‼️ Din acest punct al poveștii vom citi totul din perspectiva lui Cameron.‼️
Pov. Cameron
Îmi întind mâna spre locul în care trebuia să fie corpul lui Jaden, dar locul era rece… la fel de rece ca în ultimele trei luni de când dispăruse.
Verigheta lui încă era în același loc, pe noptiera din partea lui de pat. Îmi cobor picioarele amorțite jos din pat, iar senzația de rece mă cutremură pe interior.
În prima lună l-am căutat ca un disperat peste tot și nu am găsit nicio urmă de el. Tot ce a lăsat în urmă erau verigheta, telefonul lui mobil și scrisoarea în care îmi cerea să îl las în pace.
Nimic.
Nimic mai mult.
Îl uram pentru lașitatea lui, pentru modul în care mă părăsise. El nu era cu nimic mai bun decât mama mea, care mă lăsase în ghearele acelui monstru.
Mi-a sfărâmat sufletul și a luat cu el toată încrederea mea în lume. Mă lăsase orb, mut și infirm de orice sentiment.
Umblam ca o umbră pe acest pământ.
Apoi au urmat două luni în care mi-am vărsat sufletul doar în urlete, iar plânsul mi-a fost singura alinare. Am crezut că mă iubește. Am crezut că simte tot ce simțeam și eu pentru el.
Acum aveam o singură dorință: ca atunci când îl găsesc să îl fac să regrete decizia de a fugi ca ultimul om de mine.
Îl uram. Și mă uram și pe mine în același timp.
Cobor din pat și intru în baie.
Nu mă mai recunoșteam. Eram atât de tras la față încât păream aproape de moarte. Slăbisem exagerat de mult, iar barba neîngrijită mă făcea să par cu zece ani mai bătrân.
Într-o lună urma să împlinesc douăzeci și opt de ani și niciodată nu îmi urâsem ziua de naștere ca în acest moment. Îmi fac un duș rapid, apoi ies din baie și mă îndrept spre bucătărie.
Îmi pun cafea într-o cană și observ cana lui lângă. O iau furios și o arunc pe gresie.
Uram tot ce îmi aducea aminte de el. Și totuși… totul îmi aducea aminte de el.
Lacrimile își fac iar loc pe obrazul meu și le îndepărtez furios.
Telefonul sună și mă îndrept rapid să răspund. Mă tai în cioburi, dar nu îmi păsa. De fiecare dată când suna telefonul, inima îmi bătea cu speranță.
– Da, Alex. Spune-mi că l-ai găsit.
-Nu. Cam, trebuie să renunți la asta. Eu te-am sunat pentru altceva.
– Nu mă interesează nimic ce nu are legătură cu el! îi zbier în telefon.
– Este vorba de Buck.
Când îl aud, mă blochez și îmi dreg vocea.
– Ce este cu Buck?
– L-am găsit mort pe marginea râului.
Mintea mea se golește dintr-o dată și simțeam că rămân fără aer.
– Dă-mi adresa. Ne vedem acolo.
Îmi spune adresa și mă grăbesc să mă îmbrac. Corpul îmi tremura violent și mă opresc pentru o secundă.
Inima mea îl simțea. Îl simțea mai aproape ca niciodată.
La dracu… el l-a omorât, îmi spun în gând.
Mă cutremur la gândul acesta și mă grăbesc iar să mă îmbrac.
Ies pe ușă afară și, când ajung în parcare, mă urc rapid în mașină, pornind spre locația pe care mi-a dat-o Alex.
Când ajung acolo, observ că deja locul era împânzit de poliție. Mă apropii de Alex, dar ochii mi se măresc când îl observ pe tatăl meu vitreg.
Mă apropii ușor de Alex și de el. Discutau aprins.
Îmi dreg glasul, iar tatăl meu mă privește nervos.
– Ce s-a întâmplat? îi întreb eu.
– Discutam cu domnul detectiv despre moartea prietenului meu, scuipă acesta, iar vocea lui mă face să vomit. Toată prezența lui mă făcea să mă simt ca un copil speriat.
