TE AȘTEPTAM- Capitolul 48 – Final

„Sin”

Xiao Qeu stătea pe pat după ce se întorsese în cameră, iar capul îl durea din pricina a cât de furios îl făcea acea persoană. Dacă nu ar fi fost faptul că îi promisese celuilalt că nu-l va mai părăsi niciodată, atunci Xiao Qeu s-ar fi îmbrăcat cu siguranță și ar fi plecat deja.

Dacă nu te culci cu mine, de ce sunt încă aici?

Rămase sprijinit de pat timp de mai bine de o oră, dar nu se auzea nicio mișcare afară. Xiao Qeu se simțea atât de furios încât inima lui se simțea ca apa.

Ce este în neregulă cu această persoană? Este creierul lui într-adevăr din lemn, ah? Nu știi cum să convingi, ah?

Zhou Zui, de asemenea, nu știa cum să-l convingă, așa că rămase acolo pentru o lungă perioadă de timp, și cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât mai neplăcut se simțea. Se simțea plin de regrete. Profesorul Xiao făcuse asta în fiecare zi pentru cine? Totul era pentru el. Dacă ar fi renunțat la jumătatea drumului, atunci i-ar fi fost rușine în fața inimii pure a profesorului Xiao. Zhou Zui se dădu jos din pat pentru a ieși, și medită o vreme la ușa lui Xiao Qeu înainte de a bate ușor la ușă.

Xiao Qeu îl auzi bătând la ușă, dar nu intenționa să îi acorde atenție.

Vocea lui Zhou Zui intră pe ușă în timp ce întrebă timid:

– Profesore Xiao… Dormi?

Xiao Qeu era întins pe pat și nu scoase un cuvânt.

Mi-a fost teamă că nu vei veni, atâta timp cât vei veni, voi fi ușurat.

Xiao Qeu se simțea foarte supărat astăzi și nu-i deschise ușa lui Zhou Zui, care evident avea cheia. Cu toate acestea, Xiao Qeu nu-i spuse nimic și nu îndrăzni să deschidă ușa, ci o ținu strâns în mână. După ce puse câteva întrebări la ușă fără să primească niciun răspuns, Zhou Zui se așeză pe canapea și nu se auzi niciun sunet din camera în care se afla Xiao Qeu până târziu în noapte, așa că presupuse că acesta dormea cu adevărat.

Zhou Zui își luă telefonul și-i trimise un mesaj lui Xiao Qeu,

[Profesore Xiao, m-am înșelat].

Cu toate acestea, Xiao Qeu adormise deja. Nu reușise să doarmă bine în fiecare noapte, ceea ce îi făcuse corpul deja foarte obosit, dar, de asemenea, voia să lase acel lemn să se usuce toată noaptea și dormi profund.

Zhou Zui nu avu de ales decât să se întoarcă în camera lui și în cele din urmă îi trimise lui Xiao Qeu un mesaj:

[Nu fi supărat].

Xiao Qeu se trezi dimineață și văzu cele două mesaje la care făcu o grimasă deoarece nu intenționa să îi pese. După o noapte bună de somn, el nu era foarte supărat, dar voia să profite de acest timp pentru a-l face pe Zhou Zui să  regândească modul în care el gândise prea mult despre nimic.

Cine sunt eu? Care este relația noastră? Nu trebuie să simți că îmi datorezi ceva, pentru că în această lume, avem destinele unite.

Zhou Zui nu putuse înțelege niciodată acest lucru, iar Xiao Qeu era hotărât să îi bage acest concept în cap.

Data viitoare, Zhou Zui nu îndrăzni să vorbească cu Xiao Qeu, deoarece Xiao Qeu continuă să-l ignore fără să se uite la el. Nici măcar nu coborî din mașină când ajunse la intrarea în studio și îl lăsă pe Zhou Zui să coboare înainte de a pleca.

Domnul Zhou se simți foarte rănit, deoarece profesorul Xiao nu avusese niciodată o față rece față de el, ceea ce era foarte neplăcut.

