur, dădu Lu Xiaobei din cap.

– Destul de inocenți încât să faceți lucruri necurate toată noaptea, nu?

– Du-te dracului, râse Xiao Qeu certându-l.

În acea zi, Zhou Zui continuă ce începuse ziua precedentă, tatuând cealaltă jumătate de corp, iar tipul era încă dezbrăcat pe pat în timp ce Zhou Zui purta o mască cu o față indiferentă și făcea conturul.

Doar fața îi era indiferentă, dar inima îi era foarte blândă în timp ce se gândea la profesorul chipeș din camera de lângă el.

Profesorul chipeș nu știa nimic și era acoperit cu o pătură în timp ce dormea adânc ca pământul.

Deși Xiao Qeu îi spusese cu hotărâre că totul putea fi lăsat în seama lui, de fapt, acest tip de lucru era ceva pentru care nimeni nu avea o rezolvare, iar problema lui Zhou Zui nu putea fi cu adevărat vindecată fără să știe cum. Cu toate acestea, Xiao Qeu pur și simplu nu credea asta. Dacă o lună nu era suficientă, atunci ar fi făcut-o două luni; dacă două luni nu erau suficiente, atunci ar fi făcut-o un an; dacă un an nu era suficient, atunci ar fi făcut-o trei ani și apoi cinci ani; dacă era suficient timp, atunci ar fi obținut un rezultat.

Asta era o glumă. Dacă profesorul Xiao era în viață, atunci cum putea să nu lupte?

Voi sta chiar lângă tine, veghind asupra ta, până când singurul lucru din inima ta când închizi ochii sunt eu.

Xiao Qeu încă mai avea atât de multă încredere.

Acest lucru trebuia să fie făcut încet, nu în grabă. Astfel, Xiao Qeu făcea la fel ca înainte și nu mergea la Zhou Zui în zilele lucrătoare, deoarece trebuia să meargă la serviciu, iar Zhou Zui avea și el lucruri de făcut. Nu era urgent să vorbească despre dragoste sau să vindece boala. Aveau un viitor lung în fața lor, așa că de ce să se grăbească?

Fang Qimiao aștepta în fața școlii lui Xiao Qeu într-o zi după muncă pentru a-l lua, și de îndată ce Xiao Qeu urcă în mașină, Fang Qimiao rânji:

– Ar trebui să-i mulțumesc profesorului Xiao pentru că m-a însoțit la cină? Nu este ușor să te întâlnesc.

Xiao Qeu râse și se uită la el cu o privire piezișă.

– Vorbește frumos. Nu fi ironic.

Fang Qimiao spuse apoi:

– Dacă vreau să te întâlnesc acum, atunci trebuie să fac o programare în avans. Ești genul standard care își uită prietenii, nu vei avea niciun „prieten” în viitor. Hei, nu exagerai când erai cu știi tu cine?

Xiao Qeu încă zâmbea, deoarece era într-o dispoziție bună.

– Încetează, bine? Ai încercat să mă inviți în oraș? În cel mai rău caz aș fi putut să nu răspund la telefonul tău sau aș fi putut să refuz să primesc mesajul tău de pe Weibo.

– E foarte grijuliu din partea mea, știu că ești ocupat cu cineva, așa că îmi pare rău că îți răpesc din timp.

Fang Qimiao fredonă și râse.

– Oricum, trebuie să mergi cu mine la o adunare astăzi, mi-e prea rușine să merg singur. Există cineva care mă imploră să îi fac o favoare, dar nu vreau să îi dau ocazia să vorbească cu mine.

Xiao Qeu se lăsă pe spate în scaun și făcu un gest.

– Profesorul Xiao o va rezolva pentru tine.

Fang Qimiao îl întrebă după un timp:

– Este în regulă cu Zhou Xiansheng al tău? Nu există niciun conflict?

Profesorul Xiao închise ochii și se lăsă pe spate cu o față relaxată.

– Totul este în regulă.

– De data asta, fii cu ochii pe el.

Cuvintele lui Fang Qimiao se opriră aici, fără să mai spună nimic:

– Ești încă tânăr, așa că nu poți obține mai mult de la acești bătrâni. Nu lăsa oamenii să se joace cu tine și nu suferi.

