Capitolul special 4- final

Capitolul special 4

Atât de bolnav

Tuse, tuse

Tuse, tuse, tuse…

Toate privirile din încăpere se îndreptară spre președintele ședinței, care tușea atât de tare încât fața i se înroși. Deși Elyes încercase din răsputeri să-și stăpânească tusea, nu putu împiedica corpul său să dea semne de boală. Ca urmare, odată ce începu să tușească, nu mai putu să se oprească, spre nemulțumirea asistentului său devotat, care stătea lângă el. Asistentul îi dădu repede o batistă din buzunar.

– Poftim.

– Mulțumesc… tuse, tuse.

– Îmi cer scuze, doamnelor și domnilor. Vă rog să continuați ședința. Domnul Elyes ascultă. Continuați.

Văzând că Elyes tușea de mai multe ori, Pat le spuse șefilor de departamente să continue ședința în numele lui.

– Bine, să continuăm.

După ce îl lăsă pe Elyes să tușească încă puțin, Pat îi dădu un pahar cu apă caldă să bea încet.

Sub masă, Pat îi mângâie ușor coapsa puternică a lui Elyes, șoptindu-i constant să vadă dacă are nevoie de ceva. Bărbatul bolnav nu putea decât să dea din cap slab și să-i frece ușor mâna înapoi, înainte de a o strânge puternic.

Mâinile lor se strângeau puternic, ca și cum ar fi vrut să comunice prin atingere. De fiecare dată când Elyes tușea, Pat îi strângea ușor degetele periodic.

Pe parcursul ședinței de două ore, Elyes nu putea decât să stea și să asculte. De fiecare dată când încerca să vorbească, fie vocea îi dispărea, fie izbucnea într-un acces de tuse.

Fața lui, de obicei impecabilă și frumoasă, începea să se înroșească puțin câte puțin. Corpul lui se simțea alternativ rece și apoi fierbinte, ceea ce era îngrijorător.

Văzând că lucrurile nu stăteau bine, asistentul preluă ședința, întrebând și răspunzând în numele lui Elyes fără să piardă niciun moment. Dacă te uitai atent, rolul pe care Pat îl juca în companie, așa cum îi fusese atribuit de Elyes, era mult mai mult decât cel al unui asistent executiv obișnuit. Era clar pentru toată lumea. Nu era vorba că oamenii nu observau, ci pur și simplu nu îndrăzneau să spună nimic.

Elyes îl respecta, avea încredere și îl aprecia pe Pat. În ultima vreme, șeful odată temut, pe care toată lumea îl respecta, îi arunca adesea priviri dulci asistentului său apropiat, fără să-i pese de ceilalți.

Gesturile, limbajul corpului și chiar cuvintele sale arătau că era ceva special. În trecut, Elyes mergea înainte, fără să aștepte pe nimeni. Acum, se asigura întotdeauna că asistentul său era chiar lângă el, aproape gata să-l care în spate dacă nu era considerat prea mult.

De îndată ce ușa biroului se închise, asistentul puse repede o mână pe fruntea lui Elyes pentru a-i verifica temperatura cu îngrijorare.

– Uau! Ești fierbinte.

La atingerea ușoară, Pat suspină, scutură din cap și murmură pentru sine.

Mâna rece rămase pe obrazul fierbinte și bolnavul nu putu decât să zâmbească slab. Când durerea deveni prea puternică, Elyes își îngropă fața în umărul larg, inspirând adânc parfumul familiar pe care îl iubea, dar refuză să spună ceva.

– … Mm.

– Te simți bine? Vocea lui Pat era plină de îngrijorare.

Când mâna rece îi atinse gâtul, Elyes se crispa involuntar.

– Mi se învârte capul și simt căldură și frig.

Vocea lui era atât de răgușită și uscată, încât era de-a dreptul jalnică.

– Ar trebui să te duci acasă. Nu e nimic important în această după-amiază. Mă ocup eu de restul.

– E în regulă. Pot să rămân. E doar o durere în gât și puțină amețeală.

Doar gândul de a se duce acasă să se întindă singur îl făcu pe Elyes să refuze rapid. Atâta timp cât îl putea vedea pe celălalt, încă putea să suporte.

– Nu, nu e doar puțin. Ai febră mare. Trebuie să te odihnești.

Mâna de pe obrazul lui Elyes îl mângâia ușor, iar îngrijorarea din ochii lui Pat era evidentă. Bolnavul nu se putu abține să nu-și frece nasul de obrazul lui Pat.

