Pov. Cameron
Cobor din mașină și mă îndrept spre lift, am o senzație stranie că sunt urmărit dar în situația în care sunt acum totul mi se pare ciudat.
Intru in lift și un tip masiv intra imediat după mine. Mă salută scurt din cap dar mă uit impasibil spre el. Capul încă mă durea groaznic și eram plin de praf. El apasă pentru etajul inferior apartamentului meu și asta îmi atrage atenția pentru că nu locuia nimeni două etaje sub Penthouse. Știam asta pentru că eu dețineam această clădire.
Mă dau puțin mai în spate, dar tipul se întoarce cu totul spre mine, era imens. Mult mai mare ca mine. Iar eu eram atât de slăbit acum, încât mă putea dărâmă doar dacă sufla spre mine.
Mă apucă de gulerul hanoracului și mă trântește în ușile liftului și până să reacționez eu îmi pune o cârpă la gură. Mirosul acela înțepător mă face să lăcrimez și privirea îmi devine mai slabă. Încerc să mă zbat să scap. Dar dintr-o dată ușile liftului se deschid și cad inert pe podeaua rece. Sunt tras de acolo și văd un tip îmbrăcat tot în negru cum intră în lift cu acel bărbat și ușile se închid în urma lor.
Îmi duc mâna spre buzunar să scot telefonul, dar cad inconștient la pământ înainte să îl scot.
###
Simțeam că mă ustură ochii, încercând să îi deschid. Într-un final reușesc să îi țin deschiși. Eram în apartament, pe canapeaua din living. Mă ridic rapid în șezut, dar amețeala încă nu îmi trecuse și îmi las capul în mâini.
Observ pe masă un tub de pastile și un pahar de apă. Singurul care știa codul de la apartament era el.
Nimeni altcineva nu putea să intre fără acel cod.
Nimeni.
A fost el….
Mă ridic în picioare și apuc tubul de pastile și mă uit prin apartament, dar eram singur.
Ce dracu se întâmplă?
Toată treaba asta mă înnebunea. Iau tubul, îl arunc și toate pastilele cad și se împrăștie pe jos.
– La dracu cu tine…dacă tot m-ai părăsit rămâi acolo unde ești, nu mă mai înnebuni așa, încep să urlu ca un nebun…
-..iubitule…șoptesc ca pentru mine.
– De ce ai plecat?
Mă apuc să strâng pastilele de jos și găsesc un card micuț, îl ridic și privesc în interiorul tubului. Erau doar 5 pastile în acel tub.
Mă îndrept spre telefon care era pe măsuță și când îl ridic găsesc o hârtie împăturită sub el, o iau și o desfac.
„Ai grija de tine iubitule, nu mai durează mult până ne vom reîntâlni.”
Cad inert pe canapea încă citând acel bilet și nu știu când am început să zâmbesc și să plâng în același timp.
Știam…
Știam că el a fost bărbatul care m-a salvat din lift. Mă ridic rapid și mă îndrept spre lift, cobor la nivelul inferior, ies și privesc în jurul meu. Zona era foarte liniștită, intru înapoi în lift și apăs butonul pentru garaj.
Când liftul ajunge în subteran ies furtunos și mă îndrept spre mașina din care coborâse acel bărbat care mă atacase, dar nu mai era aici. Îl văd pe Sam, cel care avea grijă de parcare și mă îndrept spre el.
– Sam, era aici o mașină neagră marca Audi. Știi cumva când a plecat?
– A plecat acum 30 de minute, domnule Robitson…s-a întâmplat ceva? mă întreabă îngrijorat.
– Câți bărbați erau? întreb eu rapid.
Sam mă privește de parcă eram un nebun. Și poate că eram. Fugisem desculț până aici, chipul meu încă arată groaznic după aceea explozie.
Eram nebun. Nebun de îngrijorare.
– Un singur bărbat era, spune încet.
– Cum arăta? Arată așa? îmi scot telefonul și îi arăt poza cu Jaden.
– Domnule Robitson îl cunosc pe domnul Jad, dar nu era dânsul. Sincer nu l-am văzut prea bine avea un fes negru pe cap, dar pot spune că avea barbă. Da, avea barbă, spune el de parcă încerca să își amintească mai bine.
– Aaa și avea ochii negri, cu o privire foarte dură, continuă el gânditor.
Mă dau un pas în spate când îl aud. Nu cunoșteam pe nimeni cu această descriere. Și într-adevăr Sam îl cunoștea pe Jaden. Îi mulțumesc și intru înapoi în lift.
Când intru în casă mă îndrept direct spre laptop și introduc acel card. Îl sun între timp pe Alex și îi explic ce s-a întâmplat și acum îl aștept să apară în orice moment.
Pe ecran îmi apare un fișier și sub el scria Alex. Îl privesc ciudat și dau clic pe el.
