CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ – CAPITOLUL 24

CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ

CAPITOLUL 24

În acea clipă, de îndată ce ochii săi îl zăriră pe HeLian Qing, mintea lui Han Yang se goli complet. Era de așteptat, deoarece cineva aflat departe, ivindu-se dintr-odată în fața ochilor tăi, ar părea, desigur, ca un vis.

– N-ai de gând să vii aici să mă îmbrățișezi? se auzi vocea lui HeLian Qing prin telefonul ținut strâns la urechea băiatului, cu un ton răgușit, purtând cu ea o căldură gâdilătoare ce pătrunse în urechea lui mergând până la inima sa.

Înainte ca Han Yang să-și revină în fire, corpul său reacționă făcând un pas înainte. Apoi alergă cu pași mari, deschise poarta din fața curții și se aruncă direct în brațele lui HeLian Qing, care îl aștepta.

Corpul lui HeLian Qing emana un aer rece, dar Han Yang simțea doar căldură – o căldură care provenea doar din interiorul lui HeLian Qing.

Băiatul se ținu strâns de talia bărbatului, cu fața îngropată în pieptul celuilalt, inspirând adânc, cu ochii înlăcrimați.

HeLian Qing ținu cu palma ceafa bărbatului mai mic, mângâindu-l încet. În fracțiunea de secundă în care tânărul se aruncă în îmbrățișarea lui, tot dorul din zilele trecute păru să-și fi găsit în sfârșit locul de odihnă.

– Xiao Yang, se auzi vocea bunicului din interiorul casei, trezindu-i pe cei doi.

Han Yang îl eliberă rapid pe HeLian Qing, întorcându-se să răspundă chemării bătrânului, trăgându-l pe HeLian Qing după el în curte.

Bunicul tocmai ieșise din bucătărie cu un cartof dulce în mână. Nevăzându-l pe Han Yang atunci când ieși, crezuse pur și simplu că băiatul plecase în altă parte, neașteptându-se deloc ca tânărul să apară în fața lui cu altcineva, așa că, pentru o clipă, fu șocat, după care întrebă:

– Și acesta este…?

– Bunicule, el este HeLian Qing, explică Han Yang, trăgându-l pe HeLian Qing de marginea eșarfei și spunându-i:

– El este bunicul meu.

– Bună ziua, bunicule.

HeLian Qing făcu o plecăciune umilă și respectuoasă în timp ce îl salută pe bătrân.

Bunicul, auzind acest nume de care îi vorbise propriul nepot mai devreme, fu imediat surprins de atitudinea respectuoasă a tânărului și făcu un gest rapid cu mâna:

– Bună, bună, nu e nevoie să te înclini. Intră și ia loc mai întâi, bine?

Han Yang îl trase pe HeLian Qing să se așeze pe scaunul de lângă foc, spunând:

– Grăbește-te, încălzește-te. Ai mâinile înghețate.

O astfel de manifestare de afecțiune din partea lui Han Yang, în circumstanțe normale, ar fi dus cu siguranță la mai multe replici în stilul lui HeLian Qing, dar în fața bunicului lui Han Yang, el nu ar fi fost niciodată atât de îndrăzneț, așa că dădu din cap și își așeză mâinile lângă sobă.

– De ce ai venit aici așa brusc? îl întrebă Han Yang, simțind nevoia să întindă mâna și să-l ajute pe celălalt bărbat să-și frece degetele înghețate, dar, cu bunicul chiar lângă ei, tot ce putu face în cele din urmă fu să se abțină.

– Am trecut doar să arunc o privire, răspunse HeLian Qing, în timp ce căldura focului de cărbuni dispersă aerul rece care îi zăbovea pe corp, permițând spațiului încrețit dintre sprâncene să se netezească în sfârșit.

– …

Han Yang îl privi în tăcere pe celălalt bărbat.

Unde putea să se ducă de trecuse pe lângă poarta din fața casei familiei?

HeLian Qing nu îl privi în ochi pe tânăr, ci se întoarse cu fața spre bunic și îi spuse:

– Vă rog să-mi acceptați scuzele pentru că mi-am permis libertatea de a vă deranja, bunicule.

– Nu e nevoie să spui asta, ești oaspetele nostru, răspunse bunicul.

– Ai luat cina?

