Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Un Omega arogant – Capitolul 4 (Partea 1)

Narare: Karasawa

După ce activitățile clubului de grădinărit s-au încheiat, m-am îndreptat spre poarta principală pentru a părăsi școala. Era mult mai târziu decât de obicei din cauza lucrărilor de la seră de azi.

Clubul de grădinărit din care făceam parte a primit puterea de a gestiona o seră de plastic destul de impresionantă. În urmă cu nişte ani, un membru al clubului de grădinărit a fost atât de entuziasmat, încât a construit sera din fonduri proprii, într-un colț umil al școlii, puțin în spatele clădirii. Sera a fost destul de solidă pentru munca de amatori și, chiar și după ce membrul a absolvit, sera a fost transmisă din generație în generație în clubul de grădinărit și încă era folosită, deși cu reparații și întăriri repetate. Clubul de grădinărit de la liceul nostru a fost destul de norocos să poată cultiva plante în seră care în mod normal nu puteau fi plantate în straturi de flori. În primăvară, membrii clubului au mâncat cu toții căpșunile pe care le cultivasem. Deși nu sunt la fel de dulci ca cele cumpărate din magazin, senzația lor simplă, rustică și neuniformitatea boabelor pe care le cultivasem cu cele două mâini ne-a bucurat. Gustul lor ne-a adus un sentiment de calm şi mulţumire.

Uneori aud de la colegii de clasă că probabil sunt un nebun după mâncarea foarte picantă, dar cu siguranță nu era cazul. Am evitat în mod regulat alimentele foarte picante. Mi-a plăcut picant spre mediu picant și am refuzat categoric să mănânc orice lucru care arăta ca un fel de mâncare care fusese acoperită cu sos chili. Asta nu înseamnă că nu am mâncat deloc nimic dulce. Eram un mare fan al fructelor dulci. Dar când era vorba de dulciuri, mâncam lucruri cu smântână doar o dată pe an și nu mai mâncasem pastă de fasole roșie de ani de zile. Nu eram un mare fan al mierii. Nu-mi plăcea senzația lipicioasă și vâscoasă din interiorul gurii mele.

În timp ce mergeam gândindu-mă la asta, am văzut o siluetă înaltă rezemată de poarta principală.

– Amami?

– A, ai venit, în sfârșit.

În timp ce Amami s-a depărtat de zidul de cărămidă și s-a apropiat de mine, l-am privit. Amami a avut activități în club și azi, iar clubul de atletism din care făcea parte rămânea, de obicei, mai târziu decât clubul de grădinărit, așa că nu erau prea multe oportunități pentru noi să mergem acasă împreună.

– Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva?

– Ai avut activități neobișnuit de târziu în clubul de grădinărit azi. M-am gândit că dacă aș aștepta, aș putea merge acasă alături de tine, Karasawa.

Văzând zâmbetul strălucitor al lui Amami în timp ce amurgul se apropia încet, am simțit că era cu adevărat un prieten grozav. Era păcat că vorbele amabile pe care le-a rostit și figura lui asemănătoare unui actor erau îndreptate doar către mine și către Kijima, dar cel puțin asta a hotărât singur.

– Am aşteptat pentru că aşa am vrut. Mai important! Vrei să faci un scurt ocol?

– Nu va veni consilierul şcolii după nişte oameni care nu ar trebui să se plimbe pe acolo?

– Nu este departe. E o problemă?

– Nu am spus asta. Hai să mergem!

L-am bătut puțin pe umăr și am început să merg.

Chiar dacă ar trebui să fie obosit de activitățile din club, Amami nu părea obosit deloc. Mai avea rezistența să facă un ocol după ce a așteptat să ajung. Am alergat în fiecare dimineață pentru a-mi menține puterea musculară, dar încă nu aveam atât de multă energie. Era diferența dintre rezistența noastră de bază?

– Unde mergem?

– Ştii biblioteca publică din spatele şcolii?

– Da.

– Există o librărie la mâna a doua în apropiere.

– Înțeleg. Nu prea am fost pe-acolo. Te las pe tine să ne conduci.

– Cu plăcere.

