Vântul prin arbori- Capitolul 3 Vol 2

❗❗❗❗❗❗❗❗ATENȚIE ACEST CAPITOL CONȚINE SCENE VIOLENTE❗

Cartea va fi publicată doar pe Blog și pe Wattpad PENTRU A NU RĂNI SENSIBILITATEA CITITORILOR❤️

Mud Takane rămăsese la fel de tăcut ca Namsong pe toată perioada zborului. Sufletul lui fusese zdrobit când văzuse curgând toate acele lacrimi.

De când intrase în casa Singte, de mai bine de 13 ani, nu-l văzuse niciodată atât de nefericit pe Tânărul stăpân pe care îl iubea atât de mult. Da, el, Mud Takane, era îndrăgostit de stăpânul lui de mai mult de 13 ani și și-ar fi dat viața pentru el în orice secundă a vieții. El fusese adunat de pe străzi, salvat de la o moarte cruntă, de către Nakarin Singte. Avea 20 de ani atunci și jurase să se dedice Familiei 1 cu trup și suflet.

Împlinea în acest an 33 de ani și știa că iubirea lui era imposibilă, dar nu-și putea împiedica sentimentele. La început fusese posesiv, gelos, se enerva repede când cineva se apropia mai mult decât ar fi trebuit de Tânărul stăpân. Cu timpul, văzuse că Namsong nu era interesat de nimeni și speranța născuse. Devenise cu timpul, a doua umbră fidelă a lui Namsong. Fusese rănit de mai multe ori în încercările lui de a-l apăra pe Namsong de mulțimea de fani sau când necunoscuți atentaseră la viața acestuia. Namsong îl privise mereu ca pe un frate apropiat și avea încredere oarbă în el. Dar el și-ar fi dorit ceva mai mult…spera…aștepta…însă acum 5 ani toate speranțele i se năruiseră.

Namsong se îndrăgostise. Nu cunoștea personajul, dar văzuse  cum caracterul lui Namsong se schimba maturizându-se, devenind trist și melancolic. Nakarin Singte ghicise într-un târziu sentimentele pe care el, gardă de corp le avea pentru Tânărul Stăpân și-l chemase la casa Familiei 1. Acolo, Șeful Mafiei fusese necruțător, îi ceruse să aleagă: fie, părăsea casa imediat, fie, își ținea fermoarul pantalonilor  și inima închise. O alesese pe a doua, revenind lângă Namsong cu o durere imensă. Și într-o zi…într-o zi potopul se abătuse asupra lui…

Îl cunoscuse pe cel care bântuia sufletul frumos al lui Namsong, cel mai mare afemeiat din Saphuri, Taratree Saeng-aaron.

 Să nu îndrăzniți vreodată să-i faceți rău lui Khun Namsong. Să nu-l faceți să plângă, să  nu-l îndurerați și să nu-l răniți.

Așa îi spusese atunci curvarului, dar se vede că acesta nu ținuse cont de sfaturile lui. Ah, să pună mâna pe el și zob îl va face !

Cu aceste gânduri intrase acum câteva ore în casa din Paris. Îi plăcea aici pentru că era singurul loc în care trăia în aceeași casă cu Namsong. Și acesta, în acel moment era perturbat, părea foarte rănit. Plânsese tot drumul de la aeroport spre casă. Mud îl ținuse de mână și Namsong chiar își sprijinise capul de umărul lui. Mud se simțea dintr-o dată crud :  era fericit de nefericirea stăpânului și profita la maxim de slăbiciunea sufletească a acestuia.

Ajunși acasă, cele patru gărzi chineze urcară bagajele și verificară casa și împrejurimile înainte de a  da acordul lui Namsong de a intra. Namsong făcu un duș și refuză mâncare comandată de Mud. Se duse direct în pat, la Paris era aproape miezul nopții.

………………..

Trezirea fu dură…Namsong rememoră într-o secundă ziua de ieri și lacrimile îi țâșniră fără să vrea. Se dădu imediat jos din pat și se duse, așa, în pijamale la pianul din sufragerie. Clapele negre și albe se lipiră de degetele fine prinzând viață. Namsong interpretă la rând, Bach, Schubert, Schuman, Liszt, Rahmaninov, Wagner, Mahler, Beethoven…

Afară, Mud și gărzile știau…Namsong era trist și va cânta până la epuizare…

………………….

Taratree ajunse la Paris în jet privat pe la amiază. Era foarte frig, iar el era în haine lejere cu doar o vestă de piele pe deasupra. Nu-i păsa…luă un taxi și dădu adresa pe care o obținuse de la majordom sub amenințarea pistolului pe care i-l apăsase pe tâmplă. Devenise nebun de furie, de durere…de neputință…Dacă nu-l recuperează pe Wind, își va pune capăt vieții. Rezistase 15 ani fără jumătatea lui și acum, după ce îl gustase și devenise una cu el, știa că viața lui nu valora nimic fără Wind.