Mai multe documente îmi apar pe ecran. Documente cu semnătura Beluci.
Totul era extrem de ciudat.
Soneria de la parcare se aude și apăs butonul ce permitea ca liftul să urce în Penthouse.
Începusem să citesc printre rânduri și realizez că cel care mi-a lăsat cardul în acel tub de pastile, voia ca eu, să aflu despre afacerile ilegale ale lui Beluci.
Când Alex ajunse în apartament, îi fac semn rapid să vină.
– Uite aici, spun și îi întorc laptopul spre el.
– Ce sunt astea? La ce mă uit? mă întreabă el.
– Firmele fantomă ale tatălui meu.
Alex citește puțin și își mărește ochii. Își ridică privirea spre mine și mă privește șocat.
– De unde ai asta? întreabă rapid.
– De fapt cred că este pentru tine, spun și ies din acel folder până apare iar iconița, unde scria, „Alex”.
– Cred că este de la Jaden. După ce am fost atacat , m-am trezit aici în apartamentul nostru. Singurul care are acces este el. Eu eram inconștient, nu aveam cum să urc singur și uite, mi-a lăsat tubul asta de pastile pentru cap, avea 5 pastile și cardul ăla, „Alex”. Și mai este și asta, spun și îi înmânez hârtia.
O ia și o citește și se ridică în picioare.
– Cam…încearcă el să vorbească.
Dar îl opresc.
– El s-a băgat unde nu trebuia. Nu știu ce dracu face dar preferam de o mie de ori ideea că m-a părăsit, că nu mă iubește, decât să îl știu băgat în treabă asta.
– Cred că tatăl tău miroase ceva de tot ne atacă așa, pentru că până acum a fost cuminte. De ce acum? De ce încearcă să te omoare acum? spune el furios.
– Nu știu Alex, dar eu vreau să știu unde este el. Îi voi face o vizită tatălui meu, îi spun și mă îndrept spre baie.
– Cam, nu cred că este o idee bună, îmi spune Alex venind după mine.
– Alex…tu nu realizezi că în sfârșit simt că pot respira? Am crezut că voi muri de dorul lui, în unele zile chiar îmi doream să mor. Trebuie să știu de el și tatăl meu este singurul care mă poate lămuri.
– Nu poți să mergi la el să îl întrebi de Jaden direct.
– Nici nu m-am gândit la asta, dar dacă știe ceva se va da de gol singur.
Intru în baie și închid ușa în spatele meu. Mă privesc în oglindă și într-adevăr arătăm groaznic. Îmi iau aparatul de ras și încep cu barba, trebuia să scap de ea.
Ies din baie după ce arăt cât de cât prezentabil, intru în dressing. Îmi aleg un costum și o cămașă albă și încep să mă îmbrac.
– Are dreptate, știi.
Vocea lui Alex mă scoate din stare și îl privesc în oglindă.
– Cine?
– Cel care ți-a lăsat acest bilet. Ar trebui să ai grijă de tine, arăți foarte slăbit.
– El este motivul pentru felul în care arăt. Când i-a trecut prin minte să facă treaba asta, fără să spună nimic și să mă lase să mă chinui în lipsa lui.
– Ești supărat, spune el încet.
– Nu Alex, nu sunt supărat, sunt furios, pentru că persoana care trebuia să mă iubească mai mult decât oricine pe lume, m-a adus în starea asta deplorabilă, această stare în care sunt azi, în care m-am înecat în propria durere timp de 3 nenorocite de luni. Nu sunt supărat Alex….sunt al dracului de furios.
Alex, nu mai spune nimic, doar stă și mă privește în tăcere. Termin de îmbrăcat și ies din dressing cu Alex, pe urmele mele, îmi iau telefonul și îi fac semn să iasă spre lift.
– Care este următorul pas? mă întreba când suntem în lift și îmi amintesc de modul în care acel bărbat m-a salvat.
– Trebuie să aflu cine m-a salvat și de ce? Și cine e tipul ăla care era cu el. L-ai văzut?
– Nu știu despre cine vorbești Cam.
– Un tip înalt cu barbă și ochii negri.Mi se părea atât de cunoscut, nu știu de unde, dar trebuie să aflu de ce m-a salvat aseară.
– De unde știi că el te-a salvat? Ai spus că nu i-ai văzut fața.
– Sam, paznicul l-a văzut în parcare.
– Nu mai înțeleg nimic Cam, dacă tipul ăla lucrează pentru tatăl tău, de ce te-ar salva?
– Asta vreau să aflu și eu Alex, spun când ieșim din lift.
– Te sun mai târziu, îi spun și mă îndrept spre mașină și urc la volan.
Trebuia să îmi fac curaj, să intru înapoi în acea casă; trebuia să aflu adevărul. De ce tatăl meu trimite oamenii să mă omoare și unde dracu este Jaden?