Xiao Qeu o făcea intenționat.

Profesorul Xiao a fost blând și moale tot anul, nu crezi că nu am temperamentul necesar pentru a-ți da o lecție?

Xiao Qeu decise să se întoarcă la casa părinților săi astăzi. S-ar fi întors oricum, chiar dacă această luptă nu s-ar fi întâmplat, dar Zhou Zui nu știa asta.

Cuplul se uita la televizor în timp ce mânca pepene verde când sosise, iar Lao Xiao tăie pepenele verde în sferturi mici în care înfipse o scobitoare pentru a-l mânca. Când deschise ușa, amândoi se uitară unul la celălalt și fură puțin surprinși să îl vadă.

– De ce, nu pot să mă întorc?

Xiao Qeu le adusese fructe de toate felurile și când sosi își schimbă pantofii pe care-i mută pe balcon.

Dr. Xu îl întrebă:

– Ești în vacanța de vară?

– Da, sunt.

Xiao Qeu se duse să se spele pe mâini și se așeză pe canapea pentru a mânca pepene înainte de a-l întreba pe Dr. Xu:

– Nu mergi la spital astăzi?

Dr. Xu spuse:

– Astăzi nu lucrez.

Xiao Qeu nu mai fusese acasă de două săptămâni, nu simțise căldura familiei și îi era dor de ea. Bătrânul și soția sa făceau ceea ce ar fi trebuit să facă, și anume discutau cazul difuzat pe canalul juridic, iar Xiao Qeu nu putea interveni nici dacă ar fi vrut, deoarece nu voiau să-l includă.

– Puteți să-mi acordați puțin respect și mie, voi doi?

Xiao Qeu râse în timp ce înțepă o bucată de pepene pentru a mânca și le spuse părinților săi.

– Nu îmi urați bun venit.

– Cum să te întâmpinăm?

Dr. Xu îi aruncă o privire care arăta că, evident, nu-i păsa prea mult.

– De ce ești atât de băgăcios? Trebuie să declanșezi o petardă sau ceva de genul ăsta?

Xiao Qeu își acoperi inima în timp ce simțea că statutul său recent la domiciliu scăzuse atât de mult de ajunsese la nivelul solului, deoarece tatăl său nu-l iubea, iar mama sa nu-l iubea, așa că el nu însemna nimic.

Cu toate că Dr. Xu spusese asta, el tot merse să cumpere crabi după-amiază, care erau cei galbeni și proaspeți de iunie, care erau tăiați în mijloc, dați prin făină și prăjiți.

Lui Xiao Qeu îi plăceau de când era copil.

Seara, Xiao Qeu mâncă vreo câțiva, iar Dr. Xu îi dădu încă o jumătate pe care i-o puse în castronul său. Ea îi spuse:

– Nu mai mânca după asta, este prea rece și te va durea stomacul mai târziu.

– E în regulă, spuse Xiao Qeu.

Lao Xiao își mâncă mâncarea și plecă de la masă, lăsându-i în urmă pe Xiao Qeu și Dr. Xu. Dr. Xu îi dădu un cot și se uită la el înainte să-l întrebe:

– Ce este în neregulă cu tine? S-a întâmplat ceva?

Xiao Qeu clipi.

– Nu, de ce întrebi așa dintr-o dată?

– Nu te preface cu mine, spuse calmă Dr. Xu.

– Nu te mai văd decât atunci când se termină.

Xiao Qeu făcu o pauză înainte de a scutura capul cu un zâmbet și spuse:

– Chiar văd că Dr. Xu încă mai are dragoste pentru Little Xiao, dar eu sunt foarte bine. Chiar nu este rău. Ți-am spus, nu-ți face griji pentru mine, am treizeci de ani.

– Oh,

Dr. Xu, nu puse întrebări mai profunde, iar Xiao Qeu nu spuse nimic, așa că nu mai întrebă.

– Nu este bine, dacă este ceva ce trebuie să-mi spui, nu contează dacă ai treizeci sau patruzeci de ani. Atâta timp cât suntem încă în viață, tu ești copilul nostru.