Taxiul se opri în fața unei case moderne. Poarta din față era închisă. Pe terasă, gărzile chineze stăteau țepene ca niște Sfincși. Părea că frigul nu-i atingea. Mud, infectul ăla, discuta cu ei. Decise că nu va intra pe poarta principală. Dădu tur proprietății. Auzea sunetul pianului și muzica păru să-i sfâșie sufletul. Zidul din jurul casei era destul de înalt, dar pentru înălțimea lui de 1m90, era o bagatelă pentru a-l sări. Ca o felină suplă,  ateriză în spatele casei. Nu exista o a doua ușă., deci trebuia să treacă de gărzi. Nu-i era frică, el era as în arte marțiale și box thailandez. Se ivi în fața lor uitându-se spre ferestre și strigând din toate puterile:

– Nong Namsong, am venit să te iau!

În prima clipă, cei 5 fură surprinși de această apariție neașteptată, dar în a doua, se mișcară punându-se într-o poziție de apărare. Mud se repezi spre el ca un taur spre o pânză roșie. Și lupta începu: Mud combina strategii mae mai și look mai[1] folosind multe lovituri speciale, lovitura cu călcâiul rotativ, măturături rotative, yo kao prasumeru, jarake fad hang. La început , Taratree folosea doar lovituri de apărare: ai pit, ped, perk pentru a bloca loviturile. Dar văzând că celălalt se înverșuna, înceu să folosească și tehnici kung fu și de thai chi. Lupta era teribilă, se loveau amândoi ca niște animale în furii care se bat pentru o pradă. Celelalte gărzi săriră în ajutorul lui Mud, loviturile curgeau fără milă. Taratree se lupta și urla în același timp, strigând numele iubitului cu deznădăjduire:

–Namsoooong!!!Nooong!! Iubirea meeeaaa!!!Namsoooong!!!!!

Mud vorbea calm în timp ce-l bumbăcea zdravăn pe bărbatul înalt:

– Ce v-am spus acum câteva luni? V-am spus că dacă îl faceți să sufere pe Tânărul Stăpân , veți avea de a face cu mine.

– Namsooooong, vreau să vorbesc cu tine!Namsoooong!!!Iubituleee!!!!!

Mud zâmbi diabolic.

– Tânărul Stăpân ne-a dat mână liberă. Deci dacă vrem, vă putem omorî.

Taratree îl privi sfruntat și rânji:

– Atunci ai interesul să mă omori pentru că eu nu voi pleca de aici decât mort.

– Amin, răspunse serios Mud continuând să lovească cu forță.

Taratree se luptă cu hotărâre, picioarele gărzilor chineze atingeau zone sensibile, dureroase, făcându-l să cadă, de câteva ori. Dar el se ridica și continua să participe la acel măcel în care inegalitatea prima.

Namsong care cântase la pian ore în șir auzi zgomote de luptă și numele său care era urlat din toți rărunchii. Veni la fereastră și privi în spatele perdelei cum era masacrat Taratree. În inimă se băteau în duel două sentimente: unul de iubire care îi sângera inima văzând cum Taratree era bătut și unul de furie, furia că se lăsase păcălit de un bărbat despre care știa că adusese în patul lui multe femei și bărbați. Aproape că îl ura. Cum putuse să fie atât de bleg, să creadă în puterea iubirii și bla bla bla…multe alte prostii pe care i le debitase afemeiatul?

Ducă-se la dracu!

N-aveau decât să-l omoare. Pfff!

Se întoarse la pian și începu să interpreteze Tannhäuser de Wagner. I se păru în acord cu furtuna din sufletul lui, iar puterea notelor acoperea strigătele lui Taratree.

Văzând că Namsong nu ieșea să-l salveze din acea luptă inegală, după două ore de luptă, Taratree se lăsă pradă deznădejdii și nu se mai apără. Loviturile pumnilor și ale picioarelor nu-l mai dureau, nu-l mai atingeau pentru că sufletul lui era făcut praf. Anul acela din casa răpitorilor era nimic pe lângă durerea abandonului. După un timp, când văzură că nu mai mișca, gărzile se retraseră. Mud îl privi cu scârbă și trase un scuipat pe el, apoi intră în casă cu cei patru.

Începu să ningă. Taratree zăcea acolo, ghemuit pe o parte, așa cum căzuse când abandonase lupta. Era frig și ciudat…fulgii aceia frumoși, curați cădeau pe rănile de la mâini, răcindu-le. Era semi conștient și parcă vedea întinderi albe cu multă zăpadă și un copil alergând cu picioarele desculțe prin frigul cumplit, spre un loc numit Libertate. Apoi fu cuprins de un tremurat și viziuni cu el spânzurat cu capul în jos și tăiat de către Apocalipsa se desfășurară ample, crude. Durerea din sfârcul tăiat reveni. Șopti trist, ca pentru sine:

– Wind, nu te-am trădat și nu te-am abandonat niciodată, dar tu…de ce o faci?…Te iubesc atât de mult.

