Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Iubesc să te urăsc -Romanul (2023) Capitolul 5

 

Mă trântesc în pat și știam că avea să vină după mine. Trebuia să îmi intru în rol cât se putea de bine.

Îi simt greutatea în pat și apoi mâna lui îmi cuprinde mijlocul, apropiindu-se mai mult de mine.

– Nu te înțeleg, îi spun încet, având încă ochii închiși.

– Nu înțeleg ce vrei de la mine. Te-am văzut cu tipa aia în spatele barului. Un tip gay nu ar fute așa.

– Eram frustrat. Te vedeam pe tine în locul ei, îmi șoptește la ureche și îmi venea să îmi bag cotul în coastele lui.

Cum dracu putea să spună așa ceva cu atâta ușurință? Doar gândul că eu aș face așa ceva cu un bărbat mă dezgusta profund.

Oftez ușor și îmi mușc limba ca să îmi opresc urlatul să iasă la suprafață. Uram apropierea asta a lui și felul în care se juca cu nervii mei.

– Ne-am cunoscut înainte, nu? Și nu nega, pentru că privirea ta îmi spune asta.

Trebuia să aflu. Să aflu de ce simt că îl cunosc și poate așa puteam să îi înțeleg purtarea ciudată.

Nu îmi răspunde întrebării, dar nici nu am nevoie, pentru că îi simt bătăile inimii prin piele.

– Dă-mi drumul, Cameron. Eu nu sunt ca tine și nu am de gând să îmi formez vreo alianță cu tine sau relație sau ce mai gândești tu cu mintea ta bolnavă.

În schimb, el face exact opusul cuvintelor mele. Mă întoarce cu fața în sus și se urcă deasupra mea.

Poate că îmi doream să mă joc puțin cu el, doar ca să aflu cine este, dar apropierea asta era prea mult pentru mine. Trebuia să fiu calm.

Mă privește adânc în ochi și îi dau voie. Da, băiete, uită-te bine.

Îl văd cum își apropie chipul de mine și îmi depune un sărut scurt pe buze. Nu fac nicio mișcare, doar mă prefac puțin surprins și îmi încrunt sprâncenele.

– O să te fac să îți amintești de mine, îmi șoptește și înghit în sec când îl aud.

Asta era un început. Încă din primul moment am știut că ceva este putred cu el și acum asta era singurul meu plan. Să aflu cine este și ce vrea de la viața mea.

Gura lui se plimbă pe pielea gâtului și îmi las capul pe spate să îi dau mai mult acces. Dacă voiam să îl fac să vorbească sau să prindă încredere în mine, trebuia să mă apropii de el, dar când mă atingea așa, ceva se întâmpla în interiorul meu.

– Cam, îi șoptesc eu numele ușor,

– Sunt obosit. Vreau să dorm.

Dar gura lui nu se oprește și îi simt limba pe pielea mea și îmi strâng mai tare ochii.

Gura lui revine asupra gurii mele și începe să mă sărute și, la dracu, că indiferent cât de mult mă scârbea prezența lui, modul în care mă săruta și faptul că el era singurul care mă sărutase vreodată mă dădea peste cap.

Buzele îi erau moi și gustul lui de cafea și limba caldă îmi aduceau o fierbințeală în stomac.

– Oprește-te, Cam… este prea mult pentru mine, îi șoptesc și de data asta chiar eram sincer.

Se oprește și mă privește în ochi și aș fi vrut să îmi retrag privirea, dar nu puteam. Cumva, irișii lui mă hipnotizau.

– Hai să dormim, îmi spune și se dă într-o parte și mă trage aproape de el.

La dracu… nu voiam să dorm cu el. Nu voiam să îl simt lângă mine, dar îmi închid ochii și adorm imediat ce îi simt căldura corpului.

Aud muzica și mă trezesc panicat. Cameron nu mai era lângă mine și ceasul arăta ora 23, ceea ce îmi dădea de înțeles că el era deja în bar.

Mă ridic rapid din pat și mă îndrept spre baie. Mă dezbrac și intru sub apă. Nu era tura mea, dar voiam să văd dacă reușeam să îl fac să vorbească mai mult. Mă jucam efectiv cu focul.

Mă îmbrac rapid și ies pe ușă. În bar era ceva lume și la o masă îl zăresc pe Cameron vorbind cu clienții. Zâmbea și mă uitam ciudat spre el. El nu zâmbea aproape niciodată.

Mă simt tras de mână și mă întorc spre un Jacob care mă privea panicat.

– Jad, este adevărat? mă întreabă și îmi ridic o sprânceană spre el, neînțelegând la ce se referă.