– Am luat medicamente. O să mă fac bine în curând.

Bolnavul încercă să se îndepărteze, deși voia cu disperare să-l îmbrățișeze, temându-se că și iubitul său ar putea lua febra.

– Ești mai fierbinte decât dimineață. Du-te și întinde-te acolo. O să trimit niște e-mailuri și o să termin treaba în jumătate de oră, apoi te duc acasă să te odihnești.

– Dacă mă lași singur, nu vreau asta.

– Atunci voi rămâne cu tine. Voi lua de lucru acasă.

– E în regulă.

– Dacă nu te simți mai bine până mâine, va trebui să rămâi acasă, bine?

Expresia lui Pat era mai serioasă decât de obicei, ceea ce lui Elyes nu-i plăcea prea mult. Prefera să-l vadă fericit.

– Sunt bine, serios. De ce ești îngrijorat? spuse el în timp ce îi ciupea nasul proeminent al lui Pat.

– Pentru că ești încăpățânat. Nu ai lua medicamentele fără să ți se reamintească. Vezi? Ești fierbinte.

– Le-am luat.

– Cât de greu a fost să te conving să le iei? Dacă m-ai fi ascultat și le-ai fi luat mai devreme, te-ai fi simțit mai bine acum.

– Nu e nimic… O să-mi revin curând.

Elyes se certă slab, înainte de a se împiedica până la canapea și de a se întinde ascultător, lăsându-l pe Pat să se ocupe de treburile urgente.

Privirea lui Pat deveni o distracție plăcută. Lui Elyes îi plăcea totul la el, din orice unghi. Eficient, inteligent și grijuliu, gura, sprâncenele, nasul, ochii și părul negru ca pana corbului îi aparțineau.

Era extrem de protector ori de câte ori cineva se apropia; era și mai rău dacă era vorba de femei.

– Dormi. Te vei simți mai bine când te vei trezi.

Porunca era plină de îngrijorare.

Tuse, tuse… Hapciu!

Minunat, acum și el strănută.

Pat se întoarse să se uite din nou când îl văzu pe Elyes tușind. Asistentul reglă aparatul de aer condiționat, direcționând fluxul de aer în altă parte. Dispăru pentru aproximativ cinci minute și se întoarse cu un pahar cu apă și medicamente pentru alergie pe care Elyes refuzase să le ia dimineața.

– Poftim, miere și lămâie. Bea-l cald, ca să-ți calmeze gâtul. Ia și medicamentul pentru alergie. Strănutul tău e atât de puternic, încât nu poți să-l omiti.

Pat puse paharul în fața lui Elyes, îi dădu medicamentul și îi făcu semn cu ochii să-l înghită. Apoi, îl împinse ușor pe Elyes să se întindă pe canapea, îi scoase pantofii și-i așeză cu grijă lângă el.

– Trage un pui de somn. O să te ajute cu amețelile.

– Mm.

După ce fu de acord, Elyes se întinse, urmărindu-l pe Pat cum făcea una și alta, până când începu să se simtă somnoros. I se aduse o pătură mică să-l acopere, apoi Pat se aplecă să-l sărute pe obraz pe bărbatul întins.

– Odihnește, îi șopti.

Oboseala și efectele medicamentelor pentru alergie îl trăgeau pe Elyes în adâncurile somnului.

Tuse, tuse, tuse.

Când tânărul șef se trezi din nou după-amiaza, starea lui părea mai gravă decât înainte. Tusea se agravase, iar mișcările îi provocau dureri peste tot. Capul îi era greu, de parcă ar fi fost apăsat de o piatră. Doar încercarea de a se ridica îi provoca o durere atât de ascuțită încât trebuia să se întindă din nou.

Bolnavul care se trezise, dar încă nu se putea ridica, se strâmbă și se crispă când o umezeală rece îi cuprinse fața și gâtul.

Lângă el se afla Pat, care îi ștergea cu sârguință corpul cu un prosop mic pentru a-i reduce febra. În general, starea pacientului nu părea să se îmbunătățească.

… Tuse, tuse.

– Ești treaz?

– Da.

– Te simți mai bine după ce ai dormit?

Tânărul dădu din cap și apoi închise ochii, complet epuizat.

– Încă ești fierbinte. Te doare capul?