Xiao Qeu doar zâmbi în acel moment, dădu din cap împreună cu cuvintele lui Fang Qimiao și scoase un sunet ,,hmm”. Cu toate acestea, el se gândea în sinea lui.

Bătrânul meu este un copil mare, cu cine s-ar juca? Nici măcar nu poate minți și simte că merită să moară pentru că nu a mărturisit nimic din ceea ce are în inimă. Îi pare rău pentru profesorul Xiao, îi pare rău pentru dragostea pe care o are pentru el și îi pare rău pentru sinceritatea celorlalți. Ah, el este într-adevăr prea drăguț, iar câteva zile fără să-l văd m-au făcut să-l doresc deja.

Xiao Qeu nu bău nicio picătură de vin la cină. De fapt, nu avea dureri de stomac de fiecare dată când bea, dar tot nu voia să bea pentru a nu-l lăsa pe Zhou Xiansheng să-și facă griji.

Xiao Qeu îi trimise un mesaj lui Zhou Zui când termină de mâncat și se duse la Karaoke înainte să-l întrebe: [Ești ocupat?]

Zhou Zui îi răspunse: [Nu, sunt acasă].

Astfel, Xiao Qeu formă numărul lui Zhou Zui înainte de a cânta pentru a-i spune:

– Profesorul Xiao va cânta pentru tine.

Telefonul era pe difuzor, iar Xiao Qeu îl strângea în mână în timp ce cânta un cântec de dragoste cu o emoție profundă. Ceilalți oameni nu știau că Xiao Qeu vorbea la telefon și-i ceru să continue să cânte, dar Xiao Qeu se uită la ceas și văzu că era aproape ora unsprezece, așa că flutură mâna și deschise ușa.

Telefonul era pus pe difuzor, așa că-l puse lângă ureche și-l întrebă zâmbind:

– Îți place?

Zhou Zui spuse:

– Da, sună bine.

Xiao Qeu coborî tonul astfel încât vocea lui era ca o șoaptă direct în ureche în timp ce vorbea într-o manieră neclară și ambiguă:

– Atunci data viitoare, voi cânta singur doar pentru tine…

Cuvintele erau normale, dar Xiao Qeu le rosti pe acel ton al vocii care adăuga întotdeauna un pic de reverie, iar mărul lui Adam al lui Zhou Zui se mișcă. După câteva secunde, el șopti:

– …Mi-e dor de tine, profesore Xiao.

Xiao Qeu fu tentat din impuls să îi spună că îl va vizita mai târziu, dar apoi se gândi că Fang Qimiao nu terminase încă, așa că îi fu teamă că nu va mai avea prieteni după aceea. Astfel, el spuse:

– Voi veni mâine seară. Așteaptă-mă încă o zi.

A doua zi era vineri, iar Zhou Zui îl aștepta deja la ușă după serviciu. Timp de două zile la rând, fusese luat de o mașină de lux la ușă, iar profesorul Xiao simți că nu era foarte discret. Cu toate acestea, nu era nimic de făcut, deoarece unul era un prieten drag și celălalt era inima și sufletul său, deci dacă nu era discret, atunci asta era.

Xiao Qeu nici măcar nu-și puse centura de siguranță în timp ce se urcă și sărută fața lui Zhou Zui și strâmbă din nas în timp ce zâmbea.

– Liwu al meu este destul de chipeș astăzi.

Majoritatea hainelor obișnuite ale domnului Zhou erau închise la culoare, practic aproape negre, dar astăzi purta un tricou polo alb care îl făcea să pară foarte serios.

Xiao Qeu purta de obicei haine semi-formale la locul de muncă, deoarece era profesor, la urma urmei, purta practic cămașă albă atunci când nu purta o haină. Cămășile erau, de asemenea, foarte pretențioase, dar profesorul Xiao era capabil să aleagă hainele, deoarece putea alege bine hainele pretențioase. Nu degeaba era numit „Frumosul Xiao”.

Zhou Zui râse încet, iar Xiao Qeu știa că această persoană era din nou stânjenită.