– Da, răspunse HeLian Qing, dar, chiar când termină de vorbit, stomacul său scoase un chiorăit.

Bunicul tăcu:

– …

Han Yang tăcu și el:

– …

Incapabil să se abțină, Han Yang își întoarse fața în lateral înainte de a izbucni în râs. HeLian Qing rămase cu fața înțepenită, fără să scoată un cuvânt, în timp ce se confrunta cu rușinea secretă pe care o simțea în interior.

– Nu ai mâncat, nu-i așa? Nu-ți face griji, avem multe feluri de mâncare astăzi, așa că o să-ți încălzesc câteva, bine? îl informă bunicul pe tânăr în timp ce se ridica, dar HeLian Qing îl urmă, încercând să explice:

– Nu este nevoie, eu…

– Mă duc eu. Bunicule, poți să te relaxezi și să te uiți la televizor, iar eu îi aduc ceva de mâncare, bine? îi spuse Han Yang bătrânului, apoi îi adăugă lui HeLian Qing:

– Poți să vii să mă ajuți.

– Bine, atunci, mergeți, mergeți, îi îndemnă bunicul, așezându-se la loc și începând să se uite la televizor.

Han Yang îl conduse pe HeLian Qing în bucătărie și, în timp ce plecau, HeLian Qing simți privirea bătrânului urmărindu-l, ceea ce îl făcu să-și îndrepte spatele involuntar.

Când ajunseră în bucătărie, HeLian Qing îl trase pe Han Yang în brațele sale, își coborî capul și îl sărută pasional.

După acele câteva zile de despărțire, Han Yang îi simțise și el foarte mult lipsa, așa că acum își strânse mâinile în jurul spatelui celuilalt, strângându-l și mai aproape în brațele sale.

Deși cei doi urau să stea despărțiți unul de celălalt, acum nu era momentul potrivit pentru îmbrățișări, deoarece bunicul era chiar dincolo de ușă, în sufragerie, așa că nu putură decât să se sărute puțin, cât să-și potolească setea unul altuia, apoi să se oprească.

Han Yang își trecu degetele peste sprâncenele obosite ale lui HeLian Qing, inima lui fiind cuprinsă de o ușoară tristețe. HeLian Qing apucă mâna băiatului, spunând:

– Mai întâi ai grijă de stomacul meu, apoi poți să mă răsfeți.

Han Yang își aminti imediat sunetul pe care îl făcuse stomacul bărbatului mai devreme, chicotind, înainte de a-l așeza și de a-i servi masa.

Băiatul reîncălzi câteva feluri de mâncare pentru HeLian Qing, apoi îi prepară o supă simplă cu ouă[1], așezând toate felurile de mâncare pe masa din sufragerie pentru ca el să mănânce după ce le prepara.

Când termină de mâncat, HeLian Qing rămase, firește, peste noapte la Han Yang. Bunicul le ținu companie celor doi, discutând cu ei o vreme, înainte de a se retrage devreme la culcare, lăsându-i în sufragerie la gura sobei.

Han Yang se sprijini de umărul lui HeLian Qing, așezându-și degetele pe palma bărbatului, urmărind încet liniile ridate de acolo, până la margini, și întrebându-l:

– De ce nu mi-ai spus că vii? Ai terminat toată treaba?

– Am terminat-o, spuse HeLian Qing închizându-și mâna, capturând degetele celuilalt în strânsoarea sa.

Apoi întrebă încet:

– Nu te bucuri să mă vezi?

– Mă bucur, zise Han Yang ridicându-și capul să-l privească, o expresie plină de bucurie strălucind în ochii lui.

– Sunt atât de fericit, încât nu știu ce să fac cu mine.

– Ești atât de fericit, dar în același timp ești atât de rezervat, zâmbi HeLian Qing, mormăind apoi un „hm?” cu semnificație.

Înțelegând ce voia să spună, Han Yang se apropie, îl sărută, îl mușcă ușor, apoi îi șopti:

– Acum ești fericit?

HeLian Qing dădu din cap cu reticență, mișcându-și mâna pentru a-l ciupi pe băiat de ceafă.

În ciuda plecării grăbite a lui HeLian Qing, acesta reușise totuși să aducă cu el câteva schimburi de haine pe care le pregătise dinainte. Având intenția clară de a petrece noaptea acolo, Han Yang îl duse la baie, apoi se întoarseră amândoi în camera lui.

