Gorgona Medusa-Capitolul 6

 Asedii

Titan dormise toată noaptea cu „Masca roșie” în brațe. Se trezi bine dispus, deși sexul de ieri seară fusese doar un surogat. O premieră pentru el, ca și dormitul cu partenerul de sex. Zâmbi, îmbătrânea de se înduioșase așa? Întinse mâna pe locul de alături, dar bărbatul plecase. Oftă. Se ghemui în poziție fetală pe acel loc gol și inspiră adânc de câteva ori. Mirosul de spermă era amestecat cu acel parfum bărbătesc dulce. Pierre Cardan? Giorgio Armani? Era un parfum de bună calitate. Se gândi o vreme la tot ce se întâmplase noaptea trecută și un fior îl trecu prin tot corpul. Era prima dată când vibrase la atingerea unui trup, prima dată când se înfiorase, prima dată când sexul nu mai fusese important. Și acel corp  fin, dar musculos… Ce sport practica? Ce meserie avea? Unde locuia? Linia fină dar musculoasă a coapselor o simțise sub palmele lui, simțise cum corpul acelui bărbat i se deschidea lui și-l lăsa să facă tot ce voia. De ce își impusese o limită? Pentru că celălalt era virgin? Își aduse aminte și de gemetele lor, de dansul mâinilor și sexul i se întări pe loc. Se scutură și sări în picioare. Își scoase masca, direcția duș.

Puțin mai târziu era gata de plecare. Înainte de a ieși, zări masca roșie aruncată în coșul de gunoi de la ușă. Se aplecă și o ridică. O duse la nas, parfumul persista acolo ca o ultimă urmă a existenței acelui bărbat. O strânse delicat în mână și o băgă în buzunar. Ajuns la ieșire, fu oprit de hostess-ul de aseară cu un zâmbet.

–Bună dimineața Favorit 1, aveți un mesaj.

Inima lui Titan sări o bătaie. Femeia îi întinse ca un fel de carte de vizită, dar știu ce era: coordonatele de client Alhambra ale bărbatului cu mască roșie. Luă cartonașul, îl băgă la buzunarul de la piept al cămășii și se îndreptă spre ieșire. Garderobierul îi întinse paltonul și ieși zâmbind. Ridică privirea spre cer. Câțiva nori se adunaseră în turmă și prevesteau ninsoare. Titan zâmbi din nou.

El decisese de mult timp că nu-și va lega viața cu nimeni, că nu va iubi pe nimeni. Astfel, nu va avea pe cine pierde, astfel, nu va suferi. Moartea mamei lui, acum 21 de ani, lăsase o durere adâncă și ea nu dispăruse încă. La 13 ani dorea să devină profesor de sport, la 14, după acea pierdere, își spusese că va deveni polițist, dar nu oricare, ci unul cu poziție înaltă care îi va permite să-l găsească pe asasinul mamei lui. Visul și-l îndeplinise pe jumătate, iar acum , cu apariția acestui nou caz, va reuși în sfârșit să-și ducă la capăt dorința. Și atunci…și atunci va putea avea o viață normală. Chemă un taxi care veni foarte repede…o nouă zi începea.

………….

Bărbatul nu acceptase niciodată despărțirea, iar cele șase luni care trecuseră de la plecarea soției nu făcuseră decât să adâncească furia pe care nu reușise să o controleze. Ordinul de restricție îi blocase orice acces la copii, iar ideea că pierduse totul din cauza unei acuzații pe care o considera nedreaptă, devenise o obsesie care nu mai putea fi ținută în limitele unei reacții normale.

În acea seară, când aflase că femeia se mutase într-o casă nouă, profitase de un moment de neatenție și intrase fără să fie văzut, iar prezența părinților ei, veniți în vizită, nu îl oprise, ci îi oferise, în mintea lui, un avantaj suplimentar, pentru că acum avea mai multe pârghii prin care putea forța situația.

Îi legase pe toți trei cu mâinile strânse, corpurile împinse spre podea sau fixate de scaune, iar vocea lui nu mai avea nimic din rațiune, pentru că oscila între amenințări și justificări. Îi ceru femeii să semneze un document în care să recunoască faptul că mințise în privința violenței, convins că doar astfel își putea recâștiga dreptul de a-și vedea copiii.

Strigătele lui furioase și amenințătoare nu rămăseseră în interior.