Această frază atinse inima lui Xiao Qeu. El nu se gândise niciodată la lucruri îndepărtate în viitor. Era împotriva ideii ca părinții lui să-l părăsească într-o zi. Xiao Qeu scoase un șervețel și-și șterse degetele. Colțurile buzelor îi tremurară când zâmbi și spuse:

– Atunci sper să pot fi mereu un copil.

Dr. Xu doar zâmbi și nu spuse nimic. Xiao Qeu nici măcar nu plecă după cină, ci rămase pe canapea în timp ce se plângea că mâncase prea mult și se juca cu părinții săi, ignorând deliberat telefonul care vibra în buzunar.

De-a lungul zilei, Zhou Zui îi trimisese mai multe mesaje întrebându-l dacă se va întoarce, dar Xiao Qeu nu-i răspunse. De data aceasta, după ce văzu că era aproape întuneric, nu mai putu sta locului și-l sună.

Lao Xiao arătă spre buzunarul lui Xiao Qeu:

– Îți sună telefonul.

Xiao Qeu zâmbi și spuse:

– Știu.

– Ceartă?

Lao Xiao îi aruncă o privire înainte să spună:

– Ce fel de persoană? Nu am văzut-o până acum. Ce fel de temperament? Deja vă certați? Devine fizic?

– Ce vrei să spui cu „devine fizic”?

Xiao Qeu izbucni în râs.

– Ce an este, profesore Xiao? În plus, dacă el într-adevăr devine fizic, aș putea încă să-l bat. Am învățat arte marțiale pentru nimic?

Lao Xiao se uită la el, dar nu mai spuse nimic. În buzunarul său, telefonul lui Xiao Qeu începu să sune din nou. Inițial, Xiao Qeu voia să mai aștepte puțin, dar, gândindu-se la expresia nefericită a lui Zhou Xiansheng, nu mai putu suporta. Trecuse destul de mult timp. Astfel, ieși la balcon pentru a răspunde la telefon. Când o făcu, scoase un „Da” ușor.

Tonul lui Zhou Zui era extrem de atent când spuse:

– Profesore Xiao?

De îndată ce Xiao Qeu îi auzi vocea, nu se putu abține să nu râdă în timp ce se străduia să-și mențină fața și vocea încordate când răspunse:

– Da?

Zhou Zui întrebă cu o voce joasă:

– Unde ești? Te întorci în seara asta?

Xiao Qeu deschise fereastra și-și scoase capul afară pentru a vorbi la telefon în timp ce atingea ușor crăpătura de sticlă:

– Ce pot face dacă nu mă întorc? Ce mai contează?

– Este o diferență, vocea lui Zhou Zui suna atât de onestă și sinceră în timp ce vorbea șoaptind convingător.

– Am greșit.

Zâmbetul de pe fața lui Xiao Qeu nu mai putu fi reprimat și-și strânse buzele pentru a-și împinge zâmbetul înapoi în timp ce-l întrebă:

– Vrei să mă întorc? Pentru ce trebuie să mă întorc?

Zhou Zui răspunse sincer:

– Vreau să te întorci, să dormi cu mine și să-mi cânți un cântec, bine, profesore Xiao?

De fapt, el nu mai era furios, dar voia doar ca Zhou Zui să-și amintească acest lucru, așa că se prefăcuse că este furios în acest timp. El râse și spuse:

– Ești încă la studio? Să vin te iau eu?

– Da.

Zhou Zui răspunse imediat.

După ce Xiao Qeu termină apelul telefonic, spuse că vrea să plece, iar tatăl și mama lui nu-l băgară în seamă și nici măcar nu-și ridicară capul, spunând doar.

 – Condu încet,

Xiao Qeu își puse pantofii și le făcu cu mâna înainte de a coborî în fugă scările.

