Irișii verzi mă priveau înapoi din oglindă și nu mă recunoșteam. Un zâmbet micuț, plin de emoție, îmi era în permanență imprimat pe buze, ochii îmi străluceau și nu cred că îi mai văzusem vreodată strălucind atât de tare. Imaginea mea din oglindă părea a celui mai fericit bărbat din lume.
Costumul negru îmi venea ca turnat și trec cu mâna peste materialul lui moale și fin. Nu îmbrăcasem niciodată nimic mai delicat ca acest costum.
Azi era nunta. O nuntă mică, extrem de mică și, cu toate astea, inima mea abia dacă își respecta bătăile normale. Gândul că aveam să fiu legat pe viață de Cameron mă făcea să tremur de emoție.
Nimic nu mă pregătise pentru asta. Aceste sentimente simțeam că îmi înecau toracele. Cine ar fi crezut că voi ajunge în fața unui judecător cerând să fiu căsătorit cu un alt bărbat? Și totuși, nimic nu părea mai natural și mai normal decât asta.
Ușa din spatele meu se deschide și îmi ridic ochii în oglindă și îi văd. Irișii săi ciocolatii mă priveau înapoi cu aceeași tărie și străluceau de parcă aveau milioane de stele în ei. Trupul îi tremura ușor. Nu s-a apropiat de mine, dar îl vedeam și îl simțeam cum era la fel de emoționat ca mine.
– Doamne, Jaden…
Vocea lui era încărcată de emoție și abia putea articula cuvintele.
Eu doar îi zâmbesc, pentru că nu puteam spune absolut nimic. Simțeam că, dacă deschid gura să vorbesc, aveam să plâng și să mă înec în propria respirație.
Îmi întinde mâna și o apuc și împreună ieșim din cameră spre terasă.
La marginea pontonului, care era plin de flori de o parte și de alta, era o mică scenă ce se termina într-o arcadă de flori albe.
Soarele strălucea peste acea arcadă, iar luminile aurii o făceau să pară o feerie. Mâna lui caldă mă strângea și îl simțeam atât de încordat, atât de emoționat, încât abia puteam merge lângă el.
Ajungem în fața judecătorului, care ne privea zâmbind. Era un bărbat mult mai în vârstă, iar chipul lui părea foarte blând și ochii îi străluceau în lacrimi.
Îl salutăm și ne oprim în fața lui. Nu puteam să mă uit la restul persoanelor care erau acolo. În fața mea exista doar el.
Stăteam față în față când judecătorul începe să vorbească, dar nu mă puteam concentra asupra cuvintelor lui.
– Ați pregătit jurămintele? îl aud întrebând, iar Cameron îl privește pierdut.
– Nu am apucat să pregătesc nimic, spune Cameron și mă privește rușinat.
– Eu aș dori să spun ceva, îl întrerup.
Îi iau mâinile în mâinile mele și îi privesc irișii ciocolatii care mi se păreau mai frumoși ca niciodată.
– Am crescut cunoscând atâtea tipuri de oameni, încercând să mă pliez după fiecare în parte, rugându-mă că poate cineva avea să mă vadă… să vadă în mine ceva ce să iubească și să mă facă să iubesc la rândul meu. Am fost alungat de atâtea ori în trecut încât am ajuns să cred că iubirea este doar o iluzie… o poveste. Încă din primul moment când ți-am văzut ochii, modul în care mă priveau înapoi era… altceva. De parcă ar fi văzut în interiorul meu și mă simțeam dezgolit în fața ta. Acum realizez că iubirea nu este doar un sentiment… este o simțire. Dorința de a proteja o persoană, dorința de a-i privi chipul și de a-i ține mâna ca să îi poți lua toate relele din suflet și să îi pui doar fericire în loc. Nici la mine nu este un simplu „te iubesc”, Cameron… pentru că și tu îmi ești viața și nu mai pot respira fără tine…
Cameron mă privea cu lacrimi în ochi și îl simțeam cum abia se abținea să nu plângă. Își închide ochii, lăsând lacrimile neplânse să îi păteze obrazul îmbujorat. Dar știam că acele lacrimi erau de fericire și nu voiam să i le șterg. Mă bucuram că existau acolo, pătându-i obrazul așa cum trebuia să fie în fiecare zi…de fericire.
– Iubitule…îl aud rostind ușor când își redeschide ochii.
Ne îndreptăm privirile spre judecător, care ne privea și el emoționat.
– Nu am mai auzit de mult cuvinte atât de frumoase, rostește el.
– Cameron, îl iei pe acest bărbat în căsătorie, la bine și la rău, până moartea vă va despărți?
– Da.
– Jaden, îl iei pe acest bărbat în căsătorie, la bine și la rău, până moartea vă va despărți?
– Da.
– Verighetele, vă rog.
Cameron scoate din buzunarul interior al sacoului cutiuța cu verighete și îmi ia mâna stângă, așezând verigheta pe inelar. Eu repet gestul, așezând verigheta pe inelarul lui, în timp ce domnul judecător vorbea ceva ce nu puteam auzi. În capul meu erau doar propriile bătăi ale inimii.
– Cu puterea cu care am fost investit, vă declar căsătoriți, rostește tare judecătorul.
– Vă puteți săruta acum.
Cameron nu mai așteaptă să termine de rostit și mă trage brusc lângă el și îmi prinde gura într-un sărut care mă lasă fără suflare.
Își pune fruntea pe fruntea mea când abia mai puteam respira amândoi și îi simt zâmbetul.
– Sunt atât de fericit…șoptește.
– Soțul meu.
– Și eu sunt…
Încă mă înecam în propriile cuvinte.
Acele persoane ne aplaudau și ne întoarcem spre ei zâmbind.
– Vă mulțumim pentru că v-ați făcut timp să fiți alături de noi, le spune Cameron.
– Iubitule, vreau să îl cunoști pe domnul judecător Harrison. A fost cel mai bun prieten al bunicului meu.
Îl salut politicos, iar el îmi răspunde în aceeași măsură.
– Alex este detectiv. Lucrează la departamentul de criminalistică din New Jersey.
Când aud asta, mă întorc spre acel bărbat.
– Îmi pari cunoscut, îi spun, iar el zâmbește.
– Eram în bar când ai sărit pe Cameron nervos și l-ai dărâmat la pământ cu un singur pumn.
Ochii mei se măresc și îl privesc șocat pe Cameron, iar acesta începe să râdă.
– Alex este un foarte bun prieten. Și da, chiar mi-ai dat o dreaptă atunci, dar, în apărarea mea, m-ai luat prin surprindere. Și acesta este soțul său, îmi spune, arătând spre blondul care stătea lângă el.
– Îmi pare bine, îl aud spunând și îmi întinde mâna.
– Aiden mă numesc.
Îi salut pe amândoi și le mulțumesc că au venit să fie alături de noi.
Ne îndreptăm cu toții spre terasă, unde era aranjată o masă plină de bunătăți. Cameron angajase două persoane care să se ocupe de mâncare și de servirea acesteia.
Luăm loc la masă și îi privesc pe cei care erau acolo. Un judecător, un avocat și un detectiv… asta era lumea lui micuță.
Acum și eu făceam parte din ea.
– Cum v-ați cunoscut? îi întreb eu.
– Eu îi sunt naș de botez, spune mândru domnul judecător și îi zâmbește blând.
– Mă bucur că tot eu am fost cel care i-a oficiat și căsătoria.
Îi apucă mâna și i-o strânge ușor.
– Bunicii tăi ar fi foarte fericiți să te vadă azi atât de fericit, îi spune emoționat, iar Cameron oftează adânc.
– Sunt sigur că l-ar iubi pe Jaden mai mult ca pe mine, spune el încet și mă privește cu acei iriși care îmi încălzesc sufletul.
– Noi trei ne-am cunoscut la facultate, spune Aiden.
– Și el este cel care mi-a făcut cunoștință cu soțul meu.
Își întoarce privirea spre brunetul din stânga lui și îi sărută scurt buzele.
– Ați făcut împreună facultatea? mă trezesc întrebând uimit.
– Da, răspunde Alex.
– Asta înseamnă că și tu ești…?
Cameron începe să râdă ușor și dă negativ din cap.
– Nu sunt nici avocat, nici în poliție, iubitule. Am vrut să studiez legea pentru că voiam să știu fiecare portiță de care el ar fi putut profita.
– Am înțeles, îi spun încet.
– Cam, îl face atent Alex.
– Dovezile se strâng una câte una și dosarul devine deja mai gros. Când se va îneca în propria mizerie, îl vom prinde și nimeni nu îl va mai scăpa de lege.
Cameron își privește prietenul și dă afirmativ din cap.
– Haideți să lăsăm discuțiile astea pentru alt moment. Azi vreau să ne bucurăm împreună de ziua asta minunată în care acest om superb mi-a devenit soț, rostește tare, privindu-mă în ochi.
– Te iubesc, Jaden…
Îi zâmbesc ușor și ridic o sprânceană spre el, iar el izbucnește în râs.
– Stai jos, Cam, îl ironizez.
– Îmi este foame, spun, privind spre mâncarea din fața mea.
Știa nemernicul că nu îmi place să fiu în centrul atenției și o făcea intenționat.
– Ce ți-a plăcut la el?
Ridic capul și îl privesc pe Aiden, cel care mă întrebase, iar Cameron aproape se îneacă cu șampania.
– Nu l-am plăcut. Pot spune chiar că l-am urât la început. Aspectul lui mă irita la maximum, dar felul în care îmi vorbea și modul în care se purta cu mine m-au făcut, ușor-ușor, dependent de prezența lui… el mi-a fost primul sărut…
Aiden tresare puțin și își întoarce capul spre Cameron, privindu-l ciudat.
– Și tu ai fost primul și singurul meu sărut, îl aud spunând, iar eu mă întorc și spre el.
Îl privesc surprins de cuvintele lui.
Mințea.
Nu avea cum să fiu eu singurul pe care l-a sărutat. Nu acele săruturi care mă lăsau literalmente fără aer. Acele săruturi erau ale unui expert.
– Nu este nevoie să minți, îi spun, iar el mă privește serios și înghit în sec.
–Tu vorbești serios?
– Mortal de serios, spune.
– Până la tine nu am sărutat pe nimeni pe buze. Încă din seara aceea, de când eram copii, nu am mai vrut să sărut alte buze în afara de ale tale.
Simțeam că obrajii îmi iau foc. Nu era genul de discuție pentru toate urechile de acolo și mă simțeam puțin încordat.
– Haideți să ne bucurăm de mâncarea asta, spune domnul judecător, iar eu îi mulțumesc în gând că mă ajută să scap de tensiunea asta.
Începem să mâncăm, iar Aiden începe să povestească despre anii din facultate și modul în care se întreceau între ei în absolut tot.
Cameron era atât de relaxat acum, iar zâmbetul nu îi părăsea chipul. Îmi plăcea la nebunie să îl văd așa, de parcă nimic nu îi mai apăsa sufletul. Mă bucuram că puteam să îl fac atât de fericit doar stând lângă el.
Când îl priveam așa, ceva se întâmpla în interiorul meu și fiecare fibră din mine se trezea la viață. Mă simțeam mai viu ca niciodată. Tot ce îmi doream era să îl ating, să îl sărut și să fac dragoste cu el până la epuizare.
Avea dreptate.
Îmi intrase sub piele.
Muream de dorul buzelor lui chiar și atunci când mă săruta. Chiar și atunci când mă atingea îmi doream să nu se mai oprească.
Eram obsedat, posedat, amețit și iremediabil îndrăgostit de acest bărbat.