O vecină, alertată de zgomot și de tonul care nu lăsa loc de interpretări, apelase imediat poliția, iar intervenția nu întârziase, pentru că natura situației impunea o reacție rapidă.

Când informația ajunse la unitatea Phalanx, nu mai avură timp să facă o evaluare.

Era o intervenție activă.

……………………..

Echipa lui Titan ajunse la fața locului în mai puțin de douăzeci de minute, iar prezența lor transformă strada într-un perimetru controlat, luminile vehiculelor tăind întunericul în linii reci, precise, în timp ce locuința devenea centrul unei tensiuni care creștea cu fiecare secundă.

Cei zece membri ai echipei coborâră din vehicule în tăcere, echipați complet, îmbrăcați în uniformele negre ale forțelor speciale, vestele antiglonț ajustate perfect pe corp, căștile coborâte, armele pregătite, fiecare mișcare fiind sincronizată fără să fie nevoie de comenzi explicite.

Titan coborî ultimul.

Prezența lui era carismatică, respira bărbatul adevărat al forțelor speciale: înalt peste normal, corp atletic, față ca cioplită în piatră, ochi de oțel. Își trase cagula pe cap, operațiunea începea.

Privirea lui evaluă rapid perimetrul, poziția casei, accesul, punctele vulnerabile, iar în câteva secunde imaginea completă a intervenției era deja conturată în mintea lui.

– Perimetru complet.

Vocea lui nu era ridicată, dar toți o auziră.

Unul dintre agenți confirmă.

– Victimele sunt înăuntru, trei persoane, bărbatul este înarmat cu un cuțit.

Titan înclină ușor capul.

– Nu trageți decât la ordin.

Privirea lui se mută către casă.

– Intrăm prin negociere.

Se apropie de linia frontală, iar liniștea din echipă deveni mai densă, pentru că toți știau că următorul pas nu era unul de forță, ci unul de control psihologic.

Titan făcu un semn scurt.

– Tu, vii cu mine.

Privirea lui se opri direct asupra lui Zeus.

Pentru o clipă, tensiunea se mută în interiorul echipei.

Unul dintre polițiștii mai vechi, nu își putu reține reacția.

– Șef, de ce el? Abia a intrat în echipă.

Altul îi dădu imediat un cot.

– Taci mă, nu vezi că-l ia ca să n-o mai facă pe Captain America[1]?

Replica fu șoptită, dar suficient de clară.

Titan nu interveni să explice, decizia era deja luată, iar Zeus făcu un pas în față, fără comentarii.

Se apropiară de casă, iar lumina din interior trăda mișcare, umbrele se deplasau haotic, iar sunetul unei voci ridicate se auzea clar, încărcată de furie și disperare.

Titan se opri în fața ușii de la intrare, la distanța potrivită.

Ridică ușor mâna, semn pentru restul echipei să rămână în poziție, apoi vorbi.

– Sunt  Titan Prot, ofițer al forțelor speciale Phalanx. Sunt aici să vorbim.

Vocea lui sunase uniformă, calmă.

Din interior se auzi un zgomot brusc, urmat de un strigăt.

– Nu mai am nimic de vorbit!

Tonul era instabil și periculos.

– Plecați!

Titan nu reacționă la agresivitate.

– Nu plec.

Pauză scurtă.

– Dar nici nu intru fără acordul tău.

Zeus stătea la un pas în spatele lui, privind scena cu o atenție diferită, mai tensionată, dar nu interveni.

– Minți! se auzi din interior.
– Toți mințiți! Mi-au luat copiii!

Titan își menținu tonul constant.

– Nu ți i-a luat nimeni definitiv.

Pauză.

– Dar ceea ce faci acum te poate îndepărta și mai mult de ei.

În interior, un obiect fu trântit de perete.

– Nu mă interesează! Vreau doar să semneze hârtia asta nenorocită și -mi vreau copiii.!

– Putem rezolva asta fără să rănești pe nimeni.

Titan calcula fiecare cuvânt înainte de a-l rosti.

–Nu mă crezi! Am să-i omor pe toți!

– Te cred că ești furios.

Pauză.

– Dar nu cred că vrei să le faci rău.

Liniștea care urmă nu era completă, dar ceva se schimbase.

Tonul din interior nu mai avea aceeași intensitate.

Titan făcu un pas mic înainte.