După ce făcu duș în acea noapte, Zhou Zui se întoarse foarte conștiincios în dormitorul principal și nu îndrăzni să facă zgomot. Xiao Qeu terminase deja dușul și stătea întins în pat în timp ce citea o carte. Zhou Zui merse în jurul celeilalte părți a patului, fără să îndrăznească să respire prea tare. Xiao Qeu nu se uită la el și nu răspundea la prezența sa. În cele din urmă, Zhou Zui nu se putu abține să nu se apropie. Luă ușor cartea din mâinile lui Xiao Qeu și-l îmbrățișă. El își recunoscu foarte serios greșelile:

– Am greșit. M-am împins singur într-o fundătură. Nu fi supărat pe mine, profesore Xiao.

Nasul lui Xiao Qeu era pe clavicula lui Zhou Zui și-și deschise gura pentru a-și scrâșni dinții pe clavicula lui:

– Și dacă faci asta data viitoare? Ești un copil? Data viitoare mă voi îmbrăca și voi pleca, atunci nu te voi mai aștepta la ușă.

Zhou Zui folosi un pic mai multă forță pentru a-l îmbrățișa mai strâns.

Prima dată când Xiao Qeu își arăta temperamentul, Zhou Zui își aminti și el clar. În timp ce dormea în acea noapte, nu îndrăzni să-i dea drumul lui Xiao Qeu și continuă să-l țină în brațe cu ochii închiși. Nu văzu nicio reacție și nu putu decât să-l țină mai strâns.

Xiao Qeu se temea că se va simți inconfortabil și văzu că acesta dormea adânc, așa că-l împinse ușor, încercând să se îndepărteze de el. Zhou Zui nu-i dădu drumul și-și îngropă fața în partea din față a corpului lui Xiao Qeu, deoarece nu era dispus să îi dea drumul.

Zâmbetul lui Xiao Qeu dispăru.

De ce este un bătrân atât de răsfățat?

Astfel, Xiao Qeu își ridică mâna pentru a-i freca ușor ceafa, iar vârfurile degetelor îi mângâiau scalpul, iar părul scurt și stufos încă se simțea foarte bine.

Ceea ce era de fapt neașteptat era faptul că Zhou Zui adormise în mod natural în brațele lui Xiao Qeu, respirând constant și lung, fără fluctuații. Xiao Qeu se uită în jos la el cu gura ușor deschisă, fiind foarte surprins.

Dacă ar fi știut că un foc între ei ar putea avea acest efect, de ce ar fi stat treaz atâtea zile fără somn?

Această noapte fusese un punct de cotitură, iar progresul din această zi încoace fusese foarte mare.

Zhou Zui nu mai rezista contactului fizic atunci când avea ochii închiși și, deși încă dormea neliniștit o mare parte din timp, putea simți căldura lui Xiao Qeu și să-i simtă mirosul chiar și cu ochii închiși.

Xiao Qeu voia să râdă de fiecare dată când se gândea la asta, deoarece era uimitor.

În timpul verii, Xiao Qeu nu plecase nicăieri și-și petrecuse întreaga vacanță făcând lucruri importante. În timpul zilei, când era la studio, era ocupat cu munca, deoarece se uita la date pentru a crea modelul în scopul de a-și scrie lucrarea și trimise articole de mai multe ori la jurnal. Noaptea, îl adormea pe Zhou Zui, în timp ce îl mângâia pe spate și îi netezea părul, spunându-i câteva cuvinte de dragoste care nu l-ar fi trezit dacă lucrurile mergeau bine.

Aerul era lipicios în timpul verii, cu un pic de gust dulceag, iar respirația era dulce și lină.

În această zi, Zhou Zui făcea tatuaje în studio ca de obicei. Xiao Qeu coborî scările după ce scrisese ceva și se duse lângă Zhou Zui pentru a turna un pahar cu apă.

Xiao Qeu turnă o cană pentru el și i-o duse la gură.

