Iubesc să te urăsc – Capitolul 12

Îmi deschid ochii și privesc tavanul alb al cabinei. După ce aterizasem dimineața într-un loc total necunoscut, luasem vaporul și, la scurt timp după ce ne-am instalat în cabină, adormisem imediat.

Cameron nu mai era în pat lângă mine. Mă dau ușor jos din pat. Modul în care se mișca vasul nu prea îmi făcea stomacul fericit. De când urcasem pe vapor, o stare de amețeală și greață pusese stăpânire pe mine.

Ies din cabină și mă îndrept spre restaurant. Aveam nevoie urgentă de o cafea.

Îmi bag mâna în buzunar să scot telefonul și îmi amintesc că partenerul meu de drum ne-a luat ambele telefoane și le-a aruncat. Urma să ne cumpărăm altele când vom ajunge unde trebuia să ajungem… iar eu eram tot în ceață, pentru că nu știam unde.

Îl văd stând la o masă, butonând o tabletă și mă îndrept spre el.

Încă din seara trecută, din camera din avion, după ce îi refuzasem acea cerere, se schimbase puțin față de mine.

Săruturile erau doar mici apăsări pe buze și își înlocuise zâmbetul cu o încruntătură permanentă. Abia dacă mă mai atingea.

Dar nu aveam de gând să protestez. Cu toate că îmi lipseau atingerile lui, de care devenisem dependent, nu aveam de gând să îi cer eu să mă sărute sau altceva.

Dacă voia să stea supărat, nu avea decât să o facă.

– Neața, îi spun sec și îi fac semn tipului de la bar să îmi aducă o cafea.

– Este seară, îmi spune fără să mă privească.

Și tonul lui era mai rece ca de obicei.

Ok… poate mă irita puțin mai mult decât voiam eu să recunosc purtarea lui.

Mă întind puțin peste masă ca să îi pot vorbi fără să ne audă nimeni, pentru că restaurantul era destul de plin.

– Știu că ești supărat că te-am refuzat în modul ăla, dar la dracu, am venit cu tine fără să spun nimic… bine, nu chiar nimic, mă corectez eu.

– Dar trebuie să te gândești că ceea ce s-a întâmplat între noi nu am permis nimănui până la tine. Faptul că nu am încredere deplină în tine și totuși… uite-mă aici, lângă tine, trebuie să îți dea de gândit că ceva, ceva simt pentru persoana ta. Așa că încetează să te mai comporți așa rece cu mine.

Se uită ciudat la mine, fără nicio reacție și deja simțeam că vreau să îl iau și să îl arunc peste bord.

– Iubitule, starea mea nu are nimic de-a face cu tine. Am rău de mare și asta mă face puțin irascibil, îmi spune încet.

Chipul lui era într-adevăr palid acum că îl priveam mai bine.

– Ok, atunci uită ce tocmai ți-am spus, îi replic și mă las pe spătarul scaunului.

Ospătarul vine cu cafeaua și iau o gură mare din ea. Și el tot gust de cafea avea, mă gândesc eu.

Îmi ridic privirea spre el și el încă mă privea. Pe chip îi apăruse un zâmbet micuț.

– Ți-ai făcut griji că aș putea fi supărat pe tine, iubitule?

Îmi dau ochii peste cap când îl aud și îl fixez cu privirea.

– Chiar trebuie să vorbești așa? În public ai putea să îmi spui pe nume. Este ciudat. De fiecare dată când o spui am impresia că se uită lumea la noi.

– Nu mă interesează de restul. Nu îți place când îți spun așa?

Mă întorc spre ceașca mea de cafea.

Mai bine nici nu deschideam gura. Mereu întorcea vorba după bunul plac.

– Iubitule?

Îmi ridic privirea spre el și îl văd cum rânjește.

Ah… nemernicul. M-a păcălit.

– Se pare că nu te deranjează, dacă mi-ai răspuns alintului.

– Ești un idiot, îi spun serios și îmi propun să nu îl mai privesc pentru tot restul serii.

– Apropo… când ajungem unde trebuie să ajungem?

Întrebarea mea îl face să zâmbească mai larg și uite că îl priveam din nou.

Mintea mea nu mai făcea conexiune cu propria persoană.

– Este o mică insuliță la sud de Rio de Janeiro, îmi spune.

Cred că falca mea era sub masă.

– Insuliță?!

Întrebarea mea iese mult prea tare și câteva persoane ne privesc confuze.

– Scuze… spun repede.

– Serios, Cameron? Insuliță? îl întreb mai încet.

– Da, iubitule. Am cumpărat-o acum patru ani. Un loc retras și nimeni nu știe de asta.

– Perfect… dacă mă omori acolo nu îmi găsește nici dracu cadavrul.

– Iubitule, acolo singurul lucru pe care îl vei face este să strigi cât vrei în chinurile plăcerii.

Îl priveam șocat de ceea ce îi scotea gura aia frumoasă și păcătoasă și îmi venea să mă ridic și să îl plesnesc… și să îl sărut în același timp.

Dar în schimb simt cum obrajii îmi iau foc, ceea ce îi aduce un rânjet larg pe față.

Într-un final ne este adusă și mâncarea.

Eu nu îi mai spun nimic, iar el este băgat tot în tabletă și tastează fără oprire.

Eram curios. Normal că eram.

Dar încă aveam ecou în minte de la ce îmi spusese mai devreme.

Ne întoarcem în cabină după ce băusem și câteva beri.

Acum era și mai grav faptul că vasul se mișca sub valuri.

– Nu trebuia să beau, îi spun când simt că urmează să vomit.

Alerg rapid în baie și mă eliberez inclusiv de ceea ce mâncasem la cină.

El era lângă mine, îmi ținea fruntea și mă mângâia ușor pe spate.

– Ești mai bine, iubitule?

Dau din cap afirmativ și mă îndrept spre chiuvetă să îmi clătesc gura.

Ies din baie, mă dezbrac de haine, rămânând doar în boxeri și mă bag în pat.

Se apleacă și îmi depune un sărut cast.

Deja începuse să mă irite când mă săruta așa. Îl apuc de tricou și încep să îl sărut mai adânc. Îmi lipseau săruturile lui înfometate.

Îmi bag limba în gura lui și îl simt cum mă apucă de ceafă și adâncește și mai mult sărutul.

Ne despărțim când simțeam că nu mai avem aer.

Îmi sărută vârful nasului și obrazul.

Se ridică în picioare, scoate un dosar alb din rucsac și se întoarce spre mine.

– Iubitule, pune-te la somn. Eu am puțină treabă.

Se îndreaptă spre ușă.

Când pune mâna pe clanță sar ca ars din pat.

– Nici să nu îndrăznești! îi spun tare.

Tresare speriat.

Cobor din pat și îl privesc dezamăgit.

Chiar nu își dădea seama că toate chestiile astea făcute pe ascuns mă făceau doar să mă îndoiesc și mai tare de el?

– Ai spus că vrei să te iubesc, să am încredere în tine, dar tu încă faci lucruri pe la spatele meu. Mi-ai promis că nu îmi mai ascunzi nimic.

Vocea îmi era joasă.

Nu mai aveam starea necesară să mă cert cu el.

– Când ajungem în port vreau să mă întorc acasă.

Mă întorc înapoi în pat.

Cameron se întoarce și se așază pe marginea patului.

– Am stabilit o întâlnire cu un detectiv privat care și-a făcut timp să vină tocmai aici. El trebuie să stea cu ochii pe tatăl meu și să îmi spună fiecare mișcare pe care o face.

– Ai spus că tatăl tău este mort, îi spun sec.

– Tatăl meu adevărat, da. Eu vorbesc de tatăl meu vitreg.

– De ce trebuie să îl urmărești?

– Pentru că de el fug. Iubitule, poate nu îți pot spune absolut totul. Și nu o fac pentru că vreau să te mint. Sunt pur și simplu unele lucruri despre care nu pot vorbi… nu îmi doresc să mi le amintesc, pentru că încă mă dor.

Îi auzeam furia din voce.

Și durerea.

Mă așez lângă el și îi ating ușor mâna pe care o strângea pe marginea patului.

– Nu vreau să te forțez să îți amintești lucruri care te dor. Îți cer doar să nu mă mai lași în ceața asta. Nu cer prea mult, nu?

Mă privește.

Sclipirea aceea apare din nou în ochii lui. Rămân privind pierdut irișii lui ciocolatii.

Se apropie și mă sărută scurt.

Dar acest sărut, față de celelalte fugitive, l-am simțit până în călcâie.

– Hai, fugi, îi spun oftând resemnat…

– Dar nu sta mult. Îmi place să adorm în brațele tale.

Îl aud chicotind și iese afară din cabină.

Mă întind înapoi în pat și mă gândesc că, până la el, nu prea îmi păsa de problemele altor persoane.

Nici măcar despre Jacob, pe care îl cunoșteam de patru ani, nu știam mai nimic în afară de faptul că o are pe sora lui, Jess.

De fapt, până la Cameron nu mă interesa viața nimănui.

Dar de când l-am cunoscut pe el, tot ce mi-am dorit a fost să știu totul despre persoana lui.

Dar el era special. Încă din primul moment a fost special.

El îmi era curiozitate.

Și faptul că era atât de misterios mă făcea să fiu și mai obsedat de el.

Mă ridic în șezut și îmi simt inima cum începe să îmi bată mai puternic.

Nu. Nu, nu, nu.

Jad, tu nu ai sentimente pentru nimeni.

El este doar o experiență. Atât. Nimic mai mult.

Tu ești doar curios să știi ce ascunde Cam…

Îmi închid ochii și încerc să îmi reglez bătăile inimii.

Ce dracu se întâmplă cu mine?

De câte ori îl vedeam întristat, ceva se întâmpla în interiorul meu.

Drace…

Nu.

Somnul meu dispăruse complet și capul îmi vuia de noua mea revelație.

Era posibil să am sentimente pentru Cameron?

Cobor din pat și îmi iau hainele de pe scaun. Mă îmbrac rapid.

Aveam nevoie de aer.

Ies din cabină și urc în lift.

Voiam să ajung în zona piscinelor de pe puntea principală.

Nu știu cât era ceasul, dar zona era plină de lume.

Mă așez pe un șezlong și pur și simplu mă uit la lumea din jurul meu.

Căutam orice care să îmi ia gândurile de la el.

Nu voiam să mă îndrăgostesc de el.

Sincer.

Tot ce se întâmpla între noi era interesant.

Și era cel mai bun sex din viața mea, chiar dacă eu eram cel care…

Ah, nu conta.

Mă simțeam bine cu el.

Mă atrăgea.

Îmi plăcea cum îl simțeam lângă mine.

Dar nu voiam să încep să am sentimente pentru el.

De câte ori puneam suflet în trecut ajungeam să pierd acel lucru sau acea persoană.

Nu mai voiam asta.

Dacă vreodată Cameron ieșea din viața mea, eu nu aveam de gând să sufăr.

Nu.

Asta nu se va întâmpla niciodată.

În fața mea, la măsuța mică, se așază doi bărbați.

Se priveau zâmbind.

Apoi unul dintre ei se ridică și se așază într-un genunchi, scoțând o cutiuță neagră.

– Ooo… haide, serios?

Îmi venea să mă plesnesc singur.

Doar ce mă gândeam că nu vreau asta și Dumnezeu își bătea joc de mine.

Plec nervos de acolo și încep să mă plimb pe lângă balustradă.

Poate trebuia să îi las un bilet să știe unde sunt.

Îmi scutur capul.

A spus că mă poate găsi oriunde. Deci îi va fi ușor să mă găsească și aici.