Ridică încet pleoapele și încercă să deslușească ceva, privind prin pâcla care îi acoperea imaginea. Le lăsă să îi acopere din nou pupilele, iar după câteva clipe le ridică din nou. Acum imaginea era ceva mai clară.
Camera albă de spital îl făcu să se încrunte. Încercă să privească în jur, și atunci văzu băiatul de dormea în patul de alături, ghemuit pe o parte. Mai departe privirea percepu o altă persoană, care stătea pe un scaun la marginea propriului pat, și îi ținea degetele cu ale lui, iar capul îl avea sprijinit pe celălalt braț.
Din câte își dădea seama, dormea.
Îi recunoștea pe amândoi, dar nu prea era lămurit de prezența lor aici, dar mai ales a lui.
Abia acum își dădea seama că încheietura mâini drepte era bandajată, abia zărindu-și degetele de sub tifonul alb.
Ridică brațul pipăindu-și fruntea. Și acolo avea un bandaj.
Cealaltă mână rămase nemișcată, de teamă să nu îl trezească pe Jaden, care îi ținea degete între ale sale, de parcă i-ar fi fost frică să nu dispară.
Nu voia încă să îi trezească pe cei doi.
Simțea nevoia să se lămurească pe el întâi, referitor la ce se întâmplase.
Știa că se certase cu Jaden, iar acesta încercase să îi dea o explicație cam nerealistă, pentru întrebările lui.
Apoi plecase și urcase în mașină, încercând să își liniștească gândurile. Numai că după zece minute, întoarse cheia în contact și se lăsă dus de instinct, cu întrebări și dileme într-un haos total. La un moment dat, o altă mașină îl orbise cu lumina puternică a farurilor, iar secunda de neatenție îl făcuse să iasă de pe șosea drept pe câmpul de lângă.
Își amintea, că se trezise pe o targă în ambulanță, iar un medic îi punea o mască de oxigen pe gură și nas, iar mai departe…auzea voci care se învârteau în jurul lui, dar nu își putea aminti ce anume spuneau.
Iar acum era aici.
Era prima dată când avea un accident de circulație. Până acum nici măcar o amendă nu primise.
Îl privi din nou pe Jaden. Mai bine spus rămase cu privirea ațintită asupra părului său ciufulit.
Îl iubea, iar acest sentiment îi întunecase judecata, ridicându-i cea mai aprigă furie interioară, când îl auzise referindu-se la un alt bărbat.
Din fire, nu era posesiv, și înțelegea și nevoia de libertate și neîngrădire a persoanei de lângă el. Dar…
Jaden deschise ochii simțind că îi amorțise mâna. Ridică capul și rămase cu privirea ațintită în iriși care îl priveau la rândul lor.
-Te-ai trezit? întrebă șoptit.
-Ai nevoie de ceva? continuă ridicându-se în picioare.
Aris își simți degetele goale și parcă mai reci, fără ale celuilalt ținându-le.
Când îi percepu îngrijorarea de pe chip, și ochii umflați, probabil din cauza lacrimilor vărsate, îi venea să se ridice și să îl îmbrățișeze cu toată puterea. Voia să îl asigure că totul va fi bine, chiar dacă în situația actuală, el era cel rănit.
Numai că, amintirea acelei explicații fără noimă, îl făcu să strângă din dinți, simțind în continuare în suflet, acel chin datorat neînțelegeri.
-Aris…îi rosti Jaden numele, atrăgându-i atenția.
-Vrei să chem medicul?
După ce primi aprobarea, printr-o înclinare a capului abia perceptibilă, se întoarse și porni spre ușă.
Îl văzu pe Robin dormind în patul liber, și îl trezi.
-Aris s-a trezit, și vrea să chem medicul, îl informă.
Acesta coborî din pat, și făcu doi pași spre patul lui Aris, iar Jaden ieși să cheme medicul.
-Cum ești? îl întrebă privindu-i chipul.
