Semnat: Al tău pentru totdeauna – Capitolul 48

Partea 1

Vreau să fii iubitul meu, bine?

Înțelesese Jian Song Yi?

Dacă tot nu înțelesese, atunci poate că era într-adevăr un prost.

– Îmi pare rău.

Cuvântul îi ieșiră ca un suspin înăbușit din gât.

Jian Song Yi nu știa ce să spună. Doar amărăciunea se aduna în inima lui și nu știa cum să o aline. Așadar, nu putea decât să spună că îi pare rău.

Îmi pare rău.

Asta înseamnă nu?

Bai Huai șterse lacrimile care se formau în colțul ochilor. Reuși totuși să zâmbească ușor.

– Nu-i nimic. Ar trebui să mergem acasă, spuse el cu o voce blândă.

El își ceruse scuze. Jian Song Yi nu îl acceptase, dar nu putea spune că era surprins.

Își imaginase 10.000 de moduri în care Jian Song Yi l-ar fi putut respinge. Fiecare dintre ele era mai dureros în felul său. Totuși, se părea că această situație era o abordare mult mai blândă decât orice își imaginase el în mintea sa.

Bai Huai se întoarse și se îndreptă spre salon. Îi făcu bagajul lui Jian Song Yi, aranjă patul din salon și împături pătura separat. Apoi scoase telefonul și chemă un taxi. În timp ce aștepta taxiul, stătu în fața lui Jian Song Yi și îi blocă gura de aerisire.

Meticulos și adecvat, ca de obicei, părea că expresia de iubire și fraza de scuze nu îi trezeau nicio emoție.

– Dacă vrei să o acoperi, vopsește-o.

Dar Jian Song Yi era încă în pierdere. Pur și simplu ținea caietul de schițe strâns în brațe în timp ce îl urma pe Bai Huai cu privirea pierdută. Cel puțin până când fu înghesuit pe bancheta din spate a taxiului.

Bai Huai se întreba uneori dacă exista o explicație simplă pentru asta. Jian Song Yi era de obicei inteligent, încăpățânat și răutăcios. Dar de fiecare dată când Bai Huai venea la el, devenea ca prin minune un prost. Chiar și așa, Bai Huai nu putea să se supere pe el.

Jian Song Yi avea dreptate. Ce putea să facă cu el? Nu putea decât să-l întrețină așa cum făcuseră strămoșii lui.

Bai Huai aruncă o privire la punga de plastic pe care Jian Song Yi o ținea în brațe.

– O să o ții așa? Nu mi-o dai înapoi? întrebă el.

De data aceasta, temperamentul nerezonabil al lui Jian Song Yi ieși la iveală fără ezitare:

– E a mea, de ce ți-aș da-o înapoi?

– Dar mi-a dat-o mie.

– Dacă I l-ai dat, nu poți să-l iei înapoi?

– … Bine. Orice vrei.

Bai Huai plecă capul și zâmbi neputincios.

Jian Song Yi cumpărase acel caiet de schițe când avea cinci sau șase ani. Apoi i-l dăduse lui Bai Huai când acesta i-l ceruse. Jian Song Yi credea că în paginile lui se afla o notiță de la tatăl său, așa că nu se gândi prea mult și i-l dăduse lui.

Bai Huai îl purta cu el de atunci, pentru că păstra amintirile celor două persoane la care ținea cel mai mult în viața lui, motiv pentru care era deosebit de prețios. De aceea, când Wang Shan i-l furase, nu se putuse abține să nu-l piardă și să se comporte urât.

Ceea ce îl făcea să se simtă și mai neliniștit erau sentimentele ascunse în el.

Bai Huai nu știa când începuse, dar simțea că dragostea lui pentru Jian Song Yi se transformase într-un fel de iubire care îl făcea să vrea să rămână cu el pentru tot restul vieții.

La început, era ignorant.

Dar când apărură semnele caracteristicilor Alpha, ignoranța lui se transformase în neliniște.

Deși nu se considerase Omega timp de mai bine de zece ani, dintr-o dată devenise Alpha, ceea ce îl făcea să realizeze că între el și Jian Song Yi exista un zid de fier de netrecut.

Relațiile dintre Alpha și Alpha erau discriminate din punct de vedere al opiniei publice morale și al restricțiilor politice.

Cel mai important lucru era că vârsta de treisprezece sau paisprezece ani este vârsta primei iubiri a unui băiat. Conștient sau inconștient, auzea alte persoane vorbind despre o Omega frumoasă care-i mărturisise dragostea lui Jian Song Yi. Apoi urmase povestea despre cât de bine se potrivesc unul cu celălalt.

În plus, la acea vreme, Jian Song Yi era la vârsta maturității. Se lăuda în continuu că era Alpha de top și că se va căsători cu cea mai dulce Omega.

Cel care vorbește nu are intenții, dar inima ascultă.

Sentimentul dulce-amărui devenise extrem de amar când Bai Huai simțise pentru prima dată feromonii unui Alpha.

Se temea că iubirea lui dorită ar aduce critici și certuri adolescentului și că iubirea seculară și părtinitoare l-ar face pe adolescent să se simtă împovărat și dezgustat.

Considera că era un secret pe care trebuia să-l ascundă toată viața. Se simțea atât de amar încât scrisese acea frază în carte.

Când Bai Huai o scrisese, Wang Shan o văzuse întâmplător. În acea noapte, Wang Shan furase cartea și spusese că vrea să o facă publică.

Spusese că va arăta lumii cât de murdari sunt, în special Jian Song Yi, care se prefăcea că sunt frați, când sunt mult mai mult decât atât.

În timpul certurilor, caietul de schițe fu aruncat jos.

Căzuse în tufișuri. Bai Huai îl căutase toată noaptea cu o lanternă. Avea zgârieturi pe mâini și pe glezne. Dar tot nu îl găsisee.

Înainte să apuce să închidă ochii, Bai Huai auzise că Jian Song Yi avea gastroenterită acută și că părinții lui nu erau acasă. Așadar, ceruse în grabă permisiunea să plece și se dusese la spital. După o zi de veghe, Wang Shan sărise de pe o clădire imediat după ce se întorsese la școală.

În acea noapte, intrase în procesul oficial de diferențiere. Deoarece este un Alpha de top, procesul de diferențiere era extrem de deprimant și dureros. Era și mai complicat pentru că nu-l avea pe tatăl său lângă el să-l îndrume cum să devină un Alpha.

Se închisese în camera lui. Nu îndrăznise să spună nimănui despre asta, nici măcar lui Jian Song Yi. Vopseaua de pe pereți căzuse și se pătase de sânge pentru că Bai Huai își descărcase toată durerea lovind repetat pereții.

Când ieșea din cameră, se purta indiferent, ascunzându-și feromonii, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Jian Song Yi credea că saltul lui Wang Shan îl stimulase. Bai Huai nu negase. Credea că totul putea fi ascuns până când mersese să-l vadă pe Wang Shan.

Capitolul 48

Partea a 2-a

Wang Shan zâmbi rece și trist în acel moment:

– Bai Huai, deci crezi că astfel de lucruri pot fi ascunse? Nu le poți ascunde. Dar nu-ți face griji, nu voi spune nimic. Vreau doar să văd cu ochii mei cum vei încerca să acoperi totul până când cel mai bun prieten al tău, la care ții cel mai mult, va afla și te va considera murdar și dezgustător. Dumnezeu este drept și nimeni nu va fi cruțat.

Când Bai Huai părăsi salonul în acea zi, primul lucru pe care îl întrebase pe Jian Song Yi fusese: „Jian Song Yi, ce sunt eu pentru tine?”

Jian Song Yi nu ezită nici măcar o clipă: „Un frate. Un prieten pe viață, mai apropiat decât un frate.”

Bai Huai zâmbi atunci, ca și cum ar fi primit un răspuns foarte satisfăcător.

Apoi plecă a doua zi cu nimic altceva decât ghiveciul de cedru.

Îi promise tatălui său că va renunța la medicină și va studia literatura și politica cu condiția să se ducă la Beicheng și să se transfere singur, fără intenția de a se întoarce.

Dacă nu putea să-și ascundă sentimentele, atunci trebuia să plece, pentru a nu-i face de rușine pe amândoi.

Era mai bine să rămână doar o amintire frumoasă în memoria lui Bai Huai. Și poate, doar poate, într-o zi nu-l va mai plăcea pe Jian Song Yi și atunci se va putea întoarce.

Într-adevăr, Bai Huai se întorsese.

Dar nu pentru că nu-l mai iubea pe Jian Song Yi, ci pentru că îl iubea atât de mult chiar și după cei trei ani de despărțire. Îl dorea atât de mult încât Bai Huai simțea că nimic altceva nu mai era important atâta timp cât putea să rămână și să-l privească de la distanță.

Era pregătit pentru ce era mai rău.