– Domnule Beluci, vom afla ce s-a întâmplat, dar nu vă pot spune nimic acum. Este o anchetă în desfășurare și dumneavoastră sunteți angajatorul, îi spune politicos prietenul meu și îi face semn că poate pleca.
Tatăl meu se îndepărtează cu greutate, privindu-l cu ură, apoi îmi mai aruncă mie o privire scârbită și se îndreaptă spre mașină.
Îl urmăresc cu privirea și văd persoana care îl aștepta la mașină.
Pentru o secundă rămân fără aer.
Era un bărbat înalt. Părul îl avea minuțios dat pe spate, iar chipul îi era încadrat de o barbă deasă, neagră. Privirea lui era rece.
Îmi prinde privirea.
Pentru o secundă simt că mă privește panicat, dar își revine rapid și încruntătura îi revine pe chip.
Ochii aceia negri mă cutremurau.
Îmi retrag rapid privirea și înghit în sec.
Simt mâna lui Alex pe umărul meu și tresar ușor, apoi mă întorc spre el.
– Ce s-a întâmplat? îl întreb încet.
Alex mă privește, iar privirea lui părea tristă. Da știam cum arăt și mai știam că amici mei urau să mă vadă așa.
– Alex…îl fac eu atent.
– A fost înjunghiat. A fost drogat prima dată. Am găsit o urmă de ac în zona gâtului, spre ceafă. Și apoi a fost înjunghiat direct în inimă.
Mi se părea cumva agitat când îmi vorbea, iar eu îl apuc de umeri.
– Alex… crezi că…
Dar îmi face semn să tac și mă opresc.
Îmi întorc capul și văd corpul rece întins pe jos.
Și știam.
Știam că Jaden îl omorâse.
– Cam, vom vorbi în mașină, îmi spune și îmi face semn să plecăm de acolo.
Ne urcăm în mașină și pornesc plecând de acolo.
– Unde mergem? îl întreb.
– La locație. Va fi și Aiden acolo.
Apăs pedala de accelerație și ne îndreptăm spre bar.
Intrăm în bar, unde era Jacob și tipul cel nou pe care îl angajase el. Pentru o fracțiune de secundă, inima mi s-a oprit.
În lumina aceea părea că este el.
Cât de slab puteam fi?
El plecase.
Mă părăsise.
Și eu încă îl căutam în toate persoanele.
Nimic nu mă durea mai mult decât plecarea lui. Era o durere care simțeam că mă omoară încetul cu încetul.
Alex mă apucă ușor de braț și mă ia în brațe.
– Doamne, Cam… mă doare sufletul să te văd așa, îmi șoptește în ureche.
– Trebuie să îl uiți. Au trecut atâtea luni de când nu știm nimic de el. Asta trebuie să îți dea de înțeles că nu se mai întoarce.
Știam că are dreptate.
Dar cum puteam să îl scot din inima mea fără ca asta să mă omoare?
El îmi intrase adânc în mine.
Îmi circula prin vene.
Fără el, nimic nu conta.
Jacob se apropie ușor de mine și vedeam mila lui în ochi.
Și uram asta.
Îl uram pe Jaden că mă adusese în starea asta.
Mă uram și pe mine că eram prea slab.
Mult prea slab să accept că el nu mă iubise niciodată.
Aiden apare și el în bar și ne face semn să mergem în birou. Alex mă trage efectiv după el și mă așază ca pe un copil pe scaun.
– Jacob, te rog, adu-ne câte o cafea și ceva de mâncare pentru Cam, îi spune Aiden, iar Jacob iese din birou.
– Care e situația? îl întreabă pe Alex.
– A fost drogat și înjunghiat. Medicul legist spune că injecția i-a paralizat corpul, dar mintea îi era încă conștientă când a fost înjunghiat.
– Aveți vreo pistă? Cine ar vrea să îl omoare?
– Jaden…șoptesc eu.
Amândoi mă privesc șocați.
– Cam… eu nu cred.
– Jaden a fost, spun eu lui Aiden, privindu-l furios.