Îmi scot biletul din buzunar și îl mai citesc încă o dată. El a fost.
El a fost în apartamentul nostru, sunt sigur că el a fost. Mirosul lui era acolo când m-am trezit.
Off, Jaden, iubitule ce se întâmplă?
De ce faci asta ?
Tot ce îmi doresc este să îi mai văd măcar o dată irișii săi verzi. Să aflu dacă într-adevăr m-a părăsit pentru că nu mă iubește. Și aș prefera să îmi spună asta în față.
Dar nu, nu avea cum să plece din lips[ de sentimente. L-am simțit, am simțit cât de mult mă iubea, îl simțeam cum reacționa la atingerea mea. La dracu….aveam sentimente contradictorii în legătură cu el.
Îl uram și îl iubeam în același timp.
Opresc mașina în fața porților și inima mi se oprește; nu mai intrasem în această casă din ziua în care am fugit. Și de câte ori mă chema la el, preferam să ne întâlnim în altă locație.
Apăs pe micul buton să îmi anunț venirea și realizez că porțile imense se deschid imediat. Intru pe alee și parchez mașina aproape de intrare. Trag aer adânc în piept și cobor.
Urc treptele și ușa se deschide ușor. Un bărbat mărunțel mă salută și îmi face loc să intru.
Senzația de greață pune stăpânire pe mine; toate acele amintiri, cele care îmi chinuiau gândurile îmi apar acum. Și se simt mai vii ca niciodată. Simt cum gâtul mi se contractă, nu mai puteam să merg, pun mâna pe balustradă pentru suport și respir adânc de câteva ori.
– Ești bine?
Aud vocea unui bărbat și mă ridic brusc; un tip cu părul alb, stătea în fața mea și mă privea panicat, dar când îmi vede chipul se îndreptă imediat spre mine.
– Domnule Robitson? Sunteți bine?
Trag iar o gură mare de aer și îmi îndrept spatele.
– Sunt bine, mulțumesc. Îl caut pe….dar vocea mea se stinge. În sala mare intră acel bărbat; modul în care mergea mi se părea cunoscut, alura lui, simțeam că îl știu, dar nu puteam să îmi dau seama.
Se oprește când mă vede, își îngustă privirea spre mine, de parcă ar fi îngrijorat dar chipul lui revine imediat la aceea încruntătură.
– Domnule Jackson, dânsul este domnul Robitson, a venit să îl caute pe…și se întoarce spre mine.
– Pe cine anume căutați?
– Pe tatăl meu, rostesc eu dur. Fără să îmi iau ochii de pe acel bărbat. Și nici el nu își ferea privirea.
Îmi face semn din cap să îl urmez și mă îndrept spre el. Intră în birou și se îndreaptă spre colțul opus camerei.
Tatăl meu era la birou și abia puteam merge; mă așez pe scaunul din fața lui și înghit în sec. Trebuia să par calm, trebuia să nu vadă cât de mult mă afecta prezența lui și casa asta.
Își ridică ochii din acele foi și începe să rânjească spre mine.
– Nu îmi vine a crede…rostește în batjocură..
– fiul rătăcitor, se întoarce acasă.
– De ce ți-ai trimis oamenii să mă omoare?
Întrebarea mea îl ia prin surprindere și se lasă pe spătarul scaunului și mă privește superior.
– Cine spune asta? Nu am pus pe nimeni să facă nimic. Tu ești gâsca mea de aur …nu aș putea să îți ating nici măcar o pană.
Vocea lui dură mă zgâria pe suflet.
Îl uram.
Îl uram atât de mult încât visam la moartea lui în fiecare seară.
– Ești doar un șobolan tată, îi spun eu în scârbă.
– Un șobolan care într-o zi va face un pas greșit și nu va mai avea scăpare.
– Ar trebui să îmi mulțumești că te-am scăpat de bărbatul ăla cu care umblai, cu siguranță îți voia banii.
Îngheț, mintea mi se golise și inima mi se oprise și ea. Cuvintele lui făceau ecou în mine și clipesc rapid de câteva ori…
– Poftim?
Vocea îmi era mai mult o șoaptă.
– Ahh nu știai…iubitul tău Jaden, pe care l-ai ținut ascuns, este mort.
– Minți, spun rapid. Dar abia puteam vorbi.
– Nu, chiar eu i-am văzut cadavrul cu proprii ochii; l-am pus Jackson să îl arunce de pe stâncă. Nu este așa, Jackson?
Bărbatul din spatele lui mă fixează cu privirea și ochii lui erau reci acum.
Îmi las privirea în jos spre mâinile care îmi tremurau și încerc să mă ridic în picioare.
– Unde îi este corpul? Vreau să îl văd.
– L-au mâncat rechinii până acum. Este mort de două luni, probabil că până acum nu a mai rămas nimic din el sub apă…