Clienta lui Lu Xiaobei era o fată drăguță cu părul negru chiar deasupra urechilor, tunsoare care era destul de la modă. Ambele încheieturi aveau un tatuaj, iar cea stângă avea ceva ce Xiao Qeu nu recunoștea, în timp ce cea dreaptă avea o pisicuță gri care fusese desenată conform imaginii pe care i-o dăduse.

Lu Xiansheng fusese întotdeauna tăcut, dar astăzi luă inițiativa de a vorbi cu ea și o întrebă:

– Frumoaso, pisica asta este a ta?

– Da, este puiul meu. Fata avea dureri și șuieră:

– Haha, dar totuși îi răspunse.

– Ce fel de pisică este aceasta? întrebă Lu Xiaobei.

– Este o pisică cu urechi pliate, spuse fata.

Lu Xiaobei scoase un „Oh”, apoi tergiversă înainte să deschidă gura după un timp:

– Hei, frumoaso, am o poză. Mă poți ajuta să-mi dau seama ce rasă este această pisică? Cred că arată destul de asemănător, dar nu știu nimic despre pisici.

Xiao Qeu își ridică sprâncenele când se uită, deoarece rareori îl văzuse pe Lu Xiaobei spunând atât de multe, ceea ce era destul de neașteptat.

Tânăra fu repede de acord, iar Lu Xiaobei își scoase mănușile în mijlocul tatuajului înainte de a-și scoate telefonul pentru a găsi un set de fotografii pe care i le înmână în timp ce întreba:

– Vreau să cumpăr o pisică ca aceasta, să vedem dacă știți rasa.

– Vrei să cumperi o pisică?

Fata zâmbi și luă telefonul.

– E prea drăguță! Tipul mișto are o pisică…

– Eu nu, vreau să i-o trimit cuiva căruia i-a murit pisica.

Lu Xiaobei îi atinse șapca și o întrebă:

– Este la fel sau nu?

Fetița se uită la câteva fotografii înainte să râdă și să scuture din cap:

– Nu, aceasta este o pisică albastră! Cum să semene? Nu sunt deloc la fel!

– Oh, este o pisică albastră?

Lu Xiaobei întrebă din nou:

– Unde ar trebui să mă duc să cumpăr una? Văd că pentru unele pisici trebuie să mergi la adăpostul de pisici pentru a le lua, așa trebuie să fac? Este bine să o cumpăr?

Fata își acoperi gura și zâmbi cu o expresie complice și spuse:

– I-o dai prietenei tale, nu? Este romantic! Nu-ți face griji, aceasta este o achiziție bună, cineva din cercul meu de prieteni caută o casă pentru o pisicuță albastră care este la fel ca acest tip de pisicuță, dar au trecut câteva zile, așa că nu știu dacă a găsit una, să întreb pentru tine?

– Bine, mulțumesc.

Lu Xiaobei dădu din cap și spuse după un timp:

– Sau ar trebui totuși să-mi arăți mai întâi fotografiile, vreau să arate mai bine și mai frumos, prețul nu contează, nu contează dacă e mai scump.

– Am înțeles! Înțeleg!

Fata era entuziasmată:

– Îți aduc mai întâi pozele, ca să vezi! După ce te uiți la ele, o să te întreb. Cred că e în regulă. Colegul meu de clasă deține acea creșă și este foarte de încredere. Tipule chipeș, ești atât de romantic, ah, ah, ah, mor!

Xiao Qeu știa că se întâmpla ceva cu Lu Xiaobei în aceste zile, dar de data asta fusese foarte tăcut. Până acum, Xiao Qeu nu-l auzise menționând cine era cealaltă parte, unde se întâlniseră și cât de evoluată era relația dintre ei. Cu toate acestea, uitându-se la situația de acum, părea sincer în timp ce întreba despre pisicile pe care să i le dea celuilalt.

Lu Xiaobei se uită la fotografii și fu într-adevăr foarte mulțumit, așa că o lăsă pe fată să-l ajute să întrebe și apoi comandă două în același timp. Comandă una care semăna cu pisica albastră și una cu o față mare și rotundă ca a lui „Garfield”, pe care le putea lua în două zile.

După ce fata plecă, Xiao Qeu se jucă cu capul chel al lui Lu Xiaobei. După ce se jucă cu el și-l scutură, suspină și întrebă:

– De ce mi se pare că Maestrul Bei este destul de atent?

Lu Xiaobei își înclină capul și-l întrebă:

–  Xiao Ge, ai avut vreodată o pisică? Eu nu am avut niciodată așa ceva. Nu suport să văd o chestie păroasă.

Xiao Qeu scutură din cap.

– Nici eu nu am avut niciodată una, Lao Xiao este alergic la părul fin.

– Oh, la naiba.

Lu Xiaobei își scărpină chelia supărat.

Bei Xiansheng se gândi:

„ Din moment ce unul a murit, îți voi da doi. Dacă doi nu sunt de ajuns, voi cumpăra opt sau zece. Atâta timp cât nu mai faci din nou fața aia nenorocită. Să plângi atât de mult pentru o simplă pisică.

Xiao Qeu fu destul de norocos să vadă cele două pisici, deoarece Lu Xiaobei luă pisicile și le aduse mai întâi la studio. Pisicile erau suficient de mici pentru a încăpea în buzunarele lui. Xiao Qeu se uită la aceste pisicuțe și se gândi că erau foarte drăguțe.

Zhou Zui făcea ouă Dharma pe brațul altcuiva, dar se uită de două ori la Xiao Qeu pentru a-l vedea zâmbind la pisici, așa că-l întrebă:

– Îți place?

Xiao Qeu se grăbi să scuture din cap.

– Nu, eu doar mă uit. Nu o vreau.

Xiao Qeu se temea de modul în care funcționează mințile acelor oameni care urmau o singură cale, în cazul în care s-ar fi întors de la serviciu într-o zi și ar fi găsit brusc o pisică în casă, ceea ce ar fi fost suficient pentru a sfâșia oamenii.

Înainte de sfârșitul verii, Xiao Qeu își sărbătorise cea de-a treizeci și una aniversare. Trecuse un an de când se îndrăgostise de Zhou Zui, dar anul trecut era încă dezastruos și dezordonat, deoarece era beat singur într-un bar când îl întâlnise pentru prima dată pe Zhou Zui. Valoarea răcelii lui Zhou Zui fusese de sută la sută, deoarece personalitatea sa feroce din acel moment îl cucerise pe tânărul beat Xiao Qeu, adică pe profesorul Xiao.

Un an trecuse încă foarte repede, dar anul acesta Xiao Qeu învățase multe.

De ziua lui, îl duse pe Zhou Zui acasă pentru a se întâlni cu Lao Xiao și cu doctorul Xu. Ambele persoane încă nu știau prea multe despre profesia de artist tatuator. Când văzură temperamentul lui Zhou Zui, simțiră că această persoană era prea agresivă și-i spuseră în secret lui Xiao Qeu după aceea:

– Cred că voi doi nu sunteți atât de potriviți.

Xiao Qeu râse și-i liniști:

– De fapt, el nu este ceea ce pare a fi, este doar un copil mai în vârstă fără temperament.

Bătrânul Xiao și Dr. Xu încă nu erau complet liniștiți, dar respectau alegerea lui Xiao Qeu, deoarece credeau că Xiao Qeu era capabil să-i judece pe alții și să-și asume responsabilitatea pentru propria viață.

Grupul găsi, de asemenea, un loc în care să se întâlnească la sfârșitul toamnei și începutul iernii. Lao Cao încă îl tachina pe Xiao Qeu, la fel ca anul trecut, în timp ce Zhou Zui nu se obosea să îi acorde atenție, cu excepția cazului în care uneori se încrunta și îi spunea să „tacă” atunci când era foarte supărat. Anul trecut, în munți, Xiao Qeu și Zhou Zui fuseseră în camere separate, dar anul acesta au stat în aceeași cameră.

Când împărțeau camera, Xiao Qeu făcu o glumă despre Zhou Zui și-i spuse lui Fang Xi:

– Voi lua o cameră doar pentru mine.

Zhou Zui nu spuse nimic în acel moment și abia când Fang Xi termină de împărțit camerele, iar ceilalți îl întrebară despre asta, el spuse ușor:

– Voi împărți camera cu Xiao Qeu.

Lao Cao pufni și spuse:

– Xiao Qeu nu va împărți o cameră cu tine.

Zhou Zui luă cardul camerei lui Xiao Qeu înainte de a pleca cu geanta și spuse în timp ce mergea:

– Nu, o vom împărți.

În acea iarnă, Zhou Zui sărbători, de asemenea, ziua sa de naștere, care fusese o zi foarte plină de viață. În acea zi, un grup de oameni rămase până târziu în noapte și-l umplu pe Zhou Zui cu mult vin, dar bărbatul nu era beat. După petrecere, Xiao Qeu nu se duse acasă și-l târî pe Zhou Zui înapoi la studio. Întreaga stradă era întunecată, deoarece luminile de pe stradă se stinseseră de mult, dar doar studioul lor era luminat.

Zhou Zui făcu meticulos munca de pregătire pas cu pas, în timp ce ungea mașina și ajusta culoarea. Zhou Zui spuse că, în zilele noastre, artiștii tatuatori preferă să folosească mașinile cu motor, dar el era încă mai obișnuit cu vechea mașină cu bobină. El spuse că o folosea de prea mulți ani, iar aparatul cu bobină semăna mai mult cu o pensulă decât cu un aparat cu motor.

Xiao Qeu își îndoi un picior și pe celălalt îl puse pe genunchiul lui Zhou Zui, cu glezna în mâinile lui Zhou Zui.

Se așeză în scaunul pentru tatuaje cu spatele drept, iar Zhou Zui îl privi adânc în timp ce spunea cu o voce gravă:

– O să doară.

Xiao Qeu zâmbi cu indiferență:

– Profesorul Xiao nu se teme de durere.

Zhou Zui ținu glezna lui Xiao Qeu și-i mângâie cicatricea de pe gleznă cu degetul mare. De fapt, lui Zhou Zui îi plăcea, așa cum îi plăcea orice parte a corpului lui Xiao Qeu, deoarece fiecare parte a acestuia era frumoasă. Obișnuia să fie reticent când venea vorba să tatueze lucruri pe corpul lui Xiao Qeu, de teamă că va avea dureri și că nu va mai avea cale de întoarcere.

Cu toate acestea, lui Xiao Qeu nu îi fusese niciodată frică, deoarece fusese întotdeauna atât de perseverent și curajos și, de asemenea, necruțător și pasional și naiv.

Xiao Qeu îi zâmbi cu bărbia ușor ridicată, care îi arăta mândria și încrederea obișnuite:

– Haide, Zhou Xiansheng, fă ce vrei.

Voia ca Zhou Zui să îi lase ceva de genul cuvintelor „mort ieri, viu azi” pe propriul picior, ca dovadă că în viața lui existase cineva pentru care voia să se transforme și pentru care voia să renască.

Zhou Zui avea un strat subțire de transpirație pe frunte, iar Xiao Qeu întinse mâna pentru a-l șterge. Zhou Zui se uită din nou la el și apoi reglă unghiul scaunului de tatuaj pentru a potrivi lumina.

Zhou Zui nu mai folosise niciodată o foaie de transfer și, de obicei, desena manual pe desen. Pur și simplu ținea aparatul de bobinat în mână cu diagrama completă în minte, care includea o diagramă potrivită pentru fiecare parte a corpului. Putea face ca pielea și diagrama să se îmbine într-un mod natural și perfect.

Tenul lui Xiao Qeu era foarte alb, iar glezna lui era atât de sexy și frumoasă. Această mică cicatrice avea deja o culoare foarte deschisă, așa că tatuajul nu trebuia să acopere prea mult, astfel încât orice imagine aleatorie ar face-o să nu fie vizibilă. Zhou Zui știa o sută de moduri de a face această parte extrem de provocatoare și extrem de uimitoare. Din moment ce profesorului Xiao îi plăcea să poarte pantaloni scurți atunci când nu era la muncă, atunci i-ar fi putut oferi lui Xiao Qeu cel mai frumos tatuaj.

