Strânse o pereche de pantaloni scurți și îi îndesă în rucsac.
Privi ceasul de pe telefon. În trei sferturi de oră trebuia să ajungă la gară, să prindă ultimul tren care mergea spre destinația lui.
Rămase privind bagajul, analizând dacă mai trebuia pus ceva. Trase până la urmă fermoarul și își luă căștile. Nu apucă să le bage în buzunar, că se auzi soneria.
Dacă era Ces, avea să o țină la ușă. Numai ea putea veni la ore total nepotrivite.
Deschise ușa strângând din dinți și… rămase înmărmurit.
— Surpriză, îi spuse Aris cu un zâmbet care i se oglindea pe tot chipul.
Trecu pragul și, după ce împinse ușa, îl prinse în brațe pe un Jaden încă neîncrezător.
Am condus ca un nebun, de frică să nu apuci să pleci la gară, îi destăinui, mulțumit că îi reușise surpriza.
— Păi… tocmai făceam socoteala cât timp mai am până pleacă trenul, recunoscu, prinzându-l la rândul lui în brațe.
Aris îi prinse buzele într-un sărut aprig, cotropindu-i gura cu totul.
Nu îi păsa dacă putea respira sau dacă celălalt îl credea un sentimental. Tot ce voia era să îi simtă gustul la care visase în toate cele cinci nopți de singurătate.
Nici nu apucase să se dezmeticească din surpriza vederii lui, că se trezi atras într-un altfel de vârtej al senzațiilor.
Îi răspunse la asalt cu propria plăcere și propriul dor.
— Încă nu îmi vine să cred că ești aici, spuse, privindu-i chipul.
— Cum în ultimele două săptămâni ai venit numai tu la mine, m-am gândit să îți fac o surpriză și să vin eu, rosti pe un ton jucăuș.
Se desprinseră din îmbrățișare, iar Aris merse și își lăsă geanta în dormitor, iar Jaden se apucă de despachetat.
— Poți rămâne tot weekendul sau doar până mâine?
— Din păcate, doar până mâine după-amiază. O zi se pot descurca băieții cu turiștii, dar nu vreau să abuzez prea mult de ei.
— Ți-e foame? Cum vrei să facem? Ieșim în oraș să mâncăm sau comandăm?
— Comandăm, spuse Aris, apropiindu-se de el. Vreau să nu pierdem timp prin oraș. Prefer să fim doar amândoi. Oricum, deocamdată nu îmi este foame… de mâncare, spuse, îmbrățișându-i talia din spate.
După ce îi sărută ceafa și își plimbă buzele cu sărutări ușoare, se apropie și îi mușcă lobul urechii.
Jaden își lăsă capul pe spate, acaparat de senzații amestecate, între frison și excitație. Deja fiecare cunoștea destul de bine corpul celuilalt, ca să știe care sunt acele părți care îi făceau să se înfioare.
— Hai cu mine la duș, îl invită Aris, sărutând în continuare fiecare bucățică de piele găsită dezgolită.
— Eu am făcut duș acum o jumătate de oră, îi spuse cu glas ușor.
— Atunci… mă ajuți pe mine să mă spăl, nu se lăsă celălalt descurajat.
Cinci minute mai târziu erau amândoi în cabina de duș, prinși într-un sărut la fel de umed ca apa care le uda trupurile apropiate.
Dorul și zilele de despărțire îi făceau nerăbdători, așa că mângâierile începură să fie mai lungi, iar respirațiile mai sacadate.
Un vârtej de emoții îi cuprinse când fiecare își descoperi unul altuia duritatea, pe care își plimbau degetele în mișcări din ce în ce mai frenetice.
— Mi-e dor de tine și vreau să simt tot ce îmi poți dărui, spuse Aris, prinzându-i buza de jos între dinți.
— Și mie mi-a fost dor de tine, rosti și Jaden, când întrerupse sărutul.
Se întoarse cu spatele și își lipi palmele de peretele din fața lui, arcuindu-și mijlocul.
Aris îi privi fundul rotund, iar în clipa următoare își lipi palma, care răsună în micul spațiu din sticlă, strângând cu satisfacție între degete pielea înroșită în urma acțiunii lui.
Deja celălalt se obișnuise cu acest tratament pentru a încerca să protesteze. Știa că era obsedat pur și simplu de fundul lui.
După fiecare interacțiune intimă, acea parte din trupul lui nu scăpa fără a fi înroșită sau învinețită din cauza sărutărilor aprige.
Aproape își putea da drumul doar din privitul sau joaca cu acea parte care îl făcea să tremure de dorință.
— Vreau să te pregătești tu pentru mine, îi spuse cu o sclipire de perversitate în voce.
Vreau să privesc, adăugă, privindu-și propria duritate care pulsa în așteptare.
