Dimineața mă găsea tot în acel loc. El nu venise acasă, habar nu aveam unde era sau dacă era bine. Încă stăteam pe treptele de lemn. Lacrimile încă îmi curgeau pe obraz, iar furia încă era prezentă.
Totul era un afurisit de coșmar și nu știam cum să mă trezesc din el. Îmi apărea în minte chipul lui palid, chipul lui zâmbind, chipul lui când făceam dragoste… îmi apăreau toate clipele petrecute împreună și simțeam că nu mai pot respira.
Mă ridic și îmi șterg lacrimile. Trebuia să îl caut, să îi spun că nu este milă ceea ce simt, că este furie. Pură furie pentru acel monstru care i-a distrus viața. Că este furie pentru mine, pentru fiecare clipă trăită lângă el fără să îi simt durerea.
Mă uram. În acel moment mă uram mai mult decât îl uram pe acel monstru.
Apuc să fac doar doi pași și îl văd cum mergea cu capul în jos. Părea atât de dărâmat încât abia puteam sta în picioare în prezența lui. Trece pe lângă mine fără să mă privească și intră în casă.
Mă întorc și intru după el în casă. Îl văd cum se îndreaptă spre biroul său și dă un tablou la o parte, iar în spatele lui apare un pistol. Mă uit panicat spre el și alerg și îl iau din mâini.
– Cameron?
– Jaden, dă-mi arma înapoi.
Chipul lui era mai palid și părea atât de tras la față, de parcă nu dormise săptămâni întregi. Vocea lui abia se auzea.
Ies rapid din casă și încep să alerg spre apă și arunc arma în ea. Cameron mă apucă de umăr nervos și intră în apă, dar nu îl las. Îl trag după mine și îl trântesc pe nisip.
Începe să urle și să înjure, dar mă urc peste el și îl țin strâns de mâini.
– Cameron, iubitule, te rog, liniștește-te, îi șoptesc eu.
– Jaden, lasă-mă în pace! începe să strige.
Îi apuc chipul și îmi apropii fața de el.
– Iubitule… îi șoptesc și îl simt cum tresare când mă aude și se liniștește imediat.
– Te rog, îi spun, iar lacrimile își fac apariția din nou pe obrajii mei.
– Te rog, iubitule, ascultă-mă. Ceea ce vezi nu este milă. Este doar furie și frustrare și eu îl vreau mort pentru tot ce ți-a făcut. Dar dacă asta înseamnă să te pierd pe tine, prefer să renunț. Îl vom pedepsi, iubitule. Îți jur că nu mă voi opri până nu va plăti pentru fiecare vorbă, fiecare atingere asupra ta și a mamei tale. Pentru fiecare crimă comisă el va plăti. Te rog, iubitule…
Își închide ochii și îi văd lacrimile pe obraz. Îi ridic capul și îl iau în brațe.
Dumnezeule… prin câte a putut trece bărbatul ăsta pentru mine?
Am stat acolo pur și simplu, ținându-l în brațe și plângând alături de el. Mintea mea era vraiște. Încă nu puteam asimila unele lucruri, încă nu puteam accepta că el trecuse prin acel chin.
Aș fi vrut să am puterea să îl fac să uite de toată acea perioadă.
Îmi deschid brusc ochii și mă îndepărtez ușor de el. Cameron mă privea pierdut printre lacrimi.
Scot un oftat adânc și îl ridic în picioare odată cu mine și ne îndreptăm spre casă. Când ajungem pe terasă, privirea lui cade pe sticla spartă, iar apoi mă privește pe mine panicat. Îmi ia mâinile și le privește atent, apoi îmi privește corpul și picioarele.
Realizez ce caută. Căuta rănile mele, crezând că m-am tăiat în acea sticlă spartă.
Dar ele nu erau pe corp.
Ele erau în suflet.
El încă își făcea griji pentru mine când el era cel mai dărâmat dintre noi. Îl trag iar în brațele mele, luându-l prin surprindere, și îl strâng cât de tare pot.
– Dumnezeule, Cameron… îi șoptesc în păr.
– Cum de nu mi-am dat seama până acum?
Se îndepărtează ușor de mine, neînțelegând gestul meu. Îi iau chipul în mâini și îi sărut gura dulce și îl simt cum se încordează sub atingerea mea.
– Te iubesc, îi șoptesc, privindu-l în ochi.