Am mers împreună pe drum. Erau puțini pietoni, darămite studenți pe stradă, posibil pentru că nu era nici în direcția gară, nici în centrul orașului. Frecventam acest liceu de mai bine de doi ani, dar surprinzător, nu știam ce fel de magazine sunt în jurul școlii. Îmi plăcea să vizitez librăriile second-hand, deși am intrat în ele doar ca să răsfoiesc. Eram deseori tulburat de faptul că, după ce răsfoiam o carte de care eram interesat, mi se măreau ochii când vedeam eticheta de preț pe coperta din spate și nu îmi puteam permite să o cumpăr. Chiar dacă nu îmi permiteam nimic, mi-a plăcut atmosfera magazinelor în sine, cu toate cărțile din epocile trecute îngrămădite, și mi-a plăcut sentimentul inedit de a întâlni ceva vechi. Aerul ușor prăfuit care pătrundea în toate librăriile vechi era și liniştitor.  Dar nu-l văzusem o dată pe Amami citind o carte. Poate pentru că nu avea Kijima nicio pasiune pentru lectură, noi trei nu am vorbit niciodată despre romane sau literatură când leneveam împreună și m-am gândit că ei doi nu au deschis nicio carte în afară de manuale.

 – Citeşti cărţi, Amami?

– Da, citesc. Acestea fiind spuse, este vorba despre o carte pe lună sau cel mult trei. Dar tu, Karasawa?

– Pentru mine e la fel. Ce fel de cărți citeşti?

– Diferite genuri. De obicei merg la librărie și aleg una dintre cărțile populare din vitrină.

– Înțeleg. Atunci ai citit acea carte care a apărut luna trecută?

Eram încântat că avem ceva în comun despre care să vorbim pentru prima dată. M-am bucurat să pot vorbi despre cărți cu un prieten, chiar dacă eu nu eram prea iubitor de cărți. Am vorbit despre orice, de la literatură care câștigase premii celebre, la romane pline de lacrimi care fuseseră adaptate în filme și ne determinau să plângem, de la cărți traduse din alte limbi, la continuarea romanelor fantastice care erau populare când eram copii. Am vorbit chiar și de vremurile în care am cumpărat o carte pentru că m-a atras coperta și subiectul.

Cărțile pe care le citise Amami erau ușor diferite de ale mele, dar au existat unele asemănări, iar subiectul conversației s-a modificat rapid pe măsură ce am schimbat informații și impresiile noastre.

– Aici este!

– O!

Amami s-a oprit brusc și a ridicat privirea spre mica librărie.

Vitrina era plină de cărți până la refuz și părea că deja renunțaseră la o expoziție atractivă. O secțiune de cărți fusese stivuită într-o grămadă dezordonată, una peste alta, amintind de o clădire falnică.

– Uimitor, asta e…

– Știam că o să-ţi placă. Hai să intrăm!

Încurajat de Amami, am intrat în magazin. Era un spaţiu haotic și trebuia să am grijă să nu dau cu piciorul în nicio carte în timp ce mă plimbam. Chiar dacă existau opere minunate de literatură sau cărți pe care le-aș adora, mă întrebam câte ore mi-ar fi luat să le găsesc în acel haos. Deși simțeam prezența comerciantului, nu puteam să-l văd decât dacă mă plimbam în faţă datorită turnului de cărţi stivuite lângă tejghea. M-am întrebat dacă aveau vreo îngrijorare cu privire la furtul din magazine… Am colindat magazinul, stând în vârful picioarelor, aplecându-mă sau ghemuit și întinzându-mi gâtul în diferite direcții în timp ce mă plimbam. M-am simțit ca și cum aș fi la o atracție într-un parc de distracții sau ceva de genul. Amami părea să răsfoiască și el după bunul plac și, în curând, dispăruse într-un colț dinăuntru. M-am uitat rapid la cotoarele cărților care îmi atrăseseră atenția și am luat una. Era mult mai greu decât îmi aminteam.