— Nu ești pretențios deloc, îi replică celălalt, cu o notă de sarcasm.
— Când vine vorba de tine, am cele mai mari pretenții, îl lămuri, mângâindu-i fundul.
Nu mai spuse nimic și întinse mâna dreaptă după recipientul cu gel. După ce își umezi degetele din abundență, le duse la spate spre locul unde știa că va trebui să se descurce singur. Era prima oară când primea o astfel de cerere, fapt ce îl făcu un pic rușinat și nesigur. Dar nu stătu să își analizeze propriile trăiri și începu să își miște degetele pe mușchi strânși până simți că poate înainta cu un deget. Era oarecum ciudată senzația de a simți mușchii sondați de propria mână, dar și excitantă în același timp, știind că este privit în această acțiune intimă.
— Bagă-l și pe al doilea, rosti Aris, privind cu ochi strălucitori tot spectacolul oferit, plimbându-și propriile degete pe duritatea care ajunsese îngrozitor de tare.
Jaden făcu cum i se spuse și, fără voie, scoase un geamăt ușor, simțind cum mușchii i se dilată pentru a permite pătrunderea cât mai adâncă.
— Încă unul, auzi din nou cererea.
Întoarse capul, încercând o privire furioasă, dar celălalt îi prinse buzele, oprind orice cuvânt s-ar fi strecurat printre ele.
Te rog, auzi ca un geamăt peste buzele sărutate.
Până la urmă se lăsă înduplecat și mai adăugă un deget, gemând tare în gura celuilalt. După un joc seducător al gurilor, Aris se desprinse, întorcându-și privirea spre spectacolul oferit.
Fără a pierde nicio clipă de acțiune, întinse o mână pe lângă coapsa celuilalt și îi prinse penisul între degete, sincronizând mișcarea de dute-vino cu cea a degetelor care intrau și ieșeau dintre mușchii sensibili.
— Aris… dacă nu mă opresc acum…
— Nu te opri, auzi încurajarea. Realiză atunci că prima lor interacțiune din acea seară avea să se încheie cu acea stare de reverie plină de senzații fierbinți.
— Te iubesc! rosti Aris, prinzându-i chipul între palme, după ce momentul culminant trecu.
Încă respirau sacadat, iar Jaden își simțea picioarele un pic moi, dar experiența simțită îl lăsase euforic.
— Și eu te iubesc, pervers afurisit ce ești, rosti, sărutându-i buzele ușor.
— Acest afurisit îți face inima să bată ca o tobă, îi răspunse, sărutându-i pieptul în dreptul inimii.
— Dacă nu închideam apa mai devreme, am fi arătat ca două prune stafidite.
— Stafidite, dar… satisfăcute, completă Aris, plimbându-și palmele pe coapsele lui.
Dintr-o singură mișcare rapidă, îl săltă, prinzându-i fundul în palme, făcându-l să își încolăcească picioarele după mijlocul lui.
— Aris… îl apostrofă surprins, dar prinzându-se de gâtul lui.
Doar ce ai terminat acum un minut.
— Acum vreau să termin iar, în minutul următor. Sau minutele… completă.
-În tine… adăugă, oprindu-i orice replică cu un sărut.
Așa că, în următoarele minute, se ținu de promisiune și termină încă o dată, spre satisfacția amândurora.
O oră mai târziu stăteau la masă față în față, savurând cu poftă mâncarea comandată, alături de câte o bere rece.
Își povestiră întâmplările din cursul săptămânii ce trecuse, chiar dacă unele și le spuseră la telefon.
După ce terminară de mâncat, se așezară comod pe canapea, Aris cu capul pe picioarele lui Jaden, urmărind o emisiune de divertisment și comentând fazele care li se păreau amuzante sau, din contră, pe cele care erau regizate prost, din punctul lor de vedere.
— Chiar îți place atât de mult acel căluț? întrebă, la un moment dat, Aris, privind mica statuetă.
— Mmm… mormăi Jaden, atent în continuare la emisiune.
— Căluțul, continuă Aris, arătând cu degetul.
— Aaa… Mon. Da, îmi place fiindcă îmi amintește de el, rosti fără să își dea seama.
Aris se ridică în șezut lângă el și rămase privindu-l.
— Ce este? întrebă, simțindu-se privit.
— Ce ai spus adineauri? întrebă, cu un soi de îndoială în voce.
— M-ai întrebat despre Mon și… abia în acea clipă își dădu seama că rostise cuvinte de neînțeles pentru celălalt.
Aaa… m-am gândit că i se potrivește acest nume.
— Numele căluțului poate i se potrivește, dar… de cine îți aduce aminte?
întrebă, cu sprâncenele adunate la mijlocul frunții, realizând că era mai mult de spus referitor la acea statuetă.
După o clipă, se ridică în picioare și făcu doi pași, prinzând între degete figurina.
