Ne luăm la revedere de la prieteni și ne îndreptăm spre casă. Îl văd cum încearcă să își scoată cravata și îl opresc.
– Nu face asta, lasă-mă pe mine, îi spun încet și îl apuc de mijloc, făcându-i semn spre casă.
Îl conduc în dormitor și îl poziționez în mijlocul camerei. El nu spunea nimic, doar mă privea, iar privirea lui mă ardea pe interior.
Îi desfac ușor nasturii de la cămașă fără să îi ating pielea fină. Mă ardea mâna să îl ating, dar voiam ca această seară să fie specială. Îi dau sacoul jos de pe umeri, lăsându-l să cadă la picioarele noastre și abia atunci îmi pun palmele pe sub cămașă și le plimb pe pielea lui fină până spre umeri, apoi i-o dau jos.
Pielea lui se înfiora sub atingerea mea, iar răsuflarea lui devine mai sacadată și irișii îi erau acum întunecați.
Dumnezeule, arăta atât de sexy în acel moment încât simțeam că aerul nu îmi mai ajunge în plămâni.
Rămâne cu bustul gol în fața mea. Doar cravata îi mai atârna pe pieptul dezgolit și o desfac ușor, atingând intenționat pielea cu buricele degetelor.
Cameron înghite în sec și îi aud mârâitul gutural. Îmi pun cravata după gâtul meu și încep să îi deschid cureaua pantalonilor și fermoarul, lăsându-i să alunece în jos.
Penisul lui întărit și proeminent se observa prin materialul boxerilor și îmi introduc mâna, atingându-l. Își lasă capul pe spate și îl aud cum respiră și mai accelerat.
Îi dau boxerii în jos și mă las în genunchi în fața lui.
Mă privește șocat. Era prima dată de când suntem împreună când aveam să îi ofer un oral și, la dracu, adoram să îl văd privindu-mă atât de pierdut în propriile emoții.
Îi apuc penisul în mână și corpul începe să îi tremure.
–Iubitule…șoptește și își pune palma pe obrazul meu.
Îi sărut podul palmei, apoi îi iau mâna și îi introduc două degete în gura mea. Încep să le sug și să le mușc ușor și îl simțeam că nu mai are răbdare.
Îi las mâna și mă îndrept spre penisul lui, trecându-mi limba pe toată lungimea. Degetele lui se încleștează în părul meu.
Începuse să pulseze și mai tare și îl introduc în gură, lăsându-mi gura pe toată lungimea, atât cât îmi permitea. Era tare și fierbinte și îl simțeam cum pulsează în gura mea.
Încep să mă mișc, iar vocea lui spărgea liniștea din cameră.
– Drace, iubitule… mă omori…
Îmi apucă capul cu ambele mâini și începe să se împingă ușor în gura mea.
– Așa, iubitule… simte-mă… ah, la dracu, Jaden…
Și își dă drumul în gura mea.
Mă șterg la gură, iar el mă privește șocat de gestul meu. Dar știam că îi place când mă vede așa, pierdut în plăcere. Știam că adoră când sunt vulgar și pasional în pat lângă el.
Mă ridică și îmi sărută gura cu foame. Adâncesc și mai tare sărutul și, la dracu, puteam să rămân fără aer și tot nu voiam să se oprească.
Mâinile lui mă dezbracă ușor și mă împinge în pat. Adună cravatele noastre de jos și îmi prinde rapid mâinile, legându-le între ele, apoi de marginea de fier a patului.
Eram legat și dezbrăcat în fața lui.
Începe să îmi sărute pielea gâtului, iar mâinile lui umblau frenetic pe tot corpul. Își mută gura, sărutând pielea încinsă a pieptului și îmi apucă sfârcul între dinți.
Îmi ridic corpul în urma acelei noi senzații și își coboară gura, lingându-mi pielea transpirată până ajunge în dreptul erecției.
Își pune buzele pe capul penisului, sărutând ușor, iar eu simțeam că îmi pot da drumul în orice moment. Îl introduce pe tot în gură și îmi las capul pe spate.
Căldura gurii sale mă zăpăcea complet. Atât de mult încât îmi dau drumul violent în gura lui.
Îl aud cum înghite și își ridică chipul spre mine, rânjind.
Își duce degetele în zona din spate și începe să mă mângâie. Nu mai aveam răbdare, îl voiam în mine. Își introduce două degete, începând să se miște.
Încep să mă întăresc iar. Îmi ia penisul din nou în gură și se mișca odată cu degetele sale.
Mă înnebunea.
Asta făcea.
Voia să mă înnebunească complet.
Își scoate degetele rapid când penisul meu începe să pulseze și mai tare și intră rapid în mine.
– Ahhh… Cameron… drace…
Nu mai puteam vorbi.
Mișcările lui erau sălbatice. Le adoram. Îl simțeam cu totul și nu voiam să se oprească.
Începe să se miște mai încet și se apleacă spre gura mea, sărutându-mă. Faptul că nu îl puteam atinge mă incita și mai tare.
Mișcările lui deveniseră mai senzuale și tot corpul îmi vibra.
Sexul cu el era ceva ce nu puteam descrie în cuvinte.
Mă făcea să uit de tot, inclusiv de propria persoană.
Îl simt cum începe să tremure și, fără să întrerupă sărutul, își dă drumul, iar gura lui șoptea peste gura mea.
Îmi eliberează mâinile și îl prind în brațe, întorcându-l, apoi mă așez deasupra lui.
Încep să îi sărut pielea transpirată, iar gustul lui dulce amestecat cu cel sărat mă dădea peste cap complet.
Îl întorc pe burtă și îi ridic bazinul, intrând ușor în el.
Cele mai erotice, cele mai grozave partide de sex le avusesem doar cu el și, de fiecare dată, se simțea ca prima dată.
Și știam.
Știam că această senzație nu va dispărea niciodată.
Adoram să fac dragoste cu el.
El era al meu în toate privințele.
Îmi devenise soț și aveam un drum lung în fața noastră, în care aveam să ne cunoaștem și mai bine. Un drum în care voiam să lupt împotriva demonilor alături de el și pentru el.
Îmi făcusem o promisiune față de mine însumi că voi face tot ce îmi stă în putere să îi șterg toate relele și să îi pedepsesc pe cei care i le făcuseră.
El merita doar soare și bucurie.
Merita să fie iubit.
Aveam să îi șterg acele coșmaruri care îl trezeau noaptea urlând în chinuri.


tulai doamne ce partidă ….amândoi au o atracție pfff
Câtă iubire!Îi așteaptă lupte cu demonii.Multumesc