După cum spune proverbul: absența face inima să crească[2], așa că odată ce cei doi se întinseră în pat, săruturile și atingerile erau inevitabile. Din păcate, din cauza piedicii reprezentate de bunicul care se afla în camera alăturată, ei nu reușiseră să meargă până la final.

Odihnindu-se pe pieptul lui HeLian Qing, Han Yang își recăpătă respirația, urechile sale fiind atent ascultătoare la bătăile ritmice din pieptul celui de sub el, simțind o profundă satisfacție în inima sa.

Singura lui rudă și cea mai iubită persoană erau amândouă lângă el – probabil că acesta era cel mai fericit lucru din lume!

– HeLian Qing, îl strigă Han Yang pe celălalt.

– Mm.

HeLian Qing, cu mâna separată de stratul de material al pijamalei tânărului, îi mângâie spatele.

– I-am spus bunicului despre noi, îi mărturisi Han Yang.

Mâna lui HeLian Qing se opri, el fiind puțin șocat:

– Când ai făcut asta?

– În ziua în care m-am întors aici.

Apoi Han Yang îi explică situația părinților săi.

HeLian Qing cu o expresie rece spuse:

– Înțeleg.

Han Yang simți nemulțumirea din tonul lui, așa că ridică mâna să-i mângâie bărbia bărbatului, încercând să-l liniștească:

– E în regulă. Nu trebuie să-ți faci griji.

HeLian Qing îi apucă mâna, spunând iritat:

– Mă mângâi ca pe o pisică?

– Nu, bineînțeles că nu! dădu Han Yang din cap.

– Dacă ai fi o pisică, aș fi terminat!

Pisicile mănâncă peștii, iar câinii mănâncă carne.

HeLian Qing înțelesese ce voia să spună. Își lăsă palma să alunece în jos, oprindu-se chiar când ajunsese la talia celuilalt bărbat, și spuse:

– Eu nu sunt o pisică, dar nici tu nu ești cu mult mai bun, nu-i așa?

– …

Han Yang îl privi cu ură, apoi se rostogoli, întinzându-se lângă el și îl întrebă:

– Le-ai spus mătușii Su și celorlalți că ai venit aici? Nu va fi o problemă să nu sărbătorești Anul Nou cu ei?

– Nu ești fericit? întrebă HeLian Qing.

– Sunt fericit, sunt fericit…

– Atunci de ce ești atât de supărător?

HeLian Qing râse disprețuitor, înclinându-și capul într-o parte pentru a-l privi.

– Am venit acasă la familia soției mele, ce e rău în asta?

Acasă la familia soției… chiar ești nerușinat, nu-i așa! gândi Han Yang în sinea lui, însă nu reuși să-și stăpânească sentimentul dulce din inimă.

Îl trase pe HeLian Qing în brațele sale, mângâindu-i urechea, și îi spuse:

– Grăbește-te și culcă-te, ai muncit din greu astăzi.

– Mmm, răspunse HeLian Qing, trăgând pătura până la bărbia băiatului și acoperindu-l bine.

Era într-adevăr foarte obosit. Lucrase ore suplimentare în ultimele zile, doar pentru a avea timp să-l caute pe Han Yang. Mai devreme în acea după-amiază, după ce încheiase întâlnirea de afaceri, se dusese imediat la aeroport. Coborâse din avion, apoi luase o mașină pentru întreaga călătorie până acolo – așa că fiecare centimetru din corpul său era într-adevăr foarte obosit.

*****

Poate că din cauza schimbării locului, HeLian Qing nu putu să doarmă prea bine. Așa că, a doua zi dimineață, când cerul era încă întunecat, se trezi.

Coborând în liniște din pat, îl acoperi bine pe Han Yang cu pătura, se îmbrăcă și ieși din cameră. Când ieși, îl zări pe bunicul, care ducea un vas cu jăratic din bucătărie, și se grăbi să-i dea o mână de ajutor bătrânului.

Bătrânul nu dormea mult, din cauza vârstei, așa că, pentru că se trezise devreme, puse cărbunii în vasul de foc. Evitând mâna lui HeLian Qing, duse găleata plină cu cărbuni în sufragerie și o așeză acolo unde stătea de obicei, spunând:

– Pot să fac asta singur, nu trebuie să-ți murdărești mâinile cu cenușă.

