Semnat: Al tău pentru totdeauna – Capitolul 33

Dacă te prind vreodată, voi fi foarte norocos

Da?

Bai Huai are pe cineva pe care îl place?

Jian Song Yi ar trebui să fie cel mai bun prieten al lui și el nu știe nimic despre asta?

Deodată simți o presiune în piept, de parcă ar fi pe cale să facă un atac de cord.

Ridică o sprânceană, nemulțumit.

La celălalt capăt al camerei private, Yu Ziguo îl presa pas cu pas:

– Cine este persoana pe care o placi?

Toată lumea își ținu respirația și așteptă un răspuns.

Între timp, Bai Huai se întinse pe spate în timp ce desfăcu încă un nasture de la cămașă.

– Asta e deja a doua întrebare, spuse el cu un ton nepăsător.

Jian Song Yi simțea că Bai Huai ascundea cu adevărat informația, ceea ce era atât dezamăgitor, cât și plictisitor.

Dar oricum nu era curios.

Cu toate acestea, când ieși să se spele pe mâini după ce folosise toaleta, încă se gândea dacă Bai Huai chiar avea pe cineva pe care îl plăcea.

Jian Song Yi era cu el în fiecare zi. Cum de nu observase nimic? Și, cel mai important, cine era această persoană?

Probabil că nu era din Nancheng. Dacă persoana pe care o plăcea era din Nancheng, nu ar fi putut să ascundă asta de el. Așadar, Bai Huai nu putea să cunoască această persoană decât din Beicheng.

Ar avea mai mult sens dacă ar fi așa.

El avea inima frântă în Nancheng, așa că Bai Huai plecase singur în Beicheng, fără prieteni sau rude. Dacă o Omega blândă, dulce și atentă ar fi apărut în acel moment, ar fi fost normal ca Bai Huai să se îndrăgostească de această persoană.

Dar faptul că Bai Huai nici măcar nu-i spusese asta… Jian Songyi credea că era puțin neplăcut.

Nu putea decât să-și imagineze că, dacă cei doi se vor duce împreună la Beicheng anul viitor, Bai Huai va apărea brusc cu o Omega drăguță și îl va lăsa să-i spună cumnată. Și, pe deasupra, vor arăta cât de îndrăgostiți sunt unul de celălalt și vor arunca cu „mâncare pentru câini” în fața lui.

Jian Song Yi se simțea groaznic doar gândindu-se la asta.

Dar dacă este așa, câte plicuri roșii ar trebui să le pregătească? Sau ar trebui ca Jian Song Yi să nu meargă împreună cu Bai Huai la Beicheng? La urma urmei, Bai Huai nu va fi singur. O va avea pe iubita lui să-l însoțească. Nu suporta să fie a cincea roată la căruță.

Cu toate acestea, indiferent ce gândea Jian Song Yi, tot se simțea puțin nefericit în adâncul sufletului.

Bai Huai avea un secret și nici măcar nu-I spusese.

Jian Song Yi închise robinetul, trase două șervețele de hârtie și se șterse pe mâini absent.

– Nu te mai șterge, nu te mai șterge.

Jian Song Yi auzi ceva, suficient cât să-l facă să ridice privirea. Lu Qi Feng se dezvălui. Jian Song Yi nu era sigur de cât timp stătea în spatele lui.

Lu Qi Feng îi dădu o palmă pe umăr și îi zâmbi semnificativ:

– După ce ai plecat, am mai jucat patru sau cinci runde, dar Bai Huai nu a pierdut.

Jian Song Yi se încruntă.

– Ce vrei să spui? Că îi port ghinion lui Bai Huai? Sunt un blestem?

Lu Qi Feng se uită la el timp de trei secunde și se îndreptă spre toaletă. Nu era sigur dacă să fie amuzat sau nu.

Oricine avea o pasiune secretă pentru Jian Song Yi era cel care pierduse sângele a o sută de vieți.

Când Jian Song Yi se întoarse în camera privată, tocmai se terminase o altă rundă.

Zhuo Luo pierduse, iar câștigătorul era din nou Yu Ziguo.