– Spune-mi numele tău.

Zeus observă schimbarea și înțelese, nu era doar o simplă negociere, era și un control psihologic.

Din interior nu veni imediat un răspuns, însă liniștea care se așternu nu mai avea aceeași violență, pentru că vocea bărbatului nu izbucni din nou în același mod,  Acest lucru îi confirmă lui Titan că primul pas fusese făcut, chiar dacă nu era încă vizibil pentru ceilalți.

Zeus rămase nemișcat în spatele lui, cu privirea fixată pe ușă, iar mâna lui, deși pregătită, nu se mișca, pentru că înțelegea că orice gest greșit ar fi putut rupe acel echilibru fragil care începea să se formeze.

În cele din urmă, din interior se auzi un răspuns, mai jos, mai puțin sigur.

– Miha.

Titan nu repetă numele imediat, ci lăsă o clipă să treacă, oferindu-i greutate, ca și cum îl așeza într-un context în care devenea din nou o persoană, nu doar o amenințare.

– Miha, vreau să știu ce se întâmplă acolo.

Nu întreba pentru a obține informații, întreba pentru a-l face să vorbească.

–Mi-au luat copiii…

Vocea nu mai avea aceeași forță.

– Ea a mințit… toți m-au mințit…

Titan își menținu poziția, fără să se apropie mai mult, pentru că distanța era încă necesară.

– Spune-mi ce vrei să se întâmple acum.

Una dintre regulile învățate la cursurile de negociatori: nu contrazice, nu corecta și dă controlul asupra răspunsului.

În interior se auzi mișcare, un scaun tras, un obiect lovind podeaua, iar apoi un sunet scurt, ca un oftat reținut.

– Vreau să semneze… să spună că a mințit…

Titan înclină ușor capul, deși bărbatul nu îl putea vedea.

– Și după aceea?

Întrebarea veni fără presiune.

Se făcu liniște din nou.

Mai lungă de data aceasta.

– Nu știu…Vreau să-mi văd copiii.

Răspunsul fu aproape șoptit.

Titan profită de acel moment.

– Atunci hai să facem lucrurile în ordine.

Vocea lui rămase constantă.

– Nimeni nu pleacă nicăieri, nimeni nu semnează nimic sub amenințare.

Pauză scurtă.

– Dar putem discuta despre ce vrei tu, dacă toată lumea e în siguranță.

Un zgomot brusc se auzi din interior, urmat de o voce diferită, tremurată, probabil a femeii.

– Te rog…

Bărbatul reacționă imediat.

– Taci!

Furia reveni pentru o clipă.

Titan nu ridică tonul.

– Miha.

– Ascultă-mă. Dacă vrei să fii auzit, trebuie să poți controla momentul.

Zeus simți schimbarea din vocea lui Titan și înțelese că fiecare cuvânt era plasat exact unde trebuia, fără grabă, fără exces, pentru că nu era vorba de a câștiga o confruntare, ci de a o dizolva.

– Lasă pe cineva să vină la ușă. continuă Titan.
–Fără arme. Fără mișcări bruște.

Pauză.

– Doar să văd că sunt în regulă.

Din interior nu veni imediat un răspuns, dar nici refuzul nu mai era la fel de violent.

Tensiunea se mutase și nu mai era haotică.

Titan nu se întoarse spre echipă, însă mâna lui se mișcă ușor, semnal discret de așteptare.

Zeus rămase nemișcat și în acel moment, între ușă și vocea lui Titan, începea să se construiască ceva mult mai puternic decât forța.

Controlul.

Titan rămase nemișcat în fața ușii, iar liniștea care se formase după ultimele lui cuvinte era diferită, mai tensionată, mai fragilă.

Și atunci simți un miros discret, familiar.

Un parfum bărbătesc cu o notă dulce și rece, o urmă marină care nu avea ce căuta în acel context. Senzația îl lovise pentru o fracțiune de secundă cu o claritate neașteptată, pentru că acel miros nu aparținea acestui loc, ci unei alte camere, unei alte seri.

Masca roșie…Timid 1…

Gândul se formă fără să fie invitat.

Titan nu întoarse capul, dar percepția lui se ajustă instantaneu, iar în acel moment i se păru că parfumul venea din spate, din poziția lui Zeus, iar această suprapunere neașteptată de contexte îi creă o fisură scurtă în concentrarea perfectă pe care o menținuse până atunci.