Irișii săi ciocolatii își închid culoarea când îmi aude cuvintele, iar trupul începe să îi tremure.
– Te iubesc, mă repet eu.
El stătea pur și simplu și mă privea fără nicio reacție. Părea că abia respira. Privirea îi era pierdută.
Tăcerea lui mă speria puțin.
Dacă mă grăbisem? Dacă era prea mult? Sau poate pur și simplu nu mă credea.
Îmi era frică să îl mai ating și îmi las mâinile să îmi cadă pe lângă corp.
Cameron face un pas micuț în spate și se întoarce cu totul. Se îndreaptă spre dormitor, iar eu tot ce pot să fac este să stau în același loc și să îl privesc cum dispare din cameră.
Îmi las capul în jos.
Ce făcusem? De ce o făcusem?
După ce i-am auzit adevărul și el mă rugase să nu îl privesc cu milă…
Asta credea el?
Că era milă?
Că îi spusesem acele cuvinte pentru că îmi era milă?
La dracu… era pentru prima dată în viața mea când rosteam acele cuvinte.
Simțeam cum încep iar să mă enervez și mă îndrept spre dormitor, dar îl văd cum iese și se îndreaptă spre mine și eu mă opresc.
Irișii săi aveau o sclipire aparte în momentul când mă privește.
Se oprește în fața mea și îl văd cum înghite în sec.
– Cameron…
– Căsătorește-te cu mine.
Îmi ia câteva secunde să îi înțeleg cuvintele și îmi cobor privirea spre mâna sa, unde ținea o cutie micuță din lemn.
Îmi ridic privirea înapoi în ochii săi și realizez că el abia respira în așteptarea răspunsului meu.
– OK, îi șoptesc.
Îl văd cum își mărește ochii spre mine.
– Serios? mă întreabă rapid.
Îl privesc mai zăpăcit ca înainte.
Își bătea joc de mine?
– Adică… iubitule, spune încet.
– Nu îmi vine să cred asta. Visez? întreabă încet.
Pufnesc iritat de reacția lui și îl trag până îl lipesc de mine și îl sărut scurt pe buze.
– Da, îi mai spun încă o dată.
Mă sărută înapoi și mă ia în brațe.
– Doamne, iubitule… dacă ai ști cât de fericit mă faci, îmi spune încet la ureche.
Asta îmi doream.
Să îl fac fericit.
Să îi șterg acele amintiri groaznice.
Să îl fac să vadă cât de minunat este și cât de mult merită să fie iubit.
Amândoi am fost părăsiți de cei care ne-au dat viață. Amândoi avem un trecut greu. Eu îmi doream să îi fac un viitor strălucitor, exact așa cum era toată ființa lui.
Mă îndepărtez ușor de el și îi întind mâna, ridicând o sprânceană spre el.
Așteptam să îmi pună verigheta pe deget.
Îl văd cum zâmbește la gestul meu și deschide acea cutiuță și scoate două verighete din aur alb. Ia o verighetă și o ridică în dreptul ochilor mei și văd pe interior o inscripție…
Pentru totdeauna.
Îmi pune verigheta pe deget și mi se potrivea perfect.
Iau cealaltă verighetă și o așez pe degetul lui.
Îmi ridic privirea spre el și mă apropii și îl sărut. Îl sărut atât de încet, de parcă aș fi vrut să îi iau toată durerea aceea.
Buzele lui tremurau peste buzele mele și îmi pun mâna în părul lui și adâncesc și mai mult sărutul.
– Te iubesc, îi șoptesc când ne despărțim din sărut.
–Te iubesc, îmi șoptește și îi simt zâmbetul.
– Nu îmi vine să cred că ai acceptat.
– Atunci de ce ai cumpărat verighetele? îl întreb ironic.
– Când am ajuns aici, Jaden?
Întrebarea lui mă ia prin surprindere și îl privesc ciudat.
– Nu înțeleg ce vrei să spui.
– Am crezut că vei fugi de mine de îndată ce vei afla adevărul. Mi-am făcut atâtea scenarii în minte și în toate tu mă părăseai… și nimic nu mă speria mai tare decât ca tu să pleci de lângă mine.
– Nu este milă, Cameron, dacă asta crezi. Nu am simțit nicio secundă milă. Regret, furie, frustrare și multe altele, da… dar nu milă. I-aș scoate inima din piept cu propriile mâini pentru ce ți-a făcut. Ură simt pentru acea persoană. Ură simt și pentru mine știind că port o parte din vină. Dar pentru tine, Cameron… când eram pe vas mi-am dat seama prima dată că încep să mă îndrăgostesc de tine… îi spun încet.
– Deci… da… te iubesc.
Mă privește atent în ochi.
– Asta e perfect, spune încet și îmi ia mâna și depune un sărut pe degetul ce avea verigheta.
– Vreau să fiu căsătorit cu tine ieri, îmi spune.
Pufnesc amuzat.
– Atunci să o facem, îi spun serios.
– Să ne căsătorim cât mai repede. Dar în seara asta vreau să te odihnești. Vreau să uiți de tot, cu toate că știu că este imposibil. Dar vreau să uiți pentru azi toată durerea. Vreau să fie ziua ta specială, pentru că știu cât de mult îți doreai asta și vreau să te văd fericit azi.
– Mereu sunt fericit cu tine, Jaden. Chiar și atunci când sunt trist, tu mă faci fericit doar cu un singur cuvânt, o singură privire. Tu ștergi din mine orice durere și pui doar fericire în locul ei.
Îl sărut. Îl sărut cu poftă.
Îmi era frică cumva să îl ating, să nu îi fac mai mult rău acum, știind prin ce a trecut. Dar corpul lui reacționează la atingerea mea și asta îmi dă putere să înaintez.
Știu cum părea acum faptul că îl doream și poate că într-adevăr eram bolnav, dar simțeam că acesta era felul nostru de a ne alina durerile.
Mă împinge în perete și îl simt și pe el cum își dorește asta.
Îmi sărută gura înfometat și, la naiba, era perfect. Totul la el era perfect.
Își trece gura pe maxilarul meu și coboară pe gât și simțeam că nu mă mai pot abține.
Încep să îl dezbrac.
Voiam să îi simt pielea fierbinte pe pielea mea.
Începe și el să mă dezbrace.
Când ajungem goi unul în fața celuilalt, mă ridică de fese și mă lipește de perete și intră în mine.
Ahh…
Începe să se miște încet și mintea mea era într-un total abur de plăcere.
Adoram să fac dragoste cu el. Când eram așa, totul dispărea din jurul nostru.
Încep să îl sărut și parcă nu mă puteam sătura.
Buzele lui îmi erau hrană și aer.
Aveam impresia că nu pot trăi fără ele.
Fără toată ființa lui.
Aveam de gând să îl fac fericit toată viața.
Și aveam de gând să mă răzbun pe acel monstru.
Îl simt cum își dă drumul în mine și mă eliberez și eu, iar respirațiile noastre erau incontrolabile.
Îmi mușc buza când îi privesc chipul și înghit în sec.
Arată al dracului de sexy.
Eram bolnav.
Bolnav de el.
Și îmi simțeam sufletul chinuit când îi văd privirea plină de iubire.
Tot ce voiam era să…
La dracu…
Aș fi întors lumea pe dos pentru el.
Îl uram și îl iubeam cu toată ființa.
Îmi dăduse viața peste cap și acum nu mai puteam trăi fără el.
– Dacă mă faci vreodată să sufăr, Cameron, te omor.
Vocea mea era dură.
Vorbeam foarte serios.
Nimic nu mă speria mai tare decât ideea de a-l pierde.
– M-ai făcut să te iubesc și nimic nu mă sperie mai tare decât că vei pleca din viața mea, îi spun serios.
El încă mă ținea în acel mod lipit de perete și îl simt cum intră iar în mine și tresar.
Își lasă capul pe spate și se mișcă doar de două ori adânc și își dă iar drumul.
– Te respir, Jaden. Eu te respir precum aerul. Fără tine eu nu pot respira. Fără tine nimic nu contează. Tu mă vindeci de toate cicatricile. Te respir cu disperare. Nu mă pot sătura de gustul tău, de trupul tău doritor. Îmi ești viața, speranța, viitorul și trecutul… tu… îmi ești viața, Jaden. Nu este doar un simplu „te iubesc”, înțelegi asta? Mă vezi?
Lacrimi îi curgeau pe obraz, dar gura lui zâmbea.
– Îmi ești viața, Jaden… fără tine eu nu exist…