– El a fost. A făcut-o pentru mine. Mi-a spus asta într-o seară când eram pe insulă. Că așa l-ar omorî dacă ar avea ocazia. El a fost…
– Cameron, Jaden a plecat. Ți-a luat cardul, a scos o sumă frumușică de bani și a dispărut. De ce nu a rămas lângă tine dacă voia să facă asta? Tu nu l-ai fi oprit. La dracu, nici eu nu l-aș fi oprit! ne spune Alex nervos.
– Dar nu… el a plecat. La dracu…
Îmi închid ochii și îmi pun mâinile pe față și încep iar să plâng. Îmi doream cu disperare să mă agăț de orice speranță că el ar face asta pentru mine.
Dar avea dreptate.
El luase bani și dispăruse.
– Nu înțeleg nimic… rostesc printre lacrimi.
– Nu mai înțeleg nimic.
Telefonul lui Aiden sună scurt. Îl ridică să citească mesajul și își ridică panicat privirea spre Alex.
– Ce este?
Aiden îi întoarce telefonul.
Era un mesaj.
„Ieșiți afară acum. Barul va exploda.”
Mă uit panicat la ei, iar Alex mă trage din scaun și începem toți trei să alergăm spre bar.
Alex îi strigă băiatului nou să iasă afară și ieșim cu toții.
Începem să fugim pe străduța strâmtă și îl văd pe Jacob, care venea spre noi cu punga de mâncare și ne privea ciudat. Mă îndrept rapid spre el și îl trântesc la pământ.
Se aude o bubuitură puternică și zgomotul sticlei pe asfalt.
Urechile îmi vâjâiau puternic, iar capul mă durea îngrozitor.
Se auzeau girofarurile unei mașini de poliție… sau poate era doar imaginația mea.
Dar zgomotul acela era din ce în ce mai puternic.
Văd o mașină de pompieri și câteva de la prim ajutor, plus polițiști.
Cine i-a chemat?
Mă ridic de jos cu greutate și îmi privesc prietenii.
Toți priveau șocați spre imaginea din fața noastră.
Cei de la pompieri începuseră deja să oprească răspândirea focului, iar cei de la prim ajutor veneau rapid spre noi.
Totul era al dracului de ciudat.
–Vă ustură?
Tipul din fața mea îmi curăța rana superficială de pe tâmplă, iar eu dau negativ din cap.
Jacob discuta cu cei de la poliție și mă îndrept spre el.
– Bună ziua, le spun, iar aceștia mă salută politicos.
– Dumneavoastră dețineți barul? întreabă unul dintre ei.
– Sunteți domnul Robitson?
– Nu știu ce s-a întâmplat, le spun rapid.
– Cei de la prima intervenție ne-au spus că instalația de gaz a fost tăiată. Ori intenționat, ori din cauza lăzilor de bere care erau aruncate neglijent în zona aceea. Dar ați fost norocoși. Nu a fost o explozie care să facă ravagii prea mari. A fost afectată doar zona din spatele barului. Probabil cea cu birouri.
– Mulțumesc, le spun.
– Voi fi mai atent și voi înlocui toată instalația. Dar aș vrea să știu cine a sunat la 911.
Cei doi mă priveau ciudat, de parcă le mărturiseam o crimă.
– Păi am presupus că dumneavoastră…spune încet unul dintre ei.
– Ah… ce amețit sunt. Da, eu am sunat când am simțit mirosul de gaz. Scuzați, dar încă sunt șocat în urma celor întâmplate, îi mint eu.
Alex și Aiden vorbesc cu ei, iar aceștia îi salută cu cel mai mare respect și pleacă.
– A fost Jaden…rostesc eu.
Alex mă privește iritat.
– El mi-a trimis mesajul, îl aud pe Aiden și ne întoarcem spre el.
– Da, el a fost cel care ți-a scris. De unde ți-ai dat seama? îl întreb.
– Pentru că numărul acela acum nu are service. A fost un număr fără localizare. Acum te cred, Cam. Cred că Jaden s-a băgat în ceva ce este peste puterea lui. Dar ce face? Unde este?
– El a sunat și la 911, le spun eu.
– Este încă în oraș.
Îl simt…
Lacrimile își făcuseră iar loc pe obraz și îmi mușc nervos buza ca să nu încep să plâng din nou.
De ce făcea asta?
Care îi era scopul?
mulțumesc !