Atmosfera din cameră era mult mai încinsă decât înainte, iar amploarea problemei era și mai mare. Cu picioarele sprijinite de canapea, Yu Ziguo lansă întrebarea:

– Zhuo Luo, ascultă-mă. O să-ți pun o întrebare. Ai avut primul sărut?

Jian Song Yi era pe punctul de a spune că asta e o prostie, deoarece Zhuo Luo îi spusese că își păstrează corpul doar pentru el, după ce ajunsese la cel mai înalt grad Alpha. Dar reuși să-și muște limba.

Între timp, Zhuo Luo era timid și roșea. Apoi, în cele din urmă, bâlbâi o întrebare care părea să fie un răspuns.

– Acel… acel sărut…Se consideră primul sărut?

……

Ce să facă acum? Sărutul picioarelor se consideră primul sărut?

Jian Song Yi se așeză la locul lui, cu o expresie goală pe față.

Bai Huai observă asta, așa că se aplecă leneș peste canapea pentru a vedea ce îl supăra atât de tare.

– Ce-ai pe fața aia? îl întrebă.

Jian Song Yi răspunse indiferent:

– Expresia celui care a fost trădat de două ori într-o singură noapte.

Bai Huai observă ceva în felul în care îi spusese. Așadar, își fixă toată atenția asupra lui, dorind să verifice dacă intuiția lui era corectă.

– Trădat de două ori? întrebă el încet.

– Cel care ar trebui să fie cel mai bun frate și cea mai bună soră ai mei au o aventură, iar eu nu știu nimic despre asta.

– Asta e tot?

– Nu e destul de rău?

Jian Song Yi ridică o sprânceană spre Bai Huai.

Este clar supărat.

Deși Jian Song Yi era doar puțin nemulțumit. Sincer să fiu, nu este mare lucru.

Bai Huai își retrase privirea și întoarse capul. Se așeză încet și se îndreptă înainte de a arăta spre paharul cu zaruri:

– Următorul.

Îl scutură ușor și obținu un cinci.

Dar apoi Jian Song Yi scutură cu ușurință paharul când veni rândul lui.

Și cinci- șase reapărură.

……….

Jian Song Yi începu să se întrebe dacă era într-adevăr un spiriduș care sugea norocul lui Bai Huai.

Se întâmpla ca toată lumea să aibă noroc de data asta, iar Yang Yue, care avea al doilea cel mai mic punctaj, avea și el 13.

Era o diferență de 8 puncte.

Și mai era și faptul că paharul de la clubul KTV era atât de mare încât poate conținea mai mult de jumătate de cutie de bere.

Așa că, fără să se gândească, Jian Song Yi luă un pahar pentru el și-și turnă alcool în el:

– Bai Huai și cu mine bem porțiile jumătate-jumătate.

Yang Yue și Xu Jia Xing se opuseră ideii:

– Song Ge, de fapt am băut mai mult de o duzină de pahare adineauri și nu ne interesează să înlocuim băutura.

Jian Song Yi nu era în dispoziția să se justifice, așa că el continuă să ia paharul și să bea, dar acesta îi fu luat imediat din mână.

Bai Huai se aplecă aproape de urechea lui și îi șopti cu vocea lui joasă și răgușită, pe care numai ei doi o puteau auzi:

– Ți-am spus înainte, copiii nu au voie să fumeze și să bea. De ce ești obraznic și neascultător?

După aceea, două degete articulate apucară gura paharului și îl luară înapoi ușor. Bai Huai îl duse la buze și, într-o clipă, lichidul din interior dispăru.

Când înclină capul într-o parte, gâtul său alungit ieși în evidență.

Lumina întunecată și difuză din camera privată contura extrem de clar silueta lui, iar arcul gâtului său era foarte vizibil din cauza ei.

Tăcerea învălui camera privată. Nimeni de acolo nu mai văzuse vreodată un mod atât de sexy de a bea.

Era evident că nu se dezvăluia nimic, dar Jian Song Yi își îndreptă brusc privirea în altă parte.