Dar acum, după ce reușise să-și exprime sentimentele neglijate și singuratice și să stea în liniște alături de Jian Song Yi, amândoi priveau luminile farurilor tăind noaptea în timp ce traversau orașul în care locuiseră împreună de când erau mici. Atunci își dădu seama că nu era nimic în neregulă cu el.

Acestea erau gândurile lui Bai Huai.

Se uită pe fereastră și, brusc, un zâmbet îi apăru pe buze:

– Jian Song Yi, cu excepția acestei dăți, nu cred că am pierdut vreodată în fața ta.

– Mă tem că da.

Jian Song Yi se gândi la asta. În copilărie, Bai Huai nu pierduse niciodată.

Era cel mai bun în toate, întotdeauna, extrem de bun. Și dacă nu ar fi fost Jian Song Yi de data aceasta, probabil că nu ar fi pierdut.

Jian Song Yi se uită pe fereastră și spuse:

– Îmi pare rău.

Bai Huai voia inițial să spună că nu are de ce să-i pară rău, că va pierde de bunăvoie pentru el.

Dar nu deschise gura.

Jian Song Yi expiră pe geam. Ceața albă și densă blocă colțurile roșii ale ochilor lui reflectate în geamul mașinii.

Ceea ce nu spusese era că îi părea rău pentru că, dacă nu ar fi fost atât de lent, imprudent și îngâmfat, Bai Huai ar fi suferit mai puțin în atâția ani.

Era o noapte târzie de toamnă, cu ceață densă și negură care învăluia orașul lăsând în urmă doar umbre vagi.

Pe geam se vedea doar reflexia persoanei din spatele lui. Era păcat că nu se puteau citi reciproc gândurile. Altfel, ar fi fost mai simplu.

Între ei era doar tăcere. Apoi, mașina se opri.

Urmează să coboare și să-și ia rămas bun?

Jian Song Yi fu primul care ezită. Se întoarse brusc și îl strigă pe Bai Huai:

– Nu mai ai nimic de spus?

Bai Huai se opri, dar nu îndrăzni să se întoarcă spre el.

–  Ba da, multe. Dar mi-e teamă că nu-ți vor plăcea.

– Bai Huai, de ce ești mereu așa? Cum poți să-mi ascunzi astfel de lucruri? Spre deosebire de tine, eu nu pot să-ți ascund nimic, așa că nu pot ghici mereu ce gândești. M-am săturat să te comporți așa.

Jian Song Yi expiră adânc, încercând să alunge ceața din colțul ochilor.

– Și eu sunt supărat pe mine. Sunt un prost. Atâția ani și n-am înțeles nimic. N-am înțeles nimic și am continuat să dau vina pe tine. Eram atât de furios pe tine. Credeam că îți place alt Omega, iar noi suntem prieteni buni în fiecare zi. Am încercat să te întreb dacă ești îndrăgostit de mine, dar… sunt un idiot.

Jian Song Yi înghiți nodul din gât:

– Deci, astăzi putem lămuri totul?

Bai Huai nu știa ce să spună pentru o clipă, iar umerii i se încordară.

– Credeam că am lămurit deja totul, iar răspunsul tău a fost o scuză.

– Nu înțeleg nimic.

Jian Song Yi era atât de furios încât izbucni în injurii.

– Cum poți să lămurești ceva? Ce ai lămurit? Mă placi sau nu? Când ai început să mă placi? De ce mă vrei? Ce îți place la mine? Care întrebare ai lămurit? Cum poți să te înșeli pe tine însuți? Spune cuvintele astea, lasă-mă să mă simt vinovat și să mă simt rău, nu poți să faci asta?

Colțurile ochilor lui Jian Song Yi se înroșiră.

Era același adolescent nerăbdător și irascibil: feroce și plin de spini.

Jian Song Yi prefera să nu-și ascundă adevărata natură. Cum putea să nu-l placă lumea?

Bai Huai respiră adânc înainte de a se întoarce spre Jian Song Yi. Făcu câțiva pași spre el pentru a se apropia. Coborî privirea pentru a o întâlni pe a lui și, cu tonul său blând, Bai Huai vorbi cu afecțiune și hotărâre:

– Da, îmi place de tine.

– Când am început să te plac? Nu-mi amintesc. Probabil că a început de la început.

– Te plac pentru că ești Jian Song Yi.

– Te plac pe tot, îmi place totul la tine.

– Toate întrebările tale au primit acum un răspuns clar.

– Pot fi foarte nedreptățit, dar nu pot să-ți fac rău nici măcar o dată.

– În acest fel, ar trebui să te iubesc, să te răsfăț și să te tratez foarte bine în viitor. Așa că vreau să fii iubitul meu. E în regulă?