Gorgona Medusa-Capitolul 20

 Casa comandantului

Externarea lui Zeus se făcu într-o dimineață limpede, cu cer alburiu și lumină rece revărsată peste ferestrele spitalului, iar holul secției de traumatisme părea aproape nefiresc de agitat după două săptămâni în care salonul devenise, fără voia lui, centrul discret al unei mici legende medicale. Asistentele îi aduseseră ultima tavă cu ceai, infirmierele trecuseră pe rând să-i ureze recuperare rapidă, iar medicul îi repetase de trei ori aceleași indicații, pentru că Zeus avea privirea aceea încăpățânată a omului care ascultă cu o jumătate de ureche și plănuiește deja să încalce jumătate dintre recomandări.

Titan stătea lângă ușă, îmbrăcat într-un costum închis, simplu și impecabil, cu haina pe braț și cu dosarul medical strâns în mână. Prezența lui ordona camera mai eficient decât orice comandă rostită. Când medicul termină, Titan îi mulțumi scurt, apoi își întoarse privirea spre Zeus, care încerca să se ridice singur de pe marginea patului, cu fața palidă și cu maxilarul încordat de durere.

-Te ajut.

Zeus ridică imediat o mână, de parcă voia să oprească o intervenție militară.

– Pot merge singur. Sunt externat, nu mumificat.

Titan îl privi calm.

– Ai fost operat la coapsă, ai avut o transfuzie, ai trecut printr-o tentativă de asfixiere și ai petrecut două săptămâni certând asistentele pentru că supa avea prea puțină sare.

Zeus clipi.

– Ultima parte nu e diagnostic medical.

– Este dovadă de comportament dificil.

Zeus deschise gura să răspundă, apoi se sprijini discret de marginea patului când durerea îi urcă prin picior. Titan observă imediat, însă se apropie fără ostentație, îi prinse geanta într-o mână și îi oferi celălalt braț într-un gest atât de natural încât Zeus, prins între orgoliu și amețeală, ajunse să-l accepte înainte să îi vină în gând să protesteze.

Drumul până la mașină fu lent, traversat de pași măsurați și de câteva opriri scurte pe care Zeus încercă să le mascheze sub pretextul că aprecia arhitectura spitalului. Titan nu comentă nimic, doar își ajustă ritmul după respirația lui, iar când ajunseră în parcare, îi deschise portiera și așteptă până când se așeză confortabil, cu piciorul întins ușor și spatele rezemat de scaun.

Mașina porni într-o liniște densă.

Zeus privi câteva minute pe geam, încercând să înțeleagă traseul. Când observă că nu se îndreptau spre cartierul lui, întoarse capul brusc.

– Titan.

– Da?

– Casa mea e în cealaltă direcție.

– Știu.

– Perfect. Ai decis să mă răpești cu acte de externare?

Titan ținu privirea pe drum, iar colțul gurii îi tresări abia vizibil.

– Te duc la mine.

Zeus rămase câteva secunde cu gura întredeschisă.

– Cum adică mă duci la tine?

– Exact așa cum sună.

– Interesant. În unitatea Phalanx asta se numește ordin, abuz de autoritate sau ospitalitate agresivă?

Titan schimbă banda cu o mișcare calmă. Chipul să nu arăta nimic, dar inima îi bătea tare, foarte tare. Îi era așa de teamă că borfașul nebun va face o scenă.

– Se numește bun-simț.

Zeus se întoarse complet spre el, atât cât îi permitea centura.

– Bun-simț? Șefu, eu am apartamentul meu tăcut, patul meu rece, canapeaua mea strâmtă și frigiderul meu aproape gol, dar toate îmi sunt foarte loiale.

–  Tocmai ai enumerat motivele pentru care vii la mine.

Zeus îl privi ofensat.

– Frigiderul meu are personalitate.

– Frigiderul tău avea muștar, ketchup și o jumătate de lămâie cu aspect arheologic.

– Acea lămâie avea o istorie.

– Zeus, avea nevoie mai degrabă de un certificat de deces.

Zeus pufni în râs, apoi își strânse ușor piciorul când râsul îi tensionă rana. Titan observă mișcarea și  coborî imediat viteza, deși drumul era liber.