Pacientul avea puterea doar să dea ușor din cap, iar cel care stătea îngrijorat lângă el nu putea decât să-i mângâie obrazul liniștitor și să suspine.

– Cred că ar trebui să mergem la doctor. Nu arăți bine.

Elyes dădu din cap, pentru că ura spitalele, iar în încăpățânarea lui nu voia să pară slab sau să fie o povară pentru iubitul său. Poate că înainte îi plăcea ca Pat să facă lucruri pentru el, dar acum era rândul lui să aibă grijă de Pat, să-l protejeze, nu să fie îngrijit în felul acesta.

– Nu…  apoi tuși.

– Trebuie. Nu te pot lăsa așa.

– Am luat medicamente și m-am odihnit. O să fiu bine în două zile.

– Nu fi încăpățânat. Văzându-te atât de bolnav, o să fiu și eu distrus. Vrei să-mi fac atâtea griji pentru tine încât să nu mai pot face nimic altceva?

– Chiar dacă nu-ți pasă de tine, ai grijă de mine. Dacă nu te iubești pe tine însuți, trebuie să mă iubești pe mine.

Ochii lui Pat erau plini de rugăminte și reproș.

– Te rog, hai să mergem la doctor.

Asta fu suficient pentru ca Elyes să cedeze. Când Pat îi poruncea și îl ruga, cum putea să refuze?

În încăpățânarea lui… se ascundea întotdeauna dragostea pentru partenerul său.

– Cum se simte, doctore?

– Gripă, o boală sezonieră obișnuită.

Pat se întoarse să privească fața palidă a lui Elyes, simțind atât milă, cât și îngrijorare pentru bărbatul care tremura de frig, dar se hotărî să nu arate niciun semn de slăbiciune.

– Trebuie să rămână în spital?

– Recomand să-l internăm, ca să-i putem monitoriza starea.

Pat dădu din cap, apoi zâmbi blând către bolnavul care părea atât de abătut.

– Nu e atât de grav, spuse el tușind.

– Ai încredere în doctor. Mă descurc cu munca.

De fapt, Elyes nu era îngrijorat de muncă, dar ura atât de mult spitalele încât era ceva înrădăcinat în el. Mirosul de dezinfectant îl făcea anxios. Era atât de deprimant.

Putea părea dur și bine organizat, dar slăbiciunea lui Elyes era să stea în spital. Îl făcea să pară vulnerabil și demn de milă.

– Doar o noapte. Ai febră foarte mare, ceea ce este îngrijorător. O să te supraveghem puțin. Un membru al familiei poate rămâne cu tine, dar ai grijă la contagionare.

– M-am vaccinat împotriva gripei.

– Bine. Dar chiar și cu vaccinul, trebuie să ai grijă de sănătatea ta. Nu fi neglijent. Apar mereu noi tulpini de gripă.

– Mulțumesc.

– Nu-i nimic. E datoria mea. Simptomele pacientului includ febră mare, răceală și oboseală. Oricum, o să-ți administrez o perfuzie cu soluție salină pentru moment. Mâine dimineață, o să vin să evaluez din nou starea. Dacă nu apar complicații, poți pleca acasă, explică medicul.

– Febra e foarte mare, spuse Pat, aruncând o privire către Elyes, apoi se întoarse să vorbească cu medicul.

Era evident cât de îngrijorat și anxios era în legătură cu starea lui Elyes.

– Este normal, dar medicamentele pentru reducerea febrei ar trebui să ajute la îmbunătățirea stării. Șeful tău ar trebui să se recupereze în câteva zile. Asigură-te doar că se odihnește mai mult, astfel încât organismul să se refacă rapid.

– Sunt sigur că s-a odihnit prea puțin. De aceea a răcit atât de rău. Mulțumesc, doctore.

– Dacă este așa, pacientul ar trebui să se odihnească cât mai mult posibil. Vă las acum, domnule Pat. Dacă aveți nevoie de ceva, vă rog să informați asistenta.

În cele din urmă, doctorul plecă, iar asistenta se ocupă cu diverse sarcini timp de încă douăzeci de minute – măsurarea tensiunii arteriale, măsurarea febrei, administrarea perfuziei cu soluție salină, creând destulă agitație. Singura consolare în timpul acelui moment plictisitor era faptul că Pat rămăsese lângă el. Chiar dacă se afla în cealaltă parte a camerei, simplul fapt de a-i vedea chipul de la distanță îi oferea lui Elyes un oarecare confort. Cel puțin era mai bine decât să nu-l aibă deloc lângă el.