Cu toate acestea, el nu o făcu.

Zhou Zui ridică mașina de tatuat, iar mâna lui nu se opri. Deși Xiao Qeu era pregătit mental pentru senzația primei înțepături a acului în carne, tot strânse din dinți de durere. Xiao Qeu își mușcă buza în timp ce îl privea pe Zhou Zui cum îl tatuează pe gleznă fără să se oprească.

Zhou Zui își înclină capul și spuse:

– Tatuajele dor deoarece acul intră în carne și aduc pigmentul în ea, apoi devine permanent. Știu că doare, dar tatuajul nu se teme de durere, iar tu nu ți-ai face un tatuaj dacă te-ai teme de durere. Durerea în sine este un alt sens al tatuajelor.

Vocea lui era joasă și răgușită, dar vocalizarea lui era constantă și calmă. Folosi un ghemotoc de vată pentru a șterge un pic de pigment de pe glezna lui Xiao Qeu, apoi continuă să folosească aparatul de tatuat. În noaptea tăcută, vocea lui împreună cu sunetul vibrațiilor mașinii rămaseră întipărite în inima lui Xiao Qeu pentru mult timp.

El era un meșteșugar, un maestru al artei tatuajelor, el făcuse cele mai frumoase lucrări, fiecare textură a pielii suportase tratamentul, în timp ce tatua și explica, la locul de muncă pentru a injecta și sufletul.

– Eu sunt un meșter. Am făcut mii de desene și am văzut foarte mulți oameni. Am înțepat ceva în inima fiecărei persoane cu indiferență. Dacă a durut, a fost greu să simt. Eu nu pot simți. Întotdeauna am fost o persoană rece.

– Tatuajele sunt dureroase, am gustat din ele de două ori. O dată a fost pentru mine. Cu fiecare lovitură, am încercat să smulg reziduurile de descompunere din corp pentru a infuza o persoană nouă. Vreau să fiu bun cu el atâta timp cât tatuajul rămâne pe corpul meu. Până când voi muri, până când pielea mea va putrezi.

– De data asta, ești tu. La fiecare înțepătură pe care o fac, mă doare, îmi transpiră palmele.

Zhou Zui șterse din nou zona cu un tampon de vată, iar mișcările lui erau fluide și blânde. Ochii săi purtau o emoție profundă pentru munca sa, fiind solemni și reverențioși.

– M-am născut cu păcate, tu ești bun, eu sunt rău. Dar începând de astăzi, trebuie să-mi împărtășești păcatele și să ne purtăm viața și destinul împreună. După ziua de astăzi, voi avea treizeci și șapte de ani și sper să petrec încă cincizeci sau șaizeci de ani cu tine – pe scurt, așa cum ai spus și tu, te voi avea pentru tot restul vieții mele.

Zhou Zui rosti fiecare propoziție fără să-și oprească mâna, mâinile sale pe aparatul de tatuat continuând să se miște într-un mod lin. În cele din urmă, apăsă pe comutator și zumzetul vibrațiilor mașinii se opri brusc.

Zhou Zui pulveriză spumă pe glezna lui Xiao Qeu înainte de a lua un prosop curat și de a o șterge încet.

Xiao Qeu se uită în jos la locul respectiv înainte de a-și trage buzele într-un zâmbet și acel zâmbet îi umplu direct ochii.

Era nechibzuința obișnuită a lui Zhou Zui. Pensula lui cursese într-o singură suflare pentru a crea câteva litere mici cu un puternic sentiment de aroganță. Nu era complicat, ostentativ sau greu.

El scrisese pur și simplu „Sin”[1] pe glezna lui Xiao Qeu.

[1] Sin- este varianta în limba engleză a numelui Zui și se traduce ,,păcat”