O întoarse pe toate părțile, urmărit de privirea bulversată a lui Jaden, ca, într-un final, să rămână privind țintă acele inițiale înlănțuite.
— A și J, rosti aproape ca o șoaptă.
Antony și J vine de la Jaden, rosti mai mult retoric. Dar nu are cum, își răspunse tot el.
Statueta asta este la conac de foarte mulți ani, așa că nu are…
— Aris, rosti Jaden, ridicându-se și el de pe canapea, cu o multitudine de gânduri care îl făceau să fie un pic înspăimântat.
Ceea ce am spus a fost doar un gând de care nu am fost conștient, încercă să minimizeze acele vorbe.
Crede-mă. Ele nu au niciun fel de importanță.
Aris rămase privind în continuare statueta, dar mai ales inițialele.
Simțea că în ele se ascunde mai mult decât putea el înțelege.
Și totuși auzise foarte clar când Jaden rostise cuvântul „el”.
Adevărul era că aceasta era una din acele situații când simțea că pierde controlul.
— Jaden, îi rosti numele aproape pe litere, am auzit foarte clar când ai spus că acest căluț îți amintește de „el”.
rosti, privindu-l în ochi.
Acesta îi susținu privirea, întrebându-se dacă acela era un timp bun pentru a clarifica totul. Oricum, mai rău decât acea reticență pe care o putea vedea în ochii lui Aris nu avea cum să fie.
— Dacă îți explic totul, mi-e frică de reacția ta. Mi-e frică că nu ai să mă crezi.
— Sunt o persoană foarte rațională, așa că nu mă subestima, rosti cu o manieră neutră.
— Aceste litere sunt două nume. Antony și Jessi.
Antony este, într-adevăr, fratele ducelui de la conac, iar… Jessi este iubitul lui. Adică… ei doi atunci au fost iubiți.
Și el este înmormântat în cimitirul vechi. A murit la o săptămână după Antony. A fost prea îndurerat pentru a suporta pierderea lui.
— De unde știi tu toate astea? Dar, mai ales, cine este acel „el”? Acest aspect mă interesează mai mult decât povestea unor băieți care au trăit acum o sută și ceva de ani, rosti, privindu-l în continuare încrâncenat.
— Mai bine am sta jos, fiindcă…
— Stau foarte bine în picioare, așa că nu mai trage de timp, îl apostrofă, strângând mica sculptură între degete.
— Atunci… am să stau eu, șopti, oftând adânc, în același timp încercând să își pună ordine în gânduri pentru a povesti cât mai bine totul.
— Sper din tot sufletul să crezi tot ce am să spun, rosti cu un soi de resemnare în voce.
Începu povestea de la partea cu hipnoza, cu trezitul lui într-un timp trecut, într-o familie nouă, în corpul unui băiat din acel timp, până la interacțiunea cu Antony, când un Aris total neîncrezător îl opri din povestit.
Un Aris a cărui furie îi schimonosise chipul frumos.
— Nu știu care dintre noi este cel credul. Eu, că ascult asemenea aberații, sau tu, că ai o imaginație bogată, rosti pe un ton ridicat.
— Aris, încearcă să asculți până la capăt. Cel de care îmi amintește ești, de fapt… tu. Doar că versiunea…
— De când ne cunoaștem și până acum ți-am dat vreodată impresia că sunt prost? întrebă, cu privirea sclipind de furie.
Nu era prost, dar în acea clipă gelozia, furia și neîncrederea îi întunecau partea rațională a gândirii.
Era un bărbat dominat de ideea că iubitul lui avea în gânduri o altă persoană. Un alt bărbat.
— Să înțeleg că mă placi fiindcă semăn cu un bărbat mort de peste o sută de ani? Un bărbat pe care l-ai cunoscut după ce ai fost hipnotizat?
— Da. Dar nu este chiar așa, rosti repede, ridicându-se de pe canapea.
Te iubesc pe tine, Aris de acum, încercă să explice cu cât mai multă credibilitate.
— În clipa asta mă îndoiesc de dragostea ta, rosti cu înverșunare, prinzându-i bărbia între degete.
Ba mă îndoiesc chiar și de dragostea mea pentru tine.
După ce rosti cuvintele, îi mai privi o secundă chipul, după care îi dădu drumul și, îndesându-i statueta între degete, porni cu pași mari spre ușă.
— Aris, te rog, nu pleca. Rămâi…
— Trebuie să fiu singur, așa că nu veni după mine, spuse categoric, după care ieși.
Jaden rămase în mijlocul camerei, strângând micuța statuetă la piept.
Simțea că totul în jur se năruie. Încă o dată, trecutul se amesteca cu prezentul, zdruncinându-i toată viața. Toate visele, dar mai ales dragostea pe care o descoperise și pe care o acceptase cu toată minunea dăruirii.