Își pierdu cunoștința și rămase acolo, pe terasa casei, mult timp. Când se trezi, ca un animal rănit de moarte se târî sub acoperișul verandei și rămase în fund, sprijinit de peretele înghețat al casei. Se lăsa seara, zăpada continua să cadă în liniște și cu fulgi din ce în ce mai mari. Începuse să plângă încet și nici măcar nu-și ștergea lacrimile și mucii. Hainele îi erau murdare, fața nebărbierită, lacrimile amestecate cu secrețiile nazale îi dădeau un aer deplorabil.

Stătea acolo mut, cu mintea golită, dar cu sufletul plin de aceeași iubire. Era deznădăjduit. Își spuse că va sta acolo până îi vor crește rădăcini. Da…să devine un arbore mare cu ramuri unduitoare și cu sute de frunze verzi…Vântul va veni și le va scutura și el va fi atât de fericit că a fost băgat în seamă.

Deodată porțile automate ale casei se deschiseră larg și un Mercedes albastru întră, orbindu-l cu farurile. Își feri ochii cu palmele.

De la volanul mașinii coborî Semus care se duse repede să deschidă portiera din spate. Taratree era prea tulburat, nici nu se miră.  Din mașină ieși Nakarin Singte, cu pași înceți, un pic încovoiat. Purta o servietă cu el. Ajutat de Semus, înaintă și urcă treptele casei. Se opri și-l privi pe Taratree cu o privire neutră, apoi îi spuse domol.

– Khun Saeng- aaron, ce tot aștepți aici? Ai văzut în ce hal ești?

Făcu un semn lui Semus care îi aruncă cheile mașinii în poală. Apoi Nakarin continuă:

– Du-te și ia-ți o cameră la hotel, în portbagaj ai haine de schimb. Spală-te, aranjează-te și revino aici peste vreo două ore. Așteaptă în mașină până vom ieși. Și nu mai plânge ca o muiere. Nu te-am ales drept ginere ca să te lamentezi. Uită-te la tine, parcă ai fi un cerșetor la poarta templului din Saphuri.

Spunând acestea, ajutat de Semus, intră în casa lui Namsong. Acordurile pianului încetară în clipa următoare.

……………………

Orele 20.00

Taratree se spălase, se schimbase și revenise la casa lui Namsong. Așa cum îi ceruse Nakarin Singte, aștepta în mașină. Era extrem de obosit și de tulburat. Nu știa ce se întâmplă în casa aceea, dar se ruga ca Namsong să continue să-l iubească. Continua să ningă și era foarte frig. Făcuse un duș fierbinte, dar cu toate acestea, nu reușea să se încălzească. Parcă nu mai avea organe interne și creierul lui parcă fusese aspirat. I se închideau ochii de somn. Ieși un pic din mașină și se plimbă la stânga și la dreapta.

Și în sfârșit ușa casei se deschise. Nakarin Singte , susținut de Semus ieși primul. Veniră și se urcară în față. O clipă mai târziu, cu capul plecat, sfios, ieși Namsong cu un bagaj, Taratree se grăbi să-l ajute și spre marea lui uimire, băiatul cu plete albe nu-l evită. Se urcă pe bancheta din spate și-și atașă centura. După ce depuse bagajul în portbagaj, Taratree urcă lângă Namsong.

Semus demară mașina. Era o tăcere de moarte. Taratree privi cu coada ochiului fața lui Namsong. În lumina becurilor de pe șosea, își dădu seama că acesta plânsese mult. Își ținea mâna dreaptă în poală, iar stânga se odihnea între ei,  pe banchetă, cu palma în jos. Taratree admiră linia frumoasă, delicatețea degetelor și simți nevoia să pună palma peste mâna aceea ce exprima aptitudini de pianist.

Întâi puse mâna alături, ca un adolescent la prima întâlnire. Apoi o apropie până ce pielea atinse pielea. Își ținu respirația. Namsong nu se retrase, mâna lui continua să se odihnească în același loc ca o ofrandă a zilei ce trecuse atât de dureros. O acoperi cu palma lui lată, încet și cu delicatețe. Stătu așa cu inima bătându-i nebunește. Și deodată simți cum palma lui Namsong se întoarce. Apoi, degetele fine și lungi se împletiră cu degetele lui.

Taratree crezu că inima îi va exploda. Îi venea să-l tragă spre el și să-l sărute cu toată ființa lui. Păstră însă o atitudine calmă și nu vorbi. Oare ce vorbise cu Nakarin Singte? De ce dintr-o dată era ca un mielușel? Și de ce plânsese?  Rămaseră așa, până la aeroportul privat al familiei Singte. Spre marea lui dezamăgire, trebui să dea drumul mâinii celui pe care îl iubea cel mai mult în această viață.

Zborul dură 12 ore fără escală și pe toată perioada drumului, cei doi dormiră ținându-se de mână.

[1] Mae mai, look mai- Tehnici de ofensivă ale boxului thailandez