– Ești cu Cam? îmi spune el ca pe un secret.

Mă uit la el și, sincer, îmi venea să îl plesnesc, de parcă nu m-ar cunoaște. De parcă mă văzuse vreodată cu alți bărbați.

Dar trebuia să îmi fac jocul și în fața lui, dacă aveam de gând să îl păcălesc pe Cameron să scuipe tot adevărul.

– Da, este adevărat, îi spun sec.

Jacob își mărește ochii spre mine și se dă un pas în spate.

Ce dracu? gândesc când îi văd reacția.

– Stai liniștit, Jacob, nu ești genul meu, îi spun ironic și intru în bar.

Mă simțeam obosit încă și capul îmi plesnea de durere. Gândurile erau aglomerate în mintea mea și trebuia să mă calmez și să gândesc mai limpede, să pun în ordine planul meu fără să fac nicio greșeală.

Voiam să aflu cine este, de ce se poartă așa cu mine, de ce vrea să îmi dea viața peste cap, ce anume i-am făcut de caută să se răzbune în felul ăsta. Dacă mă culcasem cu vreo fostă iubită de-a lui?

În mintea mea erau mii de întrebări și trebuia să le iau pe rând.

Tresar când cineva îmi tot strigă numele și privesc spre cel de la bar care îmi cerea ceva de băut.

Îi prepar rapid băutura și i-o servesc zâmbind. Trebuia să mă concentrez pe ce am de făcut, pentru că altfel îmi pierdeam mințile, dacă nu le pierdusem deja.

Cameron intră în bar și se apropie de mine.

– Cum ai dormit? mă întreabă și îmi venea să îi dau în cap cu sticla goală de bere pe care o țineam în mână. Serios, băiatule?

– Trebuia să mă trezești, îi spun eu, părând supărat.

– Uite cât este de aglomerat barul.

– Păreai să dormi prea bine, îmi spune și îmi face cu ochiul.

Arhhh… simțeam că urmează să vomit când îl aud și îi observ gesturile. Nu știu cât mai puteam să mă prefac.

De bar se apropie două tipe destul de frumoase și din instinct încep să le măsor din cap până în picioare și mă aplec peste bar să le salut.

– Cu ce să vă servesc, domnișoarelor? le întreb eu cât se poate de senzual și îmi afișez un zâmbet pe chip.

– Cu ce ai tu mai bun, îmi spune bruneta și îmi face cu ochiul.

– Sigur, îi spun și mă întorc înapoi după bar. Încep să le prepar băutura și le torn în pahare și le servesc.

– Iubita ta este o norocoasă, îmi spune iar bruneta și o vedeam cum se linge pe buze când mă privește, dar își ridică privirea în spatele meu și zâmbetul ei se șterge.

– Iubitul lui este foarte norocos, da, îl aud pe Cameron și fetele din fața mea mă privesc șocate.

Le zâmbesc forțat și îmi întorc privirea spre Cameron, care își ține brațele sub piept și mă privea suspect.

Da… o dădusem în bară. Dar la dracu, era ceva ce nu puteam controla.

Îl apuc pe Cameron de mână și îl trag după mine.

Când ajungem în magazie îi dau drumul și mă îndepărtez ușor de el.

– Uite care e treaba, Cameron. Te rog, nu le mai spune oamenilor că suntem iubiți, ok? În al doilea rând, trebuie să facem vânzare și tipele de genul fac vânzare doar dacă știi cum să le vorbești. Nu știu ce ai tu în capul tău, dar te rog să te abții de la astfel de comentarii.

Cameron mă ascultă liniștit și, după ce termin, se apropie ușor de mine și îmi prinde mijlocul în brațe.

Nu mă zbat, nu îl privesc urât, doar aștept să îi văd următoarea mișcare.

– Atunci, ca să fie oficial, te anunț că îmi aparții, îmi spune peste buze.

– Și dacă nu vrei să afle nimeni, încetează să mai flirtezi.

– Cameron, eu nu sunt gay, îi spun printre dinți.

– Jaden… îmi spune numele și îmi sărută gura…

– Jaden, se repetă iar și îmi sărută obrazul…

– Jaden, tu îmi aparții încă din primul moment, îmi spune și îmi sărută maxilarul.

Trebuie să recunosc că se simțea al naibii de bine. Știa ce face, știa cum să te facă să îți pierzi mințile.

Și faptul că de când apăruse el în viața mea viața mea sexuală scăzuse la zero. Eram iritat și frustrat.

– Și când a fost ăla? îl întreb printre respirațiile accelerate.

– Încă nu, rostește dur și se oprește.

Îmi apucă mâna și mă trage după el înapoi în bar.

Când ajung înapoi nu mai aveam mintea clară. El îmi ocupa toată atenția și gândurile și simțeam că mă sufoc.

Tot ce făceam era mecanic, inclusiv zâmbetul pe care îl aveam parcă lipit de chip.

Bărbatul ăsta care a apărut peste noapte în viața mea m-a dat complet peste cap și simt că trăiesc într-un coșmar continuu.

Aș vrea să mă trezesc înainte să apară el, înainte să mă simt atât de confuz și pierdut în propriile gânduri.

Privesc lumea din bar. Dansau, discutau, râdeau… nimeni nu mă vedea cu adevărat. Toți se mulțumeau cu zâmbetul meu fals și râsul forțat la glumele lor proaste.

Inclusiv femeile care îmi făceau avansuri acum mă scârbeau. Nu îmi mai plăcea nimic, nimic nu mă calma. În mintea mea era gălăgie și tot ce îmi doream era să se oprească.

Îmi întorc privirea și dau cu ochii de el.

El mă căuta mereu cu privirea, de parcă ar dori să îmi comunice ceva în felul acesta. De câte ori îi priveam ochii, în mintea mea se făcea liniște.

Senzația asta cumva îmi era atât de cunoscută încât mă înnebunea faptul că nu îmi puteam da seama cine naiba este.

Niciodată nu se ferea de privirea mea și adâncea și mai mult în ochii mei.

Sclipirea aceea a irișilor săi mă speria. În ea se ascundea un secret și îmi doream să îl aflu.

Să îl știu cu totul și, așa, poate aveam să revin la viața mea dinainte de el.

 

Care este reacția ta?
+1
2
+1
2
+1
4
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
Iubesc să te urăsc -Romanul (2023)

Iubesc să te urăsc -Romanul (2023)

Rating 0.0
Status: Ongoing Tip: Autor: Lansat: 2023 Limba nativă: Roumanian
SINOPSIS Jaden a trăit toată viața fără o „acasă”. Crescut prin orfelinate și familii care l-au respins, a învățat să supraviețuiască singur, fără să se atașeze de nimeni și fără să privească înapoi. Trecutul lui este plin de goluri și amintiri fragmentate, iar răspunsurile par pierdute pentru totdeauna… până când în viața lui reapare Cameron. Cameron nu este doar un bărbat misterios care îl salvează dintr-o viață fără direcție. Este cineva care îl cunoaște mai bine decât ar trebui și care îl privește ca și cum Jaden ar fi fost mereu centrul lumii lui. Între ei se naște rapid o legătură intensă, aproape periculoasă, alimentată de dorință, atracție și emoții pe care niciunul nu le mai poate controla. Când ajung pe o insulă izolată, într-un paradis construit special pentru ei doi, Jaden începe pentru prima dată să creadă că poate exista un loc pe care să îl numească „acasă”. Dar liniștea lor este fragilă. Un mesaj amenințător și frica pe care Cameron încearcă să o ascundă deschid o ușă către un trecut întunecat. Un trecut în care viețile lor s-au intersectat cu mult înainte ca Jaden să își amintească. Pe măsură ce adevărul iese la lumină, Jaden descoperă că omul care îl iubește a purtat ani întregi o povară teribilă: pentru a-l salva pe el, Cameron a devenit victima unui monstru care le-a distrus copilăria. Dragostea lor, născută din suferință și sacrificiu, este pusă la încercare de vină, furie și secrete dureroase. Iar Jaden trebuie să decidă dacă poate accepta adevărul și dacă este suficient de puternic să rămână lângă omul care a plătit cel mai mare preț pentru a-l salva. Într-o poveste despre traumă, dorință și vindecare, doi bărbați încearcă să își construiască un viitor din ruinele trecutului. Dar uneori, pentru a găsi cu adevărat drumul spre „acasă”, trebuie mai întâi să înfrunți iadul care te-a urmărit toată viața. Alinalina30-Darci Sameul revine în forță pe Nuvele la cafea cu un nou roman, Iubesc să te urăsc, scris în anul 2023 Corectura e asigurată de Silvia Si Lwa Romanul conține 28 de capitole   TRAILERUL, AICI: https://fb.watch/FSs-gnbxWn/                      

Împărtășește-ți părerea

  1. Nina Ionescu says:

    mulțumesc !

  2. Mona says:

    Jaden, hotărăște-te, ti-e scârbă sau ești bulversat de tot ce simți?
    ❤️❤️❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset