TE AȘTEPTAM- Capitolul17

Nu te caut pe tine, îl caut pe Zhou Zui.

Cele două cursuri ale lui Xiao Qeu erau în prima serie de examene din colegiul lor, iar testele erau gata după luna decembrie. Xiao Qeu nu era genul de profesor căruia să-i placă să facă lucrurile dificile pentru elevii săi. Atâta timp cât își predau toate temele și nu lipseau de prea multe ori, practic puteau promova cu note maxime.

Deși testele nu erau foarte ușoare, acestea reprezentau 40% din medie, ceea ce era puțin prea mult.

Responsabilul grupei îi trimise un mesaj pe WeChat despre situație și îl întrebă politicos dacă putea dezvălui câteva puncte cheie.

Xiao Qeu le ceru să revizuiască cu atenție, și răspunse că nu le va spune punctele cheie.

Responsabilul grupei trimise un mesaj foarte trist:

Te rog să fii îngăduitor, Xiao Shuai. Cartea este prea groasă și nu avem nicio idee de unde să începem recenzia. Scriu aici cu o sarcină dată de toată clasa și nu pot să nu îți cer ceva.

Xiao Qeu îi răspunse:

Ei bine, dacă vă dau punctele cheie, punctajul va fi redus la 20 de puncte.

Responsabilul grupei spuse imediat: Nu, profesore Xiao, nu te concentra pe asta, 40% este foarte bine.

Xiao Qeu îi răspunse:

OK.

După un timp, responsabilul grupei întrebă din nou:

Ai luat medicamentul pe care l-ai luat și data trecută? Îți mai aduc în câteva zile.

Xiao Qeu se uită la acest mesaj și se gândi un timp înainte de a-i răspunde:

Apreciez gestul, dar nu voi accepta medicamentul. Doar dă-mi informațiile tale de contact.

De fapt, Xiao Qeu nu luase medicamentul nici măcar o dată. Chiar nu putuse să ia pastilele chinezești fiindcă l-ar fi ucis. El luă punga de medicamente și o duse direct lui Lao Xiao.

Responsabilul grupei nu mai insistă și îi trimise direct un număr. Xiao Qeu îl salvă și plănui să cumpere medicamente pentru Lao Xiao după ce termină de mâncat. Potrivit dr. Xu, efectul fusese destul de bun.

Xiao Qeu își puse telefonul deoparte și continuă să se gândească la subiectele de examen. De fapt, le citise de mai multe ori și, în cele din urmă, după ce consideră că totul este în regulă, le trimise decanului. Mai avea doar două săptămâni de cursuri în acest semestru, iar după examene practic era într-o semi-vacanță.

În afară de un studiu de caz de urmărit, practic nu avea ce face în această iarnă.

În trecut, lui Xiao Qeu nu prea îi păsa dacă mergea la muncă sau în vacanță, dar acum era diferit. La urma urmei, profesorul Xiao avea o misiune acum.

Xiao Qeu își strângea lucrurile pentru a pleca de la serviciu când primi un mesaj pe WeChat. Se dovedi a fi Jiang Tao. De când se adăugaseră ca prieteni, nu îl contactase încă.

Jiang Tao:

Profesore Xiao, tu ai comandat scaunul de masaj? Mama a spus că este foarte confortabil. Mulțumim pentru deranj, Xiao Xiansheng.

Xiao Qeu îi răspunse:

Este grozav că mătușa se simte confortabil în el.

Jiang Tao spuse:

Atunci nu voi spune mulțumesc, dar în viitor, când vei avea nevoie de ajutor, nu ezita să-mi spui.

Xiao Qeu zâmbi și spuse:

Nu-ți face griji, nu voi fi politicos cu tine.

Jiang Tao era un om cinstit și vorbea într-un mod direct. Nu era la fel de familiar ca Fang Xi și Lao Cao, dar Xiao Qeu avea o impresie bună despre el. Copiii care veneau din munți aveau întotdeauna un simț aparte al simplității.

Acel scaun de masaj îl costase pe Xiao Qeu puțin peste zece mii și era același model pe care îl cumpărase pentru Lao Xiao și Dr. Xu. Fang Xi ascunsese 20.000 de yuani și, dacă aceștia îi fuseseră returnați direct, scaunul de masaj al lui Xiao Qeu nu ar fi fost returnat în niciun caz. Era foarte bun pentru bătrâni și foarte reconfortant. El nu era membru al acelui cerc, era doar un străin legat de Zhou Zui. De fapt, îi făcea o favoare lui Zhou Zui. Xiao Qeu știa asta în inima lui, la fel și Zhou Zui.

Acum îi era imposibil să nu meargă la Zhou Zui în weekend. Se tot gândise la asta și va merge cu siguranță acolo când va avea timp liber. Înainte de a merge săptămâna aceasta, Xiao Qeu făcu un ocol special pe la florărie pentru a ridica el însuși florile. Florile care îi fuseseră pregătite în acea zi erau foarte mici și proaspete, de culoarea șampaniei, cu trandafiri albi, foarte inocente și tinerești. Când Xiao Qeu le luă în mâini, se simți ca și cum ar fi avut doar optsprezece ani și ar fi curtat prima lui dragoste.