— Ascultă-mă bine. Una la mână, nu ești complet refăcut, iar medicul a fost foarte clar în privința efortului, a pansamentelor și a supravegherii în primele zile. Doi la mână, după ce cineva a intrat în salonul tău și a încercat să te omoare, ideea de a te lăsa singur într-un apartament mic, cu o ușă care se deschide aproape cu privirea, îmi pare lipsită de logică. Trei la mână, la mine ai spațiu, securitate, cameră separată, sistem de alarmă, mâncare reală și un om care poate suna medicul înainte să te apuci să faci pe eroul prin baie.

Zeus îl ascultă cu sprâncenele ridicate, iar când Titan termină, își lăsă capul pe tetieră, învins mai mult de oboseală decât de argumente.

– Ai pregătit discursul ăsta în oglindă?

– L-am pregătit în timp ce încercai să convingi medicul că poți urca singur scările.

– Pot urca scări.

– Poți urca două trepte și apoi să pretinzi că admiri peretele.

Zeus întoarse capul spre geam ca să-și ascundă zâmbetul, dar dincolo de el , sufletul îi tremura. Se va regăsi cu acest bărbat în același spațiu pentru o bună bucată de timp. În jurul lui își pierdea siguranța.

Tăcerea coborî din nou între ei, însă de data aceasta avea o căldură stranie, domestică, aproape periculoasă prin felul în care nu mai semăna cu liniștea dintre comandant și subordonat. Zeus privea clădirile care se schimbau treptat, blocurile vechi lăsând loc unor vile elegante, străzi largi, garduri vii tăiate perfect și felinare discrete care sugerau bani vechi, discreție și o lume din care el nu făcuse niciodată parte.

După câteva minute, murmură mai mult pentru sine:

– De ce îmi porți de grijă așa? Nu sunt soția ta.

Titan nu răspunse imediat.

Mașina aluneca prin cartierul rezidențial cu o liniște aproape solemnă, iar lumina dimineții îi atingea profilul dur, făcându-l să pară și mai inaccesibil. Apoi vocea lui coborî calmă, egală, însă cu o adâncime care îl făcu pe Zeus să uite pentru o clipă să respire.

– Și dacă ai fi?

Zeus întoarse capul spre el atât de repede încât aproape își trase rana.

– Poftim?

Titan păstră privirea înainte.

– Ai auzit foarte bine ceea ce am spus.

Zeus deschise gura, dar o închise repede, apoi o deschise din nou. Sentimente confuze i se învălmășeau în cap.

Pentru prima dată după multe zile, omul care avea replică pentru orice rămase complet dezarmat.

Titan opri în fața unei porți negre, înalte, cu linii simple și elegante. Sistemul de acces recunoscu mașina, iar porțile se deschiseră lent, dezvăluind o alee pietruită care urca printre arbuști tunși perfect spre o casă modernă, amplă, cu fațadă de piatră deschisă, ferestre mari și terase largi ascunse parțial de arbori maturi.

Zeus se lipi aproape involuntar de geam.

– Asta e casa ta?

– Da.

-Pfffiuuuu, fluieră el admirativ și cu ochii cât cepele.

-Casa ta are alee. Eu am un vecin care își lasă bicicleta în fața ușii și jur că ea mă judecă de fiecare dată când intru mort de oboseală.

Titan parcă zâmbi.

– Bicicleta aceea are instinct bun.

Zeus îl privi scandalizat, apoi reveni cu ochii spre casă, complet înmărmurit.

Cartierul era șic, tăcut și verde, genul de loc unde fiecare gard viu părea tuns de un om care primise instrucțiuni secrete despre perfecțiune, iar fiecare fereastră ascundea vieți ordonate, scumpe și îndepărtate de lumea lui.

Titan parcă aparținea locului aceluia.

Zeus simți brusc diferența dintre ei cu o claritate aproape dureroasă.

El venea dintr-un apartament mic, cu fotografii vechi, un camion de pompieri păstrat ca talisman și un frigider cu personalitate discutabilă, iar Titan trăia într-o casă care părea construită pentru cineva obișnuit să fie ascultat chiar și de ziduri.

Când motorul se opri, tăcerea deveni prea amplă.

Titan coborî primul, ocoli mașina și îi deschise portiera.

Zeus îl privi de jos în sus foarte emoționat, dar încercă să-și ascundă starea de spirit sub  o ironie.

– Dacă descopăr că ai și majordom, mă întorc la spital.

Titan îi întinse mâna.

– Am doar o femeie care vine de două ori pe săptămână pentru curățenie.