– Ai nevoie să fac ceva? întrebă HeLian, stând lângă el, simțind că trebuie să facă ceva pentru a-l ajuta, doar pentru a-și liniști mintea.

– Nu, nu e nevoie să faci nimic. Stai jos lângă foc și încălzește-te, bine? Mă duc să culeg niște legume din spate, răspunse bunicul înainte de a se duce să se spele pe mâini, apoi merse în bucătărie să ia un coș de legume, pregătindu-se să plece, cu HeLian Qing urmându-l.

Văzând că băiatul dorea să meargă cu el, bunicul se opri și îl privi de sus în jos, observând că tânărul purta un pulover de lână foarte scump, apoi îi spuse:

– Este frig afară, așa că trebuie să te întorci în casă și să-ți pui o haină, bine, dar să nu o iei pe cea pe care ai purtat-o aseară, pentru că o vei murdări ușor afară.

Având doar haina pe care o purta când venise, HeLian Qing spuse:

– Nu-i nimic, o s-o dau la curățat când mă întorc.

– Nu e bine. Dacă hainele tale se murdăresc, s-ar putea să nu poată fi spălate cum trebuie.

Bunicul se gândi o clipă, apoi îi puse coșul cu legume în mâini și spuse:

– Îți aduc eu una.

Și se întoarse în casă după o haină.

HeLian Qing era încă nedumerit în privința sensului frazei „Îți aduc una”, atunci când bunicul se întoarse din casă cu o jachetă verde, cu model floral, căptușită cu bumbac, în mână, i-o dădu lui HeLian Qing și îi spuse:

– Poartă asta, este rezistentă la murdărie.

HeLian Qing rămase fără cuvinte:

– …

Jacheta aceea era cea pe care bunicul o purta în casă când voia să se încălzească lângă foc și, pentru că purta alte haine pe dedesubt, era destul de mare. HeLian Qing îmbrăcă jacheta, și chiar dacă era puțin cam scurtă, mărimea era totuși potrivită, dar, din păcate, această ținută verde cu imprimeu floral îi tăie cheful. Bunicul voia să-i caute și o pereche de cizme, dar el refuză cu vehemență.

În drum spre grădina de legume, întâlniră câțiva vecini, curioși să afle mai multe despre acest nou venit, HeLian Qing. Îl traseră pe bunic deoparte pentru a discuta și a-i pune câteva întrebări, iar bunicul le spuse cu bucurie că era prietenul lui Han Yang, care venise să-i țină companie.

Îmbrăcat cu haina matlasată cu model floral, cu coșul de legume în mână și fără nicio expresie pe chip, HeLian Qing stătea în lateral. În inima lui, lovi de câteva ori Micul Pește Sărat, care încă dormea în pat.

Deoarece în mod normal nu avea prea multe de făcut acasă, bunicul, în afară de a juca șah și de a se ocupa de grădină, se juca și cu copiii din vecini. Având timp liber, grădina familiei sale era foarte bine îngrijită de el.

HeLian Qing păși pe pământul moale, își suflecă pantalonii, apoi întrebă:

– Ce vrei să culegi?

Bunicul arătă spre ridichi și pak-choi (varză chinezească), conducându-l spre ele. HeLian Qing se aplecă, apucă lăstarul de ridiche chiar deasupra rădăcinii, apoi îl smulse cu forță, suficient cât să rupă coada în două.

HeLian Qing:

– …

Bunicul:

– …

– Tinere, nu se face așa, ah!

Bunicul privi din lateral, scuturând din cap, apoi se apropie să-i arate cum se face.

– Mai întâi, împrăștii pământul din jurul ridichii, apoi o miști de câteva ori și abia apoi o smulgi.

Când bunicul spuse că nu e bine, Qing Gége se uită la coada de ridiche stricată din mâna sa, dorindu-și să o planteze înapoi în pământ.

– Haide, mai încearcă o dată, spuse bunicul punând ridichea ruptă pe jumătate în coș.

HeLian Qing făcu exact cum i se arătă și astfel reuși să scoată câteva ridichi întregi. Abia mai târziu își dădu seama că ajunsese într-un asemenea punct încât scoaterea câtorva ridichi îi dădea un sentiment de împlinire.

Pe drumul de întoarcere de la grădină, bunicul îi povesti lui HeLian Qing despre copilăria lui Han Yang.

Han Yang era un copil foarte grijuliu și isteț, nu era nevoie să-și facă griji pentru el. Când era încă foarte mic, obișnuia să-l ajute pur și simplu la treburile gospodărești. Apoi, când începuse școala primară, pentru că nu avea nici tată, nici mamă, colegii lui de clasă îl respinseseră și refuzaseră să vorbească cu el. Dacă nu ar fi fost acel moment când ceilalți copii din clasa lui se luară la bătaie cu el, poate că nici acum nu ar fi știut cât de mult suferise Han Yang la școală.

– Ai, eram prea nepăsător pe atunci și nu am observat toată durerea pe care o simțea Han Yang în inima lui, suspină bunicul, amintirea acelor evenimente copleșindu-l de vinovăție.

– Nu, răspunse HeLan Qing.

– Ai făcut o treabă foarte bună, bunicule, iar Han Yang a fost foarte norocos că te-a întâlnit.

– Și pentru acest bătrân, a fost la fel, zâmbi bunicul.

După ce își pierduse copiii la vârsta mijlocie, prezența lui Han Yang în această a doua jumătate a vieții sale făcuse ca aceasta să nu mai fie atât de singuratică și de jalnică.

HeLian Qing se opri brusc, gestul său determinându-l pe bătrân să se întoarcă și să-l privească:

– Ce s-a întâmplat?

Cu o expresie gravă, HeLian Qing se înclină respectuos în fața bunicului, spunând cu cea mai mare sinceritate:

– Mulțumesc că l-ai educat atât de bine pe Han Yang. Ai muncit din greu pentru el.

Bunicul înlemnise pentru o clipă. Văzând un om atât de înalt inclinându-se în fața lui, ochii i se umeziră, apoi repetă de mai multe ori:

– Nu spune asta, el este ca și nepotul meu, am făcut doar ceea ce trebuia să fac.

Se apropie de HeLian Qing și îl bătu pe braț în timp ce vorbea, simțindu-se recunoscător și ușurat, adăugând:

– De acum înainte, Han Yang va depinde cel mai mult de tine să ai grijă de el, bine?

HeLian Qing dădu din cap hotărât:

– Poți fi liniștit, voi avea grijă atât de tine, cât și de el.

Mâna cu care îl mângâia pe tânărul entuziast se opri pentru o clipă, când înțelese brusc motivul pentru care Han Yang îl plăcuse pe acest bărbat încă de la început.

Când cei doi aduseră legumele acasă, Han Yang se trezise deja și spăla orezul în curte, pregătindu-se să-l gătească. Când îl văzu pe HeLian Qing, îmbrăcat cu haina căptușită cu bumbac cu model floral și cărând coșul cu legume, intrând în casă, îngheță pe loc. Mâna lui tremurândă abia putea ține oala cu orez și apă în timp ce intra în casă. Mai târziu, reacționă: se apucă imediat de burtă și se ghemui pe podea de râs, până la punctul în care nu mai putea să-și îndrepte spatele.

HeLian Qing puse legumele deoparte, se duse la robinet să se spele pe mâini, apoi îl privi pe băiat din cap până în picioare și îl întrebă monoton:

– Ce e așa de amuzant?

Dacă ar fi fost vremurile normale, auzind cuvintele lui HeLian Qing, Han Yang ar fi mers cu siguranță pe val[3] și ar fi continuat cu lingușelile. Dar în acel moment, după ce îl văzu pe bărbatul, de de obicei stilat și la costum, în haina aceea uriașă înflorată, pur și simplu nu se putu abține. Ținându-se de burtă și tremurând de râs spuse:

– Nu, nu, nu, e atât de amuzant, e extrem de ridicol! Hahahahaha!!!

HeLian Qing îl privi fără nici o urmă de emoție, lăsându-l pe tânăr să râdă, în timp ce în ochii lui se isca o furtună.

După ce râse timp de jumătate de minut, Han Yang încetini puțin, apucând pantalonii lui HeLian Qing și bâlbâindu-se:

– Gége, aspectul tău seamănă cu meme-ul „înainte de întoarcerea acasă și după întoarcerea acasă” care e viral – haha… Nu, asta nu o pot lăsa așa, trebuie să-ți fac o poză ca să i-o arăt mătușii Su.