De fapt, Zhou Zui se îmbrăcase în mod deliberat în acest fel. Cu câteva zile în urmă, îi ceruse în mod expres lui Lu Xiaobei să îi cumpere niște haine, ceea ce arăta clar că dorea să pară tânăr. Presiunea de a se îndrăgosti de un profesor Xiao tânăr și chipeș era foarte mare, iar presiunea crescuse exponențial mai ales după întâlnirea cu predecesorul profesorului Xiao. Persoana era cam de aceeași vârstă, dar părea mai tânără decât el, cu un temperament elegant. În timp ce Zhou Zui își spăla fața în oglindă pentru a se evalua și se simțea nemulțumit cu cât se uita mai mult. Se gândea că trăia într-un mod atât de dur, iar fața lui nu era frumoasă. Nivelul său de educație nu era atât de ridicat, în timp ce un aspect neîngrijit în fiecare zi îl făcea să pară mai bătrân decât Xiao Qeu, cu mai mult de 10 ani. Câțiva ani diferență între ei nu era mare lucru, dar el voia să arate mai mult ca un student decât ca un unchi.

Lu Xiaobei râse timp de două ore, și chiar și în timp ce lucra, tot râdea. În acea zi, singurul tatuaj pe care îl făcuse era o literă mică, iar Lu Xiaobei plecă după ce termină, deoarece aranjase să meargă la cumpărături pentru cineva și urma să se întoarcă abia la lăsarea serii. După ce făcuse cumpărături toată ziua, își golise cardul cu nu mai puțin de o sută de mii.

– Poartă-l și fii deschis în fața lui Xiao Ge.

Lu Xiaobei se simțea obosit în acea zi, dar văzându-și fratele mai mare cu acea față rece și indiferentă încă îl făcea să vrea să râdă.

– Îți voi cumpăra o altă colecție de sezon. Oricum, singurul nostru avantaj sunt banii care ne-au mai rămas. Dacă avem nevoie de mai mulți bani, putem să mai facem câteva desene pe brațe luna viitoare.

Zhou Zui scutură din cap și spuse:

– Nu fac acest gen de comparație.

Lu Xiaobei spuse:

– Cine a spus că te compar cu cineva? Te consolez, pentru a-ți ușura puțin inima.

Xiao Qeu nu știa toate acestea și crezu doar că Zhou Zui își schimbase temporar stilul. Arăta destul de proaspăt, iar profesorul său Zhou era foarte chipeș și tânăr. Abia când Xiao Qeu se duse acasă seara pentru a-și lua lenjeria din dulap, văzu grămada de pungi de hârtie care-l făcu să se simtă puțin confuz și le răsturnă ghemuindu-se pe podea râzând timp de câteva minute.

Când Zhou Zui ieși din duș, Xiao Qeu reveni la normal și își luă chiloții să se ducă și el la duș. În timp ce se frecă de el, îi ciupi talia și-i mușcă urechea înainte să spună:

– Zhou Xiansheng, așteaptă-mă în pat.

De fapt, Zhou Zui se gândea prea mult la toate. Ce contează ce poartă? Nu l-ar plăcea Xiao Qeu pentru hainele lui? De exemplu, pofta lor era adâncă în oceanul dorinței ori de câte ori făceau dragoste și să fie împreună cu el în timpul acelui moment era preferatul lui Xiao Qeu. Xiao Qeu nu se putu abține să nu se uite în acel moment când Zhou Zui se încrunta și-și reținea expresia. Îi plăcea chiar să fie gol, așa că de ce conta ce purta?

Când terminară de făcut sex, Xiao Qeu căzu confortabil pe pat și-i spuse lui Zhou Zui, care aduna prezervativele de pe podea:

– ….  Zhou Xiansheng are o talie bună.

Zhou Zui îi aruncă o privire și zâmbi spunându-i:

– Du-te la culcare dacă ești obosit.

Xiao Qeu nici măcar nu se deranjă să poarte lenjerie de corp, și doar stătea acolo gol în timp ce se uita la Zhou Zui, apoi zâmbi și-și deschise brațele:

– Nu mă voi culca, grăbește-te cu curățenia și vino aici, îmbrățișarea profesorului Xiao încă te așteaptă.

Zhou Zui scutură din cap și aruncă prezervativele înainte de a-l săruta și spuse:

– Tu dormi în camera ta, eu voi dormi în altă cameră.

– Camere separate, huh? Xiao Qeu ridică din sprâncene.