Zeus îi prinse mâna și se ridică încet, cu o grimasă rapid ascunsă.

– Normal. Comandanții nu au praf în casă. Praful se autoevacuează de frică.

Titan îl sprijini discret de talie, iar atingerea, deși scurtă și practică, îi făcu inima să-i bată ciudat.

– Intră, Zeus.

Vocea aceea calmă, joasă, aproape blândă, îl învălui mai puternic decât orice ordin.

Zeus privi casa, apoi pe Titan, apoi mâna încă sprijinită ușor pe brațul lui.

– Știi că asta sună foarte periculos pentru independența mea, da?

Titan îl privi direct, iar ochii lui se îmblânziră abia perceptibil.

– Independența ta poate să doarmă într-o cameră separată până îți scoate medicul firele.

Zeus râse încet, epuizat și tulburat în același timp, apoi făcu primul pas spre casa comandantului, fără să știe dacă intra într-un loc sigur sau într-o viață din care avea să-i fie tot mai greu să mai plece.

…………..

Timp de zece zile, casa lui Titan își schimbă ritmul într-un mod aproape imperceptibil, însă suficient cât să transforme liniștea elegantă a comandantului într-un spațiu viu, încărcat de pași, replici ironice și miros de ceai fierbinte sau medicamente uitate pe masa din living.

Titan se ocupa de Zeus cu o atenție care, în primele zile, îl iritase aproape violent. Îi aranja pernele, îi verifica pansamentele, îi aducea apă înainte ca el să ceară și îi urmărea mersul prin casă cu aceeași concentrare cu care analiza un teren minat înaintea unei intervenții.

Zeus ajunsese să ofteze dramatic de fiecare dată când Titan apărea lângă el exact în momentul în care încerca să facă ceva singur.

– Titan, încerc doar să iau o cană.

– Și eu încerc doar să evit să te întorci în sala de operație.

– Exagerezi, spuse Zeus dându-și teatral ochii peste cap.

– Tu șchiopătezi spre frigider ca un pensionar furios, replică Titan imperturbabil.

Kinetoterapeutul venea zilnic, iar Titan transformase recuperarea lui Zeus într-o operațiune aproape militară. Sala lui de sport, amplă și modernă, devenise noul câmp de luptă al cadetului, iar Titan îl urmărea adesea din prag, cu brațele încrucișate și cu expresia aceea calmă care îl făcea pe Zeus să uite dacă îl enerva sau îl liniștea.

În fiecare zi descoperea câte ceva nou despre omul acela.

Titan își bea cafeaua fără zahăr dimineața devreme, își lustruia singur pantofii încă din academie și continua să o facă și acum, avea o colecție absurd de ordonată de ceaiuri și asculta muzică orchestrală când lucra noaptea. Îi plăceau clătitele, lucru pe care Zeus îl considerase aproape scandalos pentru un comandant Phalanx cu privire de oțel și reputație de om imposibil de intimidat.

Mai descoperi și faptul că Titan avea o slăbiciune aproape copilărească pentru prăjitura cu lămâie.

Zeus memorase asta fără să vrea…sau poate tocmai pentru că voise.

Problema era că, cu fiecare zi petrecută în casa aceea, mintea lui devenea tot mai confuză.

Noaptea, când rămânea singur în camera de oaspeți și lumina difuză a lunii se strecura prin perdele, își amintea de Nat, de mesajele lor, de felul în care îi tresărea inima când telefonul vibra, de omul acela necunoscut pe care îl iubise fără chip, fără nume și fără explicații.

Îl iubea pe Nat, asta o știa sigur, însă acum îl iubea și pe Titan într-un mod complet diferit.

Nat îi atinsese sufletul înainte să-i atingă vreodată viața, Titan îi atinsese viața înainte să realizeze că îi cucerește sufletul.

Și Zeus se simțea prins între două iubiri care păreau imposibil de împăcat.

În după-amiaza aceea, după ce Titan plecase la unitate pentru câteva ore, Zeus rămase singur în casă și, privind caietul de rețete găsit într-un sertar din bucătărie, își aminti brusc de prăjitura cu lămâie.

Zâmbi singur.

– Bun. Cadet Zeus Hata împotriva făinii. Ce poate merge prost?

Două ore mai târziu, răspunsul era: absolut tot.

Bucătăria arăta ca scena unei explozii culinare.

Făina acoperea blatul, podeaua și jumătate din tricoul lui Zeus. Cojile de lămâie erau împrăștiate peste tot, iar în aer plutea un miros cald, dulce-acrișor, care transforma casa într-un loc neașteptat de primitor.

Zeus stătea aplecat peste chiuvetă, încercând să curețe dezastrul înainte să ajungă Titan acasă, însă piciorul începea să-l doară, iar transpirația îi curgea pe frunte.

Exact atunci se auzi uşa de la intrare și Zeus îngheță.

Pașii lui Titan traversară holul, apoi comandantul apăru în pragul bucătăriei.

Se opri.

Privi încăperea, privi făina, privi bolurile, privi urma albă de pe obrazul lui Zeus și pentru câteva secunde lungi rămase complet tăcut.

Zeus ridică mopul într-un gest aproape solemn.

– Pot explica.

Titan își scoase încet haina.

– Sunt fascinat să aflu cum o singură persoană a reușit să reproducă efectele unui atac chimic folosind doar lămâi și făină.

Zeus își strâmbă gura ofensat.

– Am vrut să-ți fac o surpriză.

Titan înaintă lent prin bucătărie, evitând cu grijă dezastrul.

– A, da. Așa surpriză, cred și eu.

Se apropie de cuptor și inspiră discret.

– Ce arde?

Zeus tresări violent.

-La dracu!!

Se repezi spre cuptor șchiopătând, iar Titan îl prinse imediat de talie înainte să-și forțeze piciorul.

– Încet.

Vocea aceea joasă îi făcu stomacul să se strângă ciudat.

Titan deschise cuptorul și scoase tava cu o mișcare calmă. Prăjitura era puțin prea rumenită pe margini, însă mirosul era incredibil.

Zeus îl privea cu o anxietate absurdă.

– Arată groaznic?

Titan întoarse capul spre el.

Privirea îi coborî involuntar peste obrazul murdar de făină, peste tricoul lipit de corp și peste expresia aceea nesigură care îl făcea să pară mai tânăr, mai vulnerabil și infinit mai periculos.

Comandantul își lăsă tava jos.

Apoi, fără grabă, ridică mâna și îi șterse cu degetul o urmă de făină de pe obraz.

Zeus încremeni.

Atingerea aceea simplă îi tăie respirația mai rău decât orice apropiere violentă din trecut.

– Arată bine, spuse Titan încet.

– Tu pari cel aflat în stare critică.

Zeus râse scurt, însă inima îi bătea neregulat.

– Nu am știut că prăjiturile sunt atât de agresive.

– Tu ești agresiv. Prăjitura doar a supraviețuit.

Zeus îl privi câteva secunde în tăcere.

Titan continua să-i țină talia instinctiv, de parcă uitase să-i dea drumul, iar între ei plutea ceva nou, ceva care nu mai avea nimic de-a face cu obligația, recuperarea sau statutul lor profesional.

Zeus înghiți în sec.

– De ce faci toate astea pentru mine?

Titan nu răspunse imediat.

Ochii lui rămaseră fixați asupra feței lui Zeus cu o intensitate care îl făcu să uite complet de bucătăria distrusă.

– Pentru că atunci când aproape te-am pierdut în spital, ceva din mine a intrat în panică într-un fel pe care nu l-am mai cunoscut niciodată.

Vocea lui era calmă, iar asta făcea totul și mai grav.

Zeus simți cum îi arde pieptul.

– Titan…

Titan îi atinse ușor obrazul cu dosul degetelor, iar gestul acela tandru, aproape atent, îl făcu pe Zeus să tremure mai tare decât orice confruntare din tunelurile metroului orb.

– În fiecare zi în care plec la unitate și te las aici singur, mă surprind grăbindu-mă să mă întorc.

Zeus își coborî privirea pentru că exact același lucru îl simțea și el.

Titan zâmbi foarte puțin, apoi își retrase mâna și privi din nou bucătăria devastată.

– Totuși, sentimentele noastre au distrus complet casa.

Zeus izbucni în râs.

Un râs adevărat, luminos, care umplu încăperea.

Titan îl privi câteva clipe în liniște și în acel moment înțelese ceva ce până atunci încercase să țină sub control cu aceeași disciplină cu care își controlase întreaga viață.

Casa aceea nu mai părea goală când Zeus râdea în ea.