Odată ce asistenta termină procedurile, cei doi bărbați rămaseră din nou singuri.

– Vreau să merg acasă, spuse Elyes imediat ce avu ocazia, cu vocea răgușită ca a unei rațe, cu nasul roșu și umflat de febră.

– Nu poți pleca acasă încă. Febra nu ți-a scăzut. Doctorul a spus că trebuie să rămâi pentru perfuzia cu ser fiziologic.

– Nu vreau să rămân aici… tuse tuse… e iritant.

– De ce nu? Spune-mi de ce nu vrei să rămâi.

Pat se așeză lângă el și îi mângâie brațul lui Elyes, cu o privire plină de îngrijorare. Dar Elyes nu mai spuse nimic.

Fața lui Elyes se încordă. Mirosul de dezinfectant și patul dur de spital îl făceau să se simtă și mai inconfortabil.

– Te-ai plictisit de spital? Nu-ți face griji, îți voi ține companie.

– Aș putea să mă întorc acasă și să mă odihnesc. Nu sunt în comă sau ceva de genul ăsta.

– Te simți mai bine?

– Îmi fac griji pentru tine. Nu poți să mă lași în pace?

Elyes se înmuie mai mult de jumătate când auzi îndemnul blând al lui Pat.

– Lasă-mă să verific dacă ți-a scăzut febra.

– Încă ești foarte fierbinte. O să te șterg cu o cârpă pentru a te ajuta să-ți scadă febra.

– Mulțumesc. Se face târziu. Ți-e foame? întrebă Elyes îngrijorat. Era deja ora trei după-amiaza, iar Pat nu mâncase încă nimic.

– Puțin. Dar o să comand ceva de mâncare în curând. Tu ce zici? Vrei ceva?

– Mă doare gâtul. Bolnavul scutură din cap și făcu o grimasă de dezgust.

– Terci de orez?

– Nu, urăsc mirosul de usturoi și ceapă verde.

– Congee?

– Huh… e lipicios.

– Ce-ți place? Ce zici de găluștele cu crab de la localul tău preferat.

– M-am plictisit de ele. Le mănânc prea des.

– Atunci ce vrei să mănânci?

Pat se aplecă mai aproape decât înainte și zâmbi cald.

– Nu pot să mănânc nimic. Totul are un gust amar. Acum vreau doar să dorm.

– Atunci dormi. Sunt aici cu tine, chiar aici, nu plec nicăieri.

– Patul e atât de tare… e incomod, iar perna e plată. Mă doare gâtul când mă întind.

– Ai puțină răbdare. Dacă te simți mai bine, te duc acasă.

Pacientul se răsuci în pat. În ciuda oboselii și slăbiciunii, senzațiile ciudate și atmosfera pe care o ura făceau ca totul în jurul lui să pară și mai rău.

Starea lui se înrăutăți pe măsură ce febra creștea, determinând asistenta să intre pentru a-l șterge a doua oară.

– Ți-e frig?

– Um… mormăi el și apoi își ascunse fața în pernă, complet învins.

Pat îi strânse pătura în jurul lui și apoi îi mângâie cu tandrețe părul dezordonat care îi cădea peste față.

– Odihnește, bine? Trebuie să te faci bine.

– Trebuie să mănânci…

– Mai întâi dormi, apoi plec.

– O să te îmbolnăvești de la mine?

– Nu, m-am vaccinat deja împotriva gripei.

– De ce ești mereu mai sănătos decât mine…  Bolnavul părea iritat.

– Pentru că nu te odihnești suficient.

Cu multă muncă și noi afaceri pe care Elyes voia să le extindă, ultimele luni fuseseră din ce în ce mai copleșitoare. Stătea treaz până târziu, până la punctul în care, dacă nu stătea treaz toată noaptea, nu era ora de culcare.

– Nu mai ai încredere în mine să te ajut cu munca? În ultima vreme, te-ai ocupat singur de toate.

După ce se gândi o vreme, Pat decise să vorbească. Nu era vorba că se simțea dezamăgit sau rănit, ci doar că nu era obișnuit să fie exclus din activitățile lui Elyes. Elyes obișnuia să-l sune târziu în noapte, dar acum nu mai făcea asta. Dacă apărea o treabă urgentă, Elyes se ocupa singur de ea.

