Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 26 vol 3-Final

https://youtu.be/qrpvq6xef2A?list=PLvtf7UILXMqHvzDhKTOGMgEKXVxqc-JcO

Liniștea care înflorește inimile

Vântul din Teritorii avea alt miros decât în Kari, era mai rece, mai aspru, mai sincer. Mirosea a sare, a pământ și a libertate.

O mașină încărcată peste măsură,  nu numai cu bagaje, ci și cu decizii, opri în fața casei lui Etan.

Arian coborî primul. Privit în jur, lung, fără să spună nimic.

Ariana închise ușa mai încet decât era nevoie.

– Ești sigur? șopti ea.

Arian zâmbi ușor.

 – Familia mea e formată din frații Siri și tot ce ține de ei.

Rian sări jos din mașină cu entuziasm. Era mic, abia 2 ani dar se mișca exact ca un copil de 5 ani.

-Unchiu…

– Aici reîncepe tot, răspunse Arian.

……………..

Cu câteva zile înainte

Ramanan primise notificarea administrativă fără prea mult interes.

Cerere de mutare aprobată în Teritorii.
Semnată de un anumit A. P.

Râsese.

– Alt nebun ca mine care schimbă luxul pe vânt și praf.

Nu întrebase mai mult, nu era treaba lui.

………………

 

Ușa casei lui Etan se deschise înainte ca Arian să apuce să bată.

Etan rămase nemișcat o secundă.

– Nu… nu se poate…

Arian zâmbi larg. În spatele lui, Ariana cu Rian zâmbeau și ei senin.

– Ba se poate.

Etan îl îmbrățișă fără avertisment.

– Îmi spuseseși că vrei să vinzi și să te muți aici, dar nu credeam că o vei face atât de repede. Să înțeleg că nu puteai trăi fără noi ? râse el cu gura până la urechi.

– Am vândut tot și…iată-ne. Acum o să avem nevoie de ajutor pentru a cumpăra o casă decentă sau a construi ceva.

Etan făcu un gest spre spatele casei.

-Casa lui Taro are o anexă  care conține un living și două camere mici, baie, bucătărie, sunteți invitații noștri până găsiți ceva, nu vă îngrijorați. E o mare și plăcută surpriză și cred că Ramanan va fi foarte fericit.

Ariana păși înainte, emoționată.

– Voi chiar sunteți familia lui.

În acel moment, o altă ușă se deschise brusc și Ramanan apăru, oprindu-se în prag.

Pentru o fracțiune de secundă nu înțelesese ce vede, dar apoi ochii i se luminară.

– Tu…?!

Arian  făcu doi pași și îl prinse într-o îmbrățișare puternică.

–Ai spus că doar un nebun ar alege Teritoriile.

Ramanan râse tare.

– Nu știam că ești tu nebunul!

Rămaseră câteva secunde strânși unul în altul, ca doi frați care nu mai au nevoie de explicații.

– Credeam că nu mai pleci niciodată din Kari,  murmură Ramanan.

–Am plecat pentru că aici e familia mea.

Rian o observă primul pe Luly care apăruse de undeva de la etaj.

– Luly!

O zbughi sprea ea fără ezitare.

Luly țipă de bucurie și-l prinse în brațele ei.

Rak, care abia coborâse și ea treptele, se opri și privi scena cu ochii mari.

–L… L… R…

Toți  înghețară.

Rak avea încă probleme cu litera « r » pe care o transforma sistematic în « l ». Se împiedica mereu de ea.

Fetița strânse pumnii, concentrată.

– Rian!

Numele răsunase clar, rotund, perfect.

Se lăsă o tăcere, apoi fu o explozie de strigăte vesele.

– A spus-o! strigă Ariana.

Mila, apărută exact în același moment din bucătărie, duse mâna la gură.

– Oooo, bravo, Rak !

Etan  izbucni în râs.

Ramanan o ridică pe Rak în brațe.

– L-ai spus pe r!

Rak râdea mândră.

– Rian!

Ramanan și Arian se priviră peste capetele copiilor.

– Asta e semn bun, spuse Arian.

– Cel mai bun, răspunse Ramanan.

……………………

Ariana încă nu știa cine e Ama Fanlah, la fel ca toți ceilalți…adică în afară de Luly și de Rian, cei doi iluminați.

Îl văzuse pe Ama Fanlah doar o dată, știa că e medic și că era o prezență discretă.

Chao Fah nu-și arăta ochii niciodată, ochelarii fumurii îi ascundeau irișii verzi, împiedicându-i pe cei cunoscuți să descopere adevărul.