Nu știa de ce o făcuse, dar doar instinctul ascuns în inima lui știa că nu mai putea privi.

Simțea că, dacă ar fi privit din nou, ar fi fost devorat de viu, pur și simplu.

De îndată ce evită privirea, Bai Huai terminase deja opt pahare de vin.

Bai Huai bea încet și elegant, câte un pahar pe rând. Arăta atât de maiestuos încât nimeni nu se simțea jenat de alcoolul care se scurgea și de sughițurile din timpul procesului.

Odată ce totul se termină, Bai Huai nu-și pierdu bunele maniere. Singura dovadă că băuse era roșeața din colțul ochilor.

– Pune întrebarea acum, înainte să cedeze efectului alcoolului. Altfel, nu da vina pe mine dacă nu voi putea răspunde sincer.

Yu Ziguo strig repede:

– Da! Song Ge, întreabă repede!

Jian Song Yi își aminti că, având cinci șesari, el trebuia să fie cel care pune întrebarea.

Dar ce să întrebe?

Să-l întrebe pe Bai Huai pe cine place? Dar nu e prea bine ca mulți oameni să știe răspunsul la o întrebare atât de personală. Nu voia să-l facă de râs pe Bai Huai și nici să-l forțeze să-i dea un răspuns.

Să-l întrebe de ce Bai Huai nu-i spusese că are pe cineva pe care îl place? Dar astfel, Jian Song Yi ar părea că ia lucrurile foarte în serios, ceea ce era inutil.

Ar trebui să întrebe altceva, dar ce ar putea să întrebe? Știa chiar că Bai Huai avea o aluniță pe fesa dreaptă. Ce altceva ar putea să-l întrebe?

După ce se gândi mult timp, îi veni brusc în minte ceea ce simțise când văzuse silueta lui Bai Huai în timp ce bea. Și fără să se gândească prea mult, îi adresă întrebarea:

– Bai Huai, crezi că sunt frumos?

 Jian Song Yi descoperise că, în ultima vreme, Bai Huai îi părea din ce în ce mai atractiv. Știa că Bai Huai era frumos, dar atunci era doar o idee abstractă. Spre deosebire de acum, când își dăduse seama brusc că Bai Huai era atât de frumos încât făcea inimile oamenilor să bată mai repede decât în mod normal.

Jian Song Yi nu crezuse niciodată că cineva putea fi atât de frumos.

Prin urmare, pentru a fi corect, Jian Song Yi trebuia să știe dacă Bai Huai îl considera frumos sau nu. Dacă Bai Huai nu îl considera frumos, el nu ar trebuia să creadă că Bai Huai este frumos.

Imediat ce această întrebare fu pusă, ceilalți oameni din camera privată se încordară și nu-și reveniră mult timp. Nu jucau acest joc pentru a pune astfel de întrebări de școală primară. Alo!

Bai Huai încercă să-și stăpânească râsul, dar starea de ebrietate îl trăda.

– Ai văzut. Nimeni nu e mai frumos decât tine.

– Nu râde! Ce ar putea fi amuzant? Vorbesc serios. Ar trebui să fii și tu serios!

Jian Song Yi își dădu seama că întrebarea pe care o pusese era într-adevăr stupidă, dar era obligat să rămână serios. Nu mai era cale de întoarcere, așa că a voia să profite de moment pentru a face întrebarea să pară și să sune puțin mai puțin copilăroasă.

Dar se întâmplă că, ori de câte ori Jian Song Yi se simțea rușinat, urechile îi roșeau.

Și acest lucru nu trecu neobservat din punctul de vedere al lui Bai Huai. Putea vedea clar cum urechile lui mici, albe și rotunde, deveniseră roșii.

Bai Huai se întreba în sinea lui cum de Jian Song Yi putea fi atât de drăguț?

Chiar și întrebarea lui era adorabilă.

– Nu râd. Și eu vorbesc serios. Tu ești cel mai frumos.

Deși Bai Huai se abținu să zâmbească, zâmbetul îi apăru în ochi, care se strânseră de bucurie. Era atât de evident încât Jian Song Yi simți că Bai Huai era necinstit și că îl lingușea ca pe un copil.

Văzând expresia „Știu că ești narcisist, dar nu m-am gândit că ești atât de narcisist” pe fețele câtorva persoane din jurul său, Jian Song Yi se simți rușinat și jenat.

„E evident că nu am băut, așa că cum aș putea avea un scurtcircuit în cap?” gândi el.

Bai Huai nu era așa înainte să se întoarcă. De îndată ce se întoarse, începu să se comporte prostesc.

Jian Song Yi îl ura pe acest om.

Urechile îi ardeau. Simțea că stătea cu fața dreaptă.

– Mă duc la baie.

Xu Jia Xing era șocat:

– Song Ge, abia te-ai întors de la baie. Nu mai ești tânăr…

Bai Huai îl întrerupse pe Xu Jia Xing.

Bai Huai se ridică și își puse natural brațul pe umărul relaxat al lui Jian Song Yi și se sprijini de el.

– Jian Song Yi este dispus să mă ajute. Ai vreo problemă cu asta? întreabă el.

Hu Jia Xing privi imediat în jos.

– Nu am nicio problemă cu asta.

Fără să spună nimic, Jian Song Yi îi făcu semn lui Bai Huai să-și pună brațul în jurul umărului său și să meargă împreună la baie.

Când dădură colțul, se ciocniră de Lu Qi Feng, care tocmai se întorcea de la toaletă.

Lu Qi Feng fu martor la postura lor și nu se putu abține să nu zâmbească. Plecă după ce-I dădu o palmă pe umăr lui Bai Huai, neputând să-și ștergă expresia jucăușă pe care o avea când îi văzu.

Jian Song yi ridică o sprânceană.

– De ce se uită așa la noi? Ce înseamnă asta?

Bai Huai se sprijini din nou de Jian Song Yi, părând puțin incomod:

– Nu știu, poate e ceva în neregulă cu el. Nu am văzut bine, cred că sunt puțin beat.

– De ce ai fost atât de încăpățânat? O să mor dacă îmi dai puțin să beau acolo? Crezi că nu beau mai bine decât tine? Nu mă lași să beau și nu știu de ce, Jian Songyi îl întrebă furios.

Era pe punctul de a continua să se plângă lui Bai Huai, dar corpul lui Bai Huai se prăbuși puțin, iar el se grăbi să-l ajute. Drept urmare, mâna lui Bai Huai era pe umărul lui, deoarece nu știa cum să-l împingă, în timp ce Jian Song Yi se trezi sprijinindu-se de peretele coridorului.

Bai Huai își puse o mână în jurul gâtului, iar cealaltă în jurul taliei lui. Apoi își ascunse fața în gâtul lui pentru „siguranță”.

– Se pare că sunt puțin beat. Te rog, mă lași să mă sprijin de tine așa un minut?

Tonul lui Bai Huai era blând, de parcă ar fi murmurat o mică rugăciune către el.

Unde mai auzise Jian Song Yi pe Bai Huai vorbind așa? Cum îndrăznea să nu-l asculte după ce îl auzise vorbind așa?

Dar nu știa cum să-l facă pe Bai Huai să se simtă mai confortabil. Jian Song Yi nu putea decât să se sprijine de perete. Nici măcar nu știa unde să-și pună mâinile, în timp ce pielea de pe gâtul său era agitată de respirația lui caldă.

Ce naiba gândea acest KTV? De ce a pornit încălzirea în septembrie? E al naibii de cald.

Fierbinte și uscat.

Amândoi rămaseră în aceeași poziție. Nimeni nu îndrăznea să miște nici măcar un centimetru.

Rămaseră așa, în timp ce timpul trecea încet.

Tocmai când Jian Song Yi credea că Bai Huai adormise, acesta spuse brusc:

– Jian Song Yi, îmi place de cineva.

– Hmm? Oh, felicitări. Sper să fii cu el în curând.