– Profesorul Xiao nu are niciun farmec?

– Deloc, Zhou Zui își atinse vârful nasului de al său, în timp ce ochii lui arătau evident triști.

– Odihnește-te.

Xiao Qeu deschise gura pentru a-i mușca nasul și mormăi:

– Nu, nu pot să dorm singur.

Își ținuse firea timp de o săptămână pentru a dormi cu Zhou Zui în următoarele două zile, și ar fi o glumă pentru ei să doarmă în camere separate, așa că era imposibil să fie de acord cu asta. Zhou Zui termină de curățat, iar Xiao Qeu îl îmbrățișă direct în timp ce îl întreba cu căldură,

– Voi dormi cu tine astăzi… Bine?

Zhou Zui nici măcar nu se gândi și răspunse:

– Bine.

Îmbrățișarea lui Xiao Qeu era foarte confortabilă, iar respirația și bătăile inimii lor se uniră, dându-și reciproc un sentiment de apartenență și de soliditate.

Mai târziu, când Zhou Zui adormi adânc, Xiao Qeu îi dădu drumul pentru a-i oferi o anumită distanță și nu mai avu contact fizic cu el.

Zhou Zui respiră adânc de câteva ori și Xiao Qeu îi spuse încet:

– Relaxează-te, profesorul Xiao îți va cânta un cântec.

Vocea lui Xiao Qeu era frumoasă. Zhou Zui o auzise cu mult timp în urmă, dar de fiecare dată când o asculta, era în mediul zgomotos al unui KTV unde vocea lui era amplificată infinit prin microfon. Xiao Qeu cântă în liniște alături de el în timpul nopții, iar acest sentiment era uimitor, deoarece liniștea treptat inimile oamenilor.

Xiao Qeu cântă un cântec numit „I don’t want to change you[1]”, care era un cântec englezesc cu un ritm liniștitor. Zhou Zui îi urmă ritmul și-și reglă încet respirația. Cântecul nu se terminase, dar Zhou Zui adormise deja.

Xiao Qeu zâmbi în tăcere, Deci, de fapt, nu este atât de dificil, nu?

Nu era nimeni pe care profesorul Xiao să nu-l poată cuceri și nu existau foști pe care profesorul Xiao să nu-i poată îndepărta.

În acea noapte, el încă rămase treaz aproape toată noaptea, în timp ce își făcea simțită prezența din când în când, păstrându-și vocea clară, astfel încât Zhou Zui să-i poată distinge vocea chiar și în somn. Era destul de greu, dar Xiao Qeu nu se simțea obosit.

Acest tip de stil de viață continuă pentru o lungă perioadă de timp. La început, Xiao Qeu venea aici în fiecare noapte și nu dormea, dar în ciuda vigilenței sale constante, Zhou Zui se trezea uneori și rezista prezenței persoanei din jur. Când se întâmpla acest lucru, Xiao Qeu cânta, deoarece orice ar fi spus nu era util împotriva coșmarului, dar cântatul ajuta.

La început, acest lucru îl deosebea pe Xiao Qeu de acea persoană, deoarece cântecul și vocea lui erau calde. Vocea îi aparținea doar lui Xiao Qeu, iar el cânta cu emoție doar pentru Zhou Zui.

Mai târziu, intervalele dintre somnul fluctuant al lui Zhou Zui deveniră mai lungi, iar Xiao Qeu putea profita de durata intervalului de timp pentru a trage un pui de somn, Cu toate acestea, el adormea doar puțin și se trezea de îndată ce Zhou Zui se trezea și el, pentru a convinge această persoană cu câteva cuvinte sau câteva cântece lente.

După ce Lu Xiaobei află acest lucru, rămase cu gura căscată pentru că era foarte șocat. Îngheță o vreme, cu ochii roșii și mâinile într-un gest în care voia să spună ceva, dar nu găsea cuvintele potrivite, așa că nu-i ieșea nimic din gură. În cele din urmă, scoase doar o propoziție:

– …. Mulțumesc pentru munca ta grea, Ge.

Xiao Qeu zâmbi și-și flutură mâna într-un mod foarte elegant și nepăsător:

– Nu e greu, nu contează. Crezi că Dage nu muncește din greu? El este chiar mai obosit decât mine.

Viața nu era atât de ușoară. Îl curtase pe Zhou Zui, dar ignorase toate experiențele trecute ale lui Zhou Zui pentru ca ei să fie împreună, ceea ce nu fusese ușor. Chiar dacă îl însoțise pe celălalt și îl ademenise, Zhou Zui încă se simțea obosit în ciuda faptului că adormise, deoarece spiritul său era tensionat și ar fi visat toată noaptea, ceea ce arăta că somnul nu era mai ușor decât trezirea.

Cu toate acestea, din moment ce-și urmaseră propriile inimi pentru a o lua pe acest drum, era necesar ca totul să meargă bine. Primul punct major era să smulgă buruienile, ceea ce ar fi condus la un viitor drum drept, pe care era mai deschis și mai confortabil să mergi.

Chiar dacă Lu Xiaobei auzise asta, era atins de acest lucru. În fiecare seară, inima lui Xiao Qeu avea sentimente mai clare pentru Zhou Zui. Fusese greu pentru Zhou Zui să renunțe și, în fiecare dimineață când se trezea, simțea că nu se poate ridica la înălțimea emoțiilor profunde ale lui Xiao Qeu. Cu toate acestea, nu putea decât să se relaxeze fără să se gândească prea mult și să încerce să se forțeze să doarmă mai confortabil în fiecare noapte.

Cu toate acestea, el încă se simțea foarte vinovat uneori, mai ales atunci când somnul său devenise inexplicabil mai rău, iar într-o zi chiar întinsese mâna pentru a-l împinge pe Xiao Qeu când își deschise ochii și văzu pe cineva lângă el.

Fără a-și controla forța, gâtul lui Xiao Qeu fu împins de el cu o bubuitură puternică.

Xiao Qeu fu șocat când se trezi brusc împins să se trezească imediat după ce adormise, dar prima sa reacție când deschise ochii fu să spună:

– Nu-ți fie frică, dragă, sunt Xiao Qeu.

Acest incident îl făcu pe Zhou Zui să se îmbufneze pentru o zi întreagă, îmbrățișându-l pe Xiao Qeu din spate și îngropându-și fața în umărul lui, fără să spună un cuvânt. Se simțea foarte frustrat și anxios.

În cele din urmă, era prea dureros pentru că Xiao Qeu pierduse mult în greutate și bărbia lui era ascuțită.

În acea seară, Zhou Zui făcu duș și se duse în liniște într-o altă cameră fără să spună un cuvânt.

Xiao Qeu stătea în ușa camerei sale în timp ce se sprijinea de ușă și zâmbea în timp ce își agăța degetul:

– Să mergem, du-te înapoi în pat.

Zhou Zui scutură din cap și spuse cu o voce profundă:

– Voi dormi aici la noapte.

Xiao Qeu îi strânse brațele și zâmbi răutăcios:

– Ești sigur că îți poți permite să dormi în camere separate? Dacă profesorul Xiao se trezește în mijlocul nopții cu un vis erotic, nu va fi nimeni în jur?

– Vis? Spuse Zhou Zui blând cu capul plecat.

– Nici măcar nu poți închide ochii, cum poți visa?

Xiao Qeu nu vorbi cu el, bătu în ușă și-i strigă:

– Vino aici, nu aștepta să te trag eu.

Spiritul lui Zhou Zui începuse să se ridice și nu voia ca Xiao Qeu să sufere prea mult în fiecare noapte, așa că nu se mișcă și doar scutură din cap.

Xiao Qeu îl confruntă în pragul ușii o vreme înainte de a-și pierde răbdarea și de a i se întuneca fața. Cu vocea coborâtă, îl întrebă:

– Zhou Xiansheng, nu vei mai dormi cu mine, nu?

Zhou Zui dădu din cap într-o clipită.

Lui Xiao Qeu nu-i veni să creadă și era atât de furios încât râse. În cele din urmă, dădu din cap și spuse:

– Bine, Zhou Xiansheng, am înțeles.

Xiao Qeu se întoarse în dormitor înainte de a încuia direct ușa cu mâna, iar încuietoarea scoase un sunet ca un bubuit, în timp ce ambele inimi simțiră, de asemenea, un cutremur.

[1] ,,Nu vreau să te schimb” (lb. engleză)