-Bine, rosti încet. Vreau să știu cât de grav este.
Nu apucă să termine, când în salon intrară doi bărbați amândoi în ținută de spital, urmați de Jaden care rămase la marginea celuilalt pat. Cum făcu și Robin, văzând bărbați care veniseră să îl consulte pe prietenul lor.
-Cum vă simțiți domnule Malori, îl întrebă unul dintre ei, apropiindu-se de pat.
Celălat îi verifică perfuzia și îi luă tensiunea.
-Sunt un pic amețit, răspunse privindu-l.
-Aveți o rană la cap, care din fericire nu este gravă, iar încheietura este luxată.
Vă mai simțiți amețit și din cauza medicamentelor pe care vi le-am administritat, pentru a dormi. Astfel vă puteți reface mai repede, îl informă medicul succint asupra traumatismelor.
O să vă facem și un RMN, pentru o mai bună siguranță. Dacă totul este bine,în două zile puteți pleca acasă, îi spuse ca o concluzie, după care părăsiră salonul.
Jaden și Robin se apropiară de pat, amândoi respirând ușurați auzind informațiile.
-Este super că nu este nimic grav, se arătă Robin entuziast.
Dacă ai nevoie de ceva să îmi spui și am să merg să cumpăr. Oricum trebuie iau ceva de mâncare și pentru noi.
-Îmi este sete, le spuse.
-Am să merg să cumpăr niște apă, îl asigură. Vrei ceva anume de mâncare sau de băut? îl întrebă pe Jaden.
După ce acesta îl asigură că poate lua orice, merse spre ușă.
Acum rămaseră amândoi. Ei doi și o liniște stânjenitoare.
-Îmi pare rău, rosti Jaden, simțindu-și iar privirea umedă.
Probabil se învinovățea pentru ce I se întâmplase, gândi Aris, privindu-i chipul. În special acei ochii frumoși care acum erau acoperiți de lacrimi.
-Te rog, nu te învinovăți, i se adresă încercând să pună în cuvinte o notă categorică.
-Eu sunt singurul vinovat, fiindcă am plecat cu mașina fiind în acea stare.
-Dacă nu ne-am fi certat…dacă aș fi putut să îți explic totul mai bine, poate…
-Hai să lăsăm explicațiile pentru altă dată, îi ceru întrerupându-l.
-Te iubesc Aris, rosti încet.
-Vreau să știi asta, continuă cu aceiași voce înceată și tremurătoare.
Celălalt nu spuse nimic, dar închise ochii.
Așa îi găsi Robin, când se întoarse cu două plase pline cu cumpărături.
Scoase o sticlă cu apă și un pai și i le dădu lui Jaden. Acesta le luă și se apropie de Aris, care ridicase pleoapele când auzi ușa deschizându-se.
Sorbi câteva înghițituri, după care își întoarse privirea spre celălalt, urmărindu-l scoțând din dintr-o plasă un sandvici și îl dădu lui Jaden. Acesta îi făcu semn că nu vrea, primind din partea celuilalt o privire încruntată.
-Chiar dacă nu poți, tot trebuie să te forțezi să mănânci, îl apostrofă,
-…și să bei adăugă. La cât de mult ai plâns, sigur ești deshidratat.
Când îl auźi menționând că plânsese, îi aruncă lui Aris o privire fugitivă, doar că să îi vadă pupilele întunecate ațintite asupra lui.
-Dacă nu mănânci, nu vreau să stai aici, îl atenționă. Nu vreau să te văd cu perfuzii în patul de alături.
-Aris are dreptate, așa că mănâncă și nu uita să bei și apă, îi întări Robin vorbele celuilalt.
Am întrebat asistentul dacă și tu ai voie să mănânci, și a spus că poți mânca orice, fiindcă nu ai regim. Chiar dacă este așa, am cumpărat pentru tine niște paste cu brânză dulce și niște iaurt cu fructe. M-am gândit că nu poți mânca chiar sandvișuri ca noi.
