Un prieten nou
Perspectiva lui Jay-jay
Nu este chiar o persoană rea, nu spun asta doar pentru că mi-a dat pizza, ci și pentru că și-a cerut scuze după ce mi-a pus pistolul la cap, iar în timp ce îl așteptam pe Keifer am stat de vorbă și am mâncat împreună, iar chiar și cei cu trupuri masive erau de fapt amabili, ceea ce m-a făcut să-mi dau seama cât de pripit judecasem lucrurile înainte.
Vorbeam despre una, despre alta, când mi-a spus că fratele Angelo avea o prietenă foarte apropiată, o fată al cărei nume nu și-l mai amintea, și a continuat povestea spunând că îi văzuse împreună o singură dată, probabil pentru că fata era din altă clasă.
— Cum au ajuns cei mai buni prieteni dacă s-au văzut doar o dată?
— Pentru că… ea a fost singura fată care s-a apropiat de Angelo și vorbeau ca niște oameni normali.
— Erau doar prieteni obișnuiți?
El clătină din cap și spuse că nu înțeleg, că Angelo era diferit, că se putea închide în el în doar o oră și că era genul de persoană care credea că ar putea răni pe cineva, motiv pentru care colegii se temeau la început să se apropie de el, deși în realitate nu era greu de înțeles sau de suportat.
Am rămas puțin pe gânduri, pentru că și Keifer îmi spusese ceva asemănător când văzusem fotografia lui Angelo, iar apoi am întrebat unde este fata, mușcând din pizza.
— Nu știu… a plecat la facultate sau în altă parte și nu am mai auzit nimic de ea.
Păcat, mi-aș fi dorit să o cunosc, să aflu cum era Angelo când era mai tânăr.
Am băut din cola, iar el și-a amintit brusc de ceva și mi-a spus că își amintește numele prietenilor lui Yuri și Keifer care erau mereu cu Angelo pe vremuri, că erau patru și că doi dintre ei se numeau Percy și Aries, că îl urmăreau mereu pe Angelo și îi spuneau „Boss”.
Da, Keifer îmi spusese și el despre asta, despre cum fuseseră prieteni și cum se zvonea că Percy murise.
— Îmi amintesc de Keifer… el și Aries erau mereu în competiție și se comparau constant, de aici și certurile dese, Yuri era cel tăcut, mereu atent, iar Percy era morocănos, dar râdea mereu până la urmă.
Cuvintele lui m-au întristat, pentru că nu m-am putut abține să nu mă gândesc cât de nedrept fusese totul și cum, dacă nu s-ar fi întâmplat acel accident, prietenia lor nu s-ar fi destrămat.
— Nu i-am mai văzut pe acei doi… nu știu ce s-a ales de ei.
A luat o felie de pizza în timp ce eu terminam ultima bucățică și, fără să vreau, am spus:
— E foarte bună… scuze.
Am făcut semnul păcii cu degetele, iar el doar a pufnit, obligându-mă să beau cola, și chiar când mă uitam la ceas, ușa s-a deschis brusc și Keifer a apărut, furios.
Perspectiva lui Keifer
— Asta e o glumă?!
Am întrebat iritat, după ce îmi făcusem loc printre toți doar ca să ajung la ea și să găsesc… asta.
— Relaxează-te, Keifer… spuse Tiger.
— Relaxează-te, Keifer… îmi pare rău. spuse Jay-jay liniștită, bând cola.
Serios? Își cere scuze?
— Îți pare rău?! Vorbești serios?! Ți-a pus un pistol la cap și tot ce poți spune e „îmi pare rău”? Ești bine la cap?!
Mi-am trecut mâna prin păr, incapabil să cred.
— Nu ți-a făcut nimic? întrebă Yuri.
— Nu… doar mi-a dat pizza.
— Deci te-ai comportat ca o proastă pentru o pizza?!
— Nu te mai recunosc, Keifer! E atât de greu să-ți explic! Chiar ai creierul atât de mic?!
— Nu-mi vorbi așa!
— Pentru că nu înțelegi nimic!
— Pentru că ești încăpățânată! Și oricum e vina ta, dacă l-ai fi lăsat pe Yuri să-l ia pe Drew, nu am fi ajuns aici!
— Am vrut să vin! Eram îngrijorată pentru—
Se opri când îl văzu pe Drew.
— Ce ai pățit?!
Drew nu răspunse, doar mă privi.
— Idiotule! De ce l-ai lovit?!
— Pentru că a meritat!
— Ești prost sau chiar nu ai creier?!
M-a făcut fără creier?
— Tu ești cea fără creier!
— Idiotule! De ce ai venit aici cu— unde e Ci-N?!
Ne-am întors amândoi, dar Ci-N dispăruse.
Perfect. Încă o problemă.
— Îl căutați pe copil? spuse Tiger. Uite-l acolo… dansează cu fetele.
Ne-am uitat — Ci-N chiar dansa.
— La naiba! Kit, Rory, Calix și Edrix, mergeți după el!
M-am întors spre Tiger, care părea prea încântat.
— Vrei să mă vezi luptând, nu-i așa?! Unde vrei să lupt?!
El râse.
— Nu mai e nevoie… m-am distrat destul urmărind lupta voastră… și pe Jay-jay.
Perspectiva lui Jay-jay
— Mulțumesc, Tiger!! am strigat, făcându-i cu mâna.
— Pa, Jay! Transmite-i salutări lui Angelo! strigă și el înapoi.
Am plecat, dar Regele Șerpilor încă mă privea urât.
— Vreau să dansez! bombăni Ci-N.
Calix l-a luat de pe scenă, iar Kit și Rory îl țineau de brațe în timp ce Calix și Edrix îl cărau de picioare.
Atât de slab…
— Nu-l mai lăsați aici, mergem acasă! spuse Keifer iritat.
Uită-te la el… iar începe. L-am prins pe Ci-N de braț și i-am șoptit:
— Nu pot… vrei să te reclam lui Rakki?
Apoi am ridicat vocea:
— Hai, mergem acasă! Locul ăsta e oribil!
Am început să mergem și nu m-am putut abține să nu râd.
Mergeam împreună cu „șerpii”, iar ei spuneau că nu sunt taxiuri în zonă, așa că trebuia să mergem mai departe, iar Keifer nici măcar nu venise cu mașina pentru că locul era plin de hoți de mașini.
— Hai să mâncăm mai întâi! strigă Felix, iar ceilalți aprobară imediat.
— Unde mergem? am întrebat.
— La Eman! au strigat toți deodată, iar Eman și-a scărpinat capul.
Când am ajuns la șoseaua principală, băieții încercau disperați să oprească un taxi, blocându-le chiar pe celelalte, iar șoferii erau la un pas să-și iasă din fire.
Am ajuns în cele din urmă la restaurantul lui Eman, unde toți erau în continuare grăbiți, fiecare încercând să comande primul, ca și cum ar fi fost o competiție.
Aici nu se plătea.
Restaurantul arăta diferit, mai bine, mai organizat, cu mai mulți angajați, iar din fericire tatăl lui Eman se recuperase rapid.
L-am observat pe Mayo, care ținea o foaie și părea concentrat.
— Ce e asta?
— Formular de înscriere pentru facultatea la care vreau să merg.
Am dat din cap și am citit câteva lucruri.
— Tot inginerie mecanică vrei?
— Da… dar tu? Ce vrei să faci? Unde vrei să studiezi?
Am rămas pe gânduri.
Nu știam.
Nu aveam nici măcar un plan.
— Nu știu încă… nici măcar nu m-am hotărât unde să merg.
— Ar trebui să începi să te gândești… e greu când vine momentul și nu ai niciun plan.
Avea dreptate. Dacă toți ar merge la facultate și eu aș rămâne în urmă? Nu voiam asta.
— Du-te la Universitatea Hamilton, interveni Kit.
Toți s-au apropiat imediat, ca și cum discuția devenise brusc extrem de importantă.
— Despre ce vorbiți? întrebă Ci-N, așezându-se lângă mine.
— Unde va merge Jay-jay la facultate, răspunse Kit.
— Vino la mine! spuse Ci-N entuziasmat.
— Unde e școala ta?
— La Oxford…
Am strâmbat din nas.
Prea ușor spus.
— Ci-N… nu avem același creier.
El doar zâmbi, frecându-și ceafa, iar eu m-am amuzat puțin, dar în același timp… problema rămânea.
Unde voi merge?
Ce voi face?
— Poți merge la universitatea lui Yuri, spuse Rory.
— Unde?
— În Japonia!
Am întors privirea spre Yuri.
Japonia…
Atât de departe.
Am simțit un gol în piept.
M-am uitat la toți și, pentru prima dată, am realizat că ne îndepărtăm, că fiecare merge pe drumul lui și că poate va trece mult timp până ne vom revedea… sau poate nu ne vom mai vedea niciodată.
Nu vreau să mă despart de ei.