Era un roman fantezie pe care îl citisem iar și iar încă din copilărie. Publicat inițial în străinătate, îl citisem atât de mult, încât la un moment dat am putut să-i recit conținutul pe de rost. Am cumpărat chiar și un dicționar în speranța de a citi originalul într-o zi, dar nu am ajuns niciodată la el. Fusese publicat cu mai mult de jumătate de secol în urmă, așa că am crezut că este epuizat și probabil că nu va fi importat niciodată în Japonia. Trecuseră câțiva ani de când renunțasem la ea și habar n-aveam că o voi găsi într-un loc ca ăsta. Am răsfoit cartea și eram treptat surprins să constat că paginile erau la fel de bune ca și coperta. Ținând coperta cu atenție, l-am cercetat cu grijă și, în cele din urmă, m-am uitat la eticheta de preț de pe coperta din spate cu teamă. Asta era o carte greu de obținut chiar și în țara în care a fost publicată inițial. Cea din mâna mea traversase mările, trecând dincolo de timp pentru a ajunge în Japonia. Preţul era mare, aşa că am pus cartea cu atenţie la locul inițial.

M-am îndreptat spre spatele magazinului, cu privirea urmărind cotoarele cărților care căptușesc rafturile în timp ce răsfoiam capricios prin enciclopedii ilustrate cu plante. Și Amami se uita la fel în jurul magazinului. Nu avea nimic în mâini.

– Nu e bine să rămâi afară prea târziu. Hai să mergem acasă.

– Da, ai dreptate.

Când l-am strigat cu o voce stinsă, Amami a dat din cap și şi-a pus din nou geanta pe umăr.

– Nu ai găsit nicio carte care să-ţi placă?

– Păi… ei bine…

– Înțeleg. Dacă ți-a plăcut, hai să revenim cândva.

Aș fi putut vorbi despre acea carte, dar m-am simțit ruşinat la gândul că mă plâng lui Amami de preț și de faptul că nu mi-o puteam permite. Știam că nu era genul care să râdă de astfel de lucruri, dar mândria mea măruntă a ieșit la iveală. Lui Amami nu-i păsa de atitudinea mea nehotărâtă și, cu un zâmbet larg pe buze, m-a împins din spate exact ca atunci când am intrat în magazin. Am ieșit cu grijă din magazin și, inconștient, am respirat adânc. Nici măcar nu mi-am dat seama că-l țineam de mână.

– Ai mai venit vreodată aici, Amami?

– Nu, asta a fost prima dată. Mi s-a întâmplat să-l văd când am trecut pe la bibliotecă și m-am gândit că voi reveni data viitoare.

Tonul lui Amami părea puțin timid și m-a determinat să mă simt conștient de sine. M-am întrebat dacă a plănuit asta cu intenția de a veni cu mine, dar am respins gândul deoarece mă gândeam prea mult la asta. Ne îndreptam spre gară în ritm lejer, dar un strigăt al lui Amami m-a oprit.

– Îmi pare rău, Karasawa! Am uitat ceva la librărie, aşa că nu pot merge mai departe!

– Bine, am înţeles. Voi merge pe jos. Dacă termini la timp, hai să ne întâlnim iar şi să mergem împreună.

– Mulţumesc. Îmi pare rău!

Amami a fugit înapoi pe drum panicat. Crezând că era neobișnuit pentru Amami, care era mereu la curent cu toate lucrurile, am verificat notificările de pe telefon în timp ce zăboveam exact așa cum promisesem. A existat un mesaj de la Kijima cu o scuză care spunea că și-a lăsat manualul la școală și nu și-a putut rezolva tema de pregătire, așa că era nevoie să-i arăt notele mele mâine. Tocmai când am închis aplicația, crezând că ar fi o bătaie de cap să răspund, un Amami gâfâind a revenit alergând. A fost surprinzător de rapid, așa cum se aștepta de la cineva din clubul de atletism.

– Eşti rapid. Ai găsit ceea ce ai uitat?

– Da… era… acolo…

– Nu trebuia să alergi atât de repede ca să mă ajungi din urmă.

Uimit, am chicotit și Amami a râs în timp ce își trăgea răsuflarea. Apoi. a întins ceva. Era ceva voluminos într-o pungă de hârtie. Am acceptat-o ​​din reflex și mi s-au mărit ochii la greutate. Asta era ceea ce Amami uitase? De ce mi-a dat asta? M-am uitat la Amami cu suspiciune.