-Pastele sunt OK, se arătă de acord.
Nu îi era foame, dar nici nu ținea ca Jaden să îi întoarcă cuvintele.
-Am să te ajut pe tine mai întâi să mănânci, după care am să mănânc și eu, spuse Jaden, lăsând sandvișul lui pe masa din salon, unde Robin, așezase cumpărăturile, iar acum stătea pe un scaun în dreptul ei, mâncând cu poftă.
-Nu, îl opri acesta. Mănâncă tu mai întâi, îl încurajă.
După felul în care auzi rostite cuvintele, nu mai spuse nimic și se așeză pe scaun la masă, desfăcând hârtia.
După ce termină, se spălă pe mâini la chiuveta de pe peretele opus unde erau paturile, după care luă caserola cu paste și o furculiță și se apropie de Aris.
Se aplecă asupra lui cu furculița plină, apropiindu-io de buze.
-Așează-te lângă mine, îl auzi îndemnându-l după a treia înghițitură.
-Altfel o să te doară spatele, mai adăugă.
-Eu am să ies să vorbesc cu Cesima, îi anunță Robin.
-Nu trebuia să fiți la cursuri, îl întrebă referindu-se și la Robin.
-Eu am vorbit cu un coleg să mă învoiască, iar Robin probabil a făcut la fel, răspunse privindu-i buzele unde i se lipise un strop de brânză.
Luă un șervețel și rămase cu el între degete, parcă neîndrăznind să îl folosească.
-Sunt murdar la gură? întrebă văzându-l nehotărât.
Jaden aprobă înclinând capul. Când îl văzu pe Aris ridicând un pic bărbia, prinse curaj și întinse mâna.
Ștergându-i buzele, în gânduri îi apăru apropierea lor din cabina de duș. Mai bine spus, unul din săruturile pe care îl răpise pentru câteva clipe aerul.
Simți că roșește văzându-i privirea celuilalt ațintită asupra lui.
Își retrase mâna și strânse între degete șervețelul.
-Nu mai vreau, îl auzi spunând.
-Am vorbit cu Ces, și mâine vine și ia, îi anunță Robin, revenind.
-Mai după amiază, poate poți vorbi cu ea pe cameră. Vrea să vadă cu ochii ei că ești bine, îl anunță.
Acum mă gândeam să merg să găsesc un hotel, unde să facem și noi un duș, și poate găsim și ceva haine să cumpărăm.
Am venit în grabă și nu am luat nici un fel de bagaj. Între timp rămâne Jaden cu tine.
Acesta se arătă de acord, așa că plecă.
-Aș vrea să merg la baie, îl auzi Jaden rostind.
Se apropie de el și dădu cearceaful la o parte, ajutându-l să se ridice. Înainte de a porni, apucă cu mâna liberă stativul cu perfuzia, iar cu celaltă îl susținu până la baie, care era în cameră, încercând să facă abstracție de cămașa de spital cu care era îmbrăcat, care abia îi acoperea coapsele. Noroc că avea boxeri pe el.
Nu se rușină din vri-o dorință sexuală, pur și simplu se simțea și mai vinovat, fiindcă era în acea stare.
-Vrei să te ajut? întrebă privindu-l sprijinindu-se de chiuvetă.
-Ești sigur! îi răspunse privindu-l cu o sprânceană ridicată.
Jaden se înroși iar, și după ce aranjă stativul cât mai aproape de el, ieși, dar lăsă ușa întredeschisă fiindcă din cauza lui nu se putea închide complet.
Rămase sprijinit de perete, inspirând și expirând, încercând din toate puterile să oprească lacrimile.
Era recunoscător divinității fiindcă nu fusese ceva mai grav. Se rugă în continuare ca totul între ei să fie bine. Să nu piardă tot ce găsiseră și construiseră în acest timp petrecut împreună.
+
