Vântul prin arbori- CAPITOLUL 4 VOL 2

VÂNTUL

Capitolul 4- vol 2

Sosirea la vila Lom Phan Tanmai se făcuse în tăcere. Un taxi îi adusese pe Taratree și Namsong care fusese răpus de oboseală. Taratree îl purtă pe Namsong în brațe până în apartamentele acestuia. Îl întinse în pat, îl descălță și puse o cuvertură pe el. Rămase un pic în picioare, la marginea patului, apoi după o oarecare ezitare, băgă mâna în buzunarul pantalonilor și scoase inelul de logodnă pe care Namsong i-l returnase. Încet, i-l alunecă pe inelarul mâinii drepte, apoi se întoarse și ieși ușor din apartament.

Namsong deschise ochii…Așteptă până când zgomotul pașilor se pierdu. Se ridică din pat ca un automat. Se dezbrăcă și intră sub duș. Lăsă îndelung apa să curgă pe corpul lui. Stătea încovoiat cu mâinile proptite de peretele dușului și lăsa jetul de apă fierbinte să-i lovească spatele și sufletul, dar mai ales…mai ales să-i spele rușinea…

Da, îi era rușine…rușine de ceea ce făcuse în ultimele ore: fuga de acasă fără explicații, ordinul dat gărzilor de a face ce vor cu Taratree, asistarea cu sânge rece la lupta inegală, lăsarea acelui om rănit în frig și ninsoare….Da…îi era foarte rușine…Spera ca apa să șteargă totul. Cu capul plecat, fără să lase peretele din fața lui, începu să plângă. Îi era atât de rușine…acum că știa totul despre cel care  fusese bătut crunt. Lacrimile lui se amestecau cu picăturile de apă și Namsong ar fi dorit ca pământul să se deschidă și să-l înghită.  Să fie șters de la suprafața pământului. Într-un târziu, închise robinetul și ieși de sub duș. Puțin mai târziu, îmbrăcat în pijamale, se ghemui în pat în poziție fetală reflectând la cât de parșivă era viața. Tatăl lui venise la Paris și-i dărâmase toată furia lui față de acel bărbat care făcea parte din viața lui de câteva luni încoace. Tatăl lui îi spusese lucruri groaznice, petrecute acum mulți ani.

– Fiule, nu ai avut niciodată un accident…ai fost răpit și închis timp de 1 an într-o casă din sudul țării.  

-…ai locuit într-o celulă cu un băiat mai mare cu cinci ani…

– …te numeau Wind, iar pe băiatul acela, Tanmai…

Tanmai…numele pe care îl visa mereu…celula gri…cactusul…Îl privise șocat pe tatăl său. Nu-și aducea aminte de nimic…nu credea nimic…

– …băiatul acela era Taratree…

-… ți-am ascuns tot ca să te protejez…

– …a suferit pentru tine…

-…se lăsa violat ca să poți mânca bine…

– …te-a protejat ca să nu fii violat…

– ..l-au schingiuit după ce te-a ajutat să evadezi, totul a fost filmat…

– …voiam să-l iubești pe Taratree așa cum e el, nu pe Tanmai , din recunoștință…

Fraze, lacrimi și adevăruri se împleteau haotic dând naștere unui sentiment de rușine.

Semus îi apăru deodată în minte cu cuvintele lui domoale , dar care îi șfichiuiseră obrazul și-i doborâseră încrederea în sine, încrederea că el fusese cel care iubea de cel mai mult timp.

– Khun Taratree vă iubește foarte mult…

– …v-a căutat disperat timp de 13 ani, din momentul în care a ieșit din comă…

– …a suferit și a plâns…

– …a fost nefericit și a încercat să vă găsească…

– …erau detectivi care au fost plătiți greu…

Și el care se lăudase în fața lui Taratree cu cei 5 ani mizerabili…ce rușine…când omul acela suferise în singurătate…Taratree îi pusese o întrebare, atunci, când făcuseră dragoste pentru prima dată.

– Și cum e să iubești în tăcere?

De fapt, sub aspectul unei simple întrebări, Taratree îi făcuse o confesiune…confesiunea unei iubiri în tăcere…

În fața lui Semus și a tatălui său, el rămăsese șocat și simțise cum creierul îi amorțește…Ce era cu aceste zaruri ale sorții? De ce nu-și aducea aminte de nimic? Nu…nu putea fi adevărat…așa gândise..

Dar tatăl lui scosese o mică unitate USB și înfiptă în televizor dezvăluise toate durerile și ororile prin care trecuse un băiat deșirat, înalt, cu părul negru violet, pe nume de Taratree…

În celula aceea gri, spânzurat cu capul în jos fusese bătut ca un sac de box, iar la urmă, demonul acela cu mască pe chip și voce metalică îi tăiase un sfârc…

– E de când ai fost schingiuit?

Așa îl întrebase când descoperise rana aceea, iar Taratree răspunsese doar cu un simplu « hmm »…

Tatăl lui dezvăluise multe lucruri, dar el tot nu-și aducea aminte. Parcă era doar ascultătorul unei povești de groază și de iubire. Dar în acele imagini de pe ecranul televizorului văzuse un băiat slab, mic de statură, cu părul blond, numit Wind și care de multe ori fusese salvat de acel Tanmai. Se recunoscuse…și muțise…Rușinea îl invadase din acel moment…Taratree…el…scrisorile îi erau adresate …Voise să iasă din casă să-l scoale din zăpadă pe bărbatul bătut fără vină. Tatăl lui îl oprise, Taratree plecase…dar va reveni.

Rușinea îi fusese atât de mare încât nu îndrăznise să se uite în ochii lui la plecarea din casa din Paris. În mașină, Taratree pusese mâna lui pe a sa, și nu și-o retrăsese. Se așteptase chiar să fie îmbrățișat, sărutat.

Dar Taratree nu o făcuse. Cu coada ochiului , văzuse plasturii de pe mâini și de pe față…Fusese bătut groaznic…și el privise în spatele perdelei fără milă…Doamne ce rușine …Cum va mai da ochii cu el? Ce reproșuri îi va face? Îi va purta pică? Îl va certa? Poate că nu, doar îi repusese inelul abandonat de el însuși într-un plic ordinar…

Privi inelul de pe mână. Acum înțelegea mai bine desenele de pe el. Semnul vântului și frunzele …Wind și Tanmai…Taratree și Namsong…Lom  Phan Tanmai…pecetluirea iubirii lor…

Adormi privind inelul acela care era o mărturie a faptului că fusese iubit de mult timp…

…………………..

Ava pregătise totul în perioada în care Maria fusese internată. Tot ce era necesar unei vieți ușoare. Ea în persoană se dusese să discute cu bunica ei. Venise ca o persoană umilă fără aere de Mama, trebuia s-o convingă pe bunică ori să se mute într-o casă confortabilă , ori s- o lase să renoveze. Venise să ia prânzul și să guste din bucatele preparate de acea femeie bravă care o crescuse atât de bine pe Maria. În ciuda faptului că la început bătrâna fusese înfricoșată, acceptă renovarea casei pentru binele Mariei. De la mobile la decorații, la refacerea spațiilor verzi, totul fu terminat în trei zile. Afacerea o costase peste 60 000 de dolari, dar era satisfăcută și bunica la fel. Maria se putea întoarce acasă și puteau începe pregătirile de nuntă.

Era foarte fericită pentru că Phu Singte decisese să facă amândouă nunțile pe proprietatea Familiei 2 care era grandioasă , iar spațiile verzi nu lipseau. Aștepta ca Maria să revină acasă și să consulte împreună cu ea și cu Namsong Catalogul „Special nunți” adus din capitală. Ea comandase un catalog în care nici un preț nu era afișat pentru ca tinerii să nu se simtă jenați, mai ales Maria. Fixase și o dată pentru a alege modelul rochiei de mireasă. Maria dorea o rochie chut thai[1]

Era bine că nunta se făcea în 3 săptămâni, așa încât Maria putea încă purta o rochie frumoasă , ajustată pe corp. Dar trebuiau să se grăbească cu toate: cu firma de catering, cu firma de organizare evenimente, cu hainele de nuntă.

Din câte înțelesese, Taratree,  Namsong și Chen doreau ținute tradiționale de nuntă. În Saphuri exista un magazin de lux cu ținute tradiționale pentru nuntă. Se va duce cu băieții să-și cumpere pantaloni pha chung[2], cămăși cu motiv Raj[3] , șosete până la genunchi și câte un pha biang.[4]

Deci, Ava avea foarte multe ocupații, dar asta o înveselea peste măsură. Chen era singurul ei copil și trebuia răsfățat.

……………………………..

Taratree se trezi cu dureri musculare.

Parcă m-a bătut cineva, își spuse el în gând și zâmbi sarcastic.