– Nu… tuse, tuse, nu am vrut să spun asta.

Elyes îi apucă repede mâna lui Pat.

– Mi-e teamă că o să obosești. Tu te ocupi de tot în viața mea personală, așa că voiam să fii mai puțin obosit cu munca… ca să ai mai mult timp să-mi acorzi atenție.

– Huh?… Chiar dacă sunt ocupat, sunt mereu cu tine. Orice vrei să fac, doar spune-mi.

– Vreau să fii drăguț cu mine. Îmi place când ești afectuos. Mă face să mă simt iubit de tine.

– Nu mă pricep să fiu drăguț. Tu ești cel căruia îi place să fie afectuos cu mine.

Pat zâmbi cu fața roșie. Evită contactul vizual și îi mângâie ușor brațul puternic.

– Nu e adevărat. Te pricepi să fii drăguț, mai ales când vrei… tuși.

Elyes se referea la momentele în care Pat se furișa și îl îmbrățișa când era prins cu garda jos. Uneori, venea pe furiș pentru o îmbrățișare sau un sărut rapid. Chiar dacă o făcea timid, era atât de înduioșător încât îi topise inima.

– Ești atât de ușor de enervat. O să mă arunci.

– Nu m-am enervat niciodată pe tine. Îmi place să te am aproape.

Când Pat spunea „Da” sau își îngropa fața în pieptul lui când se trezea, era adorabil.

– … Bine, voi încerca să fiu drăguț.

– Nu te-ai săturat să ai grijă de cineva atât de exigent ca mine?

– Nu.

– Ești atât de bun cu mine. Atât de bun încât simt că trebuie să fiu mai bun… ca să mă iubești și să rămâi cu mine mai mult timp.

– Nu plec nicăieri. Tu ești cel care ar putea pleca. Unde aș putea să mă duc?

– Ai oameni buni din care să alegi. Eu nu sunt nici măcar pe jumătate la fel de bun ca cei care intră în viața ta.

– Nu vorbi așa despre tine…tuse.

– Dar e adevărat. Singurul lucru care mă face mai bun decât alții este faptul că știu ce-ți place și ce-ți dorești. Într-o zi, dacă va apărea cineva care te înțelege la fel de bine ca mine… voi avea ghinion, glumi Pat.

– Nu e adevărat. În ochii mei, ești unic. Iar unicitatea ta îmi completează viața, făcându-mă să respir din plin și asigurându-mă că zilele mele nu sunt niciodată goale.  Doar să nu te saturi să fii cu mine. Știu că e mult de muncă și că sunt foarte exigent, dar unele obiceiuri sunt greu de schimbat. Promit să încerc să fiu mai puțin exigent… tuse. Nu mă părăsi.

– Nu te-am părăsit când erai mai rău. Acum că ești mai drăguț, cum aș putea să te părăsesc?

– Serios?

– Serios.

Conversația lor șoptită dură aproximativ zece minute, înainte să se liniștească treptat. Medicamentul își făcu efectul, iar ochii ascuțiți ai lui Elyes se închiseră încet, până când adormi profund.

– Te iubesc atât de mult… cum aș putea să te părăsesc vreodată?

Capitol special Sfârșit

Sfârșit

Bad Guy (Șeful meu

Prezentarea lui Anin

Eu, Anin, sunt una dintre acele persoane care sunt profund absorbite de cititul romanelor în cea mai mare parte a timpului. Apelez la scrierea de ficțiune ca mijloc de a mă elibera de stres… haha, stres care adesea provenea din faptul că eram victima abuzurilor la locul de muncă. Simt nevoia să mă descarc, să nu las stresul să se termine cu mine. Așadar, îmi canalizez stresul și rolul victimei abuzate la locul de muncă în personajele și cuvintele mele, pentru a transmite experiența altora.

Veți observa că personajele mele sunt oarecum asuprite, dar nu până la punctul de a fi demne de milă. Vine un moment în care simți că… ajunge! Nu mai pot suporta, sau ceva de genul ăsta.

Dacă mă întrebați despre stilul meu de scriere, ar fi un roman cu un ton oarecum sumbru, nu strălucitor, dar nici plin de soare și curcubee…

Recunosc că îmi place să scriu scene de dragoste și sper că și cititorii mei le vor aprecia.

Așteptați cu nerăbdare următoarele mele povestiri.

Sper să ne revedem.

Sfârșitul volumului