Își scutură gândul, nu era momentul…nu aici și nu acum.

Respiră o dată mai adânc și reveni complet în situație.

– Miha.

Vocea lui își recăpătă stabilitatea.

– Am ceva pentru tine.

Făcu un semn discret, iar unul dintre agenți se apropie și îi întinse dispozitivul.

– Miha, ascultă.

Apăsă butonul.

Vocea copiilor umplu spațiul.

–Tată… suntem aici…
– Venim cu tine…
– Noi vrem cu tine…

Sunetele nu erau perfecte, dar erau reale, iar încărcătura lor nu putea fi ignorată, pentru că în spatele acelor cuvinte exista o legătură pe care nici furia, nici disperarea nu o puteau șterge complet.

În interior se auzi un zgomot.

Un pas, apoi încă unul și se apropiară de ușă.

Respirația bărbatului deveni audibilă, mai grea, mai instabilă.

Clanța ușii se mișcă lent, foarte lent.

Ușa se întredeschise.

Titan nu se mișcă imediat.

Privirea lui rămase fixată pe acea deschidere.

– Așa…

Vocea lui rămase calmă.

– Ține-o așa.

În spatele lui, tensiunea echipei ajunse la limită, fiecare mușchi fiind pregătit, fiecare privire concentrată pe acel punct.

Titan făcu un semn abia vizibil.

Acum.

Totul se întâmplă în același moment.

Echipa se proiectă înainte, iar ușa fu împinsă brusc, însă bărbatul reacționă instantaneu, iar lama cuțitului străluci sub lumina rece, mișcarea lui fiind directă, fără ezitare, iar traiectoria era clară.

Gâtul lui Titan.

Titan era încă în mișcare, dezechilibrat de intrarea rapidă, iar fracțiunea aceea de secundă nu îi permise o reacție completă.

Lama coborî și atunci Zeus interveni fără să se gândească. Se interpuse și mâna lui se închise direct pe lamă.

Metalul îi tăie pielea fără milă, iar sângele izbucni imediat, scurgându-se printre degete într-un șuvoi cald, însă prinderea lui nu slăbi, pentru că forța cu care strângea nu era una instinctivă, ci una  fermă, menită să oprească mișcarea cu orice preț.  Cu cât trăgea de cuțit bărbatul acela , cu atât îl ținea mai strâns Zeus.

–Acum!

Vocea lui Titan izbucni în același moment.

Doi membri ai echipei intrară în unghi, unul blocând brațul atacatorului printr-o prindere de rotație, forțând articulația cotului într-o poziție care elimina forța, în timp ce al doilea îl lovi în zona laterală a trunchiului, destabilizându-l suficient cât să-i slăbească rezistența. Cuțitul rămase lipit de degetele lui Zeus care se uita acum la el ca la un obiect extraterestru.

Un alt agent interveni din spate, aplicând o imobilizare prin prindere cervicală controlată, fără a afecta respirația, dar suficientă pentru a limita complet mișcarea, iar bărbatul fu împins la podea într-o succesiune de mișcări precise, fără ezitare.

– Fixare!

– Imobilizat!

Cătușele se închiseră cu un sunet sec.

Totul se opri.

Respirația lui Zeus era grea, iar sângele continua să curgă din palma lui, picurând pe podea, însă el nu își retrase mâna imediat, ca și cum încă simțea rezistența lamei în degete.

Titan se întoarse spre el. Privirea lui nu era furioasă, era concentrată.

– Dă drumul cuțitului. Ești rănit.

Nu era o întrebare.

Zeus ridică ușor umărul.

– Nu e prima dată, nimic grav.

Dar sângele spunea altceva. Cuțitul căzu și palma lui Zeus se umplu complet de sânge.

Titan îl privi o fracțiune de secundă mai mult decât ar fi fost necesar și-i înfășură mâna într-o batistă.

Apropierea de acel subordonat îl făcu să tresară pentru o clipă, parfumul revenise…același.

………….

Zeus fusese dus imediat la spital, iar intervenția echipei medicale nu întârzie, pentru că rana din palmă nu era una superficială, iar sângele pierdut în câteva minute fusese suficient cât să justifice o intervenție rapidă și atentă. Titan intră direct în sala de tratament, fără să ceară permisiuni inutile, pentru că prezența lui acolo nu putea fi contestată.

Zeus stătea pe marginea patului, cu mâna întinsă, iar sângele fusese deja oprit în mare parte, însă tăietura rămânea deschisă, clară, profundă, iar medicul, un bărbat trecut de patruzeci de ani, își pregătea instrumentele cu o concentrare calmă, specifică celor obișnuiți să repare lucruri fără să piardă timp cu explicații inutile.

– Ai avut noroc. spuse medicul, fără să-și ridice privirea.
– Încă puțin și ajungea mai adânc.

Zeus nu răspunse imediat, dar un colț al gurii i se ridică ușor.

– Am prins-o bine.

Medicul ridică pentru o clipă privirea.

– Prea bine.

Începu să curețe rana, iar reacția lui Zeus fu minimă, însă mușchii i se tensionară involuntar, pentru că senzația nu putea fi ignorată complet.

– Ține mâna relaxată.

– Fac ce pot.

Titan nu intervenea.

Stătea puțin mai în spate, cu privirea fixată asupra mâinii, urmărind fiecare mișcare a medicului, fiecare reacție a lui Zeus, fără să comenteze, însă atenția lui nu era doar asupra rănii.

Parfumul revenise discret. Mereu același….

Nu era puternic, dar era suficient cât să-l recunoască fără dubiu, iar senzația aceea de suprapunere între două contexte complet diferite nu dispărea, ci se accentua odată cu apropierea.

Medicul începu să coasă.

– O să simți presiune.

–Simt deja.

– Atunci e bine.

Acul intra și ieșea din piele cu o precizie mecanică, iar fiecare punct era plasat fără ezitare, iar Zeus își menținea poziția, deși respirația i se adâncise ușor.

– Câte? întrebă el.

– Destule.

După câteva minute, medicul se opri și își scoase mănușile și-și spălă mâinile.

– Revin imediat cu rețeta și instrucțiunile.

Ieși din încăpere, lăsându-i singuri.

Liniștea se instală imediat, însă nu era aceeași liniște de mai devreme, pentru că acum spațiul devenise mai strâmt, mai personal, iar Titan nu mai avea motiv să păstreze distanța pe care o menținuse până atunci.

Se apropie încet fără să spună nimic.

Zeus își ridică ușor privirea, surprins de apropierea neașteptată, însă nu avu timp să reacționeze imediat, pentru că Titan se opri la o distanță mult mai mică decât ar fi fost normal.

Și inspiră suficient cât să i se confirme că era vorba despre același parfum.

În nări intră același miros marin, ușor dulce, pe care îl simțise la Alhambra.

Se învârti ușor în jurul lui, fără să-l atingă, dar reducând spațiul personal într-un mod care devenea evident. Părea un prădător care se pregătește să-și înhațe prada.

Zeus clipi nervos.

– Șef… ce faceți?

Tonul lui nu era agresiv, dar era clar deranjat.

– Stați mai departe de mine.

Titan nu răspunse imediat și își menținu poziția încă o secundă.

– Vă învârtiți în jurul meu și îmi dați amețeală.

Titan se opri în fața lui și privirea lui rămase fixată pe bărbatul rănit.

– Ce parfum folosești?

Vocea lui era joasă…

– Miroase bine.

Zeus îl privi o fracțiune de secundă, surprins nu de întrebare, ci de momentul în care fusese pusă.

Nu răspunse, ușa se deschise în acel moment.

Medicul revenise, ținând o foaie în mână.

–Bun, avem…

Se opri o clipă, observând poziția lor, apoi continuă fără să insiste.

– Va trebui să eviți efortul câteva zile și să revii peste 5 zile să verific cusătura. Te bag în medical pentru 10 zile.

Discuția se închise acolo, fără răspuns din partea lui Zeus.

Titan făcu un pas înapoi, nu mai spuse nimic, dar gândul nu dispăruse.

Nu putea fi o coincidență chiar atât de mare.

Nota autoarei

[1] Captain America – personaj fictiv din universul Marvel, creat în 1941 de Joe Simon și Jack Kirby. Este alter ego-ul lui Steve Rogers, un soldat american din World War II, transformat într-un „super-soldat” printr-un ser experimental. Simbol al patriotismului, curajului și justiției, Captain America este cunoscut pentru scutul său indestructibil și pentru rolul său de lider al echipei Avengers.