– Deschide-l.

Când am deschis geanta, care era doar întinsă într-un singur loc, și am scos conținutul, era cartea aceea. Era chiar cartea la care m-am uitat mai devreme și am renunțat să o cumpăr după ce m-am uitat la preț.

– Glumeşti?

– Mi s-a părut că o doreai, aşa că am cumpărat-o pentru tine.

– Nu, nu! E prea scumpă! Nu e ceva pe care să-l poți oferi cuiva în mod obișnuit!

– Dar doreai această carte, aşa e?

Ca să fiu sincer, mi-am dorit-o mai mult decât orice. Până în punctul în care acum că aveam lucrul propriu-zis în mâinile mele, nici nu mă puteam gândi să mă despart de el. Lumea poveștii de care eram odată atât de pasionat, încât puteam să o recit din memorie, a reapărut în faţa mea, iar creierul meu a început să-i calculeze preţul.

– Nu este nevoie. E un cadou pentru tine, Karasawa. Nu ți-am împrumutat banii.

– Asta e mai rău! Nu am făcut nimic pentru a merita un cadou atât de scump!

– Am vrut doar să-ți fac un cadou. Nu e mare lucru!

Eram lovit de o dorință bruscă de a-l sugruma pe Amami, auzindu-l vorbind atât de nonșalant. Faptul că putea să arunce ceva atât de scump unei cunoștințe ocazionale a fost ceva dincolo de înțelegerea mea. Așa erau toţi Alfa sau Amami era un caz special? Începusem de curând să-i înțeleg obiceiurile și știam că a mă certa cu el într-un moment ca ăsta nu va rezolva nimic. Dacă sunt împins, voi respinge.

– Am înțeles. Dacă asta vrei, am și eu o idee. Să-i spunem „contractul de menajeră pentru o zi al lui Karasawa”.

– Adică?

– Îți voi acorda o zi când voi face tot ce vrei, fie că îți preiau datoria de curățenie, îți duc lucrurile sau îți masez umerii. Voi asculta orice vrei și acea muncă va fi plata ta pentru această carte. Ce spui de asta?

– Orice voi spune?

– Da… Da! Un bărbat îşi păstrează cuvântul dat!

Când s-a aplecat brusc spre mine pentru a confirma, am dat din cap, surprins. Expresia lui Amami părea extremă. În timp ce am adăugat în grabă că nu voi face nimic care ar încălca legea, nu știam dacă Amami auzise sau nu, în timp ce a început să meargă din nou pe drumul spre gară, mormăind ceva pe sub răsuflarea lui. M-am simțit ca și cum am făcut-o, dar nu am văzut o modalitate de a mă întoarce acum de la promisiunea mea.

Care este reacția ta?
+1
4
+1
1
+1
8
+1
1
+1
1
+1
0
+1
0
Un Omega arogant

Un Omega arogant

辛党のオメガ
Rating 6.6
Status: Completed Tip: , Autor: Traducător: Lansat: 2018 Limba nativă: Japanese
Se pare că feromonii mei au un miros iute. Karasawa, un Omega, se bucura de o viață liniștită în liceu alături de prietenii săi Kijima, un Beta, și Amami, un Alfa, fără ca nimeni să își dea seama că este un Omega, deoarece feromonii săi, care de obicei aveau un miros dulce, miroseau a picant. Într-o zi, în timp ce se întorceau de la școală, Amami i-a dezvăluit lui Karasawa cum că își găsise deja „perechea destinată”, dar că încă lucra la aprofundarea prieteniei pe care o formase cu acest Omega nepăsător. Aceasta e o poveste de dragoste între un Alfa hotărât și un Omega arogant și pesimist, care pretinde a fi un Beta.

Traducere în engleză: Diverşi traducători

Adaptare în română: Rumburac, Melcul corăbioară.

Împărtășește-ți părerea

  1. Karin Iaman says:

    A dat norocul peste Amami, sper să profite la maximum de promisiunea făcută de Karasawa! Am impresia că aplică sfaturile primite de a-i arăta lui Karasawa că îl place!❤️♥️❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset