Iubesc să te urăsc – Capitolul 16

Vântul bătea ușor, iar pe pielea mea fierbinte apăreau fiori la fiecare adiere. Tumultul din interiorul nostru se risipise. Eram întinși pe o pătură așezată pe nisipul care încă păstra căldura zilei.

Cameron îmi ținea mâna, acolo unde aveam verigheta și o privea fascinat. Îl simțeam puțin mai liniștit acum și nimic nu mă bucura mai mult decât să îl știu așa, liniștit lângă mine.

– Prima dată când ai vorbit despre mama ta… ai spus că te-a părăsit când aveai opt ani.

Nu știam dacă făceam bine să aduc din nou vorba despre asta, dar firea mea curioasă mă făcea să îmi deschid iar gura asta păcătoasă.

– Da. A fost ziua în care s-a căsătorit cu el. Am simțit că mă lăsase în favoarea lui… iar apoi chiar a făcut-o.

– Ai încercat să o cauți după?

– Nu.

Vocea îi devenise puțin mai rece, iar eu am preferat să nu îl mai întreb nimic. Nu voiam să îi fac rău insistând.

– Ea m-a părăsit de bunăvoie. Nu am mai auzit nimic de ea după… nici ea nu a încercat să mă caute. Bunicii mei au spus că îi sunase doar o singură dată în perioada aceea și apoi… au murit și ei. I-a ucis.

– Îmi pare rău, iubitule. Nu trebuia să îți amintesc iar.

– Asta iubesc la tine, Jaden. Autenticitatea ta și faptul că spui exact ceea ce gândești. Așa erai și atunci. Gura ta vorbea întruna și ai fost singurul care mă făcea să râd. Eram, atunci ca și acum, hipnotizat de irișii tăi… dar eram copil și nu înțelegeam ce simt pentru tine. Tot ce știam era că voiam să te protejez. Știi, casa asta este făcută după cartea ta preferată… dar acel monstru i-a dat foc după ce… tu… nu mai erai acolo.

– Crezi că Lady este supărată pe noi?

Schimb subiectul. Știam că, dacă ar continua, l-aș vedea iar plângând și nu voiam asta.

– I-am spus lui Frank, în seara aceea, să spună că ai murit, pentru că el nu avea de gând să te lase în pace. Era obsedat de tine. Și Frank a găsit la morgă un băiețel apropiat de vârsta ta și l-a pus în mașină… apoi i-a dat foc. Știu cât de groaznic sună asta.

Îmi întorc brusc privirea spre el când îl aud, dar el privea spre cerul întunecat, iar lacrimile îi pătau din nou obrazul.

– Când a auzit că tu ai vrut să scapi și că ai murit… l-a împușcat mortal pe Frank, chiar în fața mea. Sângele lui a sărit pe mine… pe fața mea. Nu puteam reacționa, pentru că ar fi urmat să mă pedepsească. Am stat doar acolo și l-am privit, mușcându-mi limba până la sânge ca să nu plâng în fața lui.

Îmi închid ochii. Nu mai voiam să îl ascult. Nu mai voiam să aflu nimic. Mă durea sufletul doar imaginându-l copil și speriat.

– Crezi că ne-am putea căsători aici? Mi-ar plăcea să fie aici, în locul pe care l-ai construit pentru noi.

Nu știam ce aș putea spune ca să îl fac să uite, măcar pentru câteva secunde, de acel coșmar.

– Ar fi frumos asta.

Vocea lui se schimbase puțin, iar eu răsuflu ușurat când o aud.

– Îmi pare rău că am spart geamul.

– Nu îți face griji, iubitule. Mâine va veni cineva să îl schimbe. Și… în legătură cu nunta… vrei să o facem săptămâna viitoare?

Mă ridic într-un cot să îl privesc și îmi dau seama că vorbea foarte serios.

Săptămâna viitoare?

Îi privesc ochii și îmi văd propria reflexie în ei. Știam că mi-aș dori să mă privesc în acei ochi toată viața.

– Da… este perfect, iubitule. Săptămâna viitoare sună perfect.

Mă aplec și îl sărut apăsat.

Îmi pun mâinile sub cap și privesc cerul, zâmbind.

– Încă nu pot să cred că te-am păcălit să te căsătorești cu mine.

Îl aud chicotind ușor.

– Mie îmi spui? Nici eu nu pot să cred că m-am lăsat păcălit de tine.

Zâmbetul meu se lărgește.

– Abia aștept să îți fiu soț, îl aud șoptind.

– Sunt fericit… în sfârșit sunt fericit.

Vorbea mai mult pentru el, dar eu îl auzeam, iar inima mea bătea puternic la fiecare cuvânt rostit de el.

– Mulțumim, arată perfect.

Le spun băieților care se chinuiau de ceva timp să monteze geamul. Ei îmi zâmbesc politicos și se îndreaptă spre micul lor vaporaș.

Cameron era în biroul lui, punând la punct totul pentru nunta ce avea să aibă loc peste câteva zile. Știam că vor fi doar trei persoane prezente: cel care urma să ne oficieze căsătoria, un avocat și un detectiv. Îmi spusese că erau singurele persoane în care avea deplină încredere.

Intru în birou și îl aud vorbind la telefonul fix. Îmi face semn să intru și mă îndrept spre el. Mă rezem de birou, în fața lui, și îi văd rânjetul specific. Inima mea sare o bătaie.

Chipul lui era îmbujorat, iar ochii îi străluceau puternic și fericiți. Imaginea asta îmi umplea sufletul de bucurie. Așa îmi doream să îl văd mereu: plin de viață, zâmbind.

Era superb.

Și era doar al meu.

Dumnezeule… eu urma să îi devin soț.

Mă aplec și îi depun un sărut pe frunte, iar gestul meu îl face să se oprească din vorbit.

Mă privește surprins, iar zâmbetul i se lărgește pe toată fața. Îi fac semn că îl aștept afară și ies din birou.

Mă așez pe șezlong, iar el apare imediat lângă mine.

– Am stabilit tot, iubitule. Mâine vor veni să aranjeze puțin locația.

Îmi întorc privirea spre el.

– Ce să aranjeze? Băieții au pus geamul înapoi. Nu mai este nimic de făcut.

– Vor veni cu câteva costume, să îți alegi ce îți place. Va fi un fotograf, cei de la firma de aranjamente… plus că vom avea și un tort micuț.

– Cameron, este prea mult.

Dar mă oprește.

– Iubitule… este cea mai importantă zi din viața noastră. Nu este doar o zi oarecare. Vreau să fie perfectă. Vreau amintiri care să ne țină o viață întreagă.

– Cea mai importantă zi din viața mea a fost când m-ai sărutat pentru prima dată.

Îi spun încet.

– Asta va fi a doua.

Ochii lui se măresc când mă aude. Se întoarce complet spre mine, îmi apucă mâna și o duce la buze.

– Nu… aceea nu a fost ziua când te-am sărutat prima dată. Te-am sărutat când locuiam împreună, când eram copii. Ai intrat în cameră plângând și te-am luat în brațe. Mi-ai cerut să te las să dormi cu mine pentru că aveai un coșmar. Te țineam în brațe în pat și inima îmi bătea atât de tare încât nu înțelegeam ce se întâmplă. Mă priveai atât de intens… ochii îți străluceau de la lacrimi… și nu m-am putut abține. Te-am sărutat scurt pe buze.

Mă ridic și îl privesc șocat.

Nu îmi aminteam asta.

– Nu… eu… nu îmi amintesc.

– Este în regulă. Îmi amintesc eu pentru amândoi. Sărutul acela m-a ținut în viață până acum.

– Cameron…

– Este în regulă, iubitule. Acum nu mai doare atât de tare. Tot ce contează este că te am pe tine. Încă nu îmi vine să cred că te-am păcălit să îmi devii soț, îmi spune iar, ironic.

– Serios? Tu ai văzut ce mașină conduci? Normal că nu aș rata ocazia.

Mă pufnește râsul când îi observ reacția.

– Ești un idiot, rostește ușor, dar începe și el să râdă alături de mine.

Apoi vocea lui devine serioasă.

– După nuntă trebuie să ne întoarcem înapoi, Jaden.

Vocea i se stinge în momentul în care rostește acele cuvinte. Îl privesc cu o sprânceană ridicată, neînțelegând de ce ar trebui să facem asta.

– Detectivul pe care l-am angajat să stea cu ochii pe tatăl meu… a fost găsit mort.