Jian Song Yi se străduise să rostească această frază pe un ton care să se potrivească celui mai bun frate și nu celui care oferă felicitări fără emoție.

Bai Huai consideră că Jian Song Yi era fost foarte amabil să-l felicite.

În timp ce fruntea lui Bai Huai era lipită de umărul relaxat al lui Jian Song Yi, fața lui era ascunsă, astfel încât acesta nu o putea vedea. Cu toate acestea, nu se abținu să zâmbească neputincios.

– Jian Song Yi, chiar ești un prost.

– Huh?

Jian Song Yi întinse imediat mâna și îl trase pe Bai Huai de pe corpul său.

– Nu mai vreau să fiu fratele tău. S-a terminat între noi.

Bai Huai se îndreptă cu o expresie impasibilă:

– Bine. Nici eu nu mai vreau să fiu fratele tău de mult timp.

Cu asta, se întoarse spre colț și se îndreptă spre baie, scuturând ușor din cap.

Jian Song Yi era obișnuit să se opună lui Bai Huai în mod obișnuit. Nu se gândea de ce Bai Huai îl certase brusc și nu luă în serios cuvintele lui Bai Huai.

Se temea că Bai Huai va cădea în cele din urmă, așa că făcu doi pași lungi pentru a-l ajunge din urmă. Îl îmbrățișă pentru a-l ajuta și apoi spuse:

– Ești bine? Te poți descurca în starea asta? Dacă nu poți, te pot ajuta.

Bai Huai stătea în fața ușii băii. Înclină capul și îl privi cu ochii mijiți spre Jian Song Yi.

– Dacă nu mă descurc singur, cum mă poți ajuta?

– Te pot sprijini și ajuta să-ți faci treaba.

– Atunci ajută-mă.

Bai Huai părea indiferent.

Jian Songyi: „…”.

La naiba.

E chiar atât de grozav să fii beat? Poate fi atât de nerușinat și să folosească beția ca scuză? Jian Song Yi ura faptul că nu putea să-l bată nici măcar când Bai Huai era beat.

Jian Song Yi nu putea decât să-și ascundă fața roșie:

– Las-o baltă. Sunt un Omega. Nu e convenabil pentru mine să intru în toaleta Alpha. Ar trebui să te descurci singur.

Bai Huai nu se putea abține să nu râdă. Îndrăznea să vorbească despre obrazul cuiva.

Avea curajul să flirteze, dar nu avea curajul să suporte consecințele. În viitor, va plăti întotdeauna prețul.

În timp ce se gândea, Bai Huai deschise robinetul și își puse mâna sub apa rece, încercând să se trezească. De fapt, nu era beat, ci era puțin confuz.

Voia să respire adânc și să-și pună ordine în gânduri.

Acum nu era sigur dacă era prea brusc să spună că îi place cineva.

Bai Huai simțea că, deși Jian Song Yi se considera un Alpha heterosexual, părea să existe semne și sentimente diferite între ei, și poate că era timpul ca Jian Song Yi să accepte faptul că ar putea exista o altfel de relație între ei.

Și tipul ăsta îi spusese „felicitări”?

Bai Huai era un Enigma și încerca în mod deliberat să seducă un Omega de mult timp, dar, în consecință, acest Omega încă nu avea nici cea mai mică idee despre ce se întâmpla?

Deci, a cui era problema?

Bai Huai zâmbi batjocoritor, gândindu-se că ar putea la fel de bine să-l seducă direct, și ieși trăgând de gulerul cămășii sale.

De îndată ce Bai Huai ieși, îl văzu pe Jian Song Yi sprijinindu-se de peretele coridorului, jucându-se cu ceva în mână.

Văzându-l pe Bai Huai ieșind, Jian Song Yi îi trase încheietura mâinii stângi și îi legă ceva în jurul ei:

– Ar trebui să pui asta înainte să ne întoarcem. Altfel, te vei îmbăta și vei avea o mahmureală pentru că ești atât de ghinionist și îți pasă de imagine. Nu pot permite asta. Am planuri pentru mâine.

Jian Song Yi spusese că are planuri pentru mâine.

Bai Huai zâmbi în timp ce se uită la încheietura mâinii sale.

Era o frânghie neagră țesută cu măiestrie, pe care erau înșirate mai multe obsidiane. În mijloc se află o piatră rotundă de cristal în formă de strugure, pe care era gravată o serie de cuvinte.

Când se uită mai atent, Bai Huai își dădu seama că nu era o serie de caractere, ci doar jumătate de serie. Întâmplător, era împărțită vertical în două serii din mijloc.

Pe încheietura dreaptă a lui Jian Song Yi se afla un șnur identică.

Bai Huai îl privi imediat pe Jian Song yi, așteptând o explicație.

Jian Song Yi părea puțin jenat. Nu se uită la Bai Huai pentru o clipă. Chiar își plecă capul și se jucă cu mărgelele de la încheietura mâinii.

– Am cumpărat această piatră în formă de strugure ieri la Templul Dajue. Bătrânul călugăr a spus că este o piatră care aduce noroc. Dacă există două pietre identice și sculptate cu numele a două persoane pe fiecare jumătate, atunci voi putea împărți norocul meu cu tine.

– Nu râde! Să nu îndrăznești să râzi! Știu că e feudal și superstițios. Dar e doar că… cred că ești într-adevăr puțin ghinionist, iar eu sunt puțin prea norocos. E atât de bine încât mă simt prea norocos că trăiesc fără provocări, așa că o să îți dau puțin și atunci amândoi vom avea parte de noroc.

– Să nu spui că îți displace! Adică, a trebuit să o rog mult pe mama să mă învețe să tricotez. E mai greu decât crezi. Mi-a luat ore întregi să-l termin. E intenția mamei mele, dar… Dar dacă ți se pare că arată bine, măcar poart-o.

– În plus, dacă chestia asta chiar îți poate împărți norocul meu? Nu ai nimic de pierdut dacă o porți. Te rog, măcar încearcă-o…Bai Huai, nu vreau să spun nimic altceva. Doar că sper ca după ce vei împlini 18 ani, să fii mai norocos și mai fericit. Ești un om atât de bun. Nu ai niciun motiv să suferi tot timpul. Nu râde de superstiția mea și ai încredere în mine măcar o dată, bine?

Bai Huai probabil că nu mai văzuse pe nimeni care să poată spune cuvinte atât de blânde pe un ton atât de feroce încât să-l facă să vrea să-l îmbrățișeze, să-l strângă în brațe și să nu-l mai lase să plece.

Bai Huai avea dreptate. Jian Song Yi era într-adevăr un prost. Dacă nu era un prost, atunci cine altcineva ar vrea să-și împartă norocul cu alții?

Vârfurile degetelor lui Bai Huai mângâiau ușor sâmburele de strugure.

– Nu râd de superstiția ta.

La urma urmei, persoana care scrisese „Vreau să fiu cu tine” pe pânza roșie nu era cu mult mai bună.

Când Bai Huai era adolescent, începuse să înțeleagă totul, dar ajunsese să realizeze că nu înțelegea nimic pe deplin.

Părea că totul în lume este prea dificil pentru ei, dar, în realitate, ei puteau face lumea să se încline în fața lor dacă voiau.

Dar se părea că erau atât de tineri încât totul părea neputincios și copleșitor, așa că nu putea decât să încerce cu grijă și stângaci toate metodele, chiar dacă știau că metoda putea fi ridicolă.

Dar ce dacă? Chiar dacă erau tineri, dacă se străduiau din răsputeri, s-ar putea să obțină ceea ce își doresc într-o bună zi.

Cu aceste cuvinte, Bai Huai ridică mâna stângă și se uită la jumătatea de caractere gravate pe piatra în formă de struguri. Zâmbești cu hotărâre înainte de a spune:

– Și eu cred că voi fi foarte norocos când voi împlini optsprezece ani. De exemplu, dacă se întâmplă să fii al meu vreodată, atunci voi fi foarte norocos.

 Nota scriitoarei:

Bai Huai: Jian Song ești prost sau o faci pe prostul?