Xu Wen le făcea oamenilor manichiură gratuită în holul din față. Când îl văzu pe Xiao Qeu intrând, ea îi zâmbi și îl salută:

– Bună.

– Bună dimineața, salută ​​și Zhou Zui.

Xu Wen întinse mâna și arătă înăuntru și șopti:

– Șeful este aici, lucrează. A început lucrul devreme astăzi.

Xiao Qeu dădu din cap și intră înăuntru.

De îndată ce intră, îl văzu pe Zhou Zui făcând tatuaje la etajul doi, rezemat de balustradă. Tatuajul era pe spatele umerilor. Stătea pe o parte, foarte concentrat și nu-l văzu pe Xiao Qeu intrând.

Xiao Qeu stătu jos mult timp, privind mereu în sus la Zhou Zui care lucra.

Se spune că bărbații care muncesc din greu sunt cei mai sexy. Dar în acest moment, Xiao Qeu simțea cu adevărat că Zhou Zui era atât de concentrat, fiecare mișcare, fiecare privire din ochi, mușchii din brațe și liniile reci ale bărbiei lui, toate erau sexy.

– Zhou, doare puțin.

În fața lui Zhou Zui era un bărbat puternic, cu o tunsoare scurtă și haine destul de la modă, arăta ca un om gras la modă.

Zhou Zui nu răspunse. Se opri după ce termină micul petic colorat și întrebă:

– Nu mai suporți? Vrei să luăm o pauză?

– Este în regulă, rezist, doar că acum locul ăla este supărător.

Omul puternic se așeză pe scaun cu spatele, pentru ca brațele să se poată sprijini pe spătarul scaunului.

Zhou Zui ajustă culoarea și, când se uită la poză, zări pe cineva la parter. Chiar și dacă privea fără să vrea, mereu vedea oameni la parter, așa că nu îl luă în serios. Tocmai când era pe cale să continue, se opri brusc. Își întoarse capul și privi în jos și-l văzu pe Xiao Qeu care stătea sprijinit pe canapea cu un buchet de flori într-o mână și îi zâmbea.

Zhou Zui rămase uluit câteva secunde înainte de a spune:

– De ce nu spui nimic?

– Am văzut că ești prea ocupat pentru a te întrerupe.

Xiao Qeu ridică mâna cu florile și le scutură.

– Profesoare Zhou, au sosit florile tale.

Lu Xiaobei făcea tatuaje pe oameni într-o cameră de jos. Când îl auzi pe Xiao Qeu vorbind, strigă:

– Zeul Florii este aici?

– Ah, doar fă-ți treaba.

Xiao Qeu își ridică vocea și spuse:

– Nu sunt aici să te văd pe tine.

Xiao Qeu îl auzi pe Lu Xiaobei spunând „la naiba” cu un zâmbet.

Urcă la etaj cu florile, iar mașina de tatuat a lui Zhou Zui bâzâia. Xiao Qeu stătea lângă el, ținând florile și Zhou Zui se opri pentru un moment, agăță un scaun cu picioarele și îl aruncă în lateral și-i spuse:

– Stai jos.

Xiao Qeu se așeză apoi deoparte și îl privi în liniște.

Ceea ce făcea azi trebuia să fie un vultur, deși era o linie intermitentă, ghici Xiao Qeu. Nu toate desenele lui Zhou Zui aveau liniile clar trasate. Unele imagini nici măcar nu aveau liniile desenate și erau colorate direct pentru a crea o suprafață mată. În desenul de astăzi, Xiao Qeu putea vedea doar scheletul unei aripi, dar când îl priveai mai mult, arăta și ca osul de  omoplat al unui om.

Bărbatul puternic din față simțea probabil puțină durere, pentru că expresia lui era oribilă. Xiao Qeu voia să râdă, dar îi era greu să râdă în hohote.

– Pune florile jos.

Xiao Qeu se uită la el și ridică colțurile gurii apoi spuse brusc.

– Este în regulă dacă le țin în brațe. În felul acesta o să le privești de două ori mai mult, altfel mai târziu doar le vei pune în găleată.

Bărbatul voinic din față vorbi brusc și se uită înapoi la ei doi:

– Voi doi…?

Xiao Qeu zâmbi și dădu din cap spre el, cu un ton foarte sigur:

– Noi doi.

Bărbatul puternic deschise gura și se uită la Zhou Zui:

–  Zhou Dage, tu… ești sălbatic, nu?

– Ce e sălbatic în asta? Îi dau o floare, de ce să fie sălbatic? Florile mele nu sunt nevinovate?

Xiao Qeu îi arătă florile.

– Dacă te uiți din nou la florile mele, sunt sălbatice?

Bărbatul puternic râse și se întoarse.

Zhou Zui îi aruncă o privire și văzu ochii lui Xiao Qeu care erau sinceri și clipeau. Zhou Zui se simți puțin neajutorat:

– Nu mai face probleme, profesore Xiao.

Xiao Qeu apoi dădu din cap și fu de acord fericit:

– Bine, bine.

Doar stând lângă el în liniște și privindu-l cum lucrează, urmărind desenul care devenea treptat mai clar și mai complet sub mâinile lui, Xiao Qeu consideră acest proces ca fiind foarte plăcut și magic. Din când în când, putea simți că reputația lui Zhou Zui nu era nerezonabilă. Schița finală dezvălui că era un liliac cu cap uman și oase umane în aripi, care părea puțin înfricoșător la prima vedere.

– Ești obosit? Este un scaun mai mare acolo, spuse Zhou Zui întorcând capul.

Xiao Qeu clătină din cap:

– Nu sunt obosit, nu-ți face griji pentru mine.

Bărbatul voinic care stătea în față era destul de obosit și trebui să-și schimbe ușor postura după un timp. Pe raftul din fața lui erau o grămadă de gustări și băuturi. Xu Wen veni după un timp și îl întrebă dacă vrea să mănânce ceva și dacă îi era sete. Îl întrebă pe Zhou Zui de două ori, dar acesta clătină din cap.

Mai târziu, Xiao Qeu puse florile jos și se duse să toarne un pahar cu apă pentru Zhou Zui. El nu se mișcase de când stătea aici și nu băuse apă.

– Bea apă, spuse Xiao Qeu întinzându-i paharul cu apă, dar Zhou Zui nu îl luă, clătină din cap și spuse:

– Nu este nevoie.

Xiao Qeu nu îl luă și spuse:

– Bea, ai gura uscată.

Zhou Zui își ridică privirea la el, nu spuse nimic, își scoase mănușile, bău apa și puse paharul înapoi în mâna lui Xiao Qeu. Apoi își schimbă din nou mănușile,  stoarse niște dezinfectant și le frecă una de alta.

„Tsk”, răsună brusc vocea lui Lu Xiaobei la parter. El își ridică privirea la Xiao Qeu și spuse:

– Ar fi trebuit să-i dai apă din gura ta. Noi lucrăm cu măinile. Nu ești grijuliu, Dage Xiao. ..

Lu Xiaobei zâmbi intenționat, cu o expresie ambiguă pe față:

– Amintește-ți asta data viitoare, sau altfel nu-l lăsa să bea. Doar dă-i direct în gură, altfel va întârzia tatuajul.

Xiao Qeu de fapt nu se așteptase la asta. Când se ridică pentru a turna apă, se gândea la ce s-ar întâmpla dacă i-ar fi turnat-o direct în gura lui Zhou Zui, dar în cele din urmă renunță și nu îndrăzni. Îi era teamă că într-adevăr nu va bea. Încă nu-și putea da seama de limitele lui Zhou Zui și nu știa cât de mult ar putea accepta această persoană fără să se simtă ofensată.

Xiao Qeu îl întrebă pe Lu Xiaobei:

– Ți-ai terminat munca?

– Ei bine, am terminat. Mi-am trimis clientul acasă și, când mi-am ridicat privirea, te-am văzut cum îți trimiteai grija.

Fără să ridice măcar capul, Zhou Zui își drese glasul și spuse:

– Taci și fă-ți desenul.

Lu Xiaobei își ondulă buzele și ieși în holul din față să se ghemuiască și să fumeze.

În holul din față, Xu Wen încă făcea manichiura unei fete care îl întrebă pe Xu Wen cu voce joasă:

– Cei de acolo … sunt un cuplu, nu-i așa?

Xu Wen își strânse buzele și zâmbi fără să spună un cuvânt.

Lu Xiaobei se simți stânjenit și trase din țigară:

– Cei doi? Așa ți se pare?

– Da.

Erau întotdeauna niște fete foarte interesate de acest gen de lucruri. Ea zâmbi și se înroși puțin apoi spuse:

– Cred că arată bine împreună. Dage care ține florile este atât de frumos.. .

Fata o întrebă șoptind pe Xu Wen:

– Sunt împreună sau nu? Sunt drăguți…

– Drăguți, spuse Xu Wen zâmbind.

– Extrem de drăguți.

De fapt, cei care erau înăuntru puteau auzi ceea ce se spunea afară, dar sunetul era scăzut și unele cuvinte erau greu de auzit. Xiao Qeu se uită la Zhou Zui și zâmbi, dar nu spuse nimic. Zhou Zui lucră cu capul în jos fără să-și ridice privirea și nu știa dacă auzise sau nu.

Până aici fusese o zi perfectă, Xiao Qeu tocmai comandase o mulțime de feluri de mâncare pentru o cină mai târziu și se întreba dacă să adauge două sticle de vin.

Drept urmare, gândurile lui Lu Xiaobei fură brusc întrerupte.

Vocea lui Lu Xiaobei suna foarte supărată:

– Chiar ai de gând să faci asta? Pleacă de aici. Dacă te miști prea lent, o să te ajute să pleci mai repede.

Vocea celuilalt era neplăcută, ca o tăietură pe coarda vocală, răgușită și aspră. Bărbatul râse și spuse:

– Nu te caut pe tine, îl caut pe Zhou Zui.