Spunând asta, se ridică să-și ia telefonul, dar după nici doi pași, HeLian Qing îl prinse din spate.

Bărbatul îl apucă de mâini, apăsându-l la piept, apoi își coborî capul, astfel încât buzele lui să atingă urechea bărbatului amețit, tonul lui fiind rece:

– Să faci o poză? Doar câteva zile nu ne-am văzut și curajul tău a crescut atât de mult, nu?

– Nu, nu, nu e așa. Hahahaha…

Han Yang continuă să chicotească ținându-se de burtă:

– Grăbește-te și dă-mi drumul. Au-au-au, mă doare stomacul.

– Așa-ți trebuie.

Dar când îl auzi spunând că îl doare stomacul, HeLian Qing îi dădu drumul imediat la mâini și îl ajută să-și maseze burta, fără să știe că atingerea aceleiași burți îl va face să râdă și mai tare.

– Tu, nu mă mai ajuta – ce tot freci acolo! Râsul ăsta mă doare!

Han Yang îi dădu mâna la o parte și se sprijini de blat pentru a-și recăpăta respirația.

HeLian Qing râse, se întoarse și intră în cealaltă cameră, lăsând în urmă silueta acoperită de o jachetă mare, căptușită cu bumbac, cu imprimeu floral. Când văzuse asta din nou, Han Yang nu-și mai putut stăpâni râsul, făcând tot posibilul să spele repede orezul, apoi să intre în bucătărie să-l gătească.

Când HeLian Qing intră în cameră, căută o oglindă pentru a se privi cu atenție în jacheta mare în stil rustic, ale cărei culori strălucitoare aproape că îi orbeau ochii.

– …

HeLian Qing puse oglinda la loc, dar nu-și scoase haina imediat pentru a nu dezamăgi bunele intenții ale bunicului.

În mod normal, în perioada vacanței, Han Yang gătea, iar bunicul îl ajuta când nu avea nimic de făcut. Astăzi, HeLian Qing era și el acolo, așa că, în mod firesc, sarcina de a aprinde soba îi revenea lui. La fel ca în cazul ridichilor de dimineață, HeLian Qing întâmpină unele dificultăți la încercarea de a aprinde focul. Luă o țeavă de sobă pentru a sufla în ea și înteți flacăra, așa că, focul fu în sfârșit aprins, însă el rămase cu fața mânjită de funingine.

Han Yang îl văzu și izbucni din nou în hohote de râs. Se aplecă să șteargă o parte din cenușa de pe fața bărbatului, apoi își coborî privirea pentru a verifica dacă focul era aprins și îi arătă bărbatului un deget mare ridicat:

– Ești grozav!!

– …

HeLian Qing încremenise.

… ce naiba. Oare Peștele ăsta caută „un upgrade” odată ce a ajuns înapoi pe teritoriul său natal?!

După ce terminară de mâncat cu toții, bunicul aduse în discuție problema lor, uitându-se la ei și spunând:

– Bunicul îmbătrânește și nu mai are așteptări de glorie sau avere în această viață, tot ce vreau este ca voi doi să vă trăiți viața fericiți în siguranță și pace – doar asta, și va fi bine.

– Nu trebuie să-ți faci griji pentru asta, bunicule, spuse Han Yang, iar HeLian Qing dădu și el din cap în semn de aprobare.

– M-am gândit ieri la asta și, din moment ce problema dintre voi doi a fost deja decisă și ați fost certificați, atunci, ca orice alt cuplu căsătorit, nu puteți să vă comportați ca niște huligani, spuse bunicul.

Han Yang își strecură mâna în spatele lui HeLian Qing, ciupindu-l de talie și făcându-i cu ochiul:

Ai auzit, nu te mai comporta ca un huligan.

HeLian Qing își îndreptă fața spre el și îi răspunse din priviri:

Când ne vom întoarce, vei înțelege exact ce înseamnă să fii huligan.

Bunicul nu putu să vadă schimbul de replici dintre ei, așa că spuse în continuare:

– Va trebui să găsim un moment în care ambele familii să se reunească la masă, ca dovadă a unității noastre. În ceea ce privește nunta voastră, bătrânul ăsta nu înțelege ce vă place vouă, tinerilor de azi, așa că faceți cum credeți de cuviință, bine?

Han Yang și HeLian Qing dădură din cap simultan.

***

A doua zi, Han Yang îl duse pe HeLian Qing în oraș să cumpere câteva lucruri pentru Festivalul Primăverii.

În familia HeLian, planificarea și achiziționarea articolelor pentru Festivalul Primăverii erau responsabilitățile lui Guanjia, majordomul, și ale mătușii Zhou. Prin urmare, HeLian Qing nu făcuse niciodată ceva asemănător, cum ar fi să meargă la cumpărături pentru Anul Nou.

În micul oraș, erau destul de mulți oameni care făceau cumpărături în pregătirea Anului Nou Chinezesc. Se împingeau și se înghesuiau, stând pe vârful picioarelor. HeLian Qing, cu înălțimea sa de 1,90 metri, fu chiar forțat să facă câțiva pași înapoi față de câteva mătuși, care îl împingeau de zor, ceea ce îi permise să experimenteze cum era o zi de piață la țară.

Mai întâi, Han Yang îl duse să cumpere fructe uscate și nuci, precum și câteva gustări. După ce achitaseră totul și luaseră cele două pungi mari cu produse, continuaseră să cumpere plicuri roșii, cuplete[4], pocnitori și așa mai departe. Apoi, după ce terminaseră cumpărăturile, amândoi cărau câte două pungi uriașe.

Din cauza numărului mare de oameni din piață, haina lungă a lui HeLian Qing fu șifonată, arătând acum ca și cum orice urmă a vieții sale scumpe ar fi dispărut. Văzând asta, Han Yang îl tachină din nou:

– Dacă aș fi știut dinainte, te-aș fi pus să porți jacheta matlasată cu model floral a bunicului.

HeLian Qing se încruntă și rânji sarcastic:

– Deci te dai mare, nu? Mai sunt doar câteva zile.

– ….

Han Yang tăcu.

Am uitat că trebuie să mă întorc când începe școala.

Han Yang tuși, prefăcându-se că nu auzise sau înțelese ce spusese acesta, ducându-se să caute un taxi pentru a se întoarce acasă.

Lucrurile pe care le cumpăraseră pentru festival erau gata, iar casa fusese aranjată, rămânându-le doar să aștepte Revelionul. Cu o zi înainte de festival, Han Yang nu se putu abține să nu-l întrebe din nou pe HeLian Qing:

– Ești sigur că nu vrei să te întorci să sărbătorești Anul Nou cu ceilalți?

– De câte ori o să mai întrebi asta? Peștișorul sărat și Peștișorul auriu sunt cumva frați vitregi sau ceva de genul ăsta? îl privi HeLian Qing și râse disprețuitor.

Era o remarcă sarcastică la adresa memoriei lui slabe, nu-i așa? Han Yang se încruntă și spuse:

– Doar pentru că mi se pare că nu e bine. Mătușa Su și ceilalți vor cu siguranță să te întorci ca să sărbătorești Anul Nou cu ei, la urma urmei, sunt părinții tăi.

– Sunt și părinții tăi, îl întrerupse HeLian Qing, mângâindu-i urechea.

– Și, în plus, sunt deja pe drum.

– Ce?

Han Yang rămase uimit pentru o clipă.

– Sunt pe drum încoace.

HeLian Qing zâmbi mândru:

– Vor ajunge în după-amiaza asta, așa că aranjează-te cum se cuvine și pregătește-te să-ți întâmpini socrii, ai înțeles?

– …

…………………………………

[1] 蛋花汤: dàn huā tāng: supa cu ouă este o supă simplă, în care ouăle bătute se toarnă în bulionul/supa fierbinte.

[2] 小别胜新婚: xiǎo biè shèng xĩnhūn: se traduce prin despărțirile scurte fac reuniunile mai dulci/mai bune decât luna de miere, adică absența face inima să crească mai mult.

[3] 见风使舵: jiàn fēng shĩ duò: (idiom) a vedea încotro bate vântul; sens – a se adapta unei anumite situații; a se alătura curentului/a merge cu valul/a se conforma/.

[4] Plicurile roșii (红包) sunt folosite pentru a oferi cadouri bănești, iar cupletele (对联) sunt poezii scrise pe benzi lungi și agățate pe ușă în timpul sărbătorilor de Anul Nou.