Coborî din pat, dar fu luat de un frig teribil și se reîntoarse în așternuturi. Sudori reci și fierbinți îl învăluiau, capul îi cântărea o tonă , gura fierbinte o simțea uscată, iar ochii îl ardeau. Răcise?

Pfff, nu azi, trebuie să vorbesc cu Namsong.

Încercă încă o dată să se ridice în picioare. O lumină tamizată se întrezărea prin perdelele albe, semn că era foarte devreme. Avansă doi pași, dar își dădu seama că nu reușea să se țină pe picioare. Avea răni pe tot corpul, brațele, mâinile, spatele, toate erau foarte dureroase.

Oftă și se întoarse în pat. Luă telefonul și apelă.

O voce un pic răgușită, semn că persoana fusese trezită din somn, răspunse:

– Alo, da?

– Semus, trebuie să-mi cumperi niște medicamente, nu mă simt bine. Ceva pentru febră, niste analgezice și vreo pomadă pentru vânătăi.

Vocea de la celălalt capăt al firului deveni vioaie și îngrijorată:

– Khun Taratree, ți-e rău? Vrei să chem doctorul?

Taratree deveni nervos:

– Nu vreau nici un doctor, adu-mi blestematele de medicamente!

O spuse și închise telefonul fără să mai aștepte răspunsul. Se  ghemui acoperindu-se cu o cuvertură groasă, deși în casă era cald. Tremura, iar sudoarea îi udase pijamalele. Nu știa cât rămăsese în starea aceea, dar o umbră apăru la marginea patului și își spuse că are halucinații. I se părea că e strigat pe nume și că mâini moi îl ștergeau de sudoare. Apoi se pierdu în vâltoarea febrei mari ce pusese stăpânire pe corpul lui.

…………..

Namsong venise repede, imediat ce Semus îl chemase. Văzând starea lui Taratree, chemase imediat pe medicul de familie care diagnostică o răceală puternică.

– Odihnă, medicamente, alimentație lichidă caldă ca ceaiuri și supe și nu-l lăsați să se acopere. Cuverturile nu vor face decât să-i mărească febra. Să se hidrateze bine și aerisiți camera des. Khun Namsong, vă sfătuiesc să nu stați aici, poate fi contagios.

Namsong nu-i răspunse. Îl conduse până la ieșire mulțumindu-i și se reîntoarse în camera lui Taratree. Nu-i păsa dacă răcește și el. Urcă în pat lângă Taratree și se ghemui așa cum era obișnuit. Corpul bărbatului era deosebit de fierbinte. Părul îi căzuse peste ochi, tremura și bâiguia cuvinte amestecate.

–Wind…nu mă părăsi….ce e soarta asta?…Sunt blestemat…Apocalipsa…Apocalipsa  va veni…Wind…iubirea mea…mare iubire…

Namsong se târî mai aproape de el ridicându-se în sus până când capul lui Taratree fu la nivelul pieptului său infantil. Îl lipi de el și-l înconjură cu brațele lungi și fine, legănându-l încet.

Taratree se opri dintr-o dată din vorbit și ridică ușor capul. Privirea lui era tulbure, mierea fiersese prea tare și ardea cerul ploios din ochii lui Namsong. Taratree încetă să respire câteva clipe. Se uită atent la fața lui ca și cum încerca să deslușească un mister. Apoi se destinse înlănțuindu-i talia subțire cu brațele lui puternice, apoi spuse cu o tandrețe infinită:

– Wind…iubitul meu…vântul meu drag, ai revenit acasă…

Ochii lui Namsong se umplură de lacrimi. Îi lipi din nou capul pe pieptul său și murmură destul de audibil:

– Am revenit…Tanmai…

NOTA SCRIITOAREI

[1] Rochie chut thai– rochie lungă mulată pe corp

[2] Pantaloni Pha Chung–  Este o bucată de pânză dreptunghiulară cu o lungime de trei metri și o lățime de un metru. Se poartă prin înfășurarea în jurul taliei, întinzând-o departe de corp, răsucind capetele împreună, apoi trăgând pânza răsucită între picioare și băgând-o la spatele taliei.

[3] Cămașă tip Raj– Jachetă albă cu 5 nasturi

[4] Pha Biang– sau Sbai, e o îmbrăcăminte asemănătoare șalului purtată în Asia de sud-est. Sbai este derivat din sari indian , al cărui capăt este purtat peste un umăr .