Când Ama sosi, liniștit, îmbrăcat simplu, Ariana îl privi cu admirație politicos-reținută. Un parfum discret de iasomie învăluia împrejurimile bărbatului Omega.

-Domnule doctor, nu ne-am mai văzut de mult timp.

Ama zâmbi.

– Bine te-am găsit.

Ramanan schimbă o privire scurtă cu Etan.

Arian observă.

–Ce se întâmplă?

Ramanan  spuse doar:

-Surprizele trebuie să vină în etape.

Ama își lăsă privirea să alunece spre Luly, spre Rian, spre Rak.

Teritoriile nu mai păreau un exil, păreau un început nou, erau ca o mare familie reunită datorită lui Taro Daho.

Iar pentru Ramanan, bucuria nu era doar că cel mai bun prieten al lui era din nou aproape.

Era faptul că, fără să știe, viața îi adusese pe toți exact unde trebuiau să fie.

………………

Camera era liniștită, dar nu era cea obișnuită a unei case pline, ci liniștea aceea care precede o schimbare.

Mila, Etan, Sopa, Arian și Ariana stăteau în jurul mesei mari din salon. Luly citea întinsă cu burta pe covor, cu spatele la adulți, dar urechile ei erau atente. Rak și Rian ridicau un castel din cuburi colorate.

Ramanan stătea în picioare. Lângă el, Ama Fanlah, calm, dar cu ochii adânciți într-o emoție pe care nu o mai putea ascunde.

Ramanan făcu un pas înainte.

– Avem un anunț de făcut, dar există și un adevăr pe care trebuia să-l spunem demult.

Mila privi mirată.
Etan își încrucișă brațele, instinctiv protector.

Ama inspiră adânc.

– Eu nu sunt adevăratul Ama Fanlah…eu… sunt Chao Fah.

Tăcerea căzu ca lama unei ghilotine.
Nu se auzi un sunet, doar ochii celor de la masă se măriră semnificativ. Tăcerea înghiți și mai mult aerul.

Ariana fu prima care clipi des.

– Ce… ai spus?

Ama a făcut încă un pas înainte și-și scoase ochelarii de pe nas. Frumusețea ochilor de alge verzi unduite de apa unui ocean nevăzut se dezvălui brusc lăsând-o pe Ariana sub șoc.

– Numele meu este Ama Fanlah, sunt medic, sunt chirurg, dar sunt și Chao Fah…nu am încetat niciodată să fiu.

Ariana lăsă lacrimile să-i curgă fără să le oprească.

– Atunci…tu… tot timpul…

– Tot timpul v-am iubit.

Vocea lui nu tremura, era clară și asumată.

Etan se apropie încet de parcă îi era teamă că Ama Chao se va volatiliza în clipa următoare.

– De ce nu ne-ai spus?

Ama coborî privirea o clipă.

– Pentru că am vrut să rămân în exterior ca Dr. Ama Fanlah. Nu ca moștenitorul Preecha, nu ca simbol, nu ca trecut. Vreau să-mi trăiesc viața ca medic, ca soție…ca viitor tată.

Privirile tuturor erau ațintite spre el cu surprindere.

Ariana îndrăzni:

–Ești un Omega adevărat acum ? Ceea ce spui lasă de înțeles că tu…că…tu ești…

Chao Fah zâmbi, părea că se emoționase dintr-o dată. Își întrerupse sora  luându-i vorba din gură.

El zâmbi pentru prima dată.

– Chao Fah nu va mai dispare, nu va mai fugi. Chao Fah așteaptă un copil și e foarte fericit, iar Ama Fanlah va avea grijă ca Ramanan Siri să fie iubit așa cum n-a mai fost niciodată.

Luly se ridicase fără ca nimeni să observe.

Ochii ei mari priveau fix la Ama.

– Tati…

Cuvântul căzuse simplu și curat. Ama îngenunche imediat.

-Da, iubirea mea.

Fetița se apropie încet și-i șopti la ureche :

– Acum voi putea să te strig… tati Chao?

Ama nu mai rezistă. O îmbrățișă strâns.

– Poți să-mi spui cum vrei. Eu sunt tati al tău pentru totdeauna.

Pentru prima dată, Luly râse cu voce tare și nu era un râs timid sau ascuns, era un râs plin, liber.

– Am doi tați! Tata Ramanan și tati Chao!

Ariana  izbucni în plâns, Mila își acoperi gura cu palma, Etan  întoarse capul discret, dar ochii îi erau umezi, iar Arian încă nu-și revenise din șocul dezvăluirii.

Ramanan se apropie și puse mâna pe umărul lui Ama, apoi îl ajută să se ridice

– Mai este ceva.

Toți ridicară privirea.

– După cum v-a spus Ama Chao, așteptăm un copil, acum am dori să legalizăm această uniune care s-a făcut déjà prin marcare. Am dori să ne căsătorim legal, în fața ofițerului de la starea civilă și în fața călugărilor budiști.

Zâmbete și o nouă tură de lacrimi făcură turul încăperii, dar Ramanan continuă.

– Dar acest lucru important nu se va face oriunde.

Arian ridică o sprânceană, Etan se uită la el cu mirare.

–Unde?

Ramanan și Ama își uniră degetele.

– În fața închisorii Valea Morții.

Tăcerea căzu din nou.

– Sub fereastra lui Taro Daho, fratele nostru cel mai iubit, adăugă Ama.

Mila șopti:

– De ce acolo?

Ramanan răspunse fără ezitare.

– Pentru că el ne-a redat libertatea. Pentru că fără el nici unul dintre noi nu ar mai fi în viață azi.

Ama continuă:

– Nu vreau o nuntă într-un palat sau într-un salon de lux. Vreau să fie în locul unde am înțeles că iubirea nu poate fi închisă.

Etan zâmbi larg.

– Asta e cea mai nebună și cea mai frumoasă idee pe care am auzit-o.

Ariana își șterse lacrimile.

– Vom fi acolo.

Sopa râse printre suspine.

– Toți.

Luly ridică mâinile.

– Și eu! Voi arunca flori!

Ama o sărută pe frunte.

– Tu și Rak veți fi inima ceremoniei.

În acel moment, nu mai era nici moștenitor, nici mască, nici trecut ascuns, era Ama Fanlah, era Chao Fah, era viitor tată, era iubit, era liber, era viitorul Ama Siri. Familia lor, datorită lui Taro Daho, în loc să se fractureze, se unise și mai strâns și supraviețuise.

Iubirea lui Ramanan pentru el nu fusese o minciună, ci doar o revelație care aștepta momentul potrivit să respire.

……………………………….

În dimineața aceea, cerul avea o limpezime aproape solemnă, ca și cum ar fi știut că, în fața zidurilor reci ale închisorii Valea Morții, urma să se nască o uniune mai puternică decât piatra.

Un alai de șase mașini de lux împodobite cu flori înainta lent pe drumul ce ducea spre închisoare. Motoarele torceau discret, iar geamurile fumurii ascundeau emoții imposibil de măsurat.

În prima mașină se aflau Ramanan și Chao Fah.
Ramanan purta un costum alb, simplu, impecabil. Nu era un alb strident, ci unul cald, aproape sidefat. Dr. Fanlah era îmbrăcat într-un costum ceremonial cu detalii fine aurii, inspirate din tradiția asiatică, cu o eșarfă subțire prinsă la umăr, un simbol al echilibrului dintre medic și Omega, dintre blândețe și forță.

În a doua mașină, ofițerul stării civile și trei călugări budiști, în robe șofran, țineau în brațe suluri de mătase și un mic altar portabil. Murmurau rugăciuni joase, pregătind binecuvântarea.

În a treia mașină, Arian, Ariana și Rian discutau aprins, cu zâmbete largi. Ariana își ștergea emoționată colțul ochilor.

– Nu-mi vine să cred că o face chiar aici… șopti ea.

Arian îi strânse mâna.
–Dragostea lor nu a ținut niciodată cont de ziduri.

În a patra mașină, Mila, Sopa și Etan, împreună cu copiii lui Ramanan, râdeau și repetau cum vor arunca petale. Cei mici țineau în poală coșuri cu flori albe și galbene.

Ultimele mașini aduceau discret câteva daruri și mici aranjamente florale în formă de cerc, simbolul unității.

……………………………………

Directorul închisorii, convins prin fire trase cu grijă și promisiuni financiare făcute în tăcere, acceptase ca ceremonia să aibă loc chiar sub fereastra lui Taro Daho.

Taro nu fusese anunțat.

Când auzit zgomotul motoarelor și murmurul neobișnuit al unei mulțimi, se apropie de gratiile ferestrei. Fața lui, de obicei dură, rămase nemișcată o clipă…apoi îi văzu.

Ramanan și Fanlah stăteau unul lângă celălalt, în alb, sub cerul deschis, în fața zidurilor cenușii. Între ei nu era distanță, doar respirație comună.

Ochii lui Taro se măriră. Nu înțelegea.

Călugării  începură să intoneze mantre. Sunetul profund al clopoțeilor sparse tăcerea locului. Aerul părea să vibreze.

Ofițerul stării civile deschise dosarul.

-Astăzi, sub martorii cerului și ai oamenilor, consfințim un legământ ce nu poate fi încuiat în nicio celulă.

Ramanan se întoarse spre Fanlah. În ochii lui era hotărârea unui Alpha care nu mai trebuia să ceară voie nimănui să iubească.

– Te aleg pe tine, în lumină și în întuneric.

Chao Fah inspiră adânc. Vocea lui tremură o fracțiune de secundă, dar privirea era limpede.

–Te aleg și te voi alege, chiar dacă lumea se va prăbuși.

De sus, dintre gratii, Taro Daho privea cu mâinile strânse pe fier, el…el nu se așteptase.

Nu se așteptase ca, în fața locului care îi înghițise libertatea, să vadă libertatea altora manifestată atât de curat. Ochii i s-au umezit fără voia lui. Fratele lui iubit îi făcea un mare și prețios cadou, căci azi își sărbătorea ziua de naștere. Printre oamenii de acolo o văzu și pe mama lui care îi zâmbea delicat făcându-i cu mâna.

Pentru o clipă, nu mai simți că e omul căzut, nici cel care pierduse controlul.
Era doar copilul mamei lui, fratele lui Ama și prietenul familiei acestuia și un om care înțelegea că dragostea nu poate fi încuiată.

Ramanan ridică ochii și privirile lor se întâlniră. Taro citi un mesaj simplu:

Suntem aici, iubim, trăim datorită ție.

Chao Fah se apropie de Ramanan și-l sărută, lent, fără grabă, apoi amândoi se întoarseră și adresară lui Taro un wai plin de respect. Mantrele continuau, iar vântul purta sunetul lor până sus, la fereastra rece.

Taro închise ochii și pentru prima dată după mult timp, zâmbi.

Sub fereastra lui Taro Daho, altarul improvizat vibra acum de o energie caldă, aproape vie. Firul alb binecuvântat fusese desfăcut cu grijă, iar călugărul principal ridicase un vas mic cu apă sfințită.

Atinse frunțile mirilor pe rând.

–Fie ca mintea voastră să rămână limpede.
-Fie ca inima voastră să rămână blândă.

-Fie ca legământul vostru să fie mai puternic decât frica.

Un alt călugăr presără petale de lotus peste mâinile lor unite. Clopoțeii sunară din nou, de trei ori, marcând echilibrul dintre trup, minte și suflet.

Ofițerul stării civile le întinse registrul.

– Consemnăm astăzi această uniune în fața legii. Semnătura voastră nu este doar o formalitate, ci un act de voință.

Ramanan luă stiloul primul. Nu-și desprinse privirea din ochii lui Chao Fah nici când semnă.

Acesta din urmă semnă imediat după el, cu o mână care tremura ușor, dar nu din teamăm ci din intensitatea momentului.

Martorii fură chemați. Arian și Ariana  pășiră înainte, Etan semnă cu gest sigur, iar Mila și Sopa  aplaudară când totul fu oficial încheiat.

Călugării începură o ultimă mantră, mai ritmată, aproape cântată în armonie:

–Metta bhavatu, prema vardhatu,
Inimi unite, drum neîntrerupt.
Să crească iubirea, să înflorească răbdarea,
Să fie casa voastră un templu al luminii.

Ritmul deveni mai viu. Vocile lor se ridicau în cercuri sonore care păreau să urce până la fereastra rece de sus a lui Tao Daho.

Ramanan scoase o cutiuță în care erau două inele foarte subțiri din argint .

Ridică unul ușor, astfel încât soarele să-l atingă.

-Cu acest cerc fără început și fără sfârșit, îți dau numele meu, dar mai ales inima mea.

Îl introduse pe degetul lui Chao Fah lângă verigheta cea veche cu o tandrețe aproape reverențioasă.

Chao Fah luă verigheta lui Ramanan.

Respirația lui era caldă, aproape tremurată.

-Cu acest cerc, îți dau promisiunea mea: să nu plec, să nu mă tem, să nu te las singur nici în lumină, nici în întuneric.

Verigheta alunecă pe degetul lui Ramanan lângă verigheta deja existentă. Sărutul veni moale, urile se contopiră și fără rușine limbile se regăsiră fericite.

În acel moment, copiii începură să râdă și să arunce ultimele petale. Ariana plângea deschis. Arian o strânse la piept. Mila își ștergea ochii fără să-și ascundă emoția.

Etan a strigat primul:

– Să trăiască!

Iar ecoul se izbi de zidurile închisorii și se întors ca un răspuns.

Taro Daho nu se mai sprijinea rigid de gratii. Degetele lui slăbiseră strânsoarea.

Mantrele se încheiară cu ultima binecuvântare:

–Sādhu… iubirea este calea.
Sādhu… iubirea este casa.
Sādhu… iubirea este libertatea.

Pentru prima dată după mult timp, în pieptul lui Taro fu căldura fericirii, iar sub fereastra lui, în locul unde altădată domnea doar tăcerea rece, răsunau acum râsete, aplauze și urări care nu puteau fi închise.

Ceremonia nu sfida zidurile…le depășea risipindu-se în râsete și îmbrățișări, dar în mica pădurice de lângă închisoare, fericirea avea altă formă.

Tara Kah, 13 ani, stătea ascunsă după trunchiul unui copac subțire. Ținea la piept un pachet mic, învelit în hârtie maro, legat cu sfoară simplă. În fiecare lună venea, în fiecare lună lăsa pachetul la poartă, fără să ceară nimic. Pentru ea, Taro Daho nu era un deținut, era eroul ei.

Fata cu părul ca focul nu privea alaiul de nuntă, nici florile, nici mantrele.

Privea doar fereastra aceea ți chipul care apăruse între gratii.

Taro Daho nu știa că era acolo, nu știa că fetița cu ochi mari și hotărâți îl considera simbolul curajului.

În acea zi, când râsetele spărseseră aerul rece, el zâmbise și Tara Kah împreună cu el.

Alaiul de nuntă plecă puțin după orele 14.

Tara Ka se apropie de închisoare și dădu pachetul soldatului de la poartă.

Se depărtă, întoarse capul și se uită spre fereastra lui Taro Daho, dar aceasta stătea acum închisă și chipul eroului drag dispăruse. Tara își șterse o lacrimă și șopti:

– Rămâi puternic, te voi aștepta Taro Daho.

Dispăru printre copaci, așa cum făcea mereu.

………………

🌿 După 9 luni

Timpul nu se grăbea, doar curgea.

Într-o cameră scăldată în lumină caldă, Chao Fah strângea mâna lui Ramanan cu o forță care nu avea nimic fragil în ea.

Respirația lui era concentrată, calmă, puternică.

Ramanan îi șoptea la ureche:

– Sunt aici, iubire.

Un ultim efort, un ultim strigăt se  transformară în plâns, un plâns de copil, limpede, puternic.

– Este băiat, spuse moașa cu voce tremurată de emoție.

Ramanan  simți că genunchii îi cedează.

Chao Fah râse printre lacrimi, oboseala travaliului se ștersese într-o clipită.

-Narin[1].

Numele umplu camera:  Narin Siri.

Un copil născut din iubire care sfidase ziduri, temeri, suferințe, sacrificii și legi.

Dincolo de sala de nașteri, vestea purtată de moașă aduse chiote . Luly plângea de bucurie,
Rak țopăia, Rian își ținea respirația, solemn, Arian și Etan stăteau la ușă, cu ochii umezi, mândri,
Ariana și Mila se țineau de mână.

Ramanan își apropie fruntea de a lui Chao Fah.

– Libertatea, fericirea și iubirea  noastră au un nume.

…………………..

În curtea casei lor, iasomia Stephanotis înflorise peste noapte.

Primăvara aceea adusese ceva nou.

 

 

Notă

[1] Narin- semnifică în cultura thai promisiunea unei iubiri eterne.

 

Cuvântul scriitoarei

Mulțumesc tuturor celor ce au deschis paginile acestei cărți. Uneori v-am supărat, alteori v-am făcut să plângeți, poate m-ați și urât pentru durerea creată lui Chao Fah, sau poate v-ați enervat că răii erau puternici . Dar în final , sper că ați reușit să citiți printre rânduri ceea ce doream să sădesc în inimile voastre. Voiam ca atunci când intrați în lumea lui Ramanan și a lui Chao Fa, să uitați greutățile vieții și să visați la o utopie, la faptul că iubirea poate fi învingătoare în orice condiții. Mulțumesc pentru lectură și comentarii, vă iubesc. ❤